Daniela Oloș a surprins atât publicul cât și juriul atunci când a pășit pe platoul de la iUmor. Cu un moment de stand up în care aceasta s-a autoironizat.
În această seară, Shelu s-a întors pe scena de la iUmor și a făcut din nou un show senzațional, spre dezgustul lui Cheloo.
Apariția doamnei Marga Glăvan i-a lăsat pe toți cu gurile căscate! Îmbrăcată într-o rochie din piele, cu ochelari de soare și role în picioare, aceasta a făcut show pe scena de la iUmor.
Eduard și Bianca au făcut făcut un număr de magie spectaculos la iUmor! Cuplul i-a bulversat total pe jurați!
Un Shakespeare Balcanic a urcat pe scena de la iUmor! Un moment, în care arta a fost mai presus decât înțelegerea, i-a lovit direct pe cei trei jurați.
Patrick Cottet concurentul francez care a intrat sub pielea juraților a revenit la iUmor cu un moment și mai spectaculos ca celelalte. Acesta este a treia oară la acest concurs, iar de data asta a surprins mai mult decât se așteptau jurații.
Învitatul din această seară de la iUmor a fost nimeni altul decât Bobi Dumitraș. Acesta a făcut iar show cu un număr expcepțional!
Scene explozive în această seară, la iUmor! Un fost concurent revine cu un moment senzaţional. Delia mărturiseşte că a fost cucerită de energia transmisă. Ceilalţi juraţi au opinii diferite. În timp ce Bendeac şi-a ales favoritul, pentru...
Vineri, 08.11.2019, 20:12
Alexandru Hanu a fost concurentul cu cele mai multe surprize. Acesta a prezentat în fața juriului un număr de stand up în care a vorbit despre experiența lui din timpul când lucra la o pizzerie din Constanța.
Daniela Oloș a surprins atât publicul cât și juriul atunci când a pășit pe platoul de la iUmor. Cu un moment de stand up în care aceasta s-a autoironizat.
Shelu s-a întors pe scena de la iUmor și a făcut din nou un show senzațional, spre dezgustul lui Cheloo.
Apariția doamnei Marga Glăvan i-a lăsat pe toți cu gurile căscate! Îmbrăcată într-o rochie din piele, cu ochelari de soare și role în picioare, aceasta a făcut show pe scena de la iUmor.
Cu un număr care a curprins cărți, cifre, artisti, pistoale, cei doi magicieni au transformat totul într-o magie presărată cu umor. Eduard și Bianca eu reușit să șocheze juriul prin felul lor tonic de a prezenta trucurile.
Un Shakespeare Balcanic a urcat pe scena de la iUmor! Un moment, în care arta a fost mai presus decât înțelegerea, i-a lovit direct pe cei trei jurați.
Patrick Cottet concurentul francez care a intrat sub pielea juraților a revenit la iUmor cu un moment și mai spectaculos ca celelalte. Acesta este a treia oară la acest concurs, iar de data asta a surprins mai mult decât se așteptau jurații.
Bobi a venit pe scena de la iUmor în calitate de invitat de această dată, prezentând un număr de standup despre experiența lui ca interlop în Dorohoi. Ca de fiecare dată, a creat hohote de râs, iar Delia a fost fascinată de prezența lui.
După ce în sezonul 6 a venit în fața juraților cu o melodie de rap, Shelu a revenit și în acest sezon pe scena celui mai urmărit show de umor din România, difuzat în aceastã searã, de la 20:00, la Antena 1. Momentul lui le-a dat o stare foarte bună lui Delia, Cheloo și Bendeac, iar reacțiile lor au fost pe măsură.
Patrick Cottet revine pentru a treia oară la iUmor la fel de amuzant ca și în precedentele sezoane! Prestația lui din prima sa apariție a fost memorabilă, mai ales că i-a oferit o mostră de afecțiune lui Mihai Bendeac, spunându-i că „în Franța, artiștii se sărută pe gură”.
Adrian Constantin și Andrei Jipcă sunt doi tineri plini de încredere care au venit pe scena iUmor pentru a se întrece în glume pe ritm de rap și au convins publicul că merită să ajungă în finală. Adrian este campion national la Battle MC România ediția 2017, tocmai ce a terminat liceul și vrea să se apuce muzică. Andrei este campion la Battle MC în Iași și a intrat acum la facultate.
În ritm de rap cei doi tineri au pus în scenă un battle în rime. Nu şi-au făcut glume speciale pentru a impresiona juraţii. S-au bazat doar pe improvizaţie. Deşi numărul lor l-a făcut pe Bendeac să râdă, Cheloo a rămas impasibil la...
Luni, 04.11.2019, 16:57
Din Japonia, în România, în Australia! A opta ediție a celui de-al șaptelea sezon al show-ului „iUmor” a fost presărat cu cele mai amuzante momente. Senmaru ne-a emoționat cu acorbațiile sale, Adi Gheo ne-a amuzat cu roastul său, Claudiu Purcărin ne-a făcut să cântăm, iar Pricasso a fost...memorabil!
Tineri, simpatici și plini de încredere. Adrian și Andrei au urcat pe scena „iUmor” gata de bătălie! Bătălia rimelor, desigur.
Știe că numerele de magie au stârnit de multe ori reacții nedorite din partea juriului, dar Victor Dorobanțu crede că numărul lui este unul câștigător. Pentru că făcuse un pact secret cu Mihai Bendeac, Cheloo a avut ocazia de a juca rolul asistentului de magician.
Claudiu Purcărin și-a luat inima în dinți și s-a întors a „iUmor”. Are un număr nou, cu care nu a apucat să se obinuiască, așa că a urcat pe scenă cu ceva emoții!
Senmaru are 50 de ani și a venit tocmai din Tokyo, Japonia, pentu a-și încerca norocul la „iUmor”. „Ceea ce voi face astăzi este și meseria mea”, a spus concurentul, înainte de a urca pe scenă.
Cum e viața unui vampir? Cu ce își ocupă viața eternă? „În principiu, dorm și, în timpul liber, cuceresc”, a explicat Adi Gheo.
Cosmin Seleși, simpaticul prezentator al show-ul transformărilor, „Te cunosc de undeva!”, a luat cuvântul la „iUmor”! În mai puțin de zece minute, a executat tot ce-a prins! La final, Cheloo a făcut un gest surprinzător!
Tineri, simpatici și plini de încredere. Adrian și Andrei au urcat pe scena „iUmor” gata de bătălie! Bătălia rimelor, desigur.
Știe că numerele de magie au stârnit de multe ori reacții nedorite din partea juriului, dar Victor Dorobanțu crede că numărul lui este unul câștigător. Pentru că făcuse un pact secret cu Mihai Bendeac, Cheloo a avut ocazia de a juca rolul...
Claudiu Purcărin și-a luat inima în dinți și s-a întors a „iUmor”. Are un număr nou, cu care nu a apucat să se obinuiască, așa că a urcat pe scenă cu ceva emoții!
În cel mai nou episod iUmor jurații vor avea parte de trucuri din arta japoneză care îi vor fascina și vor trezi în ei emoții puternice. Senmaru este concurentul care a venit tocmai din Japonia pentru a-i încânta pe Delia, Mihai Bendeac și...
Contele Dracula a făcut roast la „iUmor”. După o intrare spectaculoasă, Adi Gheo a urcat pe scenă. Concurentul a oferit câteva minute de glume de bandă rulantă, combinând momentele de stand-up cu glumele la adresa juraților.
Cosmin Seleși, prezentatorul emisiunii Te Cunosc de Undeva!, este invitatul special din cel mai nou episod iUmor! Fără milă, vedeta a venit să ia juriul iUmor la „roast”, dar a arătat că nu are nicio reținere să se ia nici de colegii din...
Cosmin Seleși, prezentatorul emisiunii Te Cunosc de Undeva!, este invitatul special din cel mai nou episod iUmor! Fără milă, vedeta a venit să ia juriul iUmor la „roast”, dar a arătat că nu are nicio reținere să se ia nici de colegii din show-ul pe care îl prezintă.
În cel mai nou episod iUmor jurații vor avea parte de trucuri din arta japoneză care îi vor fascina și vor trezi în ei emoții puternice. Senmaru este concurentul care a venit tocmai din Japonia pentru a-i încânta pe Delia, Mihai Bendeac și Cheloo cu acest tip de artă care dăinuiește în Japonia de peste 400 de ani.
Prezentatorul iUmor, Dan Badea a dezvăluit într-un interviu în exclusivitate cu cine ar dori să rămână blocat în lift.
Cristian Dumitru și Bogdan Nițu sunt cei doi comedianți care formează trupa Ha-Rap și care au fost favoriții publicului în ediția a șaptea. Jurații au fost și ei uluiți de cei doi și de piesa senzațională de trap “Vine pensia” cu care aceștia s-au prezentat, astfel că au primit 3 like-uri.
Miss Vegas este concurenta venită tocmai din America, care acum 10 ani a început să exerseze dansul la bară, asta deși greutatea ei nu este cea pe care lumea și-o imaginează. Pentru că reușește de fiecare dată să strângă ropote de aplauze, Miss Vegas a vrut să obțină același lucru și de la Delia, Mihai Bendeac și Cheloo.
Victor Macovei se recomandă un fel de vedetă printre cunoscuți, cărora le cântă "acapelă", le spune bancuri, iar specialitatea sa este cel cu elefantul și furnica.
Andrei Gălădean s-a prezentat simplu, la "verticală", în fața juriului iUmor. Cu un discurs foarte fluent, concurentul a dat drumul la glume.
Le-a cântat prietenilor "acapelă", iar în fața juriului a venit să "facă două, trei glumițe". Numai că... n-a fost chiar cum a crezut. Victor Macovei și bancul cu elefantul și furnica a stârnit reacții dure din partea celor trei.
Andrei Gălădean s-a prezentat simplu, la "verticală", în fața juriului iUmor. Cu un discurs foarte fluent, concurentul a dat drumul la glume.
Flexibilitatea şi trucurile lui Moises Ugidos Cedeño au uluit pe juraţi! Deși a avut parte de mai multe accidentări pe parcursul vieții, concurentul din Spania a uitat ce este durerea. Momentul culminant a fost când a rugat-o pe Delia să îl...
iUmor, Ediția 7, 25 octombrie 2019. S-a lăsat cu un moment incendiar, după ce Moises Ugidos Cedeño s-a "jucat" cu flăcările în platou. Din culise se auzeau aprecieri din partea lui Șerban Copoț, care a fost impresionat "E greu să ții flăcările în jos!".
Trupa Ha-Rap a venit pe scena iUmor cu o piesă senzațională de trap! Cristian Dumitru și Bogdan Nițu sunt foarte cunoscuți în lumea stand-up-ului şi au venit după cele 3 like-uri cu un spectacol inedit și un hit pe măsura celui mai de succes...
Trupa Ha-Rap și o piesă senzațională de trap reușește să-i uimească pe Delia, Cheloo și Bendeac. Jurații sunt uluiți de cei doi “bătrânei” și piesa lor “Vine pensia”.
Florian Geanovu, omul de plastilină, a făcut senzaţie pe scena de la iUmor!
Florian Geanovu, omul de plastilină, a făcut senzaţie pe scena de la iUmor!
Varză a fost invitatul special al ediţiei a VII-a a sezonului cu acelaşi număr de la iUmor!
iUmor, Ediția 7, 25 octombrie 2019. Invitatul special al acestei ediții iUmor a fost Varză, unul dintre cei mai populari comedianți din România.