Liderul PNL, Crin Antonescu, a declarat astazi, la inceputul sedintei USL, ca in cursul acestei zile va fi prezentat calendarul demersului de suspendare a presedintelui Traian Basescu.
Luni, 09.01.2012, 00:00Presedintele Traian Basescu a semnat, joi, decretul de promulgare a legii privind combaterea violentei in sport, care inaspreste pedepsele pentru recidivistii la violenta pe stadioane. Potrivit deputatului PDL Alin Trasculescu, initiatorul legii, principalele reglementari ii privesc pe recidivisti, iar proiectul contine masuri pentru stoparea violentei pe stadioane, cum ar fi inasprirea pedepselor, dublarea cuantumului amenzilor, avize suplimentare care trebuie obtinute de firmele de paza la stadioane, cursuri specializate pentru personalul de paza.
Joi, 05.01.2012, 00:00“Nimeni din politica nu-si mai doreste o alianta cu Traian Basescu si PDL”, a raspuns presedintele PSD, Victor Ponta, in cadrul emisiunii “100 de minute”, de la Antena3, dupa ce a fost intrebat daca este posibila o uniune cu PDL.
Miercuri, 04.01.2012, 00:00Silviu Craete, cunoscut sub numele de Taranul cu Maseratti, s-a dat din nou in spectacol. Acum a compus un plugusor pe care i l-a dedicat presedintelui Traian Basescu. Dintr-un motiv greu de inteles, romanul nostru i-a urat pe seful statului. dintr-un...
Duminica, 01.01.2012, 08:55Si Traian Basescu a petrecut Revelionul la munte. Nu in poiana Brasov, unde a fost Becali, ci in Predeal. Seful statului a fost la un hotel din statiune alaturi de sotie si de greii din PDL.
Duminica, 01.01.2012, 08:48Daca va continua in acest ritm, Petre Craete are toate sansele sa devina poetul tuturor "cocalarilor". Dupa episodul Maserati, care i-a adus o meritata celebritate, "taranul" s-a gandit sa atinga si sfera politica, daruindu-i presedintelui Traian Basescu un mesaj de sustinere, acum cateva luni, si un "colind" in care se imbina, cu maiestrie, ironia fina si adancul sentiment de pretuire.
Sambata, 31.12.2011, 00:00Tatal premierului Emil Boc a fost inmormantat astazi la Rachitele. Au venit sa-i aprinda o lumanare cei mai importanti oameni ai tarii, in frunte cu presedintele Traian Basescu si ministri din guvernul condus de fiul lui. Pe ultimul drum i-au fost insa...
Joi, 29.12.2011, 19:05Sute de oameni l-au condus astazi pe ultimul drum pe Ioan Boc, tatal premierului Emil Boc. La funeralii a luat parte si presedintele Traian Basescu dar si toate figurile marcante din PDL. Slujba de inmormântare a fost oficiata de preotul satului,...
Joi, 29.12.2011, 16:13Traian Basescu este apt din punct de vedere medical pentru indeplinirea atributiilor de serviciu si nu sufera de nicio afectiune care sa ii puna in pericol starea fizica, psihica sau care sa-l impiedice sa exercite mandatul de presedinte al Romaniei, potrivit comisiei medicale responsabile de examenul medical anual efectuat de seful statului,
Joi, 29.12.2011, 00:00Presedintele Traian Basescu ar putea fi prezent, joi, in satul Rachitele, judetul Cluj, la ceremonia de inmormantare a tatalui premierului Emil Boc, Ioan Boc, informeaza surse politice, citate de Mediafax. Ioan Boc a decedat marti seara, la Spitalul de Recuperare din Cluj-Napoca, in urma unui stop cardio-respirator.
Miercuri, 28.12.2011, 00:00Publicistul american John Lindauer, doctor in economie, fost profesor universitar, om de afaceri, politician republican (deputat in Alaska), compara regimul din China, cu cel din Romania, considerand ca si unul si altul nu pot fi indepartate decat printr-o… revolutie!
Marti, 27.12.2011, 00:00Presedintele Traian Basescu si-a pregatit urarile de Craciun pentru romanii din tara si din Diaspora. Acesta le ureaza tuturor sanatate si voie buna alaturi de familie si prieteni. Isi mai doreste ca aceasta sarbatoare sa le aduca tuturor lumina in suflet si sa pãstreze speranta intr-un viitor mai bun.
Duminica, 25.12.2011, 00:00Duminica aceasta, de la 20.20, Becali interpretat de Mihai Bendeac va face o vizita de senzatie la biroul primarului sectorului 4 al Bucurestiului, Cristian Popescu Piedone. indragitul personaj nu a venit insa cu mana goala, ci i-a adus politicianului un cadou foarte mare si frumos ambalat.
Vineri, 23.12.2011, 00:00Traian Basescu are sanse la un nou mandat! Nu, nu s-a schimbat Constitutia si nu la noi in tara. Ci, in Serbia.
Vineri, 23.12.2011, 00:00Este in continuare pelerinaj in Cehia, la capataiul lui Vaclav Havel. De cand trupul neinsufletit al fostului presedinte a fost depus la Castelul Prezidential din Praga, oamenii au venit cu miile pentru a-si lua ramas bun. Pe timpul noptii dar si in...
Joi, 22.12.2011, 13:53Mircea Badea s-a aratat infuriat pana aproape de o iesire violenta de cateva declaratii sensibile pe tema Tinutului Secuiesc. Vedeta Antenei a fost pentru prima data de acord cu Traian Basescu, contra UDMR.
Joi, 22.12.2011, 00:00Presedintele Traian Basescu i-a atacat in termeni duri pe procurorii Directiei Nationale Anticoruptie. Dand exemplu recenta achitare intr-un dosar de coruptie a fostului ministru al Muncii Paul Pacuraru si a lui Ilie Morega, Basescu a declarat ca "rezultatele date de instante nu sunt o conformare a acuratetii cu care au lucrat procurorii DNA (...) Exista un semn de intrebare asupra profesionalismului unor procurori DNA".
Miercuri, 21.12.2011, 00:00Presedintele Traian Basescu a declarat, in cadrul unui interviu la postul public de televiziune ca, "daca este un dusman mai mare al aparitiei a inca unui sistem privat de sanatate, el se numeste Raed Arafat", el "uitand ca el a fost fundatie la Targu Mures". "Statul trebuie sa aiba concurenta. Si nu vad de ce intr-un judet al tarii nu ar mai aparea un sistem, care sa faca concurenta sistemului de urgenta", a explicat presedintele.
Miercuri, 21.12.2011, 00:00Presedintele Traian Basescu a vorbit, in cadrul unui interviu la postul public de televiziune, despre motiunea de cenzura a Opozitiei privind comasarea alegerilor de anul viitor, dar si despre revizuirea Constitutiei.
Miercuri, 21.12.2011, 00:00Intr-un interviu acordat postului public de radio, presedintele Traian Basescu a atacat in termeni duri Uniunea Democrata a Maghiarilor din Romania (UDMR), acuzand politicienii acestei formatiuni ca "blocheaza reforma statului roman", intarziind publicarea si intrarea in dezbaterea publica a proiectului noii Legi a Sanatatii.
Miercuri, 21.12.2011, 00:00Presedintele Traian Basescu i-a asigurat pe romani ca, desi 2012 va fi un an foarte dificil, Romania nu va intra in derapaj si le-a comunicat ca ii indeamna sa petreaca sarbatorile cu relaxare, deoarece tara noastra nu va ajunge in situatia de a nu plati pensii si salarii.
Miercuri, 21.12.2011, 00:00Traian Basescu a declarat, miercuri, in cadrul unui interviu la postul public de radio, ca este de acord cu comasarea alegerilor.
Miercuri, 21.12.2011, 00:00Traian Basescu a declarat, la Radio Romania Actualitati, ca acordul interguvernamental, in forma sa actuala, si-a schimbat numele in "Acordul de uniune economica consolidata". Intrebat cine va negocia din partea Romaniei acordul interguvernamental din cadrul UE, presedintele Basescu a raspuns ca "optiunea mea va fi ca seful echipei sa fie Leonard Orban sau domnul Aurescu.
Miercuri, 21.12.2011, 00:00Invitatul lui Mihai Morar in emisiunea "Rai da' Buni" de la Antena 2, Oreste Teodorescu a dezvaluit cu cine isi imparte fata lui ziua de nastere.
Marti, 20.12.2011, 00:00Petre Craete, supranumit "cocalarul cu Maserati", a epuizat subiectul Traian Basescu, luand-o in vizor pe Andreea Tonciu.
Marti, 20.12.2011, 00:00Invitat in emisiunea "Agentul VIP" de la Antena 2, Cristian Tantareanu a vorbit despre cadourile pe care le-ar lasa personal vedetelor sub brad. Nu a uitat nici de figurile politice ale tarii.
Luni, 19.12.2011, 00:00Presedintele Traian Basescu a semnat, luni, in cartea de condoleante deschisa la sediul Ambasadei Cehiei la Bucuresti, in memoria fostului presedinte Vaclav Havel.
Luni, 19.12.2011, 00:00Presedintele Traian Basescu a promulgat sambata Legea pentru aprobarea plafoanelor unor indicatori specificati in cadrul fiscal - bugetar aplicabile pana la 1 ianuarie 2014, care prevede inghetarea pensiilor si salariilor bugetarilor in 2012, informeaza Hotnews.
Sambata, 17.12.2011, 00:00Invitat la emisiunea "Vorbe Grele", de la Antena3, Victor Ponta a spus ca declaratia lui Basescu privind consensul pe care il are din partea clasei politice, reprezinta doar o pacaleala fata de reprezentantii Uniunii, adaugand ca la Bruxelles au alte griji, cu zona euro, si nu crede ca-i intereseaza ce se intampla aici.
Vineri, 16.12.2011, 00:00Prezenta presedintelui Traian Basescu la intrunirea Consiliului European de la Bruxelles a fost o lovitura de stat, a declarat europarlamentarul Corneliu Vadim Tudor, in cadrul emisiunii "100 de minute" de la Antena 3.
Vineri, 16.12.2011, 00:00Omul de afaceri Dinu Patriciu a pierdut, vineri, inca un proces cu presedintele Traian Basescu. In acest proces, Dinu Patriciu avea calitatea de reclamant.
Vineri, 16.12.2011, 00:00Recent, Traian Basescu a fost surprins intr-o vizita secreta la stomatolog! In pijamale si halat, avand capul infasurat intr-un batic, personajul interpretat de Mihai Bendeac, caci despre el este bineinteles vorba, a ajuns la stomatolog avand o problema grava cu dintii. Basescu by Bendeac nu a indraznit sa faca aceasta vizita singur, ci alaturi de el au fost si alte personaje politice autohtone, venite pentru a-i alina durerea.
Vineri, 16.12.2011, 00:00Presedintele Traian Basescu a convocat azi Consiliul Suprem de Aparare al Tarii. Dupa patru ore de discutii, principala veste care vine dinspre Cotroceni este ca vor continua disponibilizarile in politie.
Joi, 15.12.2011, 19:35Presedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat azi, la Buzau, ca s-a temut de o confruntare fizica cu Traian Basescu si staff-ul acestuia, in timpul intrevederii de ieri, cu liderii Opozitiei, la Cotroceni, dupa ce seful statului a refuzat sa dea mana cu el si copresedintii USL, Victor Ponta si Daniel Constantin. „Ne-am gandit ca ar putea avea loc chiar bruscari fizice, nu era presa acolo, nu era nimic. Ne uitam ingrijorati, pana la urma l-am vazut pe domnul Turcan si o doamna - alta doamna, nu aceea - care era pasnica. Nu au fost incidente, au existat niste schimburi mai dure, politic”, a spus Antonescu, citat de Mediafax.
Joi, 15.12.2011, 00:00Presedintele Traian Basescu a declarat dupa sedinta CSAT ca "procesul restructurarii MAI va continua", urmand sa se faca noi disponibilizari. Seful statului a mai spus ca si Academia A.I. Cuza produce foarte multi absolventi ce nu pot fi angajati, pentru ca MAI nu mai are posturi.
Joi, 15.12.2011, 00:00Presedintele PSD, Victor Ponta a reactionat dur la decorarea lui Marian Vanghelie cu Ordinul National pentru Merit, in grad de Cavaler de catre presedintele tarii. Liderul PSD nu crede ca primarii social-democrati au nevoie de "tinichele" de la Traian Basescu.
Joi, 15.12.2011, 00:00Presedintele Traian Basescu a refuzat sa comenteze decizia ICCJ de achitare a fostului premier Adrian Nastase in dosarul "Matusa Tamara", informeaza Mediafax.
Joi, 15.12.2011, 00:00Romania nu trebuie sa participe la capitalizarea Fondul Monetar International (FMI), dar nu este lipsita de capacitatea de a se implica in acest sens, avand posibilitatea sa mentina in stand-by doua miliarde euro in rezervele BNR sau sa faca la Fond un plasament temporar in aceeasi suma, a declarat presedintele Traian Basescu.
Joi, 15.12.2011, 00:00Presedintele PSD, Victor Ponta a declarat ca se astepta si era normal ca Adrian Nastase sa fie achitat in dosarul "Matusa Tamara".
Joi, 15.12.2011, 00:00Traian Basescu a sustinut, miercuri, la ora 19.00, la Palatul Cotroceni o declaratie de presa. Presedintele a avut consultari la Palatul Cotroceni cu liderii partidelor parlamentare, cu presedintii celor doua Camere al Parlamentului si cu premierul Emil Boc pe tema acordului de guvernanta fiscala al UE. Dupa consultari, seful statului a participat la sedinta de Guvern.
Miercuri, 14.12.2011, 00:00Presedintele Traian Basescu ar fi refuzat sa dea mana cu liderii USL Crin Antonescu, Victor Ponta si Daniel Constantin la inceputul intalnirii de la Palatul Cotroceni, au declarat, miercuri, pentru agentia Mediafax, surse politice, care au relatat si un schimb de replici Basescu-Antonescu.
Miercuri, 14.12.2011, 00:00In Romania s-a ajuns chiar si sorcovele sa fie politizate! De exemplu, in pietele din Targu-Jiu se vand sorcove care poarta numele premierului Emil Boc, presedintelui Traian Basescu si Elenei Udrea. Celei care i-a venit ideea sa-si denumeasca produsele asa sustine ca cea mai vanduta este sorcova “Elena Udrea”.
Miercuri, 14.12.2011, 00:00Consultarile dintre liderii USL si presedintele Traian Basecu s-au incheiat. Crin Antonescu a declarat ca "i-am spus presedintelui ca statul roman este mai clientelar si mai corupt decat a fost vreodata" si ca USL vrea guvern de tehnocrati.
Miercuri, 14.12.2011, 00:00Presedintele Traian Basescu l-a decorat pe Marian Vanghelie cu "Ordinul National Pentru Merit in grad de Cavaler". Decretul pentru acordarea acestei distinctii a fost publicat astazi in Monitorul Oficial, semnat chiar si de premierul Emil Boc.
Miercuri, 14.12.2011, 00:00Presedintele Traian Basescu sustine ca mediul privat si statul trebuie sa-si asume impreuna responsabilitatea legata de existenta coruptiei.
Miercuri, 14.12.2011, 00:00Presedintele Romaniei a acceptat propunerea USL de a se intalni separat cu taberele politice ale puterii si cele din Opozitie, in cursul zilei de miercuri.
Marti, 13.12.2011, 00:00Presedintele Traian Basescu vrea ca ambasadorul Romaniei in Italia sa fie rechemat in tara, fiind suparat pe el ca a lipsit de la manifestarile dedicate zilei nationale.
Marti, 13.12.2011, 00:00Relatia premier-presedinte nu este lipsita de dispute, chiar daca acestea nu se vad. Prim-ministrul Emil Boc a dezvaluit, luni seara, la o emisiune televizata, ca in aceasta perioada, de cand se afla la conducerea Guvernului, a avut multe discutii contradictorii cu presedintele Traian Basescu.
Marti, 13.12.2011, 00:00Mircea Badea afirma ca presedintele Romaniei, Traian Basescu, cand vine cu aere de economist este penibil.
Luni, 12.12.2011, 10:28Presedintele Traian Basescu a declarat, luni, in fata reprezentantilor comunitatilor romanesti din Turcia, ca realitatea din Romania este diferita de ceea ce prezinta mass media romanesti, afirmand ca la televiziuni nu se poate vedea decat dezastrul pravalindu-se peste romani, scrie Mediafax.
Luni, 12.12.2011, 00:00