Mădălina și Radu formează oficial un cuplu. Cei doi au făcut anunțul în timpul emisiunii de luni, 28 septembrie.
Mădălina și-a folosit jokerul pentru a o salva pe Lorena de la eliminare, iar Cătălina și Ștefania au taxat-o pentru alegerea făcută.
Mădălina Buzatu și Radu Bobelică sunt pe cale să formeze un cuplu. "M-am îndrăgostit de ține, ești tot ce vreau de la o femeie", a declarat Radu.
Ștefan de la Mireasa a fost surprins de camerele de filmat în timp ce plângea seara pe întuneric.
Cu intenții îndoielnice în privința Laviniei, Ștefan a avut ocazia să discute cu mama lui departe de petrecerea ce se afla în toi.
Lavinia Dotot și Ștefan de la "Mireasă" au decis să pună punct relației.
Monica și Ionuț s-au întâlnit în casa ”Mireasă pentru fiul meu”, s-au plăcut și au decis să dea o șansă iubirii. Cei doi au format singurul cuplu care s-a căsătorit după marea finală din august 2012.
Doamna Ana a fost, din nou, desemnată ”Mama Săptămânii” de către telespectatori.
În urma nominalizărilor, mamele au decis ca Lorena să plece acasă, dar Mădălina își folosește jokerul și o salvează.
Emoții mari în casa ”Mireasa”. Mamele au făcut nominalizări și patru fete au fost în pericol de eliminare.
Ce faci când te plictisești foarte rău? Începi să te bați cu spumă de păr împreună cu colegii din casă.
Dolly, câinele lui Ionuț, este motiv de ceartă între băieți. Va rămâne animalul în casă?
Băieții au fost întrebați de Simona Gherghe ce fete ar nominaliza pentru eliminare, dacă ar putea face acest lucru.
Lipsa de talent se taxează în casa Mireasa. Fetele cântă melodiile impuse de băieți.
Fosta iubită a lui Ștefan arată identic cu Cătălina, concurenta de la Mireasa. În ce direcție va decurge relația dintre ei?
Ștefan își dorește să cunoască și alte fete, dar este într-o relație cu Lavinia. Vor rămâne împreună cei doi concurenți.
Ionuț și Ștefan se ceartă foarte rău. Cei doi concurenții își spun vorbe acide unul celuilalt.
Conflictul dintre doamna Ana și Ermina se amplifică. De această dată, de vină sunt hainele și vasele care rămân nespălate în casa mamelor și a fetelor.
Scandal mare în casa Mireasa. Mamele se ceartă între ele din cauza rufelor și vaselor nespălate.
Fetele primesc o sarcină cu gusturi fine. Concurentele trebuie să facă cele mai frumoase farfurii.
Andra își spune părerea despre Ionuț, după ce au avut o întâlnire. Concurentul s-a supărat când i s-a spus părerea despre el.
Concurenții primesc zi de zi mesaje de încurajare din partea admiratorilor.
Fetele au organizat o petrecere în pijamale, în casa Mireasa.
Cel mai bun prieten al lui Ionuț a intrat în casa Mireasa. Cățelușa sa este extrem de fericită când îți vede stăpânul.
Alexandra Apostol și Dragoș Bădicioiu sunt doi dintre cei mai apreciați concurenți de la "Mireasă pentru fiul meu". Cei doi au participat la primul sezon al emisiunii și de atunci sunt de nedespărțit.
Simona Gherghe s-a supărat pe doamna Mia după ce aceasta a dat jos pisica de pe canapea. Prezentatoarea de la "Mireasă" i-a transmis acesteia că nu-i plac genul acesta de lucruri.
David este extrem de îngrijorat de imaginea pe care i-au format-o alții mamei sale.
Băieții primesc o sarcină nouă din partea producătorilor. Concurenții trebuie să caute cheia care îi conduce în casa fetelor.
Mihai a fost profund emoționat în momentul în care a primit mesaje de încurajare din partea publicului.
Simona Gherghe o ceartă pe Doamna Mia pentru că împinge motanul de lângă ea, într-un mod brutal.
Bărfa este în floare în casa Mireasa. În micile bisericuțe, vorbele despre alte persoane sunt din ce în ce mai multe.
Mihai și Claudia au primit cadouri și multe încurajări din partea publicului.
Nominalizările sunt pe buzele tuturor concurenților. David și Ștefan, impresii despre cum va fi.
David și Mădălina au avut parte de o întâlnire. Cei doi concurenți își spun ce crede fiecare despre celălalt.
Radu și Ștefan cred că David se teme de nominalizările care pot avea loc la Gala de sâmbătă pentru că și-a propus să plece din emisiune cu o sumă de bani.
Andra se simte singură în casa Mireasa. Concurenta susține că nu și-a făcut prietene.
Lorena simte că doamna Mia o presează cu privire la relația sa cu David și i-a atras atenția acesteia.
Claudia și Ștefania, replici acide și păreri aride despre regulile concursului.
Lipsa de comunicare aduce nelămuriri! Claudia și Lorena, o prietenie cu anumite rezerve.
Fă ce simți, atât cât simți! Lorena, explicațiile unei simpatii?
Ionuț și Cătălina au decis să se despartă, cei doi concurenți nu mai formează un cuplu.
Petrecere mare în casa Mireasa. Concurenții au avut parte de muzică, dans și multă distracție.
Mihai nu știe pe cine să aleagă, Claudia sau Ștefania. Concurentul are mari rețineri în privința celor două fete.
La scurt timp după ce au anunțat că formează un cuplu, Cătălina și Ionuț s-au răzgândit.
La scurt timp după ce au anunțat că formează un cuplu, Cătălina și Ionuț s-au răzgândit.
Gânduri despre un pericol iminent! Ionuț și Cătălina, reproșuri și lămuriri.
În weekend, fetele și băieții au avut parte de o surpriză. Concurenții au voie să se vadă cât au vrut.
Surpriză în casa „Mireasa”, de la Antena 1! Claudia a refuzat să meargă la întâlnirea cu David, spre nemulțumirea acestuia.
Veste tristă pentru concurentele din casa „Mireasa”, de la Antena 1! Andreea a părăsit competiția, spre marea surprindere a fanilor.
În urma voturilor, Andreea este eliminată casa Mireasa. ”Sunt fericită. Îmi vor lipsi fetele, atât!”, a spus acesta.