Urmareste stirile sociale de ultima ora si fii la curent cu tot ce se intampla. Fii informat cu A1: ziar online cu ultimele stiri de la surse de incredere.
Numărul persoanelor infectate cu noul coronavirus a crescut la 1760, astfel că Alexandru Rafila, președintele Societății de Microbiologie, a declarat că cel mai probabil luni vom intra în scenariul 4.
Duminica, 29.03.2020, 16:55
Algoritmul de testare pentru coronavirus a fost actualizat, iar prioritate vor avea persoanele care sunt diagnosticate cu pneumonie ori care urmează să fie supuse unui transplant.
Duminica, 29.03.2020, 15:57
Ministerul Apărării Naţionale (MApN) anunţă, duminică, creşterea capacităţii de testare moleculară pentru SARS CoV-2 la Institutul ”Cantacuzino”. Unitatea poate prelucra până la 400 de teste în 24 de ore, prin reorganizarea fluxului activităţilor.
Duminica, 29.03.2020, 14:34
Mai multe cadre medicale de la Spitalul Județean de Urgență din Suceava sunt acuzate că au sustras materiale dezinfectante și de mănuși din unitatea sanitară. Acuzațiile au fost lansate chiar de prefectul județului Suceava, Alexandru Moldovan a solicitat Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) să demareze o anchetă.
Duminica, 29.03.2020, 14:18
Românii afectați în mod direct de pandemia de coronavirus ar putea să primească 830 de lei de stat, potrivit unui proiect ce prevede sprijinul economiei.
Duminica, 29.03.2020, 13:50
Numărul persoanelor infectate cu noul coronavirus crește de la o zi la alta, însă inconștiența unor oameni e de neoprit. Un bărbat întors de curând din Germania a mințit medicii după ce a ajuns la spital cu simptome de viroză.
Duminica, 29.03.2020, 13:35
Alte 308 cazuri de îmbolnăvire cu coronavirus au fost confirmate în ultimele 24 de ore, numărul total ridicându-se la 1.760. De asemenea, un român a murit în străinătate din cauza coronavirusului.
Duminica, 29.03.2020, 12:59
Coronavirusul a separat doi copii din Teleorman de părinţii şi fraţii infectaţi. Aceştia au ajuns, aseară, într-un centru de plasament. Copiii, în vârstă de 2 şi 12 ani, au fost şi ei testaţi pentru COVID 19 şi, din fericire, rezultatul a fost negativ.
Duminica, 29.03.2020, 12:33
Ministrul Educației, Monica Anisie, a făcut apel la calm în rândul elevilor și studenților și a declarat că ”în scurt timp” va anunța ce se întâmplă cu examenele naționale, dar și când vor fi reluate cursurile.
Duminica, 29.03.2020, 10:49
Un bebeluș care nu împlinise un an de zile a murit la scurt timp după ce a fost depistat pozitiv cu noul coronavirus. Medicii fac acum apel la oameni, atrăgându-le atenția să nu mai ignore regulile impuse de autorități.
Duminica, 29.03.2020, 10:36
Caz şocant în Medgidia, judeţul Constanţa. O mamă şi-a înjunghiat fetiţa de doar 4 ani, iar mai apoi a plecat de acasă. Motivul este halucinant: copilul făcea prea multă gălăgie. Femeia a fost găsită la scurt timp de poliţişti, care au reţinut-o pentru 24 de de ore. Acum riscă ani grei de închisoare.
Duminica, 29.03.2020, 09:59
O ambulanţă în care se afla un pacient s-a răsturnat, aseară, pe o stradă din Alexandria. Salvarea, care avea semnalele luminoase în funcţiune, ar fi pătruns într-o intersecţie pe culoarea roşie. S-a cionit cu mașină care circula pe culoarea verde.
Duminica, 29.03.2020, 09:21
Un asistent medical de pe Secţia de Terapie Intensivă a Spitalului Judeţean Sibiu a fost confirmat cu noul coronavirus, concorm Ora de Sibiu. Bărbatul spune că a primit rezultatul testului pentru COVID-19 sâmbătă seara. Alte patru persoane care au luat contact cu el, două infirmiere şi două asistente, se află în izolare la domiciliu.
Duminica, 29.03.2020, 08:56
Ministrul Sănătăţii Nelu Tătaru afirmă că aproximativ 10-20% dintre românii care au venit în ţară ar fi putut fi infectaţi fără a prezenta simptome şi ar fi putut transmite boala. Tătaru estimează că la Suceava, care este zona cea mai afectată din România, pot exista până la 1000 de bolnavi asimptomatici „care pot fi foarte buni transmiţători” ai bolii.
Sambata, 28.03.2020, 22:57
Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, spune că autorităţile române se aşteaptă la un vârf al epidemiei generate de noul coronavirus în a doua jumătate a lunii aprilie, acesta spunând că la acel moment se aşteaptă ca în România aproximativ 10.000 de pacienţi să fi fost diagnosticaţi. Tătaru spune că se poate discuta şi despre un al doilea vârf al epidemiei, dar că amploarea acestuia depinde foarte mult de modul cum va evolua epidemia. Ministrul Sănătăţii a precizat să pregăteşte o nouă ordonanţă militară cu noi măsuri. Conform lui Tătaru, autorităţile se aşteaptă ca încă 200.000 de români să vină din străinătate până în sărbătorile de Paşti.
Sambata, 28.03.2020, 22:34
Aerul toxic a învăluit din nou Capitala. Au fost înregistrate depăşiri chiar şi de 10 ori faţă de limita maximă admisă, deşi traficul este extrem de redus în această perioadă. Meteorologii pun totul pe seama vântului care ridică în atmosferă particulele de praf. Iar cercetătorii italieni au ajuns la o conclzie şocantă. Poluarea ajută la răspândirea coronavirusului.
Sambata, 28.03.2020, 21:06
Cea mai controversată măsură în lupta cu pandemia se amână. Autorităţile încă nu au terminat pregătirile pentru testarea celor peste zece mii de bucureşteni.
Sambata, 28.03.2020, 19:44
Situaţie dramatică prin care trec femeile însărcinate din Suceava în plină pandemie de coronavirus. Tinerele nu sunt primite în nicio unitate medicală de stat sau privată pentru că vin din spitalul-focar. Avem mărturii cutremurătoare de la femei care se plâng că cel mai aşteptat moment al vieţii s-a transformat în coşmar.
Sambata, 28.03.2020, 19:30
O țară întreagă a fost impresionată de povestea lui Sergiu, care a devenit tată pentru a treia oară și care nu a avut bani de taxi pentru a merge să-și vadă copilul la Maternitate, dar s-a urcat pe cal și a plecat. Acum, Cătălin Moroșanu a decis să-l ajute.
Sambata, 28.03.2020, 18:50
Preşedintele Societăţii Române de Microbiologie, Alexandru Rafila, afirmă că cel mai probabil la începutul săptămânii viitoare România va depăşi numărul de 2000 de persoane infectate cu SARS-Cov-2 şi va trece în scenariul 4, moment în care se vor adopta noi acte normative necesare gestionării crizei sanitare.
Sambata, 28.03.2020, 18:45
Julie, o adolescentă în vârstă de 16 ani, s-a stins din cauza coronavirusului, devenind astfel cea mai tânără victimă din Europa, iar mama ei a făcut declarații sfâșietoare.
Sambata, 28.03.2020, 18:30
Un medic de la Spitalul Clinic ”Dr. Victor Babeș” a atras atenția asupra faptului că noul coronavirus poate fi periculos și pentru tineri, motiv pentru care ar trebui să respecte cu strictețe măsurile de prevenție.
Sambata, 28.03.2020, 18:19
Situația este disperată în Italia, unde numărul persoanelor decedate din cauza coronavirusului continuă să crească de la o zi la alta. De cealaltă parte, însă, sunt oameni care nu mai au bani nici măcar pentru mâncare.
Sambata, 28.03.2020, 17:35
O fetiţă de patru ani din municipiul Medgidia, judeţul Constanţa, a ajuns la spital, sâmbătă după-amiază, după ce a fost înjunghiată de mama ei în zona abdominală. Femeia, în vârstă de 28 de ani, a fugit după comiterea faptei, fiind găsită de poliţişti în scurt timp.
Sambata, 28.03.2020, 17:01
A apărut un nou formular pentru deplasările pe timpul carantinei, anunță Grupul de Comunicare Strategică. Astfel, românii care vor să se deplaseze în această perioadă pot completa acest document online.
Sambata, 28.03.2020, 14:59
Actorul Ştefan Sileanu, cunoscut publicului pentru rolul titular din "Vlad Ţepeş" (1979), a murit la vârsta de 80 de ani.
Sambata, 28.03.2020, 14:32
Un bărbat din judeţul Botoşani în privinţa căruia autorităţile au dispus măsura izolării la domiciliu a fost prins pe stradă şi băgat în carantină, la scurt timp el fugind pe geam din centrul în care fusese carantinat. Bărbatul a fost prins şi dus din nou în centrul din care a fugit, pe numele său fiind deschis un dosar penal.
Sambata, 28.03.2020, 13:59
Nu mai puțin de 650 de oameni mor în fiecare zi, în România, motiv pentru care autoritățile vor să afle câți dintre aceștia se sting din cauza coronavirusului, având în vedere contextul actual.
Sambata, 28.03.2020, 13:52
Moarte învăluită în mister în județul Ialomița, unde un bărbat în vârstă de 39 de ani și-a pierdut viața. El fusese testat pentru coronavirus, însă rezultatul testului nu a fost comunicat.
Sambata, 28.03.2020, 13:48
Persoanele care încalcă regulile impuse de autorități prin intermediul ordonanțelor militare ar putea să plătească amenzi mai mari, potrivit unui proiect pus în dezbatere publică.
Sambata, 28.03.2020, 13:16Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat, sâmbătă, după ce a vizitat spitalul militar de campanie amenajat în curtea Institutului de Geriatrie "Ana Aslan” de lângă Bucureşti, că după ce criza sanitară va trece autorităţile vor face "o evaluare la sânge” a sistemului sanitar românesc. Iohannis a spus că autorităţile continuă să se pregătească pentru a face faţă cazurilor de Covid-19 şi a cerut populaţiei să păstreze distanţa socială.
Sambata, 28.03.2020, 12:44
Președintele Klaus Iohannis și premierul Ludovic Orban au vizitat, în urmă cu puțin timp, noul spital de campanie ce a fost construit de Armată, în Otopeni, la Institutul Ana Aslan.
Sambata, 28.03.2020, 12:37
”Prea mulți oameni mor singuri.” Asta spune un medic de urgență din New York, Statele Unite ale Americii, care a știut întotdeauna că moartea face parte din meseria pe care și-a ales-o, însă niciodată nu s-ar fi gândit că va trăi astfel de vremuri.
Sambata, 28.03.2020, 12:23
Fundația Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României a lansat un concurs de proiecte de cercetare medicală pentru studiul noului virus SARS COV 2 și pentru încetinirea răspândirii maladiei COVID-19.
Sambata, 28.03.2020, 11:50
Doi medici de la Spitalul MAI Dimitrie Gerota sunt în stare critică, iar pronosticul doctorilor este, în acest moment, rezervat. Cele două femei au fost infectate cu noul coronavirus.
Sambata, 28.03.2020, 11:47
Medicii și asistentele din România ar putea să primească sporuri salariale de până la 85 la sută, potrivit unui proiect legislativ aflat în dezbatere pe site-ul Ministerului Sănătății.
Sambata, 28.03.2020, 11:41
Un bărbat în vârstă de 47 de ani, care trăia o frumoasă poveste de iubire de mai bine de patru ani, a murit din cauza coronavirusului. Atunci când a început să se simtă rău, iar partenera lui și-a arătat îngrijorarea cu privire la starea lui de sănătate, el i-a spus să nu-și facă griji inutil, întrucât totul va fi bine. N-a fost.
Sambata, 28.03.2020, 10:50
Alţi 365 de cetăţeni români care se aflau temporar în Italia şi care nu mai aveau posibilităţi reale de a rămâne în acea ţară au fost repatriaţi cu două curse aeriene tip charter, anunţă Ministerul Afacerilor Externe (MAE).
Sambata, 28.03.2020, 10:21
Al doilea transport de echipamente medicale aduse din Coreea de Sud a ajuns, sâmbătă dimineaţă, la Bucureşti, cu o aeronavă C-17 Globemaster III.
Sambata, 28.03.2020, 10:02
Numărul cazurilor de coronavirus crește de la o zi la alta în România, iar atunci când vom atinge vârful pandemiei se vor înregistra și 1.000 de cazuri pe zi, atrage atenția Alexandru Rafila, președintele Societății de Microbiologie.
Sambata, 28.03.2020, 09:51
Pacienţii cu forme uşoare de coronavirus din Bucureşti ar urma să fie mutaţi de la Institutul de Boli Infecţioase Matei Balş şi cazaţi la un hotel. În acest fel, spitalul, care este acum aproape plin, ar putea să primească oameni cu forme mai severe ale bolii. Planul întâmpină, însă, şi dificultăţi.
Sambata, 28.03.2020, 09:18
Caz revoltător în Argeş, unde o gestionară a depozitului de medicamente şi materiale sanitare de la Spitalul Judeţean de Urgenţă Piteşti e acuzată că a furat măşti, mănuşi şi soluţii dezinfectante. Totul în plină criză de COVID-19.
Sambata, 28.03.2020, 09:12
O asistentă medicală de la Serviciul de Ambulanță din Galați a fost testată pozitiv cu coronavirus. Soțul femeii, care este jandarm, a fost izolat la domiciliu, urmând a se stabili dacă a fost sau nu infectat.
Sambata, 28.03.2020, 08:52
România trece, în noaptea de sâmbătă spre duminică, la ora de vară, ora 3.00 devenind ora 4.00, astfel că 29 martie va fi cea mai scurtă zi din acest an. Trecerea la ora de vară nu modifică mersul trenurilor în vigoare, a transmis CFR Călători.
Sambata, 28.03.2020, 07:00
Secretarul de stat Raed Arafat a infirmat ştirea difuzată de un post de televiziune despre decesul şefei Secţiei ATI de la Spitalul Gerota.
Vineri, 27.03.2020, 23:57
Anchetă penală după ce un medic s-a plâns pe Facebook că a fost nevoit să opereze un pacient suspect de coronavirus, fără să aibă echipament de protecție. Episodul revoltător s-ar fi petrecut la cel mai mare spital din județul Gorj.
Vineri, 27.03.2020, 21:57
Ora de vară 2020. Anual, ora se schimbă în ultma duminică din luna martie. Este momentul în care România, precum și alte țări, dar nu toate, trece la ora de vară.
Vineri, 27.03.2020, 21:55
Albania va impune o interdicţie de 40 de ore a ieşirilor din locuinţă în weekend şi va limita cumpărăturile la un singur membru al familiei, care va trebui să solicite de pe o aplicaţie permisiunea de a pleca de acasă, începând de luni, în cadrul eforturilor de a limita epidemia de coronavirus, informează Reuters, potrivit Agerpres.
Vineri, 27.03.2020, 21:53
Românii din străinătate au găsit portiţa către casă! În fiecare noapte, zeci de oameni trec pe jos prin vama Nădlac fără să spună de unde vin şi încotro se duc.
Vineri, 27.03.2020, 21:18
Medicii și asistentele din România se simt disperați și spun că au ajuns să primească niște costume de zugrav în loc de combinezoane, deși spitalele din România devin adevărate focare de infecție.
Vineri, 27.03.2020, 20:49