Stiri despre emisiunea X Factor. Afli noutati despre concurenti si despre juratii Loredana, Delia, Ștefan Bănică și Florin Ristei
În audiţii, încă de la primele cuvinte, Luca Dragoş l-a convins pe Carla’s Dreams, hotărât să colaboreze cu el. Acum, ajuns în Bootcamp, îşi doreşte să dea tot ce poate pentru a ocupa unul dintre cele patru locuri ocupate.
Miercuri, 30.11.2016, 23:07
A trecut de audiţii şi acum se bucura de victorie, regăsindu-se prntre cei mai buni. Încă îi trezeşte amintiri frumoase momentul său de atunci şi este hotărât să demonstreze că a meritat să ajungă până aici.
Miercuri, 30.11.2016, 23:07
După ce emoţiile au preluat puterea în audiţii, Johnny Bădulescu a revenit mai hotărât că niciodată să o dea gata pe Delia şi să ocupe un loc pe scaun, chiar dacă acest lucru va însemna eliminarea unuia dintre colegii săi.
Miercuri, 30.11.2016, 23:07
Sunt celebri, sunt controversați, sunt poate cel mai hot fenomen muzical al momentului, la noi. Toată lumea ar vrea să știe ce se ascunde în spatele măștilor pe care le schimbă la fiecare concert. Însă ei au de gând să-și păstreze anonimatul până la capăt! Solistul proiectului Carla’s Dreams – să-l numim „Sergiu” – ne-a vorbit despre creație, succes și, inevitabil, măști
Miercuri, 30.11.2016, 08:41
E cel mai îndrăgit jurat de la „X Factor” și de-a lungul sezoanelor cea care a adunat în jurul ei pe cei mai colorați și explozivi tineri. Anul acesta, Delia intră în concursul de la Antena 1 cu grupa băieților, iar miercurea aceasta, de la 20.30, cei 10 pe care i-a ales își prezintă numerele muzicale.
Marti, 29.11.2016, 13:31
Voci feminine la superlativ. Așa s-ar putea rezuma ediția „X Factor” de aseară, în care pe scena show-ului au evoluat cele 10 concurente din grupa lui Carla’s Dreams – fetele.
Sambata, 26.11.2016, 10:41
Are 15 ani, este firavă, dar cu o voce specială. Olga Verbițchi păşeşte ultima pe scenă în această ediţie cu mari emoţii
Vineri, 25.11.2016, 22:45
Are 17 ani, a participat la X Factor Italia şi a ajuns până în finală. Acum a venit să-i dea pe toţi românii pe spate şi să-şi îndeplinească visul de a deveni cunoscută în industria muzicală. Enrica Tara, are ceva aparte şi asta se poate observa de la prima vedere: este jumătate italiancă şi jumătate africancă
Vineri, 25.11.2016, 22:22
Are doar 23 de ani deşi pare mult mai matură din punct de vedere artistic, spun juraţii. La audiţii a fost aplaudată de juraţi ridicaţi în picioare, iar în această seară speră să repete figura
Vineri, 25.11.2016, 22:00
În audiţii, Alexandra a ales piesa “Ain't No Other Man”, de la Christina Aguilera pentru a-I impresiona pe juraţi cu calităţile sale vocale şi i-a ieşit bine, bine de tot. Încă de la primele acorduri, juriul a rămas umit.Dar să vedem cum s-a descurcat în această seară
Vineri, 25.11.2016, 21:45
Are 14 ani, este din Bucureşti şi îşi doreşte să câştige X Factor. Pentru a face asta, Letiţia Roman trebuie să treacă de această etapă
Vineri, 25.11.2016, 21:41
Următoarea pe lista mentorului Sergiu este Lizucă Bigu, o tânără firavă din Galaţi. Vocea şi talentul, însă, trec dincolo de orice imaginaţie. Cum se va descurca în această seară?
Vineri, 25.11.2016, 21:30
Următoarea concurentă din grupa lui Carla's este o puştoaică extrem de talentată. La doar 14 ani, Miruna Pânzaru e fermă. ”Am așteptat să împlinesc vârsta asta ca să vin aici şi să să câștig X Factor”. Pentru a ajunge în finală, frumoasă adolescenta trebuie mai întâi să treacă de această etapă
Vineri, 25.11.2016, 20:45
La cei 17 ani ai săi, Alupei Andreea Emilia, elevă în București, este, de departe, o apariţie care nu poate trece neobservată. Vocea puternică, părul colorat şi hainele sclipicioase o fac să iasă în evidenţă
Vineri, 25.11.2016, 20:35
La 17 ani, Alexandra, este deja obișnuită cu scena și lumea muzicii. Tânăra a fost și acum doi ani la X Factor, ba chiar, a făcut parte și dintr-o trupă. În această seară, a spart gheaţa cu brio
Vineri, 25.11.2016, 20:30
Când au urcat pentru prima oară pe scena de la „X Factor” și-au dorit să-l cunoască și să-i afle secretele, însă numai zece dintre ele au ajuns în grupa pe care o coordonează. Misteriosul jurat de la Carla’s Dreams intră în Bootcamp
Vineri, 25.11.2016, 20:29
Când au urcat pentru prima oară pe scena de la „X Factor” și-au dorit să-l cunoască și să-i afle secretele, însă numai 10 dintre ele au ajuns în grupa pe care o coordonează
Vineri, 25.11.2016, 12:06
Ediția „X Factor” de miercuri, 23 noiembrie, a adus pe scenă cele 10 grupuri intrate în competiție sub coordonarea lui Ștefan Bănică
Joi, 24.11.2016, 12:48
Fetele de la 3O’Clock sunt ultimele care intră pe scenă în această seară, aşa că tensiunea atinge cote maxime. Vor reuşi clujencele să treacă în etapa următoare?
Miercuri, 23.11.2016, 22:17
Penultima trupă care intră în această seară pe scenă X Factor sunt Oscar şi Miruna, doi adolescenţi extrem de talentaţi. În ciuda refuzului categoric al tânărului de a forma o echipă, Miruna a reuşit să îl convingă că e mai bine aşa. Cum se vor descurca cei doi?
Miercuri, 23.11.2016, 21:24
Emoţionaţi peste măsură, cei doi băieţi primesc susţinerea neaşteptată lui Liviu Vârciu care vine în culise pentru a le ţine pumnii
Miercuri, 23.11.2016, 21:11
Cu multe emoţii, gemenele din Piteşti intră pe scenă timid, însă Ştefan are grijă să le încurajeze cum ştie el mai bine. Au ales pentru bootcamp piesa celebrei Jessie J – “Flashlight”
Miercuri, 23.11.2016, 20:50
Următorii care păşesc pe scena X Factor sunt cei trei domni de la Nobil Band. Băieţii vin tocmai din Chişinău cu speranţa că vor reuşi să îi impresioneze pe cei patru juraţi, dar mai ales pe Ştefan, mentorul lor
Miercuri, 23.11.2016, 20:46
Doamnelor şi domnilor, trupa Crescendo!!! Opt puştani sunt gata de show în cea de-a doua ediţie de bootcamp. Cum se vor descurca?!
Miercuri, 23.11.2016, 20:40
Următorii pe lista lui Ştefan sunt Elis şi Călin, cei care au venit în audiţii cu micuţul Albert. În această seară, cei doi au pregătit o piesă cu multă emoţie: “Endless Love”
Miercuri, 23.11.2016, 20:36
Deşi nu l-au impresionat pe Ştefan la audiţii, Bogdan şi Mugurel din Braşov intră pe scenă hotărâţi să schimbe lucrurile. Dacă vor reuşi rămâne de văzut
Miercuri, 23.11.2016, 20:35
Cea de-a doua trupă din această seară care intră pe scena X Factor este Doredos. Îi ştiţi, desigur, cei cu patru de “DA” din audiţii. Ei bine, cei trei moldoveni de la Chişinău sunt gata să îi dea încă o dată pe spate pe juraţi
Miercuri, 23.11.2016, 20:31
Cei care sparg gheaţa în seara grupurilor sunt Dorian şi Cristina, cei pe care Ştefan Bănică i-a alăturat pentru un duo de succes. Cu emoţii şi speranţe că vor trece cu bine peste această etapă, cei doi păşesc pe scenă în aplauzele mentorului care le ţine pumnii
Miercuri, 23.11.2016, 20:30
Este rândul grupurilor să facă spectacol pe scena „X Factor”. Show-ul a început o adevărată etalare de talente, momente intens pregătite și replici pline de umor
Miercuri, 23.11.2016, 20:29
Faptul că Delia este o artistă extrem de iubită de fanii ei nu mai este un secret pentru nimeni. Mereu cu o voce care îţi face pielea de găină la purtător, cu un show de milioane şi idei geniale, cântăreaţa nu conteneşte să surprindă. Nu o spun doar fanii, ci toţi cei care au participat vreodată la un concert al juratei X Factor.
Miercuri, 23.11.2016, 20:03
Sfat mare la X Factor, unde juraţii, care mai de care, sar în ajutorul lui Dani. Cum de ce? Este gata de însurătoare. Şi nu aşa cu oricine!
Miercuri, 23.11.2016, 14:11
Horia Brenciu chiar are spectacolul în sânge! Juratul de la „X Factor” și-a surprins din nou fanii!
Miercuri, 23.11.2016, 13:39
Apariție surpriză miercuri seara la „X Factor”. Liviu Vârciu vine în Bootcamp, în ediția dedicată grupei lui Ștefan Bănică, nu pentru că îi este dor de scenă sau de microfon, ci pe post de susținător.
Miercuri, 23.11.2016, 11:01
Alessia are 12 ani şi este îndrăgostită de băieţii de la Carla's Dreams, aşa că părinţilor nu le-a fost prea greu să îşi dea seama ce îşi doreşte adolescenta de ziua ei
Marti, 22.11.2016, 16:13
Miercurea aceasta, pe 23 noiembrie, este rânduri grupurilor să facă spectacol pe scena „X Factor”. Show-ul continuă la Antena 1 de la ora 20.30 cu o adevărată etalare de talente, momente intens pregătite și replici pline de umor.
Marti, 22.11.2016, 16:05
Eh, uite că se întâmplă şi la case mai mari. Se pare că vederea i-a jucat feste juratei Delia, iar întrebarea adresată Elizei Georgescu, la finalul momentului său, a stârnit amuzamentul colegilor.
Marti, 22.11.2016, 11:44
Ca în fiecare seară de vineri, juraţii fac ce fac şi ne mai surprind ba cu o vreo apariţie inedită (vezi Horia Brenciu), ba cu o vorbă înţeleaptă sau vreun gest emoţionant. Şi a venit şi rândul lui Carla's Dreams, juratul care a evitat, până acum, să cadă în acest "păcat" gustat de colegii lui.
Marti, 22.11.2016, 11:12
Băieţii de la Carla's Dreams au împlinit un vis! Au demonstrat încă o dată că în spatele măştilor se ascund nişte oameni inimoşi capabili de lucruri extraordinare!
Marti, 22.11.2016, 09:29
A venit momentul mult aștetpat pentru Nadir. Aranjat la patru ace şi foarte emoţionat, și-a botezat fetiţa. Cu un costum negru elegant, artistul a asistat la unul dintre cele mai importante momente din viaţa lui.
Luni, 21.11.2016, 12:38
Horia Brenciu a renunțat la concitadina sa în ultima ediție a emisiunii difuzat de Antena 1, dar pentru fani, Anca Pârlea rămâne un nume de referință a actualului sezon de X Factor
Luni, 21.11.2016, 08:54
Prima ediție de Bootcamp din acest sezon a adus aseară pe scena „X Factor” pe cei 10 concurenți aleși de Horia Brenciu să formeze grupa celor peste 24 de ani.
Sambata, 19.11.2016, 10:32
Prima seară de Bootcamp s-a încheiat apoteotic. Horia Brenciu a fost primul jurat care și-a anunțat echipa în care speră să se afle și viitorul câștigător al emisiunii „X Factor”
Vineri, 18.11.2016, 23:42
Pentru Marcel, bătălia scaunelor nu a fost o noutate. S-a aflat aici și anul trecut când, alături de trupa Bravissimo, a ajuns până în marea finală, dar acum lucrurile sunt total diferite
Vineri, 18.11.2016, 23:30
„S-au schimbat multe de la audiții până acum”, mărturisește fata din echipa lui Brenciu înainte de a trece prin furcile caudine ale probei scaunelor
Vineri, 18.11.2016, 22:44
Toți cei care l-au cunoscut spun despre el că un tip special, neobișnuit. Așa este și vocea pe care o posedă Cezar Dometi și care i-a oferit șansa de a prinde unul dintre scaunele care asigură participarea în Galele Live
Vineri, 18.11.2016, 22:18
A fost unul dintre concurenții pe care mentorul grupei l-a ales din memorie. Pur și simplu prestația sunetistului i-a rămas în minte, iar acum Radu i-a dovedit că nu s-a înșelat
Vineri, 18.11.2016, 22:04
Seara italiană continuă la X Factor. După Marco a venit rândul Ceciliei să-l covingă pe Horia Brenciu. Frumoasă, sigură pe ea și cu o piesă potrivită, italianca a oferit reușit să ajungă la sufletele și mințile spectatorilor
Vineri, 18.11.2016, 21:46
Aura Urziceanu este una dintre cele mai complexe voci pe care le-a dat muzica românească în lunga ei existență. Anca Pârlea este una dintre cele mai complexe voci ale actualei ediții de „X Factor”. Cu harul Ancăi și cu piesa Aurei a fost posibilă realizarea unuia dintre cele mai frumoase momente ale serii
Vineri, 18.11.2016, 21:31
Are două nume. Soția și fiica lui îl strigă Marco, dar pe scenă se numește Menillo Pasquale.Italianul tipic, plin de viață, a venit pe scena X Factor cu o melodie de-acasă, un hit al celebrului Eros Ramazzotti
Vineri, 18.11.2016, 21:10
Cea de-a doua reprezentantă a „echipei Brenciu” nu și-a ratat șansa de a-i impresiona pe cei care au un cuvânt de sus în această fază a întrecerii. A cântat cu încredere chiar dacă emoțiile au copleșit-o pe de-a-ntregul
Vineri, 18.11.2016, 20:48