N-a fost chip ca Paula Chirilă să reușească să se abțină. Și cine să o judece? Totul s-a întâmplat chiar în timp ce se afla la cârma emisiunii.
Cu ocazia zilei de 1 Decembrie, Ionuț și Loredana de la ”Mireasă pentru fiul meu” le-au urat românilor „La mulți ani!”. Tânărul a postat pe pagina sa de Facebook și o imagine în care apare alături de soția lui, frumoasa Lori.
Paula Chirilă, prezentatoarea emisiunii "Mireasă pentru fiul meu”, recunoaște că este la dietă, totuși, preparatele speciale gătite de concurenți au făcut-o să cadă în ispită.
Uneori, fondul de ten, tușul de ochi și mascara fac minuni! Doar știm asta, fetelor! Observația este valabilă cu vârf și îndesat și în cazul unor participante de la „Mireasă pentru fiul meu”!
Pentru Carla și Vladimir, copilașii ei adorabili, Mirela Boureanu Vaida a ales să stea, cel puţin pentru o perioadă, departe de camerele de filmare, însă fosta prezentatoare de la "Mireasă pentru fiul meu" nu se poate abţine, spre marea bucurie a fanilor.
Medana de la „Insula iubirii” este, fără doar și poate, o mămică sexy! Bruneta a revenit la forma inițială, experiența maternității a transformat-o în bine și o face pur și simplu mai frumoasă ca oricând!
Loredana de la "Insula Iubirii" a fost surprinsă într-o ipostază inedită, cu un bebeluș în brațe. Nu puţini au fost cei care s-au întrebat dacă fosta concurentă a devenit între timp mămică.
Mirela Boureanu Vaida, fosta prezentatoare a emisiunii „Mireasă pentru fiul meu”, a participat joi seara la aprindere luminițelor de Crăciun și la petrecerea care a marcat acest eveniment, care a avut loc în Piața Constituției din București.
În urmă o lună, frumoasa Constantina şi-a luat inima în dinţi şi a păşit pentru prima oară la Intact Media Academy. Fosta concurenţa de la "Mireasă pentru fiul meu" este decisă să urmeze o carieră în televiziune, aşa că nu a mai stat pe gânduri, mai ales că Raymond, soțul ei, o susține în tot ceea ce face.
Chiar dacă nu s-au căsătorit încă, Mihaela și Constantin, foștii concurenți de la ”Mireasă pentru fiul meu”, au o relație de dragoste bine sudată!
Eduard, fostul concurent de la „Mireasă de la fiul meu”, pare să-și intre ușor, ușor în rolul de tătic.
Nu mai e niciun secret că Mirela Boureanu-Vaida, fosta prezentatoare a emisiunii „Mireasă pentru fiul meu”, are o voce excepțională. Actriță și cântăreață, Mirela a demonstrat de-a lungul timpului că poate aborda orice gen muzical, de la jazz la muzică populară.
Liliana, fosta concurentă de la "Mireasă pentru fiul meu", s-a întors în brațele fostului iubit, Luțu, și a postat prima poză cu ei în formula actuală. Tineri, frumoși, dar mai ales îndrăgostiți, cei doi par deciși să o ia de la capăt, chiar dacă în trecut, tânărul era violent, ba chiar ar fi încercat să-i ia viața brunetei.
Nu fac toate dietele din lume cât sentimentul că iubești și ești iubit! Crina Tamaș, fostă concurentă de la „Mireasă pentru fiul meu”, a postat recent o fotografie pe pagina personală de Facebook. Frumoasa blondă e mai frumoasă ca oricând, cu multe kilograme în minus, stilată și schimbată total.
Deși toți băieții din Casa Mireselor o vedeau ca fiind fată cuminte, la locul ei, Georgiana are un trecut de-a dreptul „compromițător”.
Nu aduce anul, ce aduce o ieșire la piață! Așa s-a întâmplat de curând, când Mirela Boureanu Vaida, fosta prezentatoare de la ”Mireasa pentru fiul meu” a mers să cumpere legume și fructe proaspete pentru micuții ei.
Deși fanii au crezut că sunt la un pas să se separe, după ce Eduard ar fi înșelat-o cu o blondă, Lavinia și alesul ei au avut o veste extraordinară pentru fani.
Deși este o blondă convinsă și cu greu ne-o putem imagina altfel, Paula Chirilă, prezentatoarea de la „Mireasă pentru fiul meu” , a apărut și brunetă pe micul ecran. Cu sprâncene ca Frida, brunetă și cu părul scurt, ochii căprui și haine bărbătești, era de nerecunoscut!
Florin de la „Mireasă pentru fiul meu” a plecat din țară. De data asta, destinația a fost Anglia.
Adriana, devenită doamna Turcuman, după ce s-a căsătorit în finala de la "Mireasă pentru fiul meu" cu Valentin, a scris un post pe blogul său în care a vorbit despre ultima sa experiență în materie de look. Deși era invidiată de multe fete pentru părul ei lung și ondulat, doamna T s-a tuns!
Doamna T, pe numele ei Adriana Turcuman, e mai fericită ca oricând! De când a devenit o doamnă, o dată cu schimbarea statutului civil, a devenit mai încrezătoare în forțele proprii și mult mai curajoasă.
Mămică cu normă întreagă, frumoasa Mirela Boureanu Vaida nu poate sta departe de fanii ei.
De când a participat la „Insula iubirii” și la „X Factor”, Hamude a devenit celebru și idol pentru mii de domnișoare.
Medana, fosta concurentă de la „Insula iubirii”, e o mămică tânără, fericită, care nu ezită să experimenteze zi de zi din această ipostază... Alături de Roby și micuțul Erick, formează o familie și continuă povestea lor de dragoste.
De când umblă vorba prin târg, că după separarea de Alexandra, Denisa este noua iubită a chipeșului Florin de la ”Mireasă pentru fiul meu”, fostă concurentă s-a făcut din ce în ce mai frumoasă! Semn că dragostea îi priiește!
Foștii concurenți din Casa Mireselor, Emilia și Nicolae, au postat prima fotografie după o lungă absență de pe rețelele de socializare. Ce s-a întâmplat între timp? S-au căsătorit? Dragostea lor a rodit și așteaptă un bebeluș?
Prezentatorea emisiunii “Mireasă pentru fiul meu”, Paula Chirilă, a revenit pe scenă. Frumoasa actriță i-a anunțat pe admiratori că va reveni pe scenă într-un spectacol de teatru:
Un fost participant al reality-show-ului matrimonial, prezentat de Paula Chirilă, şi soţia lui, care e însărcinată pentru prima dată, au fost vizitaţi de o echipă de jurnalişti de la Antena Stars.
Alexandra, fosta concurenta de la "Mireasă pentru fiul meu", a reușit să lase pe toată lumea mască! Ea s-a revoltat, după ce fanii au întrebat-o unde s-a pozat în ultima fotografie postată pe Facebook, mai ales că tânăra pare să nu fi purtat sutien.
Mirela și Alexandru Vaida s-au cunoscut în 2005, s-au căsătorit în 2009 și în 2015 și-au cunoscut primul copil, pe micuța Carla. În 2016, a venit pe lume Valadimir.
Florin de la ”Mireasă pentru fiul meu” se iubește cu Denisa, fostă concurentă? La finalul lunii septembrie, Alexandra şi Florin de la "Mireasă pentru fiul meu" şi-au anunţat despărţirea, iar acum vine surpriza! Dacă roşcata l-a înlocuit repede pe fostul iubit şi s-a afişat cu noul partener, instructorul de fitness, Florin părea singur și neconsolat.
Fanii de la „Mireasă pentru fiul meu” au rămas uimiți atunci când au văzut-o pe Cassandra, fostă concurentă de la „Mireasă pentru fiul meu”, în brațe cu un băiețel.
Maria Buză și Pepe, care îl vor imita, în oglindă, pe Kamal El Oujdi cu piesa “Maria, Maria”, sâmbătă, 26 noiembrie, de la ora 20.00, la “Te cunosc de undeva!”, au luat lecții de arabă, în culisele emisiunii, înainte cu puțin timp să urce pe scenă
Paula Chirilă, prezentatoarea competiției matrimoniale ”Mireasă pentru fiul meu”, a dezvăluit fanilor că are o melodie pe ”repeat”. Și, da, noi îi dăm dreptate: e o piesă superbă!
La nunta Adrianei și a lui Valentin Turcuman, nu putea lipsi cea care a fost martora acestei povești de dragoste care a cucerit întreaga Românie: Mirela Boureanu Vaida!
Carmen de la „Mireasă pentru fiul meu”, „plângăcioasa” sezonului, care nu o dată a afirmat că nu a cunoscut păcatele trupești, pare să se fi schimbat de când a ieșit din Casa Mireselor.
Carmen de la „Mireasă pentru fiul meu” a obținut titlul de „plângăcioasa” sezonului, după ce a plâns în direct de mai multe ori.
Denisa de la ”Mireasă pentru fiul meu” nu a reușit să își întâlnească sufletul pereche în competiția matrimonială, însă a rămas profund recunoscătoare fostei prezentatoare, Mirela Boureanu Vaida.
Adriana, devenită doamna Turcuman, după ce s-a căsătorit în finala de la "Mireasă pentru fiul meu" cu Valentin, a scris un mesaj emoţionant pe o reţea de socializare. Destinatarii? Foștii susținători și actualii fani.
Nu o dată Lavinia a fost sinceră și a afirmat în platoul ”Mireasă pentru fiul meu” că, în viitorul apropiat, și-ar dori un copil. De data asta, și-a luat fanii prin surprindere, fotografiindu-se cu un copilaș, un băiețel.
Lucrurile nu merg chiar atât de bine la „Mireasă pentru fiul meu”, mai ales când vine vorba de mâncare!
Scântei alimentare au aprins flacăra discordiei în casa "Mireasă pentru fiul meu"!
Denisa Nedelea, fostă concurentă în casa "Mireasă pentru fiul meu", s-a pozat într-o rochie albă, lungă, despre care fanii au crezut că e una de mireasă!
Florin, fost concurent de la "Mireasă pentru fiul meu", le-a arătat admiratoarelor cum arată în toată splendoarea sa! ”Idolul” tuturor telespectatoarelor din Casa Mireselor le-a arătat fanilor o fotografie în care promova o husă de telefon, dar îmbrăcat sumar.
Paula Chirilă a publicat o fotografie în care apare înconjurată de mai mulți copilași, elevii ei. Frumoasa prezentatoare a show-ului matrimonial „Mireasă pentru fiul meu” predă actorie la o școală de teatru care pregătețte copii talentați pentru scenă.
Mămică cu normă întreagă, Mirela Boureanu Vaida, fosta prezentatoare a emisiunii „Mireasă pentru fiul meu”, nu-și neglijează aspectul fizic. Deși a devenit pentru a doua oară mămică în urmă cu o lună și jumătate, actrița frecventează un salon de masaj, acolo unde lasă toate grijile deoparte și se relaxează.
Loren, o concurentă care joi, 24 noiembrie, de la ora 20.30, la “Next Star”, va prezenta în fața juraților un complex număr de circ, va urca pe scenă însoțită de animalul ei de companie, o... lamă pe nume Capuccino
Nu au format un cuplu cât timp au fost în casa "Mireasă pentru fiul meu", dar s-au întâlnit acum după ce au ieşit din competiţie. Doi foşti concurenţi, împreună?
Andrei, unul dintre participanţii la reality-show-ul matrimonial, prezentat de Paula Chirilă, a filmat un clip HOT chiar înainte de a intra în Casa Mireselor. E drept, concurentul a lansat mai multe și clipuri, dar „Regina Nopții” se remarcă printr-o senzualitate dusă la extrem.
Adelina, fosta concurentă „Mireasă pentru fiul meu”, criticată de telespectatori că are forme mult prea voluptuoase, a luat măsuri drastice! Tânăra s-a apucat de dietă și de sport, iar rezultatele nu au întârziat să apară!