Când eşti în prima linie, într-un război necunoscut cu un duşman invizibil, departe de casă şi de cei dragi, faci scut din mesajele copiilor şi te rogi să nu fii infectat. În cazul unui medic ATI de la Timişoara, metoda se pare că a...
Duminica, 31.05.2020, 19:21
Învață că să fie cei mai buni! Iar acum au dat ultimul examen înainte de sfârșitul anului școlar. Peste 2500 de elevi din toată țara și-au testat deja cunoștințele la ediția online a Concursului Național Interdisciplinar "Aristotel". Un...
Duminica, 31.05.2020, 08:25
Pentru o familie cu 10 copii din Suceava, fiecare zi înseamnă o luptă pentru supravieţuire. Locuiesc într-o casă sărăcăcioasă şi sunt obişnuiţi cu lipsurile, dar viaţa le- a dat o nouă lovitură. Un incendiu le-a distrus o anexă în...
Sambata, 30.05.2020, 19:34
Ca să mai induleasca amarul pandemiei, Guvernul a aprobat hotărârea prin care elevii pot circulă gratuit cu transportul public local sau cu trenul. Noutatea este că anul asta vor circulă gratuit și-n vacanțe.
Vineri, 29.05.2020, 19:43
Peste 15 milioane de măşti sunt în drum spre elevii din România. Au fost livrate deja cantităţile pentru nouă judeţe, spune Ministerul Educaţiei. Doar că noua procedură de cumpărare a măştilor vine cu un nou scandal. Dar în timp ce...
Vineri, 29.05.2020, 19:17
George Burcea și Andreea Bălan s-au despărțit în urmă cu patru luni, veste a căzut ca un trăsnet în showbiz-ul românesc. Actorul a decis să plece din casa artistei și s-a mutat în locuința unui prieten apropiat.
Vineri, 29.05.2020, 15:53
Designerii de interior vin cu idei de amenajare pentru camerele cu doi copii și ne propun paturile supraetajate ca soluție de eficientizare a spațiului
Domnul doctor Valeriu Gheorghiţă, medic primar Boli Infecţioase la Spitalul Militar, ne explică mai multe despre cum ne putem proteja copiii odată cu relaxarea.
Vineri, 29.05.2020, 12:27
O veste bună şi una proastă pentru părinţi. Din 15 iunie, grădiniţele şi creşele private s-ar putea redeschide. Doar că vor trebui să le explice copiilor că nu se pot juca împreună, pentru că trebuie să păstreze distanţa socială. Şi...
Joi, 28.05.2020, 19:06
O hotărâre a conducerii de la Spitalul de Pediatrie din Braşov a stârnit revolta părinţilor. Mai multe mame acuză că nu au fost lăsate să stea alături de copiii lor în spital, deşi aveau dreptul. Pentru binele copilului, cei mai mulţi...
Joi, 28.05.2020, 13:19
O româncă în vârstă de 29 de ani, care era însărcinată, a murit în orașul Arigento, Sicilia, după ce a ajuns la spital în stare gravă, cu o hemoragie puternică.
Joi, 28.05.2020, 12:56
Wayne Gretzky, considerat cel mai bun jucător de hochei din istorie, a avut cuvinte de laudă pentru jucătoarea de tenis Bianca Andreescu, pe care o consideră cel mai potrivit model pentru copiii canadieni.
Miercuri, 27.05.2020, 10:39
Reînscrierea copiilor care merg la grădiniță în acest an și doresc să o frecventeze și în anul școlar 2020-2021 se fac între 25 mai și 5 iunie 2020.
Andreea Bălan și-a lansat oficial noua piesă, “Am crezut în basme”, care este inspirată din povestea ei de dragoste alături de George Burcea. Artista i-a transmis mesaje dureroase fostului partener de viață.
Marti, 26.05.2020, 12:45
Copiii și profesorii vor fi obligați să poarte măști. Băncile sunt dispuse cu măsuri de distanțare.
Experții japonezi, avertisment clar: măștile pot fi periculoase pentru copii. Ce trebuie să știe părinții și autoritățile despre riscurile la care sunt expuși cei mici.
Marti, 26.05.2020, 10:27
Vaccinurile previn aproximativ 30 de boli infecțioase și, datorită lor, cel puțin între două și trei milioane de vieți omenești sunt salvate anual, potrivit datelor OMS.
Elevi din întreaga lume nu au mai putut merge la școală din cauza pandemiei de coronavirus, iar în zonele defavorizate lupta pentru supraviețuire a devenit acerbă în ultima perioadă.
Marti, 26.05.2020, 08:10
Înscrierile pentru cei nou-veniți încep în dată de 8 iunie până în 3 iulie. Listele finale vor fi afișate în dată de 6 iulie.
Luni, 25.05.2020, 19:18
Focar de coronavirus la un centru pentru copii cu dizabilități. Ce se va întâmpla cu cei 35 de minori expuși virusului.
Luni, 25.05.2020, 12:22
Micii fotbaliști se antrenează în grupuri de câte trei, vin cu mască până la terenul de antrenament și în fiecare dimineață li se ia temperatura.
Copii sub cinci ani și persoane cu diverse afecțiuni sunt exceptate de la purtarea măștilor. Nepurtarea lor de către ceilalți oameni se pedepsește cu amendă de la 500 la 2500 de lei.
Un accident teribil a avut loc în comuna Dumbrava, sat Ițești, județul Bacău, unde o dubă în care se aflau șapte persoane, doi soți și cinci copii, între care unul de doar 11 luni, a intrat într-un cap de pod.
Duminica, 24.05.2020, 12:13
Ce beneficii are înfășatul pentru ca bebelușul să doarmă liniștit
Duminica, 24.05.2020, 10:40
Cum pandemia de coronavirus a închis toate locurile de joacă şi şcolile, cei mici s-au mai regăsit doar în online. Juniorii sunt încurajaţi de părinţi pentru a găsi cele mai inventive şi educative metode de petrecere a timpului liber. Cei...
Sambata, 23.05.2020, 08:37
Au trecut șapte ani de când Antonia încearcă să divorțeze de Vincezo Castellano. Mariajul dintre dintre cei doi urmează să se finalizeze în curând întrucât cântăreața nu se uită la bani când vine vorba de fericirea ei și a familiei sale.
Vineri, 22.05.2020, 23:15
Daniel Iordăchioaie se bucură de noua viață alături de copii lui
Vineri, 22.05.2020, 21:52
Alina Puşcaş, dezvăluiri despre viaţa cu trei copii. Cum se descurcă prezentatoarea
Vineri, 22.05.2020, 20:59
Simona Gherghe este o mămică și o soție fericită. Are un soț care o iubește enorm și doi copii, Ana și Vlad.
Joi, 21.05.2020, 18:59
Adina Lăcătușu, reporter al emisiunii "Neatza cu Răzvan și Dani",ne aduce ultimele noutăți despre noile măsuri pentru starea de alertă.
Adina Lăcătușu, reporter al emisiunii "Neatza cu Răzvan și Dani", în direct, de la Arcul de Triumf, ne aduce ultimele noutăți despre noile măsuri pentru starea de alertă.
Carmen Grebenisan, totul despre noul iubit! Cine este noul partener al blondei de la "Asia Express", cum s-au cunoscut, dar şi de cât timp sunt împreună!
Miercuri, 20.05.2020, 23:55
Este a cincea zi în care copii, bătrâni, tinere însărcinate şi şoferi cu zeci de ore de condus aşteaptă să termine lungul drum spre casă.
Miercuri, 20.05.2020, 19:28
Liviu Vârciu are o fată adolescentă. Fiica cea mare a lui Liviu Vârciu va susține bacalaureatul anul acesta și are planuri mari pentru facultate.
Marti, 19.05.2020, 22:27
Datorită rangului lor regal, copiii lui Kate Middleton și ai Prințului William sunt, cu siguranță privilegiați. Dar asta vine la pachet cu niște obligații pe care niciun alt copil nu și le-ar dori.
Marti, 19.05.2020, 21:37
La 14 ani a devenit voluntar, la 16 ani înger păzitor pentru copii și medici în plină pandemie. E povestea unei eleve care s-a întors din Londra unde studia și care acum voluntar în |România.
Marti, 19.05.2020, 19:46
Într-un nou episod de vlog pe canalul de YouTube intitulat "Depășirea momentelor dificile în familie", Andreea Bălan a încercat să lămurească fanii în ceea ce privește relația pe care o are la acest moment cu George Burcea, tatăl fetițelor sale.
Marti, 19.05.2020, 17:44
Antonia și Alex Velea formează unul dintre cele mai solide cupluri din showbiz-ul românesc, iar fanii lor se întreabă mereu de ce nu au făcut până acum pasul cel mare: nunta.
Luni, 18.05.2020, 22:57
Într-un hotel de cinci stele din Kiev, câțiva bebeluşi sunt oaspeţi de lux. Zeci de asistente au grijă să nu le lipsească nimic. Copiii s-au născut din mame purtătoare. Iar părinţii, care provin din toate colţurile lumii, nu-i pot lua...
Luni, 18.05.2020, 19:52
Andreea Bălan surprinde cu un nou mesaj cu subînțeles pentru George Burcea. Cunoscuta cântăreață le lasă indicii fanilor pentru a prinde șirul real al evenimentelor și situația cu care s-a confruntat, fără să dezvăluie totuși prea multe.
Luni, 18.05.2020, 18:32
Dan Prediger, manager grădiniță, a explicat ce soluții au găsit grădinițele private pentru a supraviețui în această perioadă.
Mariana Câmpeanu este unul dintre profesorii de gimnastică care și-au mutat lecțiile în online, din cauza pandemiei.
Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie, a fost în centrul atenției în primul weekend de relaxare. După ce a fost surprins în timp ce împărtășea mai mulți copii pe treptele din faţa Catedralei Sf. Petru şi Pavel din Constanţa, folosind acelaşi potir şi aceeaşi linguriţă, acesta a lansat un atac dur.
Luni, 18.05.2020, 11:11
Pentru cei mici perioada acesta este extrem de dificilă. Școala se desfășoară online, iar activitățile lor sunt limitate.
Cu un simplu gest, Arhiepiscopul Tomisului, Înaltpresfinţitul Teodosie, a încălcat legile statului român, recomandările medicilor şi poziţia oficială a Bisericii Ortodoxe Române. A împărtăşit mai mulţi copii cu aceeaşi linguriţă, din...
Sambata, 16.05.2020, 19:11
A plecat în vacanţă la iubitul milionar şi nu s-a mai putut întoarce! Are tot ce vrea alături de afacerist, dar suferă cumplit
Vineri, 15.05.2020, 14:55
Giulia poate fi numită eroină. Ca de altfel, toate mamele care au reuşit, cumva, să se descurce în aceste două luni de izolare cu copiii în case. Pentru Giulia, provocarea a fost dublă. E mamă la puterea a doua şi ştie deja şi cum stau...
Vineri, 15.05.2020, 13:05
Internauții au sperat în fiecare zi ca Ștefan Bănică și Lavinia Pîrva să posteze o fotografie în care să i se vadă fața, pentru a vedea cu cine seamănă.
Vineri, 15.05.2020, 10:32
De câte ori ați auzit o știre despre un camion blocat care a fost remorcat, șansele sunt că această tractare să se fi făcut prin atașarea unui cablu de troliu sau a unei curele de remorcare pe o componentă de suspensie sau un element localizat pe bază de protecție care nu este proiectat pentru remorcare. Și acest lucru datorită faptului că vehiculul nu era echipat cu cârlig de remorcare.
Vineri, 15.05.2020, 09:03
Mii de copii din București vor primi un ajutor de 500 de lei din partea Primăriei Capitalei. Când încep înscrierile și ce condiții trebuie îndeplinite.
Joi, 14.05.2020, 16:28