Premierul ales al Spaniei, Mariano Rajoy, a promis masuri economice imediate pentru redresarea tarii.
Marti, 20.12.2011, 00:00David Lipton, directorul general adjunct al Fondului Monetar International, a apreciat ca Romania a facut progrese bune in cadrul programului economic si fiscal stabilit prin acordul din martie, dar riscurile au crescut considerabil in contextul crizei din zona Euro, informeaza Mediafax.
Marti, 20.12.2011, 00:00Perspectivele pentru economia globala in 2012 sunt clare, dar deloc imbucuratoare: recesiune in Europa, o crestere anemia in Statele Unite, o incetinire punctuala in China si in majoritatea tarilor emergente. Asa arata tabloul anului viitor schitat de profesorul american Nouriel Roubini.
Marti, 20.12.2011, 00:00Ministrul Afacerilor Externe, Teodor Baconschi, a declarat vineri ca Romania a reusit sa cupleze politicile interne cu cele externe, la nivel european si regional, astfel incat sa iesim „din recesiunea diplomatica”.
Sambata, 17.12.2011, 00:00Criza economica actuala are o serie de asemanari fascinante cu cea din anii 1870, care a durat 23 de ani: reunificarea Germaniei, o uniune monetara cu Grecia, Italia sI Franta, aparitia unui nou jucator mondial care a revolutionat totul, indatorare foarte mare, speculatii financiare si un potop de bani ieftini, scrie Matthew Lynn, directorul executiv al companiei de consultanta Strategy Economics, intr-un articol de pe MarketWatch.
Sambata, 17.12.2011, 00:00Lucas Papademos a declarat ieri, intr-o conferinta organizata de Camera de comert americano-elena, ca statul grec s-a scufundat "in cea mai profunda recesiune" din istoria ei. "Anul 2011 reprezinta cea mai grava recesiune traversata vreodata de aceasta tara, contractia PIB este de asteptat la peste 5,5%", a spus Papademos, citat de AFP.
Joi, 15.12.2011, 00:00Abordarea, inclinata spre austeritate si sacrificiu, a Uniunii Europene pentru rezolvarea crizei datoriilor risca sa inrautateasca situatia, blocand cresterea economica, de care este nevoie pentru strangerea banilor necesari pentru plata datoriilor, arata o analiza Reuters.
Miercuri, 14.12.2011, 00:00Romania isi consolideaza in prezent iesirea din recesiune si, orice s-ar intampla in trimestrul al patrulea, va incheia acest an pe crestere economica, a declarat Adrian Vasilescu, consilierul guvernatorului BNR.
Joi, 08.12.2011, 00:00Agentia americana de evaluare financiara Standard & Poor`s se asteapta la o recesiune usoara in Zona Euro in prima jumatate a anului 2012 si a redus, joi, previziunile de crestere economica pentru mai multe tari. Intr-un raport intitulat "Perspective Economice Europene: intoarcerea recesiunii", agentia prognozeaza o crestere economica de 0,4% pentru Zona Euro anul viitor, fata de 1,5% in acest an, scrie Reuters.
Vineri, 02.12.2011, 00:00Agentia de evaluare financiara Fitch a retrogradat astazi Portugalia in categoria "junk", nerecomandata investitorilor. Adancirea recesiunii face mai dificila reducerea deficitului bugetar de catre guvernul de la Lisabona, a explicat Fitch, adaugand ca se asteapta la indeplinirea obiectivelor fiscale atat pentru acest an cat si pentru urmatorul.
Joi, 24.11.2011, 00:00La nivel mondial va avea loc, „cu certitudine”, o recesiune de lunga durata, iar China trebuie sa se concentreze pe problemele interne, conform vicepremierului chinez Wang Qishan, conform Reuters.
Duminica, 20.11.2011, 00:00Italia este deja in recesiune, a declarat astazi agentia internationala de notare Fitch, care subliniaza, printre altele, ca incetinirea economica din zona euro va complica substantial misiunea noului guvern al premierului Mario Monti.
Joi, 17.11.2011, 00:00Mircea Badea comenteaza subiectul din ziar cu declaratia lui Barack Obama: “Ar putea urma o noua recesiune economica, sau mai rau”
Joi, 10.11.2011, 10:47Europa risca sa se confrunte cu "o noua faza de recesiune". a avertizat joi Comisia Europeana, dupa ce a revizuit in puternica scadere previziunea de crestere pentru Zona Euro in 2012 la doar 0,5%, fata de estimarea initiala, de 1,8%, relateaza AFP, citat de Hotnews
Joi, 10.11.2011, 00:00Geologii britanici au descoperit o imensa sursa de gaze chiar in vecinatatea orasului Preston, din vestul Angliei.
Luni, 31.10.2011, 00:00Premierul Emil Boc a declarat, astazi, ca in 2012 este posibil ca recesiunea sa revina, iar Guvernul ar putea fi nevoit sa ia o serie de masuri, precum manageri privati la companii de stat sau finalizarea doar a investitiilor care se justifica.
Marti, 18.10.2011, 00:00Elena Basescu se plange in Parlamentul European ca TVA-ul in Romania este prea mare! Fiica presedintelui pare sa fi uitat ca majorarea taxei a fost decisa chiar de partidul din care face parte. Parca inspirata de o declaratie a tatalui ei, mezina familiei Basescu sustine ca masura a incetinit iesirea economiei din recesiune.
Joi, 13.10.2011, 00:00Profesorul american, Nouriel Roubini, fondatorul si presedintele Roubini Global Eonomics, primul expert care a anticipat criza financiara din 2008, este de parere ca majoritatea statelor cu economie dezvoltata au ajuns din nou in pragul recesiunii, in timp ce Statele Unite se afla deja in chinurile scaderii economice.
Miercuri, 28.09.2011, 00:00„Perioada de criza eu cred ca se va intinde pe termen mediu: doi, trei, patru ani", a anuntat presedintele Traian Basescu miercuri seara, la postul public de televiziune.
Joi, 22.09.2011, 00:00Pentru Romania exista riscul pe termen scurt ca exporturile sa scada si economia sa reintre in recesiune, avertizeaza Cristian Secosan, country manager Siemens SRL – “creierul” local al operatiunilor celui mai mare grup industrial din Europa, in conditiile in care gigantul german activeaza aici prin intermediul mai multor companii.
Miercuri, 21.09.2011, 00:00Cunoscut pentru prezicerea crizei financiare din 2008, economistul Nouriel Roubini considera ca un nou cataclism financiar se apropie. Intr-un interviu acordat Bloomberg, profetul crizei afirma ca actuala incetinire a cresterii economice mondiale mareste riscul de declansare a unei noi crize financiare.
Joi, 08.09.2011, 00:00Guvernatorul BNR, Mugur Isarescu, a declarat ca lumea trece prin transformari deosebite, dar ca nu stie ce se va intampla in perioada urmatoare. " Ce se va intampla? Nu stiu. Si v-o spun clar, nu stiu ce se va intampla cu toate ca circul in toate aceste cercuri in care se discuta si de viitorul omenirii si al bancilor centrale, nu stiu nici ei foarte clar", a precizat guvernatorul BNR. El a adaugat ca nu cred in conspiratii. " Probabil ca ati aflat ca fac parte din nu stiu ce grupuri care pun la cale omenirea, ne adunam si...astea sunt... Dar sincer nu se intampla numai in Romania, minti din astea bolnave si dominate de ideea conspiratiei mondiale exista peste tot", a mai spus Isarescu.
Luni, 05.09.2011, 00:00Economia mondiala se confrunta cu riscuri "in crestere" si "optiunile de masuri" de sustinere sunt "mai reduse decat inainte", a declarat sambata directoarea generala a Fondului Monetar International, Christine Lagarde. citata de AFP.
Sambata, 27.08.2011, 00:00Criza economica are o noua imagine, sfasietoare, si vine din statul american Georgia. Peste 5.000 de someri au fost filmati cum stau la coada, fiecare cu speranta ca va gasi un loc de munca, la targul de joburi. Oamenii si-au incercat norocul, dar cei mai multi au esuat. Ei sunt dovada vie ca economia Americii e subreda. Specialistii se tem ca lumea intreaga se cufunda rapid intr-o noua recesiune.
Sambata, 20.08.2011, 00:00Pretul aurului in Romania a atins un maxim istoric, de 178,2 lei pe gram, in ton cu celelalte cotatii de pe pietele internationale.
Vineri, 19.08.2011, 00:00Turbulentele de pe piete din luna august au fost un prim ecou al temerilor, justificate in opinia analistilor de la BT Securities, privind reintrarea economiei mondiale in recesiune. BT Securities este societatea de brokeraj a grupului Banca Transilvania (BT), care detine a treia banca de pe piata locala dupa activele de la jumatatea anului.
Vineri, 19.08.2011, 00:00Romania nu este parte a crizei datoriilor suverane, dar o poate importa, spune Mihai Tanasescu, reprezentantul Romaniei la FMI
Vineri, 12.08.2011, 00:00Bursele lumii au fost puternic zdruncinate, ca efect al crizei datoriilor din America. Adrian Vasilescu , consilierul guvernatorului BNR, Mugur Isarescu, opineaza ca investitorii si-au scos banii din plasamentele mai nesigure si i-au dus in Trezoreria americana pentru a imprumuta Guvernul SUA.
Luni, 08.08.2011, 00:00Anii 2009 si 2010 au adus in sistem cel mai mare numar de beneficiari ai unor astfel de asigurari sociale. Cel mai mult au sporit retragerile anticipate si pensiile de invaliditate.
Duminica, 17.07.2011, 00:00Uluiti de viteza cu care cantareata cheltuieste banii, jurnalistii britanici au luat in calcul chiar oferirea unui premiu lui Beyonce, pe motiv ca este printre putinele care incearca sa scoata tara din recesiune prin cresterea consumului.
Miercuri, 13.07.2011, 00:00Premierul Emil Boc a declarat, marti, in cadrul unei dezbateri ca Romania este apreciata la nivel european pentru mentinerea sub control a deficitului bugetar, scrie Mediafax.
Marti, 28.06.2011, 00:00Europa ne-a bagat in criza, Europa ne scoate. Cererea mare de produse romanesti in Germania, Spania, Franta ne-a ajutat pana acum sa facem primul pas, sa iesim din recesiune. Am exportat cu 40% mai mult in primele patru luni ale anului, fata de 2010.
Sambata, 11.06.2011, 00:00Piata muncii din Romania se clatina serios sub amenintarea recesiunii. Zeci de mii de angajati au fost nevoiti sa ia calea somajului. Numarul de salariati s-a subtiat cu circa 15% de la inceputul lui 2009 si pana la inceputul acestui an. Toate sectoarele majore ale economiei au fost afectate.
Sambata, 04.06.2011, 00:00Guvernatorul ii da sfaturi premierului. Mugur Isarescu il avertizeaza pe Emil Boc ca Romania poate ajunge din nou in colaps daca se iau masuri populiste in prag de alegeri. Sau gresite, cum a fost cresterea taxei pe valoare adaugata anul trecut, adoptata in locul taierii pensiilor.
Miercuri, 25.05.2011, 00:00Presedintele Trian Basescu a declarat, sambata, la Conmventia Nationala a PDL, ca anul acesta "vom avea o crestere economica putin mai mare decat cea estimata, de 1,5%".
Sambata, 14.05.2011, 00:00Presedintele Traian Basescu le-a transmis participantilor la Conventia Nationala a PDL, cu lacrimi in ochi si cu vocea tremuranda, ca le multumeste tuturor si lui Emil Boc pentru ca nu l-au dezamagit.
Sambata, 14.05.2011, 00:00Iesirea Romaniei din recesiune trebuie privita cu responsabilitate, prudenta si realism, considera premierul Emil Boc. Primul-ministru a precizat ca „va mai trece o perioada" pana cand romanii vor simti in buzunare cresterea economica.
Vineri, 13.05.2011, 00:00Andreea Vass, consilierul primierului, a declarat ca in ciuda anuntului facut de INS, potrivit caruia tara noasta a iesit din recesiune, anul acesta nu vom iesi din criza economica, iar reformele trebuie continuate.
Vineri, 13.05.2011, 00:00Institutul National de Statistica a anuntat ca Romania a iesit din recesiune. INS a prezentat vineri datele estimate privind evolutia Produsului Intern Brut in primul trimestru al acestui an.
Vineri, 13.05.2011, 00:00Presedintele Traian Basescu a sustinut o declaratie de presa, dupa incheierea intrevederii cu delegatia FMI, care a avut loc la Palatul Cotroceni. Guvernul si delegatia FMI au ajuns la un acord privind actiunile asumate de Executiv, iar scrisoarea de intentie a fost redactata.
Sambata, 07.05.2011, 00:00Romania are semne oficiale de iesire din recesiune si de reluare a cresterii economice, iar potrivit oficialilor europeni, este "un model de redresare economica", a afirmat, sambata, premierul Emil Boc, citat de Agerpres: "Toate datele pe care le avem in fata arata ca Romania iese din recesiune dupa primul trimestru. Este semnul oficial ca mergem pe crestere economica si ca e vremea in sfarsit si a noastra, din punct de vedere politic. Daca Romaniei ii merge bine, si PDL ii va merge bine".
Sambata, 16.04.2011, 00:00Romania se apropie de iesirea din recesiune, sustine din nou premierul Emil Boc. El precizeaza ca datele pe primele doua luni ale acestui an confirma acest fapt, dar trebuie vazut daca tendinta de crestere economica s-a mentinut si in luna martie. Pentru asta se asteapta informatii de la Institutul National de Statistica.
Joi, 14.04.2011, 00:00Premierul Emil Boc a afirma ca ar putea sa majoreze "populist" si "demagog" salariile profesorilor cu 50%, dar acest lucru ar insemna sa puna "tara pe butuci". "As putea la fel de bine azi sa fiu populist, sa fiu demagog, sa pun tara pe butuci si sa dam o majorare de 50% a salariilor profesorilor", a afirmat el, intr-o emisiune TV.
Duminica, 10.04.2011, 00:00Mircea Badea a vorbit despre afirmatiile lui Adrian Vasilescu si despre iesirea Romaniei din Recesiune. Prezentatorul In gura presei s-a declarat convins ca mai e mult pana la acel moment.
Luni, 04.04.2011, 11:48Am mers pe mana expertilor, explica Emil Boc cu privire la iesirea din recesiune pe 31 martie. Primul ministru sustine ca datele i-au fost furnizate de expertii FMI. In plus, seful Executivului admite ca efectele iesirii din recesiune se vor simti mai tarziu in buzunarele romanilor.
Sambata, 02.04.2011, 00:00Romanii vor simti abia peste doi ani efectele iesirii din recesiune, este de parere presedintele de onoare al PSD, Ion Iliescu. Sceptic in privinta iesirii din criza anuntate de Emil Boc este si europarlamentarul socialist, Ioan Mircea Pascu.
Sambata, 02.04.2011, 00:00In aceasta saptamana, Romania reintra pe agenda celor doua institutii care au acordat cea mai mare parte a asistentei financiare derulate in ultimii doi ani. Joi, Comisia Europeana va elibera ultima transa, in valoare de 1,2 miliarde de euro, iar vineri FMI va discuta incheierea actualului program si va vota termenii unei noi intelegeri, de tip preventiv.
Luni, 21.03.2011, 00:00Mircea Badea despre primul-ministru Emil Boc care sustine ca datele cele mai recente ale Institutului National de Statistica arata ca Romania poate iesi oficial din recesiune in aprilie.
Joi, 17.02.2011, 10:47"Datele pe care Institutul National de Statistica le-a comunicat ieri (n.red. 15 februarie), si anume ca am avut o usoara crestere economica in trimestrul IV, ne indreptatesc sa afirmam ca in aprilie, adica dupa primul trimestru din 2011, Romania are toate sansele sa iasa din recesiune. Daca si in trimestrul I din 2011 vom avea o crestere in raport cu trimestrul IV din 2010, Romania iese oficial din recesiune", a declarat premierul Emil Boc. Potrivit acestuia, datele economice arata ca "Romania s-a stabilizat din punct de vedere economic".
Miercuri, 16.02.2011, 00:00Seful misiunii FMI in Romania, Jeffrey Franks, considera ca franarea revenirii economiei in 2010 a avut drept cauze criza nefinalizata de la nivelul intregii regiuni, dezechilibrele specifice Romaniei si structura economiei care necesita schimbari pentru a deveni atractiva investitorilor. Reprezentantul institutiei financiare internationale nu exclude insa semne de crestere economica inca din primul semestru al acestui an.
Miercuri, 09.02.2011, 00:00