Cand vine vorba de a decora o casa, exista nenumarate directii si influente stilistice care pot fi luate in calcul, insa cel mai important aspect este alegerea stilului cel mai potrivit personalitatii celor ce vor locui in acest spatiu. Unul dintre cele mai populare stiluri este cel oriental, datorita relevantei sale in ceea ce priveste cultura si traditia.
Vineri, 18.02.2011, 00:00
Mii de persoane avand steaguri egiptene au inceput sa se adune astazi in Piata Tahrir din Cairo, unde au avut loc protestele care au condus la inlaturarea de la putere a presedintelui Hosni Mubarak. Atmosfera este de sarbatoare in randul oamenilor veniti sa celebreze sfarsitul regimului Mubarak, care s-a aflat la putere aproape 30 de ani.
Vineri, 18.02.2011, 00:00
Peste 11.000 de romani au fost nevoiti sa renunte la vacanta pe care si-o platisera deja, in Egipt. Asta din cauza revoltelor si a nesigurantei politice. Exista insa si o parte buna a lucrurilor. Preturile vor scadea aproape la jumatate cand lucrurile vor reintra in normal.
Joi, 17.02.2011, 00:00
Ce le vine in minte strainilor cand aud despre Romania? Hagi, Dracula si mai nou, Dacia. Regina a soselelor romanesti circula inca cu mandrie pe strazile din Cairo. Si la fel ca multi romani, egiptenii care isi doresc o masina noua nu apeleaza la...
Marti, 15.02.2011, 06:22
Ciocnirile dintre fortele de securitate si protestatarii pro-reformism din Teheran s-au soldat cu mai multi raniti si, chiar, cu moartea unei persoane. Mii de manifestanti anti-guvern au protestat luni in centrul capitalei iraniene, iar agentia Al-Jazeera sustine ca cel putin trei oameni au fost dusi la spital in urma ranilor suferite de la gloantele trase, in timp ce alte zeci de persoane au ajuns la spital batute.
Marti, 15.02.2011, 00:00
Ce le vine in minte strainilor cand aud despre Romania? Hagi, Dracula si mai nou, Dacia. Regina soselelor romanesti circula inca cu mandrie pe strazile din Cairo. Si la fel ca multi romani, egiptenii care isi doresc o masina noua nu apeleaza la marcile straine, ci se orienteaza către un Logan.
Marti, 15.02.2011, 00:00
Mai multi oameni au fost raniti in timpul unor proteste de strada care au avut loc ieri, in capitala Yemenului, Sana. Inspirati de revolutia din Egipt, oamenii au iesit pe strazi cu miile si au cerut demisia presedintelui Ali Abdullah Saleh. A fost a...
Luni, 14.02.2011, 06:32
Armata egipteana, care a preluat puterea in urma demisiei presedintelui Hosni Mubarak, a anuntat, duminica, dizolvarea celor doua Camere ale Parlamentului si suspendarea Constitutiei, potrivit AFP.
Duminica, 13.02.2011, 00:00
Revolta din Egipt s-a extins si in alte tari arabe. La doar o zi dupa ce Hosni Mubarak a fost inlaturat de la putere, au iesit in strada mii de oameni in Algeria si Yemen.
Duminica, 13.02.2011, 00:00
Circulatia a fost reluata duminica dimineata in piata Tahrir din Cairo, epicentrul protestelor care au dus la inlaturarea de la putere a presedintelui Hosni Mubarak, insa cateva sute de manifestanti raman in continuare acolo, relateaza AFP.
Duminica, 13.02.2011, 00:00
Tara faraonilor a intrat intr-o noua era. "Era libertatii", dupa cum o numesc, plini de speranta, sutele de mii de egipteni care sunt inca pe strazi. In Piata Eliberarii, din Cairo - inima revolutiei timp de 18 zile - oamenii canta si danseaza. Iar...
Sambata, 12.02.2011, 16:34
Presedintele PSD, Victor Ponta, a declarat sambata, la Ploiesti, la o intrunire a Ligii Alesilor Locali ai PSD Prahova, ca "Traian Basescu o sa plece, probabil, ca Mubarak", liderul social-democrat acuzandu-l pe seful statului ca "a vandut Romania".
Sambata, 12.02.2011, 00:00
Lumea intreaga saluta “abdicarea” presedintelui egiptean Hosni Mubarak, insa ramane prudenta in legatura cu evolutia situatiei in aceasta tara.
Sambata, 12.02.2011, 00:00
Mii de oameni sunt si acum in strada la Cairo si in alte orase egiptene, de bucurie ca au scapat de Hosni Mubarak. Dupa trei saptamani de proteste, egiptenii spera sa inceapa o viata mai buna. Hosni Mubarak a demisionat si a fugit din tara, dupa ce a predat puterea armatei. Ministrul Apararii a devenit presedinte interimar si a anuntat deja primele masuri: dizolvarea parlamentului si demiterea guvernului.
Sambata, 12.02.2011, 00:00
Corespondentul Antenei 1, Laurentiu Radulescu, a parasit Cairo astazi in zori. El a intervenit telefon la Observator si a explicat cat de previzibila era aceasta rasturnare de situatie.
Vineri, 11.02.2011, 19:21
Printre cei care traiesc euforia acestor momente din Egipt se numara si romani. Cateva sute.
Vineri, 11.02.2011, 19:17
Mircea Badea vorbeste despre presedintele Hosni Mubarak care nu a demisionat, asa cum se asteptau egiptenii si intrega lume.
Vineri, 11.02.2011, 10:05
Presedintele SUA, Barack Obama, a sustinut un discurs in care a vorbit despre situatia din Egipt dupa demisia lui Hosni Mubarak. "Demisionand, presedintele Mubarak a raspuns dorintelor poporului egiptean. A devenit evident pentru egipteni ca ceea ce urmeaza va fi o democratie originala, creata de ei", si-a inceput prelegearea Obama.
Vineri, 11.02.2011, 00:00
Vestea demisiei presedintelui egiptean, Hosni Mubarak, dupa 18 zile de proteste populare fara precedent si dupa 30 de ani, cat s-a aflat la putere, a bucurat sutele de mii de oameni aflati in strada la Cairo si in alte orase egiptene, dar a si revigorat, cel putin pentru moment, bursa din New York, unde s-au inregistrat cresteri ale valorilor.
Vineri, 11.02.2011, 00:00
Omar Suleiman, caruia presedintele Hosni Mubarak i-a delegat puterea, a fost propulsat in prim-planul scenei politice prin nominalizarea sa in functia de vicepresedinte, dupa ce timp de mai multi ani a administrat din umbra dosarele fierbinti de politica externa ale Egiptului, relateaza AFP.
Vineri, 11.02.2011, 00:00
Hosni Mubarak a demisionat din functia de presedinte al Egiptului, dupa mai bine de 30 de ani. Anuntul a fost facut de vicepresedintele Omar Suleiman. Televiziunea de stat egipteana a anuntatca Hosni Mubarak a transmis responsabilitatea conducerii tarii Consiliului Superior al Armatei. Piata Tahrir este „in extaz", imaginile arata multimile de oameni care se bucura si flutura steaguri, relateaza BBC.
Vineri, 11.02.2011, 00:00
Presedintele egiptean Hosni Mubarak a tinut un discurs televizat in fata multimii adunate in piata Tahrir din Cairo, in care a confirmat faptul ca nu va mai candida la presedintie. Acest lucru ar putea genera noi conflicte in capitala Egiptului, unde oamenii asteptau ca Mubarak sa-si anunte demisia. Premierul Ahmed Shafiq anuntase astazi ca seful statului ar putea sa renunte la putere.
Joi, 10.02.2011, 00:00
Discursul sustinut de Hosni Mubarak in Piata Tahrir, joi seara, nu a adus nimic nou, seful statului egiptean anuntand doar ca va delega din atributiile sale vicepresedintelui Egiptului si doreste cere schimbarea pasnica a regimului.
Joi, 10.02.2011, 00:00
Noul ministru egiptean al Culturii, Gaber Asfour, a demisionat din functie miercuri, , la cateva zile dupa numirea sa, in cadrul unei remanieri ministeriale realizate sub presiunea manifestatiilor impotriva regimului, transmite AFP.
Joi, 10.02.2011, 00:00
Atmosfera din Egipt s-a incins din nou aseara, dupa ce un angajat Google care a stat doua saptamani in spatele gratiilor i-a indemnat pe manifestanti sa nu renunte la lupta.
Miercuri, 09.02.2011, 00:00
Guvernul egiptean sustine ca se indreapta catre un transfer pasnic al puterii, prin infiintarea a doua comitete care se vor ocupa de tranzitie, relateaza BBC. Presedintele Hosni Mubarak a salutat procesul de „dialog” si „reconcilierea nationala”, a declarat vicepresedintele Omar Suleiman. Protestele din Cairo continua insa, oamenii cerandu-i lui Mubarak sa paraseasca imediat conducerea tarii. Egiptenii sunt sceptici in privinta oricarei tranzitii de care se ocupa guvernul.
Marti, 08.02.2011, 00:00
Protestele din Tunisia si Egipt difera de revoltele populare care au condus la schimbarile de regimuri in tarile din centrul si estul Europei, influenta miscarilor islamiste putand avea efecte negative, comenteaza ziarul The Guardian, in editia electronica.
Marti, 08.02.2011, 00:00
Trimisii speciali ai Antenei 1 in Egipt, Carmen Avram si Cristian Tamas, s-au intors cu bine acasa. Aseara au vorbit la emisiunea Sinteza Zilei despre momentele grele prin care au trecut in cele sapte zile petrecute in mijlocul revoltelor din Cairo.
Luni, 07.02.2011, 07:19
O aparitie misterioasa din timpul protestelor din Egipt starneste controverse pe internet. Reporterii televiziunii americane MS NBC au surprins un calaret transparent care isi face loc printre protestatari. Pasionatii de mistere spun ca ar putea fi...
Luni, 07.02.2011, 06:19
Omul aflat in centrul masacrului din Egipt, ar putea fi cea mai bogata persoana din lume. Jurnalistii britanici au aflat ca presedintele Mubarak a adunat o avere de 70 de miliarde de dolari! Nu-i este de ajuns, pentru ca nu vrea sa se retraga in liniste. De doua saptamani capitala egipteana nu mai are pace, iar apropiatii liderului de la Cairo spun ca acestuia nici nu-i trece prin cap sa demisioneze.
Luni, 07.02.2011, 00:00
O aparitie misterioasa din timpul protestelor din Egipt starneste controverse pe internet. Reporterii televiziunii americane MS NBC au surprins un calaret transparent care isi face loc printre protestatari.
Luni, 07.02.2011, 00:00
Trimisii speciali ai Antenei 3 in Egipt, Carmen Avram si Cristian Tamas s-au intors cu bine acasa. Dupa sapte zile petrecute in Cairo, colegii nostri au ajuns in aceasta dimineata pe aeroportul din Otopeni. Au trecut prin momente grele in mijlocul...
Duminica, 06.02.2011, 19:45
Principala forta a opozitiei ilegale din Egipt, Fratii Musulmani, a acceptat, sambata seara, invitatia la dialog a vicepresedintelui Omar Suleiman.
Duminica, 06.02.2011, 00:00
Presedintele egiptean Hosni Mubarak mai face un pas inapoi in incercarea de opri revoltele opozitiei. In urma cu cateva ore si-a anuntat demisia de la sefia partidului sau. Ramane insa in continuare seful statului.
Sambata, 05.02.2011, 00:00
Postul de televiziune prin satelit cu sediul in Qatar, Al-Jazeera, a anuntat astazi ca directorul biroului sau din Cairo si unul dintre jurnalisti au fost arestati, la o zi de la devastarea biroului.
Sambata, 05.02.2011, 00:00
O explozie s-a produs sambata dimineata la o statie de comprimare a gazelor din partea de nord a regiunii Sinai, provocand un incendiu de-a lungul conductei de gaz, a relatat presa egipteana, citata de Al Jazeera. Televiziunea publica din Egipt a afirmat ca deflagratia a fost provocata de un atac terorist, fara insa sa ofere detalii.
Sambata, 05.02.2011, 00:00
Manifestantii s-au asezat in cursul diminetii pe jos in jurul tancurilor pozitionate la intrarile in piata, imediat ce motoarele acestora au fost puse in functiune.
Sambata, 05.02.2011, 00:00
Egiptul este din ce in ce mai periculoas nu numai pentru turisti, ci si pentru jurnalisti! Acestia sunt pur si simplu vanati de sustinatorii presedintelui Hosni Mubarak, iar politia ii hartuieste pe orice cale. Si colegii nostri au avut probleme....
Vineri, 04.02.2011, 06:04
Opt morti si 900 de raniti este ultimul bilant al luptelor de strada din Egipt. Administratia americana discuta, cu demnitarii de la Cairo, despre modalitatile unei retrageri imediate a presedintelui Hosni Mubarak, potrivit ziarului New York Times. Deocamdata, Mubarak nu vrea sa renunte la putere, pentru ca, spune el, plecarea sa ar povoca un haos si mai mare. Intre timp, peste o suta de mii de egipteni s-au adunat vineri dimineata in Piata Tahrir din Cairo.
Vineri, 04.02.2011, 00:00
Secretarul general al Ligii Arabe, Amr Moussa, nu exclude posibilitatea de a candida la succesiunea actualului presedinte egiptean Hosni Mubarak, estimand totusi ca acesta va ramane la putere pana la sfarsitul mandatului.
Vineri, 04.02.2011, 00:00
Situatia din Egipt este din ce in ce mai periculoasa! Jurnalistii au probleme, mai nou, nu numai cu sustinatorii lui Mubarak, ci si cu politia. Trimisii speciali ai Antena 3, Carmen Avram si Cristian Tamas, au fost retinuti de fortele de ordine. Carmen...
Joi, 03.02.2011, 23:51
Lupta pentru Egipt continua pe strazile capitalei Cairo, unde violentele din ultimele 24 de ore au facut cel putin 7 morti si aproximativ 1.500 de raniti. Potrivit agentiilor de presa, armata egipteana face tot posibilul sa opreasca inceperea unor noi...
Joi, 03.02.2011, 13:42
Mircea Badea s-a saturat de stirile din Egipt si considera ca mass media acopera prea mult acest subiect..
Joi, 03.02.2011, 10:03
La cativa kilometri de nebunia din piata Tahrir, in care pofta de democratie care a nascut Revolutia se amesteca cu sange, pietre si gloante, se afla un alt loc in care viata se impleteste cu moartea ca nicaieri in alta parte. Cunoscuta de egipteni sub numele "Sumatri" si de straini ca "Dead City" ("Orasul mortilor"), zona este de fapt un cimitir urias de cateva zeci de kilometri patrati.
Joi, 03.02.2011, 00:00
Pretul petrolului a crescut joi ca urmare a intetirii violentelor din Egipt si a temerilor ca instabilitatea sociala s-ar putea raspandi in regiune si ar putea duce la intreruperea exporturilor de petrol, potrivit Wall Street Journal, informeaza Hotnews.
Joi, 03.02.2011, 00:00
Asemenea tunisienilor si egiptenilor, mii de oameni au iesit in strada in capitala Yemenului, astazi, in ceea ce au denumit "ziua furiei". Protestatarii scandeaza impotriva guvernului, reclamand saracia din tara, o parte dintre ei cerand plecarea presedintelui.
Joi, 03.02.2011, 00:00
Ministerul Afacerilor Externe le recomanda cetatenilor romani sa evite calatoriile in Egipt in aceasta perioada.
Joi, 03.02.2011, 00:00
Ieri a fost cea mai sangeroasa zi in Egipt de cand au inceput manifestatiile impotriva presedintelui Hosni Mubarak. Cel putin sapte oameni au murit potrivit oficialiilor egipteni, si peste 600 au fost raniti in confruntarile dintre partizanii si adversarii presedintelui Hosni Mubarak. Surse medicale citate de agentia Reuters vorbesc chiar de peste 1500 de raniti. Sustinatorii lui Mubarak au deschis focul asupra manifstantilor. Potrivit AFP, ambasada SUA din Egipt i-a sfatuit pe cetatenii americani sa paraseasca teriroriul egiptean.
Joi, 03.02.2011, 00:00
Mircea Badea comenteaza solutia presedintele Egiptului Mubarak care a propus cetatenilor in schimbul incetarii protestelor ca nu va mai candida la urmatoarele alegeri prezidentiale.
Miercuri, 02.02.2011, 10:08
Departamentul de stat american a condamnat, miercuri, atacurile din Egipt, comise impotriva demonstrantilor si jurnalistilor, anunta Kuwait News Agency.
Miercuri, 02.02.2011, 00:00