Un preot catolic apropiat al regretatului Papei Ioan Paul al II-lea a lansat o teorie care poate schimba total teoriile despre istoria poporului nostru.
Duminica, 19.10.2014, 13:07
În vara lui 2004, când BMW a pus pentru prima dată piciorul în clasa hachback-urilor compacte cu 5 uși, fanii mărcii au renegat Seria 1. Și, pe bună dreptate în anumite limite. Dacă Seria 3 Compact (E46, 3 uși), avea o legătură strânsă cu linia de design a mărcii, primul Seria 1 s-a afișat cu o parte frontală croită mai din topor și cu un lateral și un spate ce aduceau mai mult cu un model coreean, cu ochii mici, decât cu o bavareză pur sânge. Impactul inițial a trecut repede însă, iar standardele impuse de Seria 1 în segment și calitățile sale s-au impus, tranformându-l într-un best-seller. În zece ani, au fost comercializate aproape 1.9 milioane de unități în întreaga lume.
Vineri, 17.10.2014, 18:55
Pizza este mâncarea preferată a multora, dar puțini sunt cei care știu cine a inventat-o sau povestea care stă în spatele acestui deliciu culinar.
Miercuri, 15.10.2014, 14:24
Risotto-ul este un preparat foarte popular în Italia, care ulterior a început să se bucure de recunoaștere pe plan internațional.
Vineri, 10.10.2014, 11:49
Cu siguranță te-ai întrebat cine a făcut prima prăjitură din lume. Puțini sunt cei care știu răspunsul la această întrebare.
Joi, 09.10.2014, 11:38
Tortul este extrem de important la o nuntă, iar asta o ştiu prea bine doi miri din Rusia, care au depăşit orice limită de imaginaţie. Printre nuntaşi, desertul a avut mare succes. Printre "internauţi", a fost o porţie zdravănă de râs
Miercuri, 01.10.2014, 17:56
Moda barocă, admirată de mulţi şi numită drept perioada în care moda a renăscut, încă mai fascinează minţile oamenilor moderni. Tocmai de aceea la Avrig a avut loc un atelier de coafură barocă. Iar locaţia a fost în ton cu evenimentul.
Luni, 29.09.2014, 20:14
Povestea Gării de Nord începe pe 10 septembrie 1868, când a fost aşezată prima piatră la temelia construcţiei, sub atenta supraveghere a lui Carol I.
Luni, 22.09.2014, 14:29
A servit drept han pentru negustorii din Gabrovo, care trăgeau în Bucureşti. Apoi, a fost primul pasaj comercial din Capitală. De astazi, va fi centru cultural. După cinci ani de restaurări, hanul Gabroveni din Centrul Vechi îşi deschide porţile.
Joi, 18.09.2014, 19:47
Toată lumea a auzit de strada Lipscani, dar puţină lume ştie de curiozităţile ce stau în spatele Centrului Vechi din Bucureşti.
Joi, 18.09.2014, 12:56
Mâine are loc referendumul care va decide soarta Scoției. Un vot în favoarea independenței va implica separarea de Marea Britanie, în caz contrar, Scoția va beneficia de un statut de autonomie sporită. Indiferent de rezultatul scrutinului, un nou capitol se va deschide în relațiile epice și adesea războinice dintre ”Țara Scoților” și vecinii din sud,
Miercuri, 17.09.2014, 20:29
Fie că te-ai născut în Bucureşti, ai crescut, te-ai jucat alături de prieteni şi ţi-ai cunoscut marea iubire aici, fie că ai venit în perioada studenţiei şi nu ţi-a mai venit să pleci, trebuie să cunoşti asta.
Luni, 15.09.2014, 13:59
Vesel, foarte talentat şi iubit de milioane de români... Fără nicio îndoială, Ştefan Bănică Senior a fost unul dintre cei mai mari artişti ai României.
Joi, 11.09.2014, 13:44
În Evul Mediu, în spatele hainelor colorate, impunătoare şi strălucitoare pe care le purtau aristocraţii "se ascundea" o lipsă de igienă incredibilă.
Marti, 09.09.2014, 14:00
Când te gândeşti la tocuri, imediat îţi vin în minte termeni precum feminitate, modă, senzualitate, frumuseţe. Pe scurt: femei. Ei bine, istoria demonstrează că lucrurile nu au stat tot timpul aşa.
Luni, 08.09.2014, 11:08
05 septembrie 1946: se naşte un titan al muzicii! Numit de către britanici zeul muzicii rock, Freddie Mercury a rămas, pentru totdeauna, în istorie
Vineri, 05.09.2014, 13:21
În urmă cu 60 de ani, a fost lansată prima carte care cuprindea diverse recorduri, din întreaga lume. Totul a început la inițiativa unui britanic.
Vineri, 05.09.2014, 13:15
De mai bine de o oră, în Ţara Galilor a început summitul NATO- cel mai important din istoria Alianţei. Peste 60 de şefi de stat şi de guvern vor şi trebuie să găsească o soluţie pentru criza din Ucraina. Iar analiştii internaţionali sunt de părere că se vor lua decizii ferme pentru întărirea forţelor de pe flancul estic al Europei.
Joi, 04.09.2014, 17:08
După mai multe investigații, cercetătorii au ajuns la concluzia că există câteva specii de pești care se pot adapta la viața pe uscat!!!
Joi, 28.08.2014, 16:23
Preşedinţii Rusiei şi Ucrainei, Vladimir Putin şi Petro Poroşenko, ar putea avea o întrevedere, marţi, în capitala belarusă Minsk
Luni, 25.08.2014, 15:40
La Ciurea, în ianuarie 1917, a fost "iadul adevărat în toată grozăvenia lui", cel mai cumplit accident feroviar din istoria României şi cea mai mare catastrofă de acest fel din lume, în intervalul 1830-1930
Luni, 25.08.2014, 13:01
Data de 23 august 1944 a reprezentat un punct de cotitură în istoria românilor, repercusiunile deciziilor luate în acea zi fiind resimţite de-a lungul următoarelor decenii
Sambata, 23.08.2014, 09:57
Filmele celebre sunt făcute de actorii mari, iar timpul ne-a arătat asta. Dacă spui "Titanic", spui imediat Di Caprio sau dacă te gândeşti la "Piraţii din Caraibe", mintea îţi fuge imediat la Jhonny Depp.
Miercuri, 20.08.2014, 15:36
Coco Chanel a rămas în istorie pentru incredibilul său simţ al stilului şi al pasiunii pentru modă. Recent s-au aniversat 131 de ani de la naşterea acesteia, eveniment ce a prilejuit inclusive aflarea unor detalii mai puţin cunoscute despre viaţa celebrei creatoare de modă
Miercuri, 20.08.2014, 13:12
Puţine lucruri se pot spune cu certitudine despre istoria antică a omenirii. Dar printre ele se numără faptul că din cele mai vechi timpuri, oamenilor le-au plăcut tatuajele.
Luni, 18.08.2014, 20:17
Atunci când ne gândim la o maşină autohtonă, gândul ne zboară imediat la Dacia. Puţini ştiu, însă, că prima mașină 100% românească a fost făcut la uzinele Malaxa, de la Reșița, la mijlocul secolului trecut.
Sambata, 16.08.2014, 14:18
Astăzi, permisele de conducere sunt ceva banal, toţi cei care împlinesc 18 ani îngrămădindu-se să facă şcoala de şoferi. În urmă cu mai bine de un de un secol, însă, lucrurile stăteau cu totul altfel
Joi, 14.08.2014, 12:36
Suedezii au folosit pentru prima dată protecția. Prezervativul care are 370 de ani vechime putea fi refolosit, iar pentru a putea fi păstrat în cele mai bune condiții era necesară clătirea în apă
Marti, 12.08.2014, 13:00
"RS" este un acronim puternic în lumea auto, dând fiori oricărui pasionat de cai putere și curse de mașini. A fost și încă este folosit de modele legendare, precum Ford Escort RS, Ford Focus RS, Renault Megane RS, Porsche Carrera RS, Audi RS4 / RS6, etc.. Dar singurul constructor din fostul bloc socialist care a îndrăznit să folosească cele două litere a fost Skoda. Povestea Skoda RS a început în 1974, cu mașinile de curse Skoda 180 RS și Skoda 200 RS. Iar modelul Skoda 130 RS, din anii 1970 și 1980, a fost una dintre cele mai de succes mașini sport din acea perioadă, fiind supranumit "Porsche-ul Estului". Apoi, pentru o perioadă, producătorul ceh și-a pierdut concentrarea sportivă, dar a revenit după preluarea sa de către Volkswagen. În anul 2000, Skoda a lansat Octavia RS, primul model RS din noua eră. În 2003, Skoda a intrat și în "liga mică", cu Fabia RS. Iar acum, cea de-a treia generație Octavia RS este cea mai rapidă și mai puternică Octavia din toate timpurile.
Duminica, 03.08.2014, 14:07
În Cetatea Sighişoarei s-au auzit din nou cântecele trubadurilor. A început cel mai vechi festival medieval de la noi din ţară. Sute de cavaleri au defilat pe străduţele înguste, însoţiţi de domniţe şi scutieri.
Sambata, 26.07.2014, 09:48
Invitaţi în emisiunea de miercuri seara a lui Dan Negru, „Te pui cu blondele?”, Horia Vîrlan şi Joseph Hadad au acceptat încântaţi provocarea de a răspunde testelor lansate de blonde, dar şi întrebărilor de cultură generală
Marti, 15.07.2014, 10:56
Au fost ca o bombă, au creat controverse, s-au ridicat, au avut o întreagă perioadă de glorie şi continuă să facă furori.
Sambata, 05.07.2014, 11:32
Paradă de modă inedită în cetatea de la Alba Iulia. Dacii şi romanii s-au întors din istorie şi, pentru câteva ore şi au defilat în faţa turiştilor.
Sambata, 05.07.2014, 09:05
La începutul lunii iulie, în anul de grație 1864, Alexandru Ioan Cuza, domnitor al Principatelor Unite ale Moldovei și Țării Românești, înființa Universitatea din București, perla școlilor de învățământ superior din țară.
Vineri, 04.07.2014, 16:45
4 iulie, o zi importantă în istoria celei mai mari puteri economice din lume. Pentru Statele Unite ale Americii această dată este un simbol al realizării democrației și unității în diversitate.
Vineri, 04.07.2014, 12:21
4 iulie 1776, o dată care avea să rămână pentru totdeauna în istorie! Delegații celor 13 Colonii s-au întâlnit la Philapelphia pentru a decide poziția pe care o vor adopta față de Marea Britanie.
Joi, 03.07.2014, 23:42
Pe 3 iulie 1886, primul automobil "vedea" lumina zilei! Geniul german Karl Friedrich Benz este privit ca inventatorul primului vehicul conceput pentru a fi propulsat de un motor.
Joi, 03.07.2014, 19:47
Bac-ul dăunează grav sănătăţii. Fizic. Un elev a ajuns la spital cu o cască blocată în ureche în timp ce încerca să copieze. Şi psihic, după ce pe mulţi i-au lăsat nervii în faţa subiectelor prea grele pentru ei.
Miercuri, 02.07.2014, 19:31
Zi cu emoţii pentru absolvenţii de liceu. Astăzi au susţinut proba scrisă obligatorie a profilului. Astfel, absolvenţii profilului real au dat proba la matematică, iar cei de la uman, la istorie.
Miercuri, 02.07.2014, 12:04
Ce s-a întâmplat cu inocenţa ei? Asta se întreabă milioanele de fani care o adoră pe Miley Cyrus. În 2004, pe când avea doar 12 ani şi era o adolescentă simpatică, artista îşi lua inima-n dinţi şi participa la audiţiile pentru un serial marca Disney.
Marti, 01.07.2014, 20:39
Încet, dar sigur, Bucureştiul istoric se transformă în scrum. Azi-noapte, o clădire construită în timpul celui de-al Doilea Război Mondial a căzut pradă flăcărilor.
Luni, 30.06.2014, 16:30
1.230 de kilometri parcurşi în două zile, 2.000 de spectatori, bucăţi de smoală arsă în ochi şi schimburi de pneuri în 15 minute sunt câteva dintre cifrele primului Grand Prix din istorie
Joi, 26.06.2014, 10:36
Dintre cei 12 copii ai săi, Charlie Chaplin a avut o afecţiune aparte pentru Geraldine! În anul 1965, acesta îi trimitea o scrisoare deosebită
Marti, 24.06.2014, 13:55
De câteva zile, un matematician londonez face furori în mediul virtual cu un filmuleţ în care dezvăluie o metodă inedită de a tăia tortul, veche de o sută de ani.
Joi, 19.06.2014, 09:10
Prețul nebuniei e mare. Pentru un timbru cu dimensiunile 2,54 cm x 3,18 cm, un colecționar excentric a plătit aproape 10 milioane de dolari
Miercuri, 18.06.2014, 12:21
Luni am avut parte de cea mai friguroasă zi de iunie din ultimii 50 de ani, după ce în unele zone s-au înregistrat temperaturi mai mici chiar şi cu 14 grade decât săptămâna trecută
Marti, 17.06.2014, 11:44
În urmă cu 51 de ani, fix pe 16 iunie, se scria istorie. Valentina Tereşkova devenea prima femeie cosmonaut din lume, în cadrul misiunii Vostok 6, sub aripa Uniunii Sovietice.
Luni, 16.06.2014, 15:37
Tezaurul României e în pericol. La un eventual cutremur. Muzeul Naţional de Istorie, renovat la începutul anilor 2000, poate să cadă la următorul seism. O spune chiar ministrul Culturii, Kelemen Hunor.
Joi, 12.06.2014, 19:42
Normal 0 false false false EN-US X-NONE X-NONE MicrosoftInternetExplorer4...
Joi, 12.06.2014, 16:31
Printre atâtea mondenităţi şi scandaluri între divele autohtone, ne prinde bine o gură de... cultură. Un proiect deosebit aduce în prim plan o serie de fotografii speciale, cu unele dintre cele mai îndrăgite personalităţi din istoria românilor.
Luni, 09.06.2014, 11:07