Obiceiurile vechi se adaptează vremurilor moderne. Aşa se face că postul este actual şi printre corporatişti, la fel cum era în cazul bunicilor noştri.
Marti, 26.03.2019, 08:26
Doar că între timp meniul s-a schimbat. Şi cum suntem înaintea Paştelui, fasolea şi cartofii sunt acum reinterpretate de bucătarii care se ocupă de cantinele sau restaurantele care fac livrări la birou. Şi, cu ajutorul unor ingrediente...
Marti, 26.03.2019, 08:04
A ramas mai putin de o luna pana la minunatele Sarbatori Pascale. Poate cea mai sfanta si solemna sarbatoare din an, Pastele, ne duce cu gandul la ouale rosii, la traditionala pasca si la lumina ce ne incalzeste sufletul in noaptea de Inviere. Multi dintre noi, cei tineri, am zburat departe de casa, in alte colturi de lume.
Vineri, 22.03.2019, 17:15
Sfințirea casei de Paște sau sfeștania se săvârșește de către preot în biserici sau în casele creștin-ortodocșilor.
Joi, 21.03.2019, 20:10
Guvernul a adoptat ordonanţa de urgenţă privind majorarea alocaţiilor copiilor. Vineri a fost aprobat bugetul pentru alocaţii, asta înseamnă că de luna viitoare copiii vor primi alocaţiile mărite.
Luni, 18.03.2019, 19:35
Veste bună pentru toţi părinţii din România. Copiii lor vor primi în sfârşit alocaţii aproape duble. Banii în plus nu vin însă de Paşte.
Luni, 18.03.2019, 19:19
Mai avem mai bine de o lună până la Paşte, însă febra pregătirilor deja s-a instalat! În Miercurea Ciuc a fost deschis Târgul anual de produse tradiţionale care se pun pe masa pascală. Şi, cu toate că suntem în plin post, mulţi dintre...
Luni, 18.03.2019, 16:34
Linişte, deconectare totală de la viaţa urbană, plimbări cu vela lipovenească şi reţete pescăreşti fără pereche. Aşa arată o vacanţă în Delta Dunării, destinaţia preferată a românilor de Paşte şi 1 Mai.
Duminica, 17.03.2019, 19:36
Anul acesta, vom avea miei de Paşte mai graşi, dar şi mai scumpi. Sărbătoarea Învierii cade la sfârşitul lui aprilie, iar animalele vor lua în greutate până atunci. Pentru cei care nu suportă gustul pronunţat al seului, există şi...
Sambata, 16.03.2019, 19:42
Un preot din Iași vine în sprijinul copiilor proveniţi din familii nevoiaşe, în fiecare an. Acum, în postul Paştelui, părintele a început deja să strângă haine, încălţăminte şi mâncare pentru a le dărui celor mici.
Sambata, 16.03.2019, 10:58
În fiecare an un preot din Iaşi reuşeşte, cu dăruire şi o fărâmă de har, să facă fericiţi copii proveniţi din familii nevoiaşe. Asta se întâmplă şi acum, în postul Paştelui, când părintele a început deja să strângă haine,...
Sambata, 16.03.2019, 09:32
Între cele mai delicioase deserturi de post se numără negresa și torturile cu blat de migdale şi stafide pisate. Rețetele acestora sunt simple și ieftine.
Miercuri, 13.03.2019, 16:59
Postul Paştelui este cel mai restrictiv, iar pentru amatorii de dulciuri e şi cel mai greu de ţinut! Asta doar dacă nu ştiu să-şi pregătească prăjituri de post. Reţetele nu sunt scumpe.
Miercuri, 13.03.2019, 16:30
A început cel mai aspru post din an, dar şi cel mai sănătos. Odată cu primăvara, românii se mută din supermarketuri în pieţe, unde tarabele sunt pline de ridichi, salată verde, spanac, urzici şi alte trufandale. Vânzările cresc în...
Luni, 11.03.2019, 19:31
Salariații din România, fie ei angajați în mediul privat sau la stat, se vor bucura de o nouã minivacanță în luna aprilie, care s-ar putea întinde pe o durată de șase zile consecutive.
Vineri, 08.03.2019, 18:22
Mielul de Paşte este ca valuta. Nu se vinde aproape deloc în pieţele noastre, în timpul anului. În schimb, în apropierea sărbătorilor, preţul se triplează pe drumul de la fermier la vânzător. Samsarii dictează tarifele, atât pe piaţa internă, cât şi la export
Miercuri, 27.02.2019, 19:39
Primele roşii româneşti subvenţionate de stat cu 3.000 de euro vor apărea în pieţe de Paşte, spun fermierii. Programul de subvenţionare a tomatelor cultivate în sere şi solarii continuă şi în 2019. Ministerul Agriculturii alocă anul...
Miercuri, 27.02.2019, 19:36
Mielul de Paşte este ca valuta. Nu se vinde aproape deloc în pieţele noastre, în timpul anului. În schimb, în apropierea sărbătorilor, preţul se triplează pe drumul de la fermier la vânzător. Samsarii dictează tarifele, atât pe piaţa...
Miercuri, 27.02.2019, 19:15
Mai sunt puţin peste două luni până la Paşte, însă românii se pregătesc deja pentru masa de sărbătoare de pe care, fireşte, nu poate lipsi mielul. Ciobanii spun că piaţa va avea suficientă marfă şi estimează deja şi preţul -...
Marti, 26.02.2019, 08:48
Ediţia de primăvară a Târgului de Turism al României se desfăşoară între 21 şi 24 februarie 2019, în Pavilioanele B1 şi B2 din Centrul Expoziţional Romexpo.
Târgul de Turism s-a deschis astăzi în Capitală iar ofertele cele mai tentante vin de pe litoral. Au apărut deja ofertele de Paşte şi de 1 mai, iar dacă vreţi să prindeţi reducerile, ar fi bine să vă grăbiţi, târgul se închide duminică.
Joi, 21.02.2019, 20:23
Dacă v-aţi săturat de iarnă şi de frig, atunci este timpul să vă gândiţi la o vacanţă la mare! Târgul de Turism s-a deschis astăzi în Capitală iar ofertele cele mai tentante vin de pe litoral. Au apărut deja ofertele de Paşte şi de 1...
Joi, 21.02.2019, 19:42
Vacanța de Paște se prelungește cu o săptămână, dar nu pentru toată lumea! Cum și când vor fi recuperate orele pierdute.
Miercuri, 20.02.2019, 17:03
Vlăduţ, bucătarul de la Neatza, a pregătit o rețetă de spaghete ondulate, scăldate într-un delicios sos de roșii cu multe condimente și pecorino, pe care a denumit-o "Spaghete vesele".
Tradiţionalul miel pentru masa de Paşte va fi mai mare şi probabil mai ieftin, spun ciobanii. Oile au fătat deja, ceea ce înseamnă că mieii vor avea la sfârşitul lunii aprilie, când este sărbătoarea creştinilor ortodocşi, şi peste 20 de...
Miercuri, 13.02.2019, 16:30
Sărbătorile pascale vine cu vești excelente pentru români! O nouă minivacanță se anticipează pentru luna aprilie. Românii ar putea să se bucure în perioada Paștelui de 6 zile libere!
Luni, 11.02.2019, 14:20
Data târzie la care se sărbătoreşte Paştele anul acesta, 28 aprilie, le dă calculele peste cap ciobanilor. Mieii vor fi mult prea mari, carnea nu va fi foarte fragedă aşa că preţul e posibil să scadă. Oile au fătat deja, ceea ce înseamnă...
Joi, 07.02.2019, 19:25
Invitați la "Neatza cu Răzvan și Dani", Viorica și Ioniță de la Clejani au dezbătut cazul medicului fals.
Un tânăr a murit din cauza unei porții de paste reîncălzite. Ce spun medicii
Marti, 29.01.2019, 10:04
Au apărut primele comenzi pentru mielul de Paşte. Iar ciobanii îşi fac deja calcule. Speră să vândă mielul în viu cu 13 lei kilogramul, iar carcasa - cu 25 de lei. Preţurile sunt aproape duble faţă de cele practicate de comercianţi acum,...
Vineri, 25.01.2019, 19:27
Când este Paștele in 2019 și tot ce trebuie sa știi
Vineri, 04.01.2019, 16:21
Nici nu au trecut bine sărbătorile de iarnă, că românii deja se gândesc la minivacanţa de Paşte. Cei care cumpără pachete turistice în această perioadă fac o afacere bună, asta pentru că pot beneficia de reduceri de până la 30%....
Joi, 03.01.2019, 19:35
Vlăduţ, bucătarul de la Neatza, a pregătit rețeta "Tom &Jerry", o salată inspirată din desenele animate, care conţine mult adoratul cașcaval, paste, ardei gras, dar şi alte ingrediente delicioase.
Vlăduţ, bucătarul priceput de la „Neatza cu Răzvan și Dani”, a pregătit o rețetă delicioasă de paste cu ciuperci!
Una dintre cele mai apreciate rețete culinare din categoria pastelor este rețeta Paste carbonara.
Ne plac pastele, dar ne plac foarte mult și creveții, deci să le combinăm într-o singură rețetă: Paste cu creveți!
Deosebită umplutura acestor Ravioli cu brânză și spanac, cu surprize gustoase la interior!
Cătălin Oprişan, redactorul şef de la a1.ro, a prezentat la rubrica Smiley News de la Neatza o modalitate inedită de a mânca paste cu bormașina
Dacă sunteți fan mâncăruri asiatice, încercați rețeta Shrimp Wok, o combinație delicioasă de sosuri asiatice cu paste și fructe de mare!
Pentru iubitorii preparatelor cu fructe de mare, o rețetă de paste cu fructe de mare și sos de roșii, denumită Calamarata.
Afla cand pica paștele în calendarul ortodox si calendarul catolic anul viitor. Mare surpriza! Pastele este o sarbatoare cu data chimbatoare, afla cum se calculeaza.
Marti, 28.08.2018, 10:11
Românii mănâncă de trei ori mai multe paste decât acum un deceniu, aproximativ 9 kilograme pe an. Producătorii profită de trend şi au creat o piaţă tot mai diversificată. De secară, de orez, din grâu integral cu spanac, busuioc sau hribi...
Marti, 21.08.2018, 19:33
V-am promis ca va ducem papilele gustative in vacanta, in Italia și ne ținem de cuvânt. Așadar încercăm cele mai ciudate paste italienești și de data aceasta ne lăsăm pe mîna bucătarului.
Duminica, 29.07.2018, 19:18
Paste cu ton. Când te grăbești sau efectiv ți-e poftă de ceva sănătos și gustos dar nu dorești să petreci mult timp în bucătărie, atunci alege cea mai bună și rapidă rețetă de paste cu ton.
Ioana Grama, blogger și vlogger, arată cât de bine se descurcă în bucătărie. Vedeta pregătește paste cu creveți.
Luni, 09.07.2018, 09:33
Actrița Audrey Hepburn era „dependentă” de preparatul Spaghetti al Pomodoro, pe care îl gătea săptămânal, după cum a dezvăluit chiar fiul celebrei artiste în cartea biografică pe care el i-a dedicat-o mamei lui, intitulată „Audrey Hepburn, An Elegant Spirit".
Luni, 02.07.2018, 08:08
Au pornit de la zero şi au întemeiat un business de succes. Nu aveau habar ce trebuie şi cum trebuie să facă, dar au învăţat totul pe parcurs. Chiar dacă, la început, voiau doar să îşi asigure un trai decent, iată că acum au ajuns...
Vineri, 29.06.2018, 18:45
Flavia s-a declarat o bună gospodină: „Ieri am făcut paste!”. Nu doar o dată vecina TV a recunoscut în emisiune că îi place să gătească și cochetează cu bucătăria.
Flavia s-a declarat o bună gospodină: „Ieri am făcut paste”.
Versatile și ușor de preparat, rețetele de paste cuceresc rapid orice gurmand, mai ales în combinație cu ciuperci și legume, precum aceste „Tagliatelle cu ciuperci în stil asiatic”.