În prima ediție specială a emisiunii Chefi la cuțite de la Antena 1, concurenții din cele două echipe conduse de Sorin Bontea și de Florin Dumitrescu au intrat la duel și au primit o probă de gătit complet neașteptată. Acesta a fost momentul în care ceva neașteptat s-a întâmplat între Patrizia și Natanticu.
Luni, 29.11.2021, 22:46
Emoțiile de la Asia Express - Drumul Împăraților s-au mutat în bucătăria Chefi la cuțite. Concurenții sezonului 4 și cei trei chefi au așteptat cu nerăbdare să vadă farfuriile de pe bandă, iar finalul a venit cu o victorie neașteptată și cu un show din partea lui chef Cătălin Scărlătescu.
Luni, 29.11.2021, 22:37
Prima ediție specială din Chefi la cuțite i-a pus pe concurenții sezonului 4 din Asia Express într-o ipostază în care n-au mai fost văzuți până acum. Aceștia au primit sarcina de a găti preparate românești din diferite zone ale țării.
Luni, 29.11.2021, 22:20
Chefii și-au ales echipele și au aflat miza cea mare a competiției, însă greul abia acum începe. Concurenții au avut parte de un adevărat „festin”, care nu a prea fost pe gustul lor, așa cum credeau la început.
Luni, 29.11.2021, 21:27
Chef Sorin Bontea, chef Florin Dumitrescu și chef Cătălin Scărlătescu au rămas surprinși când au aflat că vor avea în echipele lor concurenții sezonului 4 din Asia Express - Drumul Împăraților. Gina Pistol a anunțat și miza cea mare a ediției speciale din Chefi la cuțite, care le-a dat fiori chefilor.
Luni, 29.11.2021, 21:00
Ediția specială din Chefi la cuțite de pe 29 noiembrie 2021 a venit cu o surpriză de proporții mari pentru telespectatori și cei trei chefi. Gina Pistol a revenit pe platoul de filmare, iar apariția sa spectaculoasă a surprins pe toată lumea.
Luni, 29.11.2021, 20:36
Ediția specială din 29 noiembrie 2021 de Chefi la cuțite a început cu o întâlnire savuroasă între cei trei chefi. Chef Florin Dumitrescu, chef Sorin Bontea și chef Cătălin Scărlătescu au revenit pe platourile de filmare, după o perioadă lungă petrecută în Grecia.
Luni, 29.11.2021, 20:30
Chefi la cuțite - ediție specială, 29 noiembrie 2021. Prima ediție specială Chefi la cuțite a ajuns la final și doi concurenți au fost eliminați din competiție, după un duel în care emoțiile au atins cote uriașe. Înainte de-a anunța...
Luni, 29.11.2021, 18:05
În prima ediție specială a emisiunii Chefi la cuțite de la Antena 1, din 29 noiembrie, după un duel în care emoțiile au atins cote uriașe, banda a început să meargă din nou și cloșurile au ajuns la Sorin Bontea, Florin Dumitrescu și...
Luni, 29.11.2021, 18:03
În prima ediție specială a emisiunii Chefi la cuțite de la Antena 1, din 29 noiembrie, concurenții din cele două echipe conduse de Sorin Bontea și de Florin Dumitrescu au intrat la duel și au primit o probă de gătit complet neașteptată....
Luni, 29.11.2021, 18:02
Chefi la cuțite - ediție specială, 29 noiembrie 2021. Concurenții sezonului 4 din Asia Express - Drumul Împăraților au avut parte de prima probă în care au gătit, chiar de ziua Antenei 1. Deși două echipe au primit o pedeapsă și vedetele...
Luni, 29.11.2021, 18:01
Chefi la cuțite - ediție specială, 29 noiembrie 2021. Prima ediție specială din Chefi la cuțite i-a pus pe concurenții sezonului 4 din Asia Express într-o ipostază în care n-au mai fost văzuți până acum. Aceștia au primit sarcina de a...
Luni, 29.11.2021, 18:00
Chefi la cuțite - ediție specială, 29 noiembrie 2021. Chef Florin Dumitrescu, chef Sorin Bontea și chef Cătălin Scărlătescu au aflat că trebuie să își aleagă un om din echipă care să mănânce cel mai rapid sushi picant. Cel care...
Luni, 29.11.2021, 17:59
Chefi la cuțite - ediție specială, 29 noiembrie 2021. Gina Pistol a făcut un anunț important despre formatul show-ului. Cei trei jurați ai emisiunii au aflat că vor face echipă cu vedetele care au participat în sezonul 4 din Asia Express -...
Luni, 29.11.2021, 17:57
Ediția specială din Chefi la cuțite de pe 29 noiembrie 2021 a venit cu o surpriză de proporții mari pentru telespectatori și cei trei chefi. Gina Pistol a revenit pe platoul de filmare, iar apariția sa spectaculoasă a surprins pe toată lumea....
Luni, 29.11.2021, 17:55
Ediția specială din 29 noiembrie 2021 de Chefi la cuțite a început cu o întâlnire savuroasă între cei trei chefi. Chef Florin Dumitrescu, chef Sorin Bontea și chef Cătălin Scărlătescu au revenit pe platourile de filmare, după o perioadă...
Luni, 29.11.2021, 17:55
Gina Pistol și Cătălin Scărlătescu au fost prezenți în platoul la Observator pentru a vorbi despre cele trei ediții speciale de Chefi la cuțite, unde ea s-a întors în rolul de moderator, după ce a născut.
Luni, 29.11.2021, 13:17
Elena Matei, finalista lui Sorin Bontea din sezonul 9 de Chefi la cuțite, le-a transmis un mesaj fanilor, după ce a fost absentă o lungă perioadă de pe rețelele sociale.
Vineri, 26.11.2021, 13:20
Kani de la Chefi la cuțite a devenit tată de curând, iar fetița sa, Eva, i-a făcut viața mai frumoasă.
Duminica, 21.11.2021, 12:20
Silviu COstan, sau Foca, așa cum îl știu fanii, a fost concurent în sezonul 8 de Chefi la cuțite, când a făcut parte din echipa „dungilor”. Iată cum arată chef-ul la un an de la participarea sa la show-ul culinar de pe Antena 1.
Duminica, 21.11.2021, 09:37
Ionut Belei, câștigătorul sezonului 8 Chefi la cuțite, și-a surprins din plin urmăritorii atunci când a publicat pe Instagram o fotografie în care apare cu un look nou.
Vineri, 19.11.2021, 12:55
De ziua ei, Antena 1 oferă un cadou telespectatorilor – 3 ediții speciale de Chefi la cuțite. Pe 29 și 30 noiembrie și în seara zilei de 1 decembrie, de la ora 20.30, concurenții Asia Express – Drumul Împăraților vor trece la bancuri, sub îndrumarea celor 3 chefi: Scărlătescu, Bontea și Dumitrescu.
Joi, 18.11.2021, 15:54
Claudia Radu, fosta concurentă de la Chefi la cuțite, care i-a surprins pe cei trei chefi cu preparatele sale, a dat dovadă de ambiție și s-a transformat complet acum, după ce a slăbit 22 kilograme.
Duminica, 14.11.2021, 12:01
Liviu Chiorpec s-a stins din viață din cauza bolii nemiloase cu care s-a luptat: cancerul. În 2021, bucătarul a bifat mai multe apariții la Chefi la Cuțite. Iată ce spunea.
Sambata, 06.11.2021, 12:11
Liviu Chiorpec, bucătarul care a făcut senzație cu preparatele sale și talentul remarcabil în arta culinară la Chefi la cuție, a murit. Sorin Bontea s-a numărat printre cei care au transmis un mesaj de regret pe rețelele sociale la aflarea veștii.
Joi, 04.11.2021, 15:49
Liviu Chiorpec, bucătarul care a făcut senzație cu fiecare apariție a sa la emisiunea Chefi la cuțite, a murit. Acesta s-a stins din viață pe 4 noiembrie 2021.
Joi, 04.11.2021, 11:16
Mihai Munteanu, câștigătorul sezonului 6 de Chefi la cuțite este acum un chef muncitor și devotat, care arată total diferit față de cum îl știau fanii în timpul competiției culinare.
Duminica, 31.10.2021, 11:06
Claudia Radu, sau Claudette, așa cum o știu fanii a trecut printr-o transformare fizică în ultima perioadă.
Marti, 26.10.2021, 16:26
Narcisa Birjaru a câștigat sezonul 9 de Chefi la cuțite, iar participarea sa la show-ul culinar i-a adus o mulțime de fani. Recent, prima femeie câștigătoare a show-ului culinar a publicat o imagine cu soțul ei.
Joi, 07.10.2021, 17:39
Soția lui Kani a născut, iar fostul concurent de la Chefi la cuțite a devenit tată pentru prima oară.
Miercuri, 06.10.2021, 11:46
Cătălin Scărlătescu a mărturisit că la începuturile carierei sale a avut parte de momente dificile, din care a avut ce învăța.
Luni, 04.10.2021, 15:55
Ionuț Belei, câștigătorul sezonului 8 CHefi la cuțite și-a anunțat fanii că nu mai are o relație cu cea care i-a fost alături de-a lungului show-ului culinar.
Luni, 04.10.2021, 11:47
Zanni și-a sărbătorit ziua de naștere pe 20 septembrie, iar prietenii, colegii și fanii i-au transmis urări de bine și i-au fost alături.
Marti, 21.09.2021, 12:08
Narcisa Birjaru, câștigătoarea sezonului 9 Chefi al cuțite, a postat pe Instagram o imagine după o perioadă lungă în care nu a mai fost activă. Cum își petrece timpul, atunci când nu este în bucătărie.
Miercuri, 15.09.2021, 15:36
Gina Pistol a fost atât de încântată de cadoul pe care l-a primit fiica sa, Josephine, la vârsta de doar 5 luni, încât aceasta nu s-a putut abține și a dezvăluit totul fanilor săi de pe Instagram.
Miercuri, 15.09.2021, 10:41
Chef Sorin Bontea i-a făcut o urare de zile mari Irinei Fodor de ziua ei. Alături de mesaj, acesta a mai publicat și o fotografie emoționantă.
Marti, 14.09.2021, 10:50
Răzvan Babană, fost concurent în sezonul 7 al emisiunii „Chefi la cuțite”, și-a surprins fanii din plin atunci când a dezvăluit cum arată mama sa.
Vineri, 10.09.2021, 18:10
Sorin Bontea, juratul emisiunii „Chefi la cuțite” de la Antena 1, a fost surprins într-o ipostază neașteptată, ce i-a surprins din plin pe fani.
Miercuri, 08.09.2021, 11:54
Andra Mihail și-a creat o comunitate de fani după participarea la Chefi la cuțite și nu ezită să-i încânte cu fel de fel de fotografii.
Marti, 07.09.2021, 13:26
Nicoleta Pop, fosta concurentă din sezonul 9 Chefi la cuțite, a făcut spectacol pe Instagram cu o postare de-a dreptul fierbinte. Superba blondină a lăsat totul la vedere într-un body negru, care îi scoate în evidență atuurile fizice.
Sambata, 04.09.2021, 08:50
Sorin Bontea a imortalizat momentul în care a fost tuns recent și a publicat imaginile pe rețelele sociale, declarându-se încântat de schimbare.
Miercuri, 01.09.2021, 17:46
Kani,îndrăgitul concurent al sezonului 8 de Chefi la cuțite mai are puțin până când va deveni tată, dar până atunci nu ezită să-și fotografieze soția în ipostaze inedite.
Luni, 30.08.2021, 14:29
La două luni de la difuzarea finalei sezonului 9 Chefi la cuțite, chefii Sorin Bontea, Cătălin Scărlătescu și Florin Dumitrescu s-au reîntâlnit și nu au lăsat acest moment neimortalizat.
Miercuri, 25.08.2021, 14:19
Kani, fostul concurent de la Chefi la cuțite, trăiește cele mai frumoase momente din viața lui. Tânărul va deveni tătic în scurt timp, iar recent s-a și cununat cu iubita lui, iar imaginile de la stare civilă au început să apară pe rețelele sociale.
Marti, 24.08.2021, 11:10
Miruna, fiica lui Sorin Bontea de la „Chefi la cuțite”, și-a surprins din plin urmăritorii de pe Instagram atunci când s-a pozat în brațele unui tânăr.
Vineri, 20.08.2021, 11:39
Elena Matei este cu siguranță una dintre cele mai îndrăgite concurente din toate cele 9 sezoane de Chefi la cuțite, care s-au difuzat până acum. Recent, Elena Matei a pozat într-o ipostază care i-a încântat pe fani.
Joi, 19.08.2021, 10:36
Narcisa Birjaru, câștigătoarea sezonului 9 Chefi la cuțite, a revenit pe rețelele de socializare după o perioadă lungă de absență. Imaginea postată de aceasta la care fanii s-au îmbulzit să lase comentarii.
Luni, 16.08.2021, 17:26
Chef Sorin Bontea s-a filmat în timp ce face sărituri la piscină și imaginile au făcut senzație pe Instagram. Fanii au descoperit cum arată juratul „Chefi la cuțite”, atunci când renunță la tunica de bucătar.
Vineri, 06.08.2021, 19:29
Riki Watanabe este cu siguranță unul dintre cei mai îndrăgiți concurenți din toate cele 9 sezoane de Chefi la cuțite. Pentru că e iubit de români, acesta ține legătura cu fanii lui prin intermediul rețeleleor sociale, iar recent, tânărul a publicat o serie de fotografii din copilărie.
Joi, 05.08.2021, 17:25
Sorin Bontea, îndrăgitul jurat al emisiunii „Chefi la cuțite” a reușit să își amuze din plin fanii atunci când a arătat tuturor cum și-a făcut apariția la plajă.
Marti, 03.08.2021, 14:14