Afla stirile medicale de ultima ora, sfaturi practice, cum sa ducem o viata sanatoasa si informatii despre boli, tratamente, medicamente, numai la Antena 1.
Etichetele, nu gustul, vând mezelurile! Zeci de sortimente de cârnaţi, salam, pastramă sau muşchiuleţ sunt promovate ca făcute ca la mama acasă. În realitate, însă, sunt produse cu ingrediente pe care nu le găseşti în nicio bucătărie - aditivi, soia sau emulsie de şorici. Legea nu este încălcată. Dar gustul tradiţional este găsit cu greu.
Joi, 25.01.2018, 19:53
Alunițele sunt formate de niște celule ale pielii care produc melanina, pigmentul care conferă culoarea specifică pielii. În multe cazuri, ele sunt inofensive, însă există situații în care pot deveni cancerigene. Iată când trebuie să avem grijă.
Joi, 25.01.2018, 19:07
Nimic nu se compară cu mirosul și cu gustul lor. Este răcoritoare și energizantă. Iarna e sezonul lor, iar noi le consumăm mai mult ca de obicei. Într-adevăr, sunt o sursă bogată de potasiu, magneziu, acid folic şi vitamine din complexul B, adică tot ce este necesar pentru a avea energie. Cu toate acestea, consumul de portocale nu este recomandat tuturor.
Joi, 25.01.2018, 14:08
Ne place mirosul ei, gustul ei, ne place cafeaua. Mulți dintre noi, așa ne începem dimineața. Devine un obicei în a consuma-o chiar pe stomacul gol. E drept, băutura are multe beneficii, este chiar inicată de medici pentru creșterea tensiunii. Însă ne scapă un singur lucru! Cafeaua nu trebuie băută pe stomacul gol.
Joi, 25.01.2018, 09:57
Dieta minune? Anca Bejan explică cum a slăbit 60 de kilograme: „E un stil de viață inteligent”, a explicat Anca.
Miercuri, 24.01.2018, 23:27
România anului 2018 este împărțită în două tabere: pe de o parte sunt părinții care promovează vaccinarea, pe de alta, cei care militează împotriva administrării vaccinurilor, citând studii controversate ale unor specialiști homeopați.
Miercuri, 24.01.2018, 21:46
De ce nu trebuie sa adrmi cu parul ud
Miercuri, 24.01.2018, 14:21
Dacă ne furișăm puțin ochii în coșul cu cumpărături ale oamenilor, observăm că românii nu sunt consumatori de pomelo. Preferă merele, portocalele sau bananele. Pomelo este un fruct asemănător, la aspect, cu un pepene galben. Poate avea culoarea verde deschis , galben sau corai la exterior, în timp ce la interior arată ca o portocală sau grefă,de culoare galben, insă se poate să nu fie atât de suculent și e puțin mai tare.
Miercuri, 24.01.2018, 07:38
Cancerul ar putea fi depistat printr-o simplă analiză de sânge. Este noua metodă descoperită de americani. Metodă pe care a dezvoltat-o şi o echipă de cercetători din Timişoara, dar care nu a primit aplauze în lumea întreagă. Banii nu au fost suficienţi, iar Ministerul Cercetării a respins proiectele românilor de la finanţare.
Marti, 23.01.2018, 20:33
Toată lumea știe că în sezonul rece nimic nu se compară cu un ceai de lămâie. Te-ai întrebat vreodată ce se întâmplă dacă bei apa în care ai fiert două lămâi cu coajă, timp de cinci minute?
Marti, 23.01.2018, 15:22
O femeie a decis să ardă câteva frunze de dafin pe care le avea în casă cu o lumânare, apoi a așteptat zece minute! Efectele s-au văzut imediat în cameră!
Marti, 23.01.2018, 14:46
Pentru cei care dimineața nu au timp sau chef să mănânce un mic dejun așezați la masă, o banană pare ideea salvatoare. Însă bananele ar fi de fapt cea mai proastă alegere pentru sănătate.
Marti, 23.01.2018, 13:55
O nouă formă de autism afectează din ce în ce mai mulţi copii. Un aşa-numit "autism virtual" cauzat de tehnologie. Din cauza orelor petrecute pe tabletă, la telefon sau în faţa televizorul, cei mici nu mai aud atunci când sunt strigaţi şi nici nu mai sunt atenţi la ce se întâmplă în jur. Specialiştii spun însă că există soluţii.
Luni, 22.01.2018, 20:33
„Adio proteze dentare!” Aceasta este rezolutia perfecta pentru 2018 a oricarui pacient care sufera de pierderea completa a dintilor. Iar acum poti scapa, intr-adevar, de protezele mobile demodate, incomode si ineficiente! Cum? Simplu si rapid, datorita tratamentului revolutionar cu implant dentar Fast&Fixed, care iti ofera o restaurare completa a danturii si dinti ficsi in timp record!
Luni, 22.01.2018, 19:32
Tartrul este rezultatul acumulării în exces a bacteriilor în cavitatea bucală, care netratat, poate cauza gingivită și periodontită
Luni, 22.01.2018, 10:18
Dieta daneză garantează pierderea în greutate, mai exact 20 de kilograme în 13 zile. Un alt avantaj al acestui regim alimentar este acela de a-ți păstra greutatea obținută la finalul celor 13 zile. Această dietă îți îmbunătățești metabolismul și te ajută să estompezi celulita.
Vineri, 19.01.2018, 15:19
Zona zoster este o infectie care se manifesta intern si extern, la nivelul pielii, provocata de virusul Varicelo-Zosterian, un tip de virus herpetic responsabil si de aparitia varicelei.
Vineri, 19.01.2018, 14:53
Cada este un adevărat focar de infecții. Acolo se ascund foarte mulți microbi, de aceea este numită și cel mai murdar loc din baie. Ce boli grave poți contamina?
Vineri, 19.01.2018, 13:05
Ghimbirul este condimentul minune care functioneaza de multe ori pe post de medicament. Ajuta sistemul imunitar si este eficient in lupta cu kilogramele in plus.
Vineri, 19.01.2018, 12:30
Nu dormi cu telefonul lângă tine, nu îți ține telefonul în buzunar, nu te uita la telefon când e Lună Plină. Probabil te-ai obișnuit să auzi tot soiul de afirmații care îți demonizează telefonul și îl transformă în vinovatul principal când vine vorba de cancer.
Joi, 18.01.2018, 19:09
Sângele este roșu, orice chirurg îți va spune că și venele sunt roșii. Însă tu le vezi albastre prin piele, iar asta depinde de mai mulți factori.
Joi, 18.01.2018, 19:00
Nutriționistul Mihaela Bilic a explicat pe pagina sa de Facebook care este cel mai sănătos aliment, pe care oricine îl poate prepara cu resurse puține.
Joi, 18.01.2018, 12:50Iar te-a luat iarna pe nepregătite și ai răcit cobză? În zilele friguroase, probabilitatea de a răci este foarte crescută, mai ales în condițiile în care aproape toți cei din jur sunt răciți. Cel mai bine e să încerci remedii naturale, lipsite de efecte adverse, spre deosebire de medicamentele din farmacii!
Joi, 18.01.2018, 12:22
Ai cearcăne? Te întrebi cum apar ele şi cum le poţi face să dispară? Scapă de ele cu remedii naturiste! Specialistul îţi spune la matinal ce trebuie să faci! Nu îţi neglija sănătatea! Dacă cearcănele nu sunt moştenite genetic, corpul tău ascunde boli grave.
Joi, 18.01.2018, 11:15
Nu este deloc de neglijat faptul că un ceai de sunătoare ne poate înlătura stările de anxietate, de insomnie şi nervozitate, planta fiind aşezată de numeroase studii în topul celor mai puternice antidepresive naturale.
Miercuri, 17.01.2018, 12:30
Lobii urechilor au o suprafaţă mică iar culoarea şi forma sunt asemănătoare, cu mici modificări de la persoana la persoană. Unii oameni au însă o cută, care împarte lobul în două, numită şi „Semnul lui Frank”.
Miercuri, 17.01.2018, 12:13
Fumatul este cel mai răspândit viciu la nivel mondial iar efectele lui nu sunt deloc benefice.
Miercuri, 17.01.2018, 08:19
Deşi pare ciudat, pasta de dinţi poate fi un produs cosmetic eficient mai ales pentru persoanele care se confruntă cu acnee şi ten uleios
Marti, 16.01.2018, 22:44
Punctele albe care apar pe față sunt inestetice și vizibile, chiar și după machiaj. Există, însă, trucuri prin care scapi de ele și care sunt la îndemâna oricui. Atenție, principala condiție este să nu le apeși pentru ca există riscul să se infecteze.
Marti, 16.01.2018, 18:08
Dieta vikingilor exclude în totalitate pâinea albă, pastele și mămăliga, promovând rconsumul de produse lactate, ecologice, de sezon. În plus, alungă orice stare de tristețe sau oboseală!
Marti, 16.01.2018, 15:39
Surpriză uriașă la un lanț de hypermarketuri din Constanța! Inspectorii pentru Protecția Consumatorului au verificat peștele congelat și au descoperit ceva de-a dreptul șocant!
Marti, 16.01.2018, 13:43
Atunci cand sunteti dependenti de zahar sau de fainoase se impune sa apelati la o cura de slabire. Dieta anului propusa de celebrul Dr. Oz. este solutia ideala.
Marti, 16.01.2018, 13:25
Despre banane se ştie deja că se numără printre cele mai sănătoase fructe, însă sunt persoane care ar trebui să se ferească de ele.
Marti, 16.01.2018, 13:21
Reciclarea recipientelor de plastic este o normalitate, chiar dacă unii oameni se încăpățânează să le păstreze până se sparg!
Marti, 16.01.2018, 09:02
Nu ai nevoie decât de trei ingrediente, pe care probabil deja le ai în bucătărie, dar despre care nu știai că pot fi atât de eficiente împreună pentru ca părul tău să crească sănătos și plin de vitalitate.
Luni, 15.01.2018, 22:14
Dieta minune cu oua te va cuceri și pe tine! Slăbești 13 kilograme în 10 zile fara pic de efort! Care este secretul?
Luni, 15.01.2018, 21:04
Apa pare să fie ingredientul minune atunci când vine vorba de siluetă. De ce? Pentru ca elimina depunerile in exces, hidrateaza corpul si ajuta in procesul de ardere a grasimilor.
Luni, 15.01.2018, 16:44
Dieta mediteraneană a intrat în patrimonul Unesco datorită beneficiilor pe care aceasta le aduce sănătății. Este cea mai sănătoasă cură de slăbire din lume, adoptată din cele mai vechi timpuri.
Luni, 15.01.2018, 13:50
A venit sezonul rece și toată lumea încearcă să se ferească sau să lupte cu simptomele gripei. Există totuși și mici trucuri prin care poți să te faci bine, fără să mai dai banii pe multe medicamente!
Duminica, 14.01.2018, 13:00
Dacă ai obiceiul de a te trezi noaptea la ore fixe, atunci află că acest obicei arată, de fapt, că este cazul să mergi de urgență la doctor!
Sambata, 13.01.2018, 16:47
După cum știți, alcoolul sanitar este folosit în general ca dezinfectant. Dar se pare că există mai multe întrebuințări ale acestuia, despre care habar nu aveai, potrivit hefty.com.
Sambata, 13.01.2018, 12:19
Kilogramele în plus dau motive de supărare multor femei, prin urmare acestea caută mereu soluții pentru a se simți bine în pielea lor. Înfometarea nu este deloc cea mai bună soluție, de aceea dieta indiană te ajută să slăbești sănătos.
Vineri, 12.01.2018, 19:16
Numărul donatorilor s-a înjumătăţit de la un an la altul.
Vineri, 12.01.2018, 09:45
Universul mămicilor este unul complicat şi, uneori, de neînţeles pentru cei care nu au experimentat rolul de părinte. Griji peste griji, întrebări cu tonă şi frici nebănuite. Când vine vorba despre binele copilului, nici nu ai cum să fii mai calmă.
Joi, 11.01.2018, 10:56
Știm de ceva vreme că nu numai alimentația proastă creează neplăceri stomacului,ci și stresul, consumul de alcool și tutunul pot avea consecinţe grave asupra sistemului digestiv. Există câteva plante care te ajută, evident, însoțite și de un program alimentar sănătos.
Miercuri, 10.01.2018, 15:19
Administrarea regulată a ibuprofenului, un medicament utilizat în mod obişnuit contra durerilor sau a stărilor febrile, poate dăuna fertilităţii masculine, conform unui studiu recent, citat de AFP.
Miercuri, 10.01.2018, 08:53
N-am scăpat bine de epidemia de rujeolă, că ne aşteaptă un nou pericol! Românii sunt avertizați să recurgă la măsuri de protecție pentru a preveni boala!
Marti, 09.01.2018, 19:41
Casa Națională de Asigurări de sănătate tocmai a făcut un anunț important! Românii nu mai trebuie să meargă la medicul de familie pentru a-și lua trimitere la specialist!
Marti, 09.01.2018, 18:56
Luxturna poate fi folosit împotriva degenerării ereditare a retinei şi se găseşte pe piaţa din Statele Unite ale Americii. Compania farmaceutică producătoare a anunţat că preţul acestui medicament împotriva orbirii este de 425.000 de dolari pentru fiecare ochi.
Marti, 09.01.2018, 15:32
Nu există femeie care să nu fi vrut să slăbească măcar un kilogram sau să se îngrașe, după caz.
Marti, 09.01.2018, 15:32