Presedintele francez Nicolas Sarkozy s-a pronuntat joi pentru un "nou tratat" care sa "refondeze Europa" pe baza unor propuneri franco-germane, intr-un discurs foarte asteptat asupra crizei zonei euro, cu opt zile inaintea unui summit crucial, relateaza AFP.
Vineri, 02.12.2011, 00:00
Parlamentul European a aprobat, astazi, la Bruxelles, o rezolutie privind aderarea Croatiei la Uniunea Europeana, care ar urma sa aiba loc la 1 iulie 2013, dupa ce tratatul de aderare va fi fost ratificat de toate cele 27 de state membre actuale ale Uniunii.
Joi, 01.12.2011, 00:00
Transparency International (TI) a dat publicitatii clasamentul tarilor din punctul de vedere al perceptiei coruptiei. Romania a coborat sase pozitii si ocupa locul 75 in topul TI pe anul 2011 privind perceptia coruptiei, cu 3.6 puncte, "performanta" ce plaseaza tara noastra la egalitate cu China, informeaza Reuters.
Joi, 01.12.2011, 00:00
Romania era la finele anului trecut pe ultimul loc in Europa Centrala si de Est dupa gradul de absorbtie a banilor europeni, atragand doar 1,5 miliarde de euro din suma totala de peste 23 miliarde de euro disponibila atat prin cele sapte Programe Operationale, cat si prin Fondul European de Dezvoltare Regionala, Fondul de Coeziune si Fondul Social European. Cu o rata a platilor efective de doar 7%, Romania era depasita si de Bulgaria, care aderase in acelasi moment la UE, dar a atras 10% din fondurile alocate.
Luni, 28.11.2011, 00:00
Mark Mobius, unul dintre cei mai cunoscuti investitori pe pietele emergente, spune ca motivul pentru care el este atat de optimist in privinta evolutiei acestora pe termen lung este unul foarte simplu: cresterea pe care economiile din aceste piete o inregistreaza chiar si in aceasta perioada de criza.
Joi, 24.11.2011, 00:00
Olanda a prelungit cu inca doi ani restrictiile privind accesul muncitorilor romani si bulgari pe piata muncii. Ministrul roman de Externe, Teodor Baconschi, si-a exprimat regretul fata de decizia "nejustificata de cifre" a Guvernului olandez.
Sambata, 19.11.2011, 00:00
Germania propune modificarea Tratatului de la Lisabona ca raspuns la criza economica profunda.
Marti, 15.11.2011, 00:00
Consilierul guvernatorului BNR, Adrian Vasilescu a declarat, in cadrul emisiunii "100 de minute" de la Antena 3, ca, in ciuda situatiei financiare globale, "Romania nu e pe marginea prapastiei".
Joi, 10.11.2011, 00:00
In ultima vreme s-a observat o crestere a popularitatii curentului de extrema-dreapta in Uniunea Europeana, in special in randul tinerilor barbati cu varsta pana-n 30 de ani, arata un studiu publicat la Bruxelles de centrul britanic de reflectie Demos.
Miercuri, 09.11.2011, 00:00
Criza economica nu iarta! Italia a anuntat astazi, in cadrul reuniunii G20 de la Cannes, ca a acceptat ca FMI si UE sa monitorizeze economia tarii in ceea ce priveste privatizarile, reformele din sistemul de pensii si de pe piata muncii, informeaza Reuters, citand surse europene.
Vineri, 04.11.2011, 00:00
Grecia va fi exclusa din zona euro, dar si din Uniunea Europeana, daca nu accepta planul decis de statele europene la 27 octombrie pentru a incerca sa rezolve criza datoriilor, a avertizat vineri ministrul francez al Afacerilor Europene, Jean Leonetti.
Vineri, 04.11.2011, 00:00
Guvernul de la Atena a aprobat in unanimitate propunerea controversata a primului ministru George Papandreou, de a organiza un referendum privind planul de austeritate si acordul cu Uniunea Europeana de salvare a tarii, informeaza Reuters.
Miercuri, 02.11.2011, 00:00
Anunt soc al premierului elen, Georgios Papandreou: „In cateva saptamani”, Grecia va supune unui referendum pachetul de ajutor din partea Uniunii Europene. „Ne incredem in cetateni, in judecata lor, in decizia lor. Peste cateva saptamani, acordul european va intra in viogoare si asta va insemna un nou imprumut pentru Grecia. Trebuie sa putem spune, clar, daca il acceptam sau il respingem”, si-a motivat decizia Papandreou.
Marti, 01.11.2011, 00:00
Economia Europei da semnale de alarma, dar adevarul, incomod pentru politicieni, este ca revenirea la crestere sustenabila depinde de o solutie durabila pentru criza datoriilor suverane din zona euro, potrivit unei analize Reuters, citata de EurActiv.
Marti, 25.10.2011, 00:00
In timp ce Uniunea Europeana cauta solutii pentru salvarea Greciei si a monedei euro, Vaticanul si-a expus propriile idei de reforma a sistemului financiar mondial.
Marti, 25.10.2011, 00:00
Presedintele Traian Basescu a declarat, inainte de plecarea la Bruxelles, pentru Summit-ul PPE si Consiliul European de toamna, ca Romania nu poate plati la nesfarsit indeciziile liderilor europeni din zona Euro.
Sambata, 22.10.2011, 00:00
"European Pe Buna Dreptate" e o campanie care isi propune sa adune laolalta toate acele lucruri din tara care te fac sa te simti "ca afara". Toate proiectele care, prin normalitatea lor, prin bunul simt si farmecul autentic ne amintesc de faptul ca nu suntem parte a Uniunii Europene din intamplare. Si poate mai mult decat ca suntem parte a Europei, ne amintesc si ca suntem parte a lumii civilizate.
Sambata, 22.10.2011, 00:00
Uniunea Europeana a convenit ca sistemul bancar din zona euro are nevoie de capital suplimentar de circa 100 de miliarde de euro, dar exista inca divergente referitoare la solutiile de consolidare a fondului de salvare financiara, potrivit unor surse, citate de DcNews.
Joi, 20.10.2011, 00:00
Uniunea Europeana intarzie acordarea regimului liberalizat de vize pentru cetatenii Moldovei, astfel incat reprezentantii UE joaca de facto cartea Bucurestiului in ceea ce priveste acordarea cetateniilor, a acuzat liderul comunist Vladimir Voronin, citat de UNIMEDIA, informeaza Deutsche Welle.
Joi, 20.10.2011, 00:00
Uniunea Europeana evalueaza la 80 milarde euro necesarul de recapitalizare a bancilor europene, estimare net inferioara cifrelor avansate de marea majoritate a analistilor, scrie Financial Times.
Joi, 20.10.2011, 00:00
"Cate bordeie, atatea obiceie" si cand vine vorba despre anvelopele de iarna. Vacanta la schi in Bulgaria sau Austria cere neaparat cauciucuri speciale. In caz contrar, bugetul pentru distractie scade cu fiecare amenda. Cel mai greu este sa ii multumesti pe germani.
Miercuri, 19.10.2011, 00:00
Jumatate dintre elevii cu varste cuprinse intre 15 si 16 ani, din Uniunea Europeana, au baut alcool in ultima luna, desi in majoritatea tarilor varsta legala pentru consum este de 18 ani, potrivit unei statistici citate de DcNews.
Miercuri, 19.10.2011, 00:00
Ultimul Eurobarometru privind climatul social, dat publicitatii la inceputul acestei saptamani de Comisia Europeana, arata ca romanii, la egalitate cu grecii, sunt cei mai nemultumiti cetateni ai Uniunii Europene in ceea ce priveste situatia lor financiara. La polul opus se afla suedezii, care s-au declarat foarte satisfacuti de cum stau cu banii.
Marti, 18.10.2011, 00:00
Uniunea Europeana a anulat vizita la Bruxelles a presedintelui Ucrainei Viktor Ianukovici, scrie France Presse, citand surse din cercurile diplomatice.
Marti, 18.10.2011, 00:00
Ministrii Finantelor si guvernatorii bancilor centrale din statele G20 cer Europei sa prezinte, la summit-ul UE de la sfarsitul saptamanii, un plan complet si decisiv de rezolvare a crizei datoriilor de stat, care ameninta economia globala, informeaza EurActiv.
Luni, 17.10.2011, 00:00
Sistemul de Informatii pentru Vize (VIS) a devenit operational. Cererile de viza vor fi acum prelucrate mult mai rapid datorita utilizarii datelor biometrice (amprente digitale si fotografie faciala digitala), care vor facilita identificarea titularilor de vize si vor contribui la prevenirea furtului de identitate. Acest nou sistem va permite un schimb rapid si eficient de date privind vizele de scurta sedere intre tarile Schengen, anunta Comisia Europeana, informeaza EurActiv.
Miercuri, 12.10.2011, 00:00
Mircea Badea afirma ca prin esenta natura umana este una violenta. Afla de ce.
Luni, 10.10.2011, 10:16
Premierul Vladimir Putin a declarat ca Rusia nu are intentia sa renunte la monopolul detinut prin intermediul grupului Gazprom in ceea ce priveste exporturile de gaze naturale, in pofida presiunilor Uniunii Europene.
Vineri, 07.10.2011, 00:00
Un vot istoric ar putea avea loc in luna decembrie. Acesta va decide daca Marea Britanie va parasi Uniunea Europeana, conform Daily Mail.
Duminica, 02.10.2011, 00:00
O adevarata tragedie are loc in inima Europei. In multe tari, romii sunt intimidati de catre extremistii de dreapta, iar rasismul impotriva lor este acceptat de societate. Deocamdata, nu exista nicio strategie care sa rezolve problema, scrie cotidianul german Der Spiegel, citat de EurActiv.
Joi, 29.09.2011, 00:00
Criza datoriilor din zona euro va duce anul viitor la prabusire economica si financiara si la tulburari sociale, afirma majoritatea spacialistilor consultati de Bloomberg. Mai mult, peste 70% dintre acestia au anticipat ca, in urmatorii cinci ani, cel putin unul dintre membrii zonei euro va renunta la moneda unica.
Joi, 29.09.2011, 00:00
Vicepresedintele PDL Monica Macovei il ataca dur pe blog pe liderul PSD Victor Ponta, spunand ca acesta "nu e doar imatur, dar are si tupeu". Fostul ministru de Justitie se refera la o declaratie a acestuia referitoare la meritele pentru aderarea Romaniei la Uniunea Europeana.
Joi, 29.09.2011, 00:00
Eurodeputatii au adoptat astazi, la Strasbourg, o rezolutie prin care se angajeaza sa elaboreze, pana la sfarsitul anului 2011, un program de actiune clar pentru a reduce numarul accidentelor rutiere mortale. Printre masurile propuse se afla limitatarea vitezei maxime admise in zonele rezidentiale la 30 km/h, interzicerea dispozitivelor ce anunta soferii de eventualitatea unui control al politiei, impunerea unei alcoolemii zero pentru soferii incepatori si profesionisti si a unui examen oftalmologic la fiecare zece ani, potrivit unui comunicat al Parlamentului European.
Marti, 27.09.2011, 00:00
Presedintia poloneza a UE a informat ca doua state au facut imposibila adoptarea unei decizii privind Schengen, facand evident referire la Romania si Bulgaria. Cele doua state, a declarat presedintia UE, au primit promisiunea, la data aderarii la UE, ca daca indeplinesc conditiile necesare vor fi admise in Schengen, insa "promisiunea a fost incalcata".
Joi, 22.09.2011, 00:00
Hristo Stoicikov a facut apel la deputatii europeni sa puna capat restrictiilor pe piata muncii pentru cetatenii romani si bulgari in Uniunea Europeana, intr-o scrisoare publicata la Sofia.
Joi, 22.09.2011, 00:00
Finlanda se alatura Olandei in decizia de a vota impotriva aderarii Romaniei si Bulgariei la spatiul Schengen, au informat surse de la Bruxelles, citate de Hotnews.ro.
Marti, 20.09.2011, 00:00
Turcia ameninta ca va ingheta relatiile cu Uniunea Europeana daca situatia din Cipru nu va fi rezolvata prin negociere pana in iulie 2012, cand Cipru urmeaza sa preia presedintia semestriala a Uniunii, conform declaratiilor vicepremierului turc Besir Atalay, citat de AFP.
Duminica, 18.09.2011, 00:00
Uniunea Europeana va intari mecanismul de penalizare a statelor membre care lasa deficitul bugetar sa creasca peste limitele admise. Un acord in acest sens a fost convenit, in Polonia, la o intalnire a ministrilor de finante din statele Uniunii.
Sambata, 17.09.2011, 00:00
Guvernul ungar pare decis sa-si duca la indeplinirile angajamentele asumate, respectiv de reducere a datoriilor publice pana la 73,2% din PIB, pana la sfarsitul anului, si pana la 72% in 2012. Prin urmare, de la 1 ianuarie 2012, in Ungaria Taxa pe Valoare Adaugata (TVA) va creste la 27%.
Sambata, 17.09.2011, 00:00
Asociatia Constructorilor Europeni de Automobile (ACEA) a anuntat ca inmatricularile de autoturisme noi Dacia in Uniunea Europeana au scazut cu 8,2% in primele sapte luni din 2011, la 146.316 unitati. Contractia pietei auto din UE a fost de 2,1%, in aceeasi perioada.
Vineri, 16.09.2011, 00:00
Premierul Wen Jiabao a declarat ca R. P. China este pregatita sa creasca investitiile proprii in datoriile suverane din Europa, cerand Uniunii Europene (UE) sa recunoasca economia Chinei ca fiind o economie de piata completa.
Joi, 15.09.2011, 00:00
Ministerul rus de Externe a anuntat ca Moscova “regreta” decizia Uniunii Europene de a incepe discutiile cu Turkmenistanul si Azerbaidjanul pentru a ajunge la un acord asupra livrarilor de gaz turkmen prin Marea Caspica spre Europa, scrie Ria Novosti.
Marti, 13.09.2011, 00:00
Criza datoriei publice din Grecia ar putea avea efecte dezastroase pentru economia intregii Uniuni Europene, sustin analistii economici. O solutie pentru evitarea raspandirii crizei din statul elen la nivelul intregii Uniuni ar fi excluderea acestuia din zona euro, sustine Henry Dixon, manager de fond la Matterley Asset Management, citat de CNBC.
Marti, 13.09.2011, 00:00
Hotelurile din Bucuresti s-au clasat pe locul 17 intr-un top al satisfactiei clientilor realizat de turist.info, un serviciu de rezervari ce acopera peste 210.000 de unitati de cazare din lume. Pe primele trei locuri s-au clasat Varsovia, Helsinki si Tokyo, cu 7,62 de puncte, 7,60 de puncte, respectiv 7,57.
Luni, 12.09.2011, 00:00
Liderul opozitiei conservatoare din Polonia, Jaroslaw Kaczynski a declarat, in cadrul Forumului Economic Mondial de la Krynica, ca alcatuirea unei armate europene unite ar face din Uniunea Europeana o superputere, conform site-ului euractiv.ro.
Sambata, 10.09.2011, 00:00
Presedintele Traian Basescu a declarat sambata, la finalul discursului tinut la scoala de vara a UNPR, ca multe din tarile care pareau ca isi reiau cresterea economica „au inceput sa dea inapoi” iar in Romania guvernarea se va desfasura in continuare sub semnul prudentei.
Sambata, 10.09.2011, 00:00
Curentul electric livrat populatiei din Romania este printre cele mai ieftine din Uniunea Europeana, potrivit unei statistici europene, informeaza site-ul de business econtext.ro.
Sambata, 10.09.2011, 00:00
Uniunea Europeana este "un organism foarte mare cu un cap extrem de mic", a sustinut vineri Silvio Berlusconi, criticand imposibilitatea Europei de a actiona la unison in diferite domenii precum cel al politicii externe, transmite AFP.
Sambata, 10.09.2011, 00:00
Tara noastra se afla pe primul loc in Europa in ceea ce priveste producerea de carton si hartie igienica din maculatura. Romania a reusit sa depaseasca din acest punct de vedere tari precum Germania, Austria si Italia, consumul de carton si de hartie igienica crescand in ultimii sase ani de la 26 de kilograme la 38 de kilograme/cap de locuitor.
Vineri, 09.09.2011, 00:00
Datele privind evolutia economiei in foarte multe tari din Uniunea Europeana si alte zone sunt destul de proaste si releva continuarea crizei economice si diminuarea nivelului de crestere economica, ceea ce indirect poate afecta si cresterea economica a Romaniei, a declarat, astazi, premierul Boc.
Vineri, 09.09.2011, 00:00