Recent, Adelina Chivu și-a surprins umăritorii, după ce a postat o fotografie rară alături de mezina ei și a lui Cristi Chivu.
Sambata, 15.11.2025, 12:30
Gabriela Prisăcariu și-a sărbătorit mama, prilej cu care a postat pe rețelele de socializare o fotografie rară cu cea care i-a dat viață.
Vineri, 26.09.2025, 13:22
Fiica lui Dima Trofim a împlinit patru ani, prilej cu care actorul din Iubire cu parfum de lavandă a transmis un mesaj emoționant pe rețelele de socializare. Totodată, acesta a postat și o imgine în care apare alături de fiica sa.
Eva Maria, fiica Elenei Udrea și a lui Adrian Alexandrov, a împlinit șapte ani, iar părinții ei i-au organizat o petrecere de neuitat, mai ales că este primul an, după mult, în care fostul politician a putut să sărbătorească alături de fata ei.
Luni, 22.09.2025, 14:28
Alexia Eram sărbătorește împlinirea celor 25 de ani în Mykonos. Între timp, fosta concurentă de la America Express a postat în mediul online mai multe imagini de la o ședință foto incendiară.
Duminica, 31.08.2025, 17:58
Irina Fodor i-a transmis un mesaj emoționant soțului ei, cu ocazia zilei de naștere. Răzvan Fodor a împlinit 50 de ani.
Duminica, 22.06.2025, 12:45
Loredana Groza a apelat la o schimbare de look chiar de ziua ei. Cum arată acum artista, la frumoasa vârstă de 55 de ani!
Marti, 10.06.2025, 14:01
Mădălina Ghenea a sărbătorit-o pe fiica sa, Charlotte, cu ocazia împlinirii a opt ani. Actrița a împărtășit cu fanii ei și câteva imagini de la aniversarea micuței.
Luni, 28.04.2025, 13:21
Zilele de naștere sunt un prilej de bucurie, oamenii petrecând alături de familie, prieteni și toți cei dragi. Iată de la ce a pornit totul și cât de multe s-au schimbat de-a lungul timpului.
Joi, 24.04.2025, 17:48
Oana Moșneagu, mesaj copleșitor pentru Vlad Gherman cu ocazia zilei de naștere. Cum a „imortalizat” cele mai neașteptate momente din viața lor de cuplu: „de bărbatul pe care îl construiești, de copilul pe care...”
Luni, 17.02.2025, 13:22
Ce urare emoționantă i-a făcut Theo Zeciu iubitei sale. Cesima a împlinit 24 de ani: „În acel moment devii bărbat...”.
Luni, 17.02.2025, 12:07
Cătălin Bordea a transmis un mesaj în mediul online cu ocazia împlinirii vârstei de 40 de ani, însă un alt detaliu a ieșit la iveală. Iată ce au observat fanii imediat!
Miercuri, 18.12.2024, 12:46
Anamaria Prodan a avut dublu motiv de sărbătoare! Iată ce premiu nou a primit și ce a spus despre mama ei!
Miercuri, 18.12.2024, 12:07
Ștefan Bănică și-a sărbătorit ziua de naștere ieri, 18 octombrie, împlinind 57 de ani. Iată ce urare specială a primit de la soția sa, dar și de la fiul său, Radu Ștefan Bănică!
Sambata, 19.10.2024, 11:03
Controversata influenceriță a schimbat prefixul și a avut parte de o surpriză de proporții la miezul nopții.
Miercuri, 02.10.2024, 11:37
Betty Salam, mesaje emoționante cu ocazia onomasticii fiului său și a tatălui său! Iată ce imagine a publicat artista cu tatăl său de când era doar un copil!
Marti, 01.10.2024, 17:04
Livia Eftimie, fosta soție a lui Cătălin Bordea, și-a aniversat recent ziua de naștere. Iată pe cine a avut alături, dar și ce surpriză emoționantă i-a pregătit Spike!
Vineri, 27.09.2024, 11:46
Alessia Năstase a împlinit 21 de ani. Ce surpriză a pus la cale Amalia Năstase pentru fiica ei!
Marti, 30.07.2024, 11:07
Andreea Bălan nu a lăsat să treacă ziua lui Petrișor Ruge, bunul ei prieten și dansator, fără să îi transmită un mesaj special și pe rețelele de socializare. Iată ce urare emoționantă i-a transmis artista!
Miercuri, 10.04.2024, 15:04
A fost zi de sărbătoare în familia Giuliei Anghelescu și a lui Vlad Huidu! Antonia, fiica lor, a împlinit 12 ani. Iată imagini superbe de la ziua de naștere a fetei foștilor concurenți de la America Express!
Marti, 09.04.2024, 13:01
Mădălina Ghenea a postat pe contul personal de Instagram mai multe imagini adorabile cu ocazia zilei de naștere a fiicei sale. Iată cât de mult a crescut Charlotte!
Joi, 04.04.2024, 15:42
Irina Fodor i-a transmis un mesaj emoționant fiicei sale, la ceas aniversar, direct de la filmările pentru Asia Express. Iată cât de mare și frumoasă s-a făcut Diana!
Joi, 28.03.2024, 12:49
Mihai Petre a împlinit 45 de ani, iar, cu această ocazie, soția sa, Elwira Petre, i-a transmis o urare de-a dreptul deosebită, alături de câteva imagini rare din arhiva de familie.
Joi, 28.03.2024, 10:54
Cea mai bătrână persoană din lume și-a sărbătorit ziua de naștere în data de 4 martie 2024. Iată cum se simte și ce a transmis cu ocazia onomasticii sale.
Miercuri, 06.03.2024, 18:23
Prezentatorul de la Xtra Night Show, Andrei Ștefănescu și-a sărbătorit astăzi fiul. Câți ani împlinește micuțul Ayan și ce mesaj emoționant a transmis tatăl său în mediul online.
Duminica, 25.02.2024, 14:26
Doinița Oancea și-a dorit o escapadă pentru ziua ei de naștere. Iată unde a plecat pentru a-și sărbători onomastica și cum a fost surprinsă de internauți.
Joi, 15.02.2024, 17:58
Delia păstrează tradiția! Anul acesta, artista și-a dorit din nou să-și sărbătorească aniversarea pe scenă! Iată ce dorința și-a exprimat cu ocazia zilei de naștere.
Joi, 08.02.2024, 11:47
George Burcea și-a sărbătorit ziua de naștere pe 15 ianuarie, iar iubita sa a postat un filmuleț care îi surprinde în timpul unui sărut pasional. Iată ce mesaj special a transmis Viviana Sposub!
Marti, 16.01.2024, 11:45
Băiatul lui Gheorghe Hagi a împlinit 25 de ani pe 22 octombrie. Kira, sora lui mai mare, i-a făcut o urare specială și a publicat o fotografie de colecție.
Luni, 23.10.2023, 11:25
Ahmad Daas, una dintre cele mai apreciate ispite masculine de la Insula Iubirii din ultimul sezon, și-a petrecut ziua de naștere alături de noua lui iubită. Ce i-a transmis cea care i-a furat inima ispitei în cea mai specială zi din viața lui.
Joi, 12.10.2023, 12:36
Puya i-a făcut o urare specială mamei sale pe contul personal de Facebook. Iată ce i-a transmis!
Sambata, 15.07.2023, 16:56
Soția actorului din „Inimă de Țigan” și-a sărbătorit ziua de naștere în acest weekend. Iată ce imagini a publicat dansatoarea cu cele două fetițe ale lor! Din fotografii se poate observa cât de mari s-au făcut acestea.
Luni, 10.07.2023, 12:14
Frumoasa cântăreață a fost copleșită cu urări și cadouri din partea cunoscuților, însă adevărata surpriză a venit chiar din partea ei! De ziua sa de naștere, Antonia s-a fotografiat mai sexy ca niciodată, iar fanii au reacționat imediat.
Joi, 13.04.2023, 12:14
Roxana Dobre se poate declara una dintre cele mai fericite femei din lume. În urmă cu câteva zile a avut parte de o nuntă ca în filme, iar acum este ziua ei de naștere.
Sambata, 04.06.2022, 13:27
Victor Slav este unul dintre cei mai apreciați bărbați din România. Deși nu mai formează un cuplu de ceva timp cu Bianca Drăgușanu, cei doi au o relație frumoasă și se ocupă cum știu mai bine de micuța lor, Sofia Natalia.
Duminica, 06.06.2021, 11:48
În ediția 8 din sezonul 6 Burlacul, ziua Anei a fost prilej de sărbătoare. Fetele se gândeau să o celebreze pe concurentă, dar nimeni nu se aștepta la o asemenea surpriză din partea lui Răzvan Fodor și a lui Andi.
Azi, 7 februarie 2021, Delia împlinește 39 de ani și este mare sărbătoare în familia sa.
Duminica, 07.02.2021, 12:25
Andreea Marin are cu ce să se mândrească. Violeta, fiica ei este de o frumusețe răpitoare și se transformă într-o adevărată domnișioară.
Marti, 15.12.2020, 13:03
Bianca Drăgușanu este una dintre cele mai urmărite vedete de la noi din țară, mai ales că presa a intrat de cele mai multe ori și în viața privată a divei.
Joi, 03.12.2020, 11:02
Cleopatra Stratan este în industria muzicală de la vârsta de 3 ani. Frumoasa artistă împlinește azi 18 ani, a devenit majoră, iar de-a lungul timpului a cucerit topurile cu piesele sale.
Marti, 06.10.2020, 16:10
Elena Udrea și Adrian Alexandrov sunt împreună de mai bine de patru ani, au o relație stabilă și sunt părinții unei fetițe adorabile, Eva Maria.
Luni, 21.09.2020, 13:29
Carmen Grebenișan și-a sărbătorit ziua de naștere. Celebra bloggerița a împlinit douăzeci si opt de ani. Ce urare i-a făcut prietena ei Alina Ceușan și cum a fost aniversarea vedetei.
Marti, 21.07.2020, 10:16
Imagini emoționante au fost surprinse în Spania, una dintre cele mai afectate țări de coronavirus. Acolo, o femeie care împlinea 80 de ani a fost sărbătorită de vecini, chiar dacă se afla în carantină din cauza COVID-19.
Miercuri, 18.03.2020, 15:23
Kirk Douglas, unul dintre actorii legendari de la Hollywood, s-a stins din viață pe 5 februarie, la aproape două luni de când și-a aniversat ziua de naștere.
Joi, 06.02.2020, 09:45
O bunică, o fiică și o nepoată au reușit să impresioneze o lume întreagă, după ce și-au făcut publică povestea de viață Cele trei împart aceeași zi de naștere și o serbează împreună cu tort și baloane, cazul fiind unul la 48 de milioane.
Vineri, 18.10.2019, 14:55
O fetiță de doar nouă ani a murit chiar în ziua în care își sărbătorea ziua de naștere. Autoritățile au descris modul în care aceasta a murit ca fiind un eveniment ciudat.
Luni, 23.09.2019, 16:58
”Te așteptăm acasă” este mesajul pe care prietenii Alexandrei Măceșanu i l-au scris pe tort, în ziua în care ar fi împlinit 16 ani.
Duminica, 15.09.2019, 21:04
Sărbătoare mare în familia "mezinului" chef Florin Dumitrescu, asta pentru că soția sa, Cristina, își aniversează ziua de naștere. Extrem de mândru de cea care îi este alături în fiecare zi și care i-a dăruit două fetițe superba, pe Ava și Mia, chef Dumitrescu nu contenește în a-și lăuda partenera atât în interviuri, cât și pe rețelele de socializare.
Adrian Minune şi copiii lui au serbat-o, luni seara, pe cea mai importantă femeie din viaţa lor. Cati, soţia manelistului şi-a serbat ziua de naştere şi a avut parte de o mega-surpriză
Marti, 11.10.2016, 08:30
Cu siguranţă ai fost curios să afli ce semnifică data în care te-ai născut. Dacă nu ai reuşit încă să descoperi răspunsul la această întrebare, ai face bine să-ţi rezervi câteva minute pentru tine şi să citeşti care sunt calităţile şi defectele în funcţie de data naşterii
Luni, 01.08.2016, 19:50