Urmareste stirile sociale de ultima ora si fii la curent cu tot ce se intampla. Fii informat cu A1: ziar online cu ultimele stiri de la surse de incredere.
Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a declarat luni că în ultimele zile s-a accentuat transmiterea comunitară cu noul coronavirus, însă nu într-un mod "exponenţial".
Luni, 15.06.2020, 10:55
Examenul de Limba Română, la Evaluarea Națională 2020, a început la ora 9.00. Elevii au purtat măști de protecție la intrarea în sălile de curs. Printre subiectele la Română s-a regăsit și formularea unei compuneri prin care să se demostreze partenența la genul epic a unui text dat.
Luni, 15.06.2020, 10:33
Mai mulţi urşi au fost semnalaţi în numai câteva ore în Băile Tuşnad, fiind necesară intervenţia jandarmilor pentru îndepărtarea acestora. O ursoaică cu pui a intrat într-un magazin din staţiune, iar alţi urşi au fost văzuţi lângă o ghenă şi la uşa garajului unui localnic.
Luni, 15.06.2020, 10:17
Poliţiştii au deschis o anchetă după ce trei şoferi s-au şicanat în trafic, la Craiova.
Luni, 15.06.2020, 10:13
Aproximativ 4.500 de persoane au trecut prin punctele de frontieră Nădlac l şi Nădlac ll luni, în primele 8 ore de la ridicarea restricţiilor vizând exceptarea de la plasarea în izolare a celor care vin din mai multe state din Europa, anunţă Poliţia de Frontieră, care precizează că este aglomeraţie în toate vămile de la graniţa cu Ungaria.
Luni, 15.06.2020, 10:09
Prutul creşte în continuare la intrarea în ţară, luni, la ora 9.00, având cu 124 de centimetri peste cota de inundaţie la Oroftiana. Tendinţa este de creştere, dar pompierii anunţă că nu există deocamdată pericol pentru populaţie. Au fost evacuaţi preventiv 14 ciobani cu 1.300 de oi.
Luni, 15.06.2020, 10:04
Agenţiile Loteriei Române se redeschid gradual, începând de luni, 15 iunie, de la ora 14:00, iar primele trageri loto vor avea loc duminică, 21 iunie.
Luni, 15.06.2020, 10:00
Arhiepiscopului Tomisului, Înalt Prea Sfinţitul Teodosie, a oficiat în noaptea de duminică spre luni, o slujbă pentru elevii şi studenţii care au examene începând din această săptămână, rugându-se ca Dumnezeu să le dea acestora har şi înţelepciune şi să scoată din mintea şi inima lor ceea ce este necesar să exprime la examenele pe care le vor susţine.
Luni, 15.06.2020, 09:51
Profesor din Iaşi, confirmat cu coronavirus, chiar înainte de începerea Evaluării Naționale 2020. Sindicaliştii din învăţământ acuzând autorităţile că ştiu despre existenţa cazurilor de Covid-19 din şcoli, însă ascund adevărul.
Luni, 15.06.2020, 09:31
Românii se relaxează din nou din 15 iunie. Se deschid mall-urile, piscinele exterioare, sălile de fitness şi se reia activitatea centrelor de tratament balnear. Nu mai sunt obligate să stea în izolare sau în carantină persoanele care vin din anumite ţări, traficul aerian cu statele respective fiind reluat.
Luni, 15.06.2020, 08:49
Evaluarea Națională 2020 i-a strâns pe elevi în sălile de clasă, în condiții speciale, pentru prima probă, cea mai Limba și Literatura Română. Accesul elevilor în săli s-a făcut până la 8.30, după termometrizare, iar dacă temperatura corporală a depăşit 37,3 grade Celsius nu le-a fost permis accesul. Pentru elevii care par a avea temperatură se recomandă termometrizarea repetată, la intervale de 2-5 minute. Cei care nu vor avea acces la examen vor putea participa la sesiunea specială.
Luni, 15.06.2020, 08:36
La Evaluarea Naţională pot participa absolvenţii clasei a VIII-a din seria curentă, precum şi absolvenţii din seriile anterioare. Este primul an în care e prevăzută o a doua sesiune de examinare, pentru elevii care nu se pot prezenta la proble scrise din motive medicale. Prima începe luni, 15 iunie, cea de-a doua, pe 29 iunie
Luni, 15.06.2020, 08:00
Examene la Evaluarea Naționala 2020 se vor susține în condiții speciale anul acesta, începând cu 15 iunie, data primei probe, cea la Limba Română. Elevii trebuie să știe că accesul în sălile de curs se va face după reguli stricte, iar durata examenului va fi mai scurtă decât până acum.
Luni, 15.06.2020, 07:10
Un troleibuz de pe linia 69 a fost împins de călători pe o stradă din cartierul Drumul Taberei din Capitală, după ce s-a defectat. Imaginile au fost surprinse de un bucureștean și postate pe Facebook.
Duminica, 14.06.2020, 23:22
Ministrul Educaţiei, Monica Anisie, a declarat, duminică, într-o conferință de presă cîCreșele, after school-urile și grădinițele nu se redeschid luni, 15 iunie.
Duminica, 14.06.2020, 18:40
Înainte de a-şi da sfârşitul, în 1996, la 85 de ani, Baba Vanga, pe numele său Vangelia Gushterova, a făcut mai multe previziuni care au îngrozit o lume întreagă!
Duminica, 14.06.2020, 16:45
Din cauza coronavirusului, examenele de anul acesta se vor desfășura în condiții speciale, cu circuite de intrare şi de ieşire a elevilor, a părinților și a personalului, în şcoli.
Duminica, 14.06.2020, 14:56
Numărul de cazuri de coronavirus ce au fost raportate în România este de 21.999. Dintre persoanele confirmate pozitiv cu COVID-19, 15.719 au fost declarate vindecate și externate. Alte 1.410 infectate cu noul virus au decedat.
Duminica, 14.06.2020, 13:28
Pompierii din Ialomiţa au intervenit toată noaptea trecută după ce în urma unei furtuni puternice mai mulţi copaci şi stâlpi de electricitate au fost doborâţi, iar numeroase gospodării au fost inundate.
Duminica, 14.06.2020, 13:02
Bărbatul eliberat după 25 de ani de detenţie şi care vineri incendiat o tânără în vârstă de 17 ani a fost arestat preventiv pentru infracţiunea de tentativă de omor. Victima, transferată la Spitalul ”Grigore Alexandrescu” din Bucureşti, se află în stare foarte gravă, cu şanse minime de supravieţuite.
Duminica, 14.06.2020, 12:58
Revenirea la starea de urgență pare un scenariu tot mai plauzibil după explozia numărului de infectări cu noul coronavirus. În locul măsurilor de relaxare anunțate nu este exclus ca Executivul să vină cu noi restricții de luni
Duminica, 14.06.2020, 12:52
Se pare că Margherita de la Clejani nu mai știe cum să se ferească de probleme, întrucât pe numele acesteia a fost deschis un dosar penal, ce nu are legătura cu accidentul cauzat de ea.
Duminica, 14.06.2020, 12:28
Nouă bărbaţi cu vârste cuprinse între 19 şi 42 de ani au fost reţinuţi pentru 24 de ore în urma unui conflict de stradă care a avut loc sâmbătă, într-un cartier din Craiova. Alte patru persoane care au participat la scandal sunt căutate de poliţişti deoarece se sustrag cercetărilor.
Duminica, 14.06.2020, 10:32
Pompieri, salvamontiști și localnici l-au căutat până noaptea, când au fost nevoiți să renunțe din cauza condițiilor meteo. Căutările au fost reluate duminică dimineață
Duminica, 14.06.2020, 10:24
În România vor fi aplicate noi măsuri de relaxare începând de luni, 15 iunie.
Duminica, 14.06.2020, 10:05
Este alertă maximă în satul Valea de Sus, județul Bihor, după ce un copil de numai 4 ani a fost luat de apele învolburate, după o viitură puternic.
Duminica, 14.06.2020, 08:29
În urma unui acord încheiat cu un producător de renume mondial, vaccinul anti-coronavirus va ajunge mai repede în patru țări din Europa.
Sambata, 13.06.2020, 22:43
Cum au dispărut dinozaurii? E dilema la care au răspuns cercetătorii uneia dintre cele mai prestigioase Universităţi din Texas-Austin.
Sambata, 13.06.2020, 20:45
EduPedu a notificat Centrul Naţional de Răspuns la Incidente de Securitate Cibernetică (CERT-RO) cu privire la existenţa unui site fraudulos, care promite furnizarea subiectelor pe care liceenii urmează să le primească la examenul de Bacalaureat.
Sambata, 13.06.2020, 18:08
O fată de 17 ani din localitatea Dârvari, judeţul Mehedinţi, a fost incendiată de un bărbat. Agresorul a stropit-o cu benzină şi i-a dat foc. Cu o zi înainte, bărbatul a transmis un mesaj.
Sambata, 13.06.2020, 17:45
Un bărbat din Buzău a ameninţat cu un cuţit şoferiţa unui autobuz care i-a cerut să-şi acopere faţa cu mască de protecţie. Ulterior, bărbatul a ameninţat şi taxatoarea de pe un alt mijloc de transport în comun, când i-a cerut biletul. Bărbatul a fost reţinut.
Sambata, 13.06.2020, 17:26
Opt angajaţi ai Spitalului Judeţean de Urgenţă Buzău au fost confirmaţi pozitiv Covid-19 în ultimele 24 de ore. Este vorba despre medici, asistente şi infirmiere, cele mai multe cazuri fiind semnalate în Secţia de Boli Infecţioase.
Sambata, 13.06.2020, 17:18
Douăzeci şi două de persoane dintr-un centru rezidenţial pentru vârstnici din judeţul Bistriţa-Năsăud au fost confirmate cu COVID 19. 18 dintre bolnavi sunt beneficiari ai centrului, restul fiind angajaţi, respective infirmiere şi bucătăreasa.
Sambata, 13.06.2020, 17:16
Sorin Oprescu au fost demis din toate funcțiile de la Spitalul Universitar. A fost filmat încălcând regulile de protecție în timpul unui raport de gardă, iar Ministerul Sănătății a declanșat un control.
Sambata, 13.06.2020, 16:57
Nouă cadre medicale de la Institutul Regional de Oncologie (IRO) din Iaşi, opt asistente medicale şi un medic rezident, au fost confirmate cu noul coronavirus, toate cazurile fiind asimptomatice.
Sambata, 13.06.2020, 16:51
Sorin Oprescu, fostul primar general al Capitalei și încă 4 șefi de secție de la Spitalul Universitar au fost demiși. Au încălcat regulile de protecție în timpul unui raport de gardă!
Sambata, 13.06.2020, 14:38
Celebra clarvăzătoare Maria Ghiorghiu devastează România cu o nouă premoniție. Femeia a anunțat că se va întâmpla ceva pe data de 13 iunie.
Sambata, 13.06.2020, 13:55
O minoră a fost incendiată de un bărbat de 45 de ani, pe care îl cunoscuse online. Agresorul e cercetat pentru tentativă de omor.
Sambata, 13.06.2020, 13:15
În această dimineață în Monitorul Oficial, a fost publicat regulamentul privind condițiile ce trebuie respectate în cazul accesului în baze sportive, pentru competiții, dar și regulile impuse sălilor de fitness și piscinelor.
Sambata, 13.06.2020, 12:17
Emil Ciurar, șoferul de 30 de ani din comuna Petru Rareș, Bistrița-Năsăud, acuzat de omucidere multiplă după ce a adormit la volanul unui Volkswagen Sharan, pe autostrada A1, vrea să vină în România să-și îngroape copiii și părinții morți
Sambata, 13.06.2020, 11:48
Un bărbat aflat în carantină, a fugit pentru a-l bate pe actualul prieten al fostei sale iubite.
Sambata, 13.06.2020, 11:24
Bacalaureat 2020. Informații la zi despre desfășurarea Examenului de Bacalaureat 2020: calendar, probe și afișarea rezultatelor. Ce modificări au fost anunțate de Ministerul Educației.
Sambata, 13.06.2020, 10:10
Ultimele 6 luni au însemnat mai puţini bani în buzunarele românilor atunci când s-au întors de la cumpărături! Institutul Naţional de Statistică a făcut publice cele mai importante date legate de scumpiri.
Sambata, 13.06.2020, 09:48
Ministrul de interne, Marcel Vela, a anunţat vineri că ridicarea obligativităţii autoizolării la domiciliu după revenirea în România se va aplica începând cu data de 15 iulie, odată cu cel de-al treilea val de relaxare .
Sambata, 13.06.2020, 08:22
Anul acesta ne scoatem din vocabular expresia „febra examenelor". Ministerul Educaţiei şi cel al Sănătăţii au decis că o temperatura de 37,3 grade Celsius ii scoate pe elevi din sala de examen. Cum se va face testarea elevilor.
Vineri, 12.06.2020, 21:58
În vreme ce Guvernul joacă alba-neagra cu restricţiile şi relaxările după data de 15 iunie, împătimiţii jocurilor de noroc au tras lozul câştigător: de luni, se deschid cazinourile, sălile de jocuri. Ce spun guvernanții despre redeschiderea bisericilor.
Vineri, 12.06.2020, 21:10
Este o perioadă cu multe necunoscute. Tocmai pentru a lămuri o parte dintre ele, Raed Arafat, cel care conduce Grupul de Comunicare Strategică a răspuns celor mai importante întrebări ale momentului.
Vineri, 12.06.2020, 20:16
Timp de trei ani, un profesor de 66 de ani din Giurgiu a predat lecţia abuzului unei eleve de 14 ani. Dascălul, fost cadru militar, a întreţinut relaţii intime cu fata şi a filmat-o în ipostaze indecente. Mama copilei ar fi ştiut totul!
Vineri, 12.06.2020, 19:43
Anunt de maximă importanță pentru părinți! Ce măsuri de igienă vor fi luate în creșele, grădinițele și after-school-urile ce funcționează pe timpul verii.
Vineri, 12.06.2020, 19:05
O româncă plecată în Marea Britanie trece printr-un coşmar! Din noiembrie, Diana Bercuci stă în închisoare acuzată că şi-ar fi răpit propriul copil pe care îl are cu un cetăţean englez.
Vineri, 12.06.2020, 18:30