639 articole
După un început de cursă plin de energie, concurenții au fost nevoiți să își caute cazare pentru a înopta, însă unele echipe au avut parte de o serie de surprize.
Concurenții contină cursa pe Drumul Aurului, de data aceasta într-o zi extrem de specială care pune Mexicul pe harta lumii - „Ziua Morților”. Cele 9 echipe au noi provocări de înfruntat, iar adrenalina atinge cote maxime.
Începutul celei de-a doua etape i-a pus pe concurenți față în față cu „defectele” lor, dar și cu unele dintre cele mai mari frici. Unele echipe s-au lovit de refuzuri pe bandă rulantă, în timp ce altele au trecut prin clipe de panică, toate acestea ca la final, numai 3 cupluri să lupte pentru jocker.
Concurenții sunt pe ultima sută de metri în drum spre Yuriria, locul în care Irina pune la bătaie jocker-ul. Miza este una mare, însă și autostop-ul este pe măsură, mai ales pentru Cătălin Bordea și Nelu Cortea.
Concurenții au apelat la niște metode inedite pentru a-i convinge pe localnici să dea din ceaiurile cu remedii miraculoase pe care le-au pregătit chiar ei.
Cătălin Scărlătescu și Doina Teodoru au trecut prin momente de panică atunci când, chiar în timp ce se deplasau către următoarea probă, șoferul lor a cotit pe lângă drumul principal. Cei doi și-au făcut tot felul de gânduri când s-au văzut în mijlocul câmpului.
Ajunse primele la probă, Andreea Bălan și Andreea Antonescu sunt puse în fața unei provocări incomode. Ele sunt nevoie să acorde câte un defect adversarilor, ceea ce fără îndoială, adâncește rivalitățile dintre ele și adversari și stârnesc reacții.
Prima probă din cea de-a doua etapă a reaprins rivalitatea dintre echipe. Concurenții au fost nevoiți să treacă de proba dansului de luptă, însă unora provocarea le-a pus mari probleme. Iată cum s-au descurcat.
Concurenții au ajuns în cea de-a doua etaptă a celui mai dur reality show din România, iar acest lucru nu poate însemna decât provocări mai mari. Bruha și Pufeh au primit un „handicap” care îi va însoți pe traseu, iar probele devin din ce în ce mai solicitante pentru toți.
Serialul Lia – Soţia soţului meu a fost lider de piaţă la nivelul întregii ţări, cu noile episoade. Peste 1.5 milioane de telespectatori au urmărit aseară serialul de la Antena 1.
După ce au surprins pe toată lumea cu faptul că formează un cuplu, cele două foste ispite de la Insula Iubirii sezonul 6 au sărbătorit un an de relație și s-au fotografiat într-o ipostază adorabilă.
Pe data de 17 decembrie, Anamaria Prodan împlinește 50 de ani, însă vedeta a furat startul și și-a sărbătorit deja ziua de naștere într-un loc de suflet, Mănăstirea Nechit.
Luni, 12.12.2022, 12:57
Răzvan Simion, Doina Teodoru, Ilona Brezoianu sau Cosmin Natanticu sunt doar câţiva dintre cei care îşi vor lua la roast colegii, chiar de ziua Antena 1.
Micul dejun este una dintre cele mai importante mese ale zilei atât pentru cei mari, cât și pentru cei mici. O variantă gustoasă, rapidă și sățioasă este rețeta de tortilla cu legume de la Gradena, pentru doza zilnică de energie.
În ediția de Stand-Up Revolution din data de 4 noiembrie 2022, jurații Costel, Vio, Teo, Dan Badea și Maria Popovici au avut parte de surprize, concurenți noi și multe glume bune.
Costel a deschis cea mai noua ediție de Stand-Up Revolution sezonul 2 cu un moment senzațional. Colegii lui de la masa juriului și cei din public nu și-au mai putut stăpâni hohotele de râs la numărul său de stand-up despre exercițiile de dicție.
Castelul Bran are o istorie impresionantă. Locul preferat al Regiei Maria a ajuns, din nou, în proprietatea Familiei Regale, abia în 2016, în urma retrocedării.
Luni, 31.10.2022, 13:00
Astăzi, de la 21:30, la Antena 1, va fi difuzat primul episod de audiții și, spre surprinderea tuturor, pe scena show-ului va urca Johannes
După o jurizare haotică, în care chefii l-au perpelit pe toate părțile, Chef Florin Dumitrescu i-a oferit cuțitul de aur lui Florin Dragomir.
Gelu Feraru gătește din pasiune, încă din copilărie. Provenind dintr-o familie numeroasă, nevoia l-a învățat să facă tot felul de preparate și în timp, a descoperit că îi face și plăcere. El a venit la Chefi la Cuțite să îi impresioneze pe jurați.
Cei trei chefi au avut parte de un bucătar surpriză în această seară la Chefi la Cuțite. „Mr. Saramură” le-a gătit o saramură, după rețeta proprie și i-a lăsat mască pe jurați.
În ediția difuzată pe 14 septembrie 2022 de Chefi la cuțite, Chefii Florin Dumitrescu, Cătălin Scărlătescu și Sorin Bontea s-au luptat pentru a șaptea amuletă a sezonului 10. Cei trei chefi au avut parte de un jurat surpriză „convtroversat”, iar verdictul acestuia a stârnit discuții.
Și în această seară Chef Sorin Bontea, Chef Florin Dumitrescu și Chef Cătălin Scărlătescu și-au ascuțit cuțitele și au luptat pentru un o nouă amuletă pusă în joc.
În ediția difuzată pe 12 septembrie 2022 de Chefi la cuțite, Chefii Florin Dumitrescu, Cătălin Scărlătescu și Sorin Bontea se luptă pentru a șaptea amuletă a sezonului 10. Deși au fost confuzi când au alfat ce trebuie să facă, cei trei chefi au trecut la treabă și au dat tot ce au mai bun.
Cu o apariție neașteptată, Titus Alexandru i-a fascinat pe cei trei chefi cu povestea sa de viață. În timpul avut la dispoziție, el a gătit două preparate înconjurate de legende și istorisiri din vremuri demult apuse.
Mădălina Cafadaru a povestit încercările prin care a trecut după un divorț greu, care a pus capăt căsniciei sale de 18 ani în Dubai.
Lady Cirka a gătit pentru prima dată îmbrăcată în artist drag și i-a surprins pe chefi atât cu preparatul său, cât și cu aspectul său.
După o probă care a aprins spiritele, în care chefii Florin Dumitrescu, Cătălin Scărlătescu și Sorin Bontea i-au pregătit juratului cele mai bune preparate ale lor, numai unul a câștigat bonusul uriaș al amuletei a șasea din sezonul 10 de Chefi la cuțite.
La doar 5 ani, Davor Cărmăzan a gătit singur nu unu, ci două preparate în timp de o oră. Chefii au rămas uimiți cine se află în spatele ușilor, deși ei se așteptau să fie o bunicuță.
În ediția difuzată pe 13 septembrie 2022 de Chefi la cuțite, Chefii Florin Dumitrescu, Cătălin Scărlătescu și Sorin Bontea s-au luptat pentru a șasea amuletă a sezonului 10, iar înțepăturile și micile răutăți nu au lipsit nici de data aceasta.
Mufy Haser a venit la Chefi la cuțite 2022 cu un preparat cu specific libaez și i-a uimit pe chefi cu povestea lui de viață.
Pasionat de cultura gastonimică, Andrei Mihalcea a venit hotărât să îi dea gata pe cei trei chefi cu una dintre cele mai cunoscute rețete de ouă din lume. Reacțiile lor au fost pe măsură când au văzut preparatul din farfurii.
David Popovici a cucerit medalia de aur în proba de 100 m liber, în această dimineață la Campionatele Mondiale de înot pentru juniori de la Lima. Sportivul de 17 ani a terminat competiția din America de Sud cu patru medalii: trei de aur și una de argint.
Luni, 05.09.2022, 13:07
Antonia este fără dar și poate una dintre cele frumoase femei din România și continuă să demonstreze acest lucru cu fiecare imagine pe care o postează pe rețelele de socializare.
Duminica, 04.09.2022, 19:28
Încă un sezon de Splash! Vedete la apă a ajuns la final și și-a desemnat câștigătorul finalei de astăzi. Un singur concurent a plecat acasă cu premiul cel mare de 10.000 de Lei.
A fost cu adevărat o seară de gală la Splash! Vedete la apă. Ultima ediție din acest sezon s-a lăsat cu o mulțime de surprize, mai ales din partea juraților.
Eric de Oliveira a venit însoțit de familie la Splash! Vedete la apă, dar în această seară, din susținători, soția și cei doi copii au devenit parteneri de săritură.
Luis Gabriel a venit hotărât să impresioneze cu un dans alături de Aza, dar Ramona Olaru i-a arătat cum se face, de fapt.
Irisha a dat totul la antrenamente, dar oboseala și-a spus cuvântul. Concurenta a rămas cu vânătăi pe tot corpul după câteva zile de sărituri.
Zanni a surprins pe toată lumea cu alegerea sa. Cântărețul a sărit alături de un tânăr ales din public și au primit aplauze la scenă deschisă.
Finalul de sezon este marcat cum se cuvine atât de prezentatori, cât și de jurați. Aceștia s-au întrecut în ținute și atras toate privile.
Jutații au decis cine merge în Finala săptămânii. Iulia Albu a făcut diferența în această seară și a înclinat punctajul în favoarea unui concurent.
După o săritură de la 5 metri, Aza a ajuns în finala serii unde a avut ocazia să sară din nou pentru a fi cu un pas mai aproape de premiul cel mare. Emoțiile au compleșit-o iar imaginile cu familia ei au făcut-o să plângă.
Cu mentalitatea de campion, Eric de Oliveira nu a avut emoții când a venit vorba de sărituri, însă mesajele fiilor și soției lui l-au înduioșat. Imagini rare cu familia fotbalistului în platoul Splash! Vedete la apă.
Soția lui Valentin Sanfira l-a însoțit la antrenamente pentru a-i împărtăși câteva din secretele sale, însă încurajările ei nu au fost așa bine primite de cântărețul de muzică populară.
Ștefania Costache, cunoscută și drept Lolrelai le-a dat emoții colegilor și juraților. Concurenta a venit într-un costum de baie senzual și a refuzat să sară. Nimeni nu se aștepta la ce a urmat apoi.
Luis Gabriel, cântărețul celebrei piese „Toate Diamantele” a deschis ediția din această seară cu o energie debordantă. A cântat, a dansat, a sărit și a făcut o nouă strofă, pe loc, pentru hit-ul lui.
Episodul 13 din Splash! Vedeta la apă a venit cu multe surprize surprize, de la invitați la ținutele electrizante.
Ultima concurentă a intrat în platou și i-a cunoscut pe băieți. Încă de la prima întâlnire ea a stârnit controverse cu apariția sa și a atras anteția unui concurent
Din cauza unei situații excepționale, Roxana a avut parte de două întâlniri pe nevăzute. Concurenta i-a impresionat pe băieți.