65527 articole
Vedetele recurg la gesturi extreme pentru a-i proteja pe cei mici. Şi nu numai că sunt de acord cu închiderea şcolilor, dar au şi de pierdut în urma amânării spectacolelor.
Luni, 09.03.2020, 16:17
Pentru că și în post poftim adesea la ceva dulce, ne putem răsfăța cu o diversitate de deserturi destul de simplu de preparat și cu ingrediente la îndemâna tuturor.
La sectorul Vizite este prezent și personalul medical al penitenciarului, care verifică starea de sănătate a vizitatorilor, a declarat purtătoarea de cuvânt a Penitenciarului de Femei din Ploiești, Ioana Luca.
Luni, 09.03.2020, 15:50
Un depozit ilegal de deșeuri medicale a fost descoperit în Suceava. Cei care au alertat autorităţile au fost chiar localnicii, care au simţit, în ultimele zile, un miros înţepător în zonă.
Luni, 09.03.2020, 15:21
Administrația Națională de Meteorologie (ANM), a anunțat că marți,10 martie, va ploua în continuare pnă la ora 23:00.
Luni, 09.03.2020, 15:15
Premierul interimar Ludovic Orban spune că închiderea şcolilor pentru a preveni răspândirea coronavirusului nu este o măsură care poate fi luată uşor pentru că, pe de o parte, perturbă procesul educaţional, iar pe de altă parte, trebuie văzut ce se va întâmpla cu copiii care rămân acasă, întrucât nu toţi au de cine să fie supravegheaţi.
Luni, 09.03.2020, 15:11
În umră cu puțin timp la Spitalul Județean din Slatina a fost adus un copil în vârstă de patru ani acuzând stări repetate de febră. Acestaa venit adus de mama lui care împreună cu tatăl au fost în autocarul în care s-a aflat și bărbatul de 71 de ani din Suceava testat pozitiv pentru coronavirus.
Luni, 09.03.2020, 15:06
Horoscopul zilei de marți, 10 martie anunță o zi plină de evenimente. Racii au parte de schimbări, iar Gemenii trebuie să aibă grijă la capitolul comunicare, în schimb Fecioarele au parte de o zi favorabilă.
Luni, 09.03.2020, 14:47
Actorul franco-suedez Max von Sydow, care a apărut în filme și seriale ca „Exorcistul” și „Urzeala Tronurilor”, a murit, la vârsta de 90 de ani, a anunțat, luni, soția sa.
Luni, 09.03.2020, 14:43
Emisiunea Neatza lansează a cincea ediție a concursului “Cea mai sexy mamică!” Cerințe minime: mămică, zâmbet fermecător și veselie naturală. Dacă frumusețea și veselia ta sunt apreciate de public ... ai luat titlul !
Toate olimpiadele școlare județene și regionale, ce urmau să se desfășoare în perioada următoare, au fost suspendate, a anunțat, luni, Monica Anisie, ministrul Educației.
Luni, 09.03.2020, 14:35
Andreea Bălan, celebra artistă, a lansat piesa Inimă de fier pe 4 martie. Versurile melodiei au fost scrise în luna februarie, într-una dintre cele mai grele perioade din viața ei.
Un jurnalist care se afla într-un tren din Australia a surprins momentul în care o femeie a fost mustrată de un alt pasager pentru că a tușit fără să-și acopere gura.
Luni, 09.03.2020, 14:22
O dramă cumplită s-a abătut asupra unei familii din din Tenby, Țara Galilor, după ce atât mama cât și băiețelul ei de opt ani au fost diagnosticați cu cancer.
Luni, 09.03.2020, 14:22
Între 2 și 6 martie, Acces Direct a fost, a șaptea săptămână consecutiv, prima opțiune a telespectatorilor aflați în fața micilor ecrane, de luni până vineri, între orele 17.00 – 19:00. Acces Direct, emisiunea prezentată de Mirela Vaida, a fost lider de audiență pe toate segmentele de public.
Luni, 09.03.2020, 14:14
Pariurile sportive au devenit una dintre cele mai răspândite activități extra, făcând parte în special din viața tinerilor. Faptul că toate agențiile de pariuri îi întâmpină pe tineri cu oferte dintre cele mai variate a fost principalul motiv pentru care această activitate a luat o așa amploare.
Luni, 09.03.2020, 13:19
Un elev de clasa a cincea de la o școală din București a fost în pericol de moarte de colegii lui, după cum susțin părinții copilului, care l-au dus de urgență la spital și au depus o plângere în urma incidentului.
Luni, 09.03.2020, 13:06
O omidă ar putea fi salvarea planetei, conform unei noi desoperiri făcută de oamenii de știință, care susțin că această mică vietate ar putea scăpa lumea de poluarea cu plastic.
Luni, 09.03.2020, 12:52
Un test de biologie pentru clasa a şaptea a stârnit nu doar revolta elevilor, ci şi a părinţilor care au sărit să le apere drepturile copiilor. Acum, este o dezbatere aprinsă pe unul dintre cele mai mari grupuri de Facebook ale părinţilor şi se ridică astfel, din nou, problema conţinutului nepotrivit al manualelor.
Luni, 09.03.2020, 12:40
Duminică, 8 martie, Asia Express - Drumul Comorilor s-a clasat din nou ca lider de piață pe toate categoriile de public. Cel mai dur reality-show a ținut în fața televizoarelor peste 1.700.000 de telespectatori la nivel național, în minutul de maximă audiență de la 20:48.
Un bărbat în vârstă de 52 ani din localitatea Mărunţei, judeţul Olt a lovit intenţionat cu maşina o fată în vârstă de 14 ani, apoi a fugit de la locul faptei.
Luni, 09.03.2020, 12:24
O suspiciune de coronavirus a apărut la Parlamentul României. Toate ședințele Comisiei de învățământ de la Senat au fost suspendate pentru această săptămână.
Luni, 09.03.2020, 12:02
Duminică, papa Francisc a rostit în premieră tradiţionala rugăciunea prin transmisiune video, din biblioteca sa privată.
Luni, 09.03.2020, 11:59
O tânără originară din Asia a vrut să testeze reacția cetățenilor în contextul epidemiei de coronavirus.
Luni, 09.03.2020, 11:45
Mama și fiica seamănă ca două picături de apă! Elena, fiica Loredanei Groza, noul jurat Next Star, a crescut și s-a transformat într-o domnișoară în toată regula.
Un nou cutremur a fost înregistrat luni dimineața în jurul orei 10, în județul Prahova. Seismul a avut magnitudinea de 3,2 pe scara Richter.
Luni, 09.03.2020, 11:31
Cătălin Oprişan, redactorul şef de la a1.ro, a prezentat, la rubrica "Smiley News", pe pietoni care sunt udaţi din cap până în picioare de mai mulți șoferi.
Sunt anunțate ploi în continuare în toată țara, până marți, 10 martie, ora 23.00, potrivit Administrației Naționale de Meteorologie (ANM).
Luni, 09.03.2020, 11:21
În urmă cu 500.000 de ani, o populație misterioasă a trăit în Africa de Vest, iar oamenii de știință cred că genele lor se păstrează în oameni și în ziua de azi, informează CNN.
Luni, 09.03.2020, 11:20
Potrivit tradiției, gospodinele din toată țara pregătesc pe 9 Martie 40 de mucenici, iar bărbați vor bea 40 de pahare.
Luni, 09.03.2020, 11:12
Te-ai lăsa infectat cu coronavirus? Dar dacă ți s-ar oferi bani și cazare gratuită, timp de 14 zile, în Londra? Ce trebuie să faci pentru 4.500 de dolari.
Luni, 09.03.2020, 10:57
Radu Vâlcan şi echipa de filmare de la Insula Iubirii au ajuns deja în Republica Dominicană, acolo unde se va filma sezonul șase al reality show-ului de la Antena 1.
După ce weekendul a fost împărțit în două. O zi cu mult soare și una cu multe înnorări și ploi. Iată că începutul de săptămână vine cu cer variabil în vest și nord vest și cu înnorări în rest. La munte va fi lapoviță și ninsoare.
Undele T își vor face loc în viața noastră cotidiană cu viteza cea mai mare. Și s-ar putea să producă o adevărată revoluție: să prevină un atentat, să estimeze numărul straturilor de vopsea ale unei picturi sau să verifice retragerea tuturor țesuturilor canceroase în cursul unei operații.
Luni, 09.03.2020, 10:50
Autorităţile desfăşoară o anchetă epidemiologică la Guvern cu privire la angajaţi de la Palatul Victoria posibili contacţi ai femeii de 42 de ani deja diagnosticată cu coronavirus.
Luni, 09.03.2020, 10:50
Supă de linte, după o o rețeta libaneză se prepară foarte rapid, este extrem de gustoasă, sățioasă și hrănitoare, fiind ideală în zilele de post.
Luni, 09.03.2020, 10:45
Primarul General al Capitalei, Gabriela Firea, a anunțat primele măsuri în Capitală împotriva răspândirii coronavirusulu și a cerut închiderea școlilor.
Luni, 09.03.2020, 10:43
România ia măsuri fără precedent din cauza coronavirusului. 15 cazuri au fost confirmate în toată țara. Toate zborurile către și dinspre Italia sunt suspendate pe toate aeroporturile din șară timp de două săptămâni.
În condițiile în care zborurile spre și din Italia au fost suspendate pentru următoarele două săptămâni, ministrul interimar al Transporturilor, Lucian Bode, a explicat în ce condiții pot fi recuperați banii plătiți pe biletele de avion.
Luni, 09.03.2020, 10:30
În perioada postului este esențial să consumăm multe crudități, pentru a ne asigura aportul de vitamine și nutrienți.
Luni, 09.03.2020, 10:26
Horoscop Berbec - Este timpul să schimbi abordarea pe care ai avut-o până acum față de sănătate sau de felul cum te organizezi.
Laura Stoica, soțul ei și copilul lor nenăscut au pierit, acum 14 ani, într-un cumplit accident rutier. Cu câteva săptămâni înainte de ziua de 9 martie 2006, artista a dat de înțeles că simțea că ceva rău urma să se întâmple: „Te rog, vreau ca el să îmi poarte sicriul”.
Luni, 09.03.2020, 10:15
Chef Berry, bucătarul iscusit de la Star Matinal, ne propune pentru una din mesele principale, o minunată rețetă de Ruladă din mușchiuleț de vită cu brânzeturi, nuci și rucola.
Luni, 09.03.2020, 09:59
Al Pacino s-a despărțit de iubita lui mai tânără cu 36 de ani. Femeia recunoaște că l-a părăsit pentru că este prea bătrân pentru ea.
Luni, 09.03.2020, 09:48
Reprezentanții Bisericii Ortodoxe Române intervin în scandalul coronavirusului. „Biserica nu intră în carantină, pentru că ea aparține lui Hristos, nu vreunei autorități pământești”, spun
Luni, 09.03.2020, 09:34
Trei femei din Sydney s-au luat la bătaie pentru hârtie igienică, din cauza isteriei create de răspândirea coronavirusului
Luni, 09.03.2020, 09:30
Comitetului Național pentru Situații Speciale de Urgență a hotărât ca România să suspende toate zborurile din și spre Italia din cauza coronavirusului. compania TAROM a făcut în această dimineață prima postare pe Facebook, prin care dorește să lămurească situația călătorilor care aveau deja bilete achiziționate pentru acest interval de timp.
Luni, 09.03.2020, 09:22
A fost o noapte de coşmar pe şosele din România! Neatenţia la volan, dar şi alcoolul au făcut şi de această dată victime. Alături de aceste probleme se alătură calitatea slabă a drumurilor din ţară, care lunar ucide zeci şoferi şi pietoni.
Luni, 09.03.2020, 09:19
Laura Stoica a avut inima frântă de primul bărbat pe care l-a iubit, Florin Ionescu, de care a divorțat în 1996. Cântăreața a povestit totul, cu puțin timp înainte de a muri într-un cumplit accident de mașină, pe 9 martie 2006.
Luni, 09.03.2020, 09:19
Chef Berry, bucătarul iscusit de la Star Matinal, a pregătit o rețetă pe bază de mușchi de vită, nuci, rucola, dar şi alte ingrediente delicioase, denumită Mușchiuleț de vită cu rucola și nuci.
Luni, 09.03.2020, 09:18