Robert Vesea are doar 10 ani și și-a făcut curaj să participe în ediția 22 din sezonul 9 al emisiunii „Chefi la cuțite”, în dorința lui de-a demonstra că și un copil poate ajunge în echipe!
Valentina Pelinel s-a pozat alături de soțul său, Cristi Borcea, într-o ipostază incendiară, iar fanii au crezut că cei doi așteaptă încă un "bebe". Ce răspuns a dat blonda când a fost întrebată dacă urmează să vină pe lume încă un copil.
Duminica, 18.04.2021, 16:30
Gianluca Vacchi, milionarul în vârstă de 53 de ani, a devenit un mândru tată de fată, după ce iubita lui, cu 28 de ani mai tânără a născut primul copil în urmă cu câteva luni. Micuța Jerusalema a trecut printr-o operație, de curând. Cum se simte și ce mesaj a transmis tatăl său.
Sambata, 17.04.2021, 13:39
Gina Pistol, frumoasa prezentatoare a emisiunii „Chefi la cuțite” de la Anteena 1, a recunoscut reccent cât s-a îngrășat pe perioada sarcinii, dar și câte kilograme are acum, la câteva săptămâni de la naștere.
Prințesa Diana a fost prima membră a Familiei Regale Britanice care "s-a coborât" la nivelul copiilor pe care îi întâlnea. Spre deosebire de ea, alții pur și simplu se aplecau și se uitau la micuți. Explicația acestui gest este cel puțin interesantă.
Vineri, 16.04.2021, 18:08
Claire Burke și David sunt doi soți care au decis să se mute împreună abia după 20 de ani de relație și opt de căsnicie! Cum au reușit cei doi să trăiască separat, deși au și un copil împreună?
Vineri, 16.04.2021, 17:05
Chef Florin Dumitrescu o sărbătorește astăzi pe fetița lui Mia Victoria care împlinește 6 ani. Micuța renumitului chef de la Chefi la cuțite a crescut și seamănă leit cu mama ei.
Vineri, 16.04.2021, 13:54
Imaginea momentului cu Vulpița Veronica, pe care publicul o știe de la emisiunea „Acces Direct”. Cum a fost surprinsă soția lui Viorel Stegaru, cu puțin timp înainte de-a naște?
Joi, 15.04.2021, 18:08
Soția lui Elon Musk se mândrește cu un nou tatuaj care i-a surprins pe fani.
Luni, 12.04.2021, 17:13
Un caz incredibil de rar a avut loc în Anglia, Rebecca Roberts a rămas însărcinată cu un al doilea copil după ce era deja însărcinată. Această situație medicală este denumită de specialiști drept "superfetație" și are ca rezultat o nouă sarcină în timpul unei sarcini inițiale. Care sunt cauzele și cum se produce un astfel de fenomen medical
Vineri, 09.04.2021, 18:41
Irina Irgoveanu, specialist în parenting, despre cum să pregătești copilul pentru venirea pe lume a unei surori sau a unui frate
Gina Pistol a prins un răgaz să vorbească prin intermediul rețelelor sociale cu fanii ei. Vedeta a încercat să răspundă întrebării care se află pe buzele tuturor: Cu cine seamănă „Josephine”
Joi, 08.04.2021, 10:32
Diana Munteanu este mândra mamă a unui băiat pe nume David. Recent, vedeta a postat pe Instagram o imagine cu tânărul.
Miercuri, 07.04.2021, 15:02
Cristina Ștefan și soțul ei, actorul Denis Ștefan, așteaptă al doilea copil. Frumoasa brunetă își ține la curent fanii în ceea ce privește evoluția sarcinii și își evidențiază burtica de gravidă în fotografii.
Marti, 06.04.2021, 13:27
Betty Salam, fiica lui Florin Salam, este o mamă fericită și împlinită, drept dovadă stau imaginile de pe rețelele sociale cu fiul său.
Luni, 05.04.2021, 19:55
Alessandra Stoicescu, îndrăgita prezentatoare TV, a postat în urmă cu puțin timp un video adorabil cu soțul și fiica ei.
Duminica, 04.04.2021, 16:24
Hayley Garnett, blogger și mamă a 3 copii, a fost întrebată: "Te-ai gândit vreodată să te compari cu felul în care arătai din trecut?" Ea a răspuns: "Probabil, da. Mai ales că corpul s-a schimbat foarte mult după naștere. Asta te poate face să te simți frustrat și epuizat, dar astfel de lucruri devin atât de nesemnificative atunci când soțul spune că te iubește și mai mult după ce i-ai dăruit un copil."
Sambata, 03.04.2021, 08:36
În urmă cu 43 de ani, pe 25 iulie 1978 se năștea primul copil creat printr-o metodă artificială de fecunadare, denumită FIV. Ce mai face și cum arată acum Louise Joy Brown, femeia care a fost concepută în afara corpului uman, în eprubetă.
Miercuri, 31.03.2021, 15:43
Celine Dion este una dintre cele mai iubite cântărețe internaționale, care a ajuns la inima publicului larg încă de când era un copil. Aceasta s-a impus cu o imagine cuminte în lumea showbiz-ului, însă, de curând, a renunțat la inhibiții și a dat jos sutientul.
Miercuri, 31.03.2021, 13:16
Gina Pistol a devenit mamă pentru prima dată în urmă cu 21 zile, iar de atunci, viața prezentatoarei Chefi la cuțite s-a schimbat complet. Cum a fotografiat-o Gina Pistol pe Josephine.
Marti, 30.03.2021, 16:54
Ruxandra Luca, specialistul pe parenting de la Neatza cu Răzvan și Dani, îți spune care sunt nevoile copilului în primul an de viață și cum le putem satisface.
Dani Oțil, simpaticul prezentator de la Neatza cu Răzvan și Dani, a dezvăluit cine o să-i cânte la botezul copilului.
Mădălina Vasile, reporter al emisiunii "Neatza cu Răzvan și Dani", ne spune la ce trebuie să fie atenți părinții când aleg jucării pentru cei mici.
Dani Oțil, simpaticul prezentator de la Neatza cu Răzvan și Dani, a anunțat că va fi tătic.
Gabriela Prisăcariu, iubita lui Dani Oțil, prezentatorul de la Neatza cu Răzvan și Dani, este însărcinată cu primul său copil. Tânărul model în vârstă de 28 de ani va deveni mamă.
Duminica, 28.03.2021, 19:16
Bindi Irwin, fiica regretatului Steve Irwin, supranumit Vânătorul de Crocodili, a anunțat venirea pe lume a primului ei copil. Evenimentul s-a produs la doar câteva luni după nunta cu partenerul ei din adolescență, Chandler Powell.
Vineri, 26.03.2021, 14:02
Dan Capatos se mândrește cu fiul său Andrei, care la vârsta de 10 ani este un sportiv de excepție.
Joi, 25.03.2021, 10:27
Specialiștii explică ce se întâmplă cu relația de cuplu după apariția unui copil.
Radu Vâlcan, prezentatorul de Insula Iubirii, a postat pe contul său de Instagram o nouă fotografie cu frumoasa lui soție, iar descrierea le-a atras atenția internauților.
Luni, 22.03.2021, 11:34
Gina Pistol a devenit mamă pentru prima dată în urmă cu zece zile, de atunci, viața sa s-a schimbat radical, iar timpul îi este dedicat fetiței sale, Josephine. Prezentatoarea TV a povestit prin ce a trecut la numai câteva zile după ce a născut.
Claudia Neghină se pregătește să devina mama. Vedeta este în căutarea ținutelor perfecte pentru prima ședință foto alături de Sofia.
Doctor Victorița Tudosie, medic specialist psihiatrie pediatrică, explică la Neatza cu Răzvan și Dani cum a schimbat pandemia relația părinte-adolescent.
Invitat la "Neatza cu Răzvan și Dani", Adrian Măniuțiu, consultant economic, a prezentat idei care te vor ajuta să înțelegi cum poți să devii milionar.
Carmen Chindriș, artista care l-a impresionat pe Mihai Bendeac în ediția patru a noului sezon "iUmor" cu talentul său și frumusețea răpitoare, a publicat pe rețelele sociale o imagine din copilărie.
Miercuri, 17.03.2021, 20:53
Gina Pistol și tatăl fetiței sale au dezvăluit ce nume au ales pentru copilul lor, care a venit pe lume pe data de 9 martie 2021.
Marti, 16.03.2021, 17:30
Gina Pistol și iubitul ei, Smiley, au devenit recent părinții unei fetițe frumoase și sănătoase, iar cei doi se bucură nespus de mult de lucrurile noi pe care le învață ca părinți.
Duminica, 14.03.2021, 18:10
Gina Pistol a ajuns acasă cu bebelușul! Primele imagini cu prezentatoarea tv după ce a născut o fetiță de 3,230 kg.
Sambata, 13.03.2021, 18:02
Liviu Guță este un tată extrem de fericit și se mândrește cu cei mai superbi copii în mediul online.
Vineri, 12.03.2021, 16:02
Daphne Joy, mama copilului lui 50 Cent, a postat pe Instagram cele mai incendiare fotografii, într-o rochie albă, decupată, care îi pune formele în evidență.
Miercuri, 10.03.2021, 16:02
În ediția 6 Chefi la Cuțite, sezonul 9, a venit Gabriela Porumbel și a preparat somon. Concurenta de 29 de ani este din București și este bucătar.
Ruxandra Luca, specialistul pe parenting de la "Neatza cu Răzvan și Dani", a explicat care este rolul tatălui în primele luni ale bebelușului.
Prinţul Harry şi soţia lui, Meghan Markle au dezvălui în cadrul interviului special cu Oprah Winfrey ce sex are cel de-al doilea copil al cuplului regal. Mai mult, Meghan a dezvăluit traumele prin care a trecut la Casa Regală.
Luni, 08.03.2021, 11:57
Au apărut noi imagini cu Vulpița Veronica, soția lui Viorel Stegaru din Blăgești. Reporterul emisiunii „Acces Direct” i-a făcut o vizită și cee ace a descoperit i-a uluit pe fani.
Duminica, 07.03.2021, 13:21
Lindsay Lohan era una dintre cele mai îndrăgite actrițe mici atunci când era copil, însă numeroasele sale scandaluri au eclipsat de-a lungul timpului cariera sa.
Joi, 04.03.2021, 16:13
Serena Williams este o mămică sexy și pozează în ținute uimitoare ori de câte ori nu este pe terenul de tenis. Aceasta se mândrește cu fiica sa în vârstă de trei ani, Olimpia, iar ultimele fotografii au înduioșat pe toată lumea.
Joi, 04.03.2021, 15:17
Sorinel Copilul de Aur este unul dintre cei mai de succes artiști de muzică lăutărească, însă și în plan personal, acesta se consideră un om împlinit.
Joi, 04.03.2021, 11:16
Antonia este una dintre cele mai apreciate artiste de la noi din țară și este considerată una dintre cele mai frumoase femei din România. Antonia este mamă a trei copii, doi băieți și o fată, pe nume Maya, din prima căsătorie.
Miercuri, 03.03.2021, 19:21
Gina Pistol și partenerul său de viață au reușit să facă senzație cu cea mai recentă fotografie pe care cei doi au postat-o pe Instagram.
Miercuri, 03.03.2021, 18:05
Emily Ratajkowski a surprins pe toată lumea cu o serie de fotografii în care este goală, însă burtica de graviduță a atras toată atenția fanilor.
Miercuri, 03.03.2021, 16:23
Lavinia și Eduard de la MPFM sunt doi dintre cei mai iubiți foști concurenți din cadrul show-ului matrimonial. Aceștia s-au cunoscut în cadrul emisiunii și și-au dus mai apoi la îndeplinire visul.