Bogdan de la Ploiești a făcut un anunț în mediul online care i-a îngrijorat pe fani. Mesajul transmis de artist pe contul de Instagram a atras rapid atenția prietenilor virtuali. Se pare că acesta luat o decizie radicală.
Marti, 20.02.2024, 13:34
Valentin și Gabriela, foștii concurenți din sezonul 6 Mireasa, au pus pe gânduri prietenii virtuali cu cele mai recente postări de pe Instagram. Susținătorii și-au dat imediat cu părerea pe grupurile dedicate show-ului matrimonial, spunând că aceștia s-ar fi împăcat.
Cătălina și Vlad de la Mireasa au făcut un anunț special pe Instagram, locul unde ei sunt urmăriți de un număr mare de fani ai emisiunii de la Antena 1.
Sylvia Sîrbu anunța în urmă cu doi ani că se retrage din viața publică pentru a se concentra pe problemele de sănătate. Recent, ea a revenit pe contul personal de Instagram, acolo unde a transmis un mesaj despre cum se simte în prezent. Iată ce mai face, dar și cum mai arată acum!
Marti, 13.02.2024, 16:00
Andrada și Victor de la Mireasa continuă să ofere o lecție de perseverență și iubire adevărată, chiar și după ce au părăsit show-ul. În ciuda zvonurilor care au circulat în mediul public despre o posibilă despărțire, cei doi au demonstrat că sunt mai uniți ca niciodată.
Sergiu și Madi s-au despărțit! Băiatul a confirmat despărțirea în seara de 10 februarie pe contul său de Instagram pritnr-un mesaj lung prin care a explicat decizia. La scurt timp a venit și Madi cu partea sa.
Madi a transmis un mesaj pe Instagram, unde și-a anunțat susținătorii și prietenii că încă se află în spital, dar că starea ei este „ok”.
Daniela Crudu și-a surprins urmăritorii de pe contul personal de Instagram cu o fotografie de pe vremea când era pe val cu cariera în televiziune. Iată cum arăta fosta asistentă TV la 21 de ani!
Luni, 05.02.2024, 15:01
Bianca Giurcă, fosta concurentă din sezonul 7 Insula Iubirii, a făcut furori pe contul de Instagram cu o imagine incendiară. Tânăra a îmbrăcat o rochie care a „obligat-o” să renunțe la lenjerie intimă.
Bogdana de la Mireasa a surprins pe toată lumea cu profesia pe care și-a ales-o de curând, iar fanii au putut vedea ce și-a dorit ea să facă în carieră.
Daliana Răducan, viitoarea soție a lui Răzvan Simion, a cucerit prietenii virtuali cu o apariție spectaculoasă pe Instagram. Aceasta s-a lăsat pozată într-o rochie neagră din satin care îi scoate în evidență talia de invidiat.
Vineri, 02.02.2024, 15:53
Recent, Yana de la emisiunea Mireasa de la Antena 1 a stârnit controverse și aprecieri în mediul online după ce a publicat o fotografie într-o ipostază de zile mari pe platforma de socializare Instagram.
Alina Pușcaș, cunoscută și iubită pentru prestațiile sale pline de energie în emisiunea Te cunosc de undeva de la Antena 1, a stârnit recent un val de speculații în rândul fanilor săi de pe Instagram, după ce a postat o fotografie misterioasă în care își ține mâna pe burtă.
Joi, 01.02.2024, 13:11
Fosta iubită a lui Leo de la Mireasa a stârnit curiozitatea publicului cu transformările sale remarcabile, în special prin intermediul unor fotografii recente în care își etalează frumusețea sporită, provocând întrebări despre posibile intervenții estetice.
Ștefan Nistor, fostul concurent din sezonul 11 Chefi la cuțite, a devenit tată în urmă cu puțin timp. Sabina, soția tânărului, a publicat o imagine înduioșătoare pe contul de Instagram cu fiul lor.
Victoria Răileanu, cunoscută și ca Vichi Răileanu, este însărcinată pentru a doua oară. Actrița a făcut marele anunț pe contul de Instagram, unde a publicat primele imagini cu burtica de gravidă într-o rochie roșie și mulată.
Vineri, 26.01.2024, 11:36
Oana Radu a lansat pe contul personal de Instagram o sesiune de întrebări și răspunsuri pentru ca fanii să o cunoască mai bine. Printre numeroasele complimente și curiozități, artista muzicală a postat și o fotografie cu ea din copilărie. Iată cum arăta atunci!
Luni, 22.01.2024, 14:14
Tzancă Uraganu a apărut în mediul online într-o ipostază neașteptată alături de Irinel Columbeanu. Urmăritorii de pe Instagram au fost surprinși să-i vadă pe cei doi împreună. Iată de ce s-au întâlnit cei doi.
Vineri, 19.01.2024, 12:42
Antonia trage un semnal de alarmă prin intermediul unei postări bizare pe contul de pe Instagram. Frumoasa artistă a făcut un apel care are legătură cu cei trei copiii ai săi.
Joi, 18.01.2024, 16:27
Claudia Pătrășcanu s-a filmat pe contul personal de Instagram, iar în acest timp a avut parte de un mic accident vestimentar. Fosta parteneră a lui Gabi Bădălău se pregătea să meargă la tribunal, când a observat că i-a jucat cămașa feste.
Marti, 16.01.2024, 12:41
Maria din sezonul 7 Mireasa a publicat pe contul său de Instagram un anunț despre schimbările pe care vrea să le facă în acest an.
Andreea Grădinaru, fosta concurentă a sezonului 3 Mireasa, și-a surprins comunicate de urmăritori cu ultimele postări din mediul online, atât de pe Instagram, cât și de pe TikTok. În ce ipostaze s-a fotografiat fosta concurentă a show-ului matrimonial și ce au observat ochii ageri în locuința acesteia.
Bianca Giurcă a apelat la o schimbare de look ce i se potrivește de minune. Fosta concurentă din sezonul 7 Insula Iubirii și-a luat prin surprindere urmăritorii de pe Instagram cu faptul că a renunțat la extensiile de păr.
Răzvan Kovacs de la Insula Iubirii sezonul 7 a fost filmat într-o ipostază neașteptată alături de fetița lui. Urmăritorii de pe Instagram au reacționat imediat când au văzut imaginile.
În atmosfera magică a sărbătorilor de iarnă, Victor de la Mireasa, cunoscut și iubit de public pentru participarea sa în emisiunea Mireasa, a surprins pe toată lumea cu o poză plină de afecțiune și emoție alături de bunică sa, Buni Lenu.
Blaze a publicat o imagine înduioșătoare pe contul de Instagram. Fostul concurent din sezonul 3 Mireasa s-a pozat într-o ipostază adorabilă alături de soția lui, Izabela, și fiica lor. Aceștia au „topit” inimile susținătorilor.
Claudia Florescu, fosta concurentă din sezonul 7 Insula Iubirii, a ridicat gradele în termometre pe rețelele sociale. Tânăra s-a lăsat pozată în lenjerie intimă. Imaginile cu aceasta au făcut furori pe contul de Instagram.
Ema Oprișan, fosta concurentă de la Insula Iubirii sezonul 7, și-a luat prin surprindere urmăritorii de pe Instagram cu o postare neașteptată. Iată cât de mult a slăbit soția lui Răzvan Kovacs, la aproape patru luni de când a devenit mamă pentru a doua oară.
Adrian Mutu a făcut o postare emoționantă pe contul de Instagram, la aproximativ trei săptămâni de când și-a pierdut mama. Antrenorul român i-a transmis soției sale, Sandrei Mutu, un mesaj copleșitor.
Miercuri, 03.01.2024, 12:14
Mădălina Ghenea a uimit din nou fanii săi, arătându-și silueta de invidiat într-un costum de baie alb, într-o postare senzuală pe Instagram.
Marti, 02.01.2024, 13:51
Aris Eram, fost concurentul la America Express sezonul 6, și-a surprins urmăritorii atunci când a publicat pe Instagram o poză cu el de acum 10 ani, de când era un copil de 11 ani.
Radu Vâlcan a publicat pe contul personal de Instagram imagini rare cu mama sa, chiar înainte de Revelion, semn că prezentatorul petrece în familie noaptea dintre ani. Iată cât de tare seamănă cei doi!
Duminica, 31.12.2023, 17:54
Revelionul este prilejul perfect pentru a petrece timp cu persoanele dragi și de a le trimite felicitări/mesaje celor pe care nu-i poți avea aproape fizic. De aceea, ți-am pregătit o serie de imagini cu urarea ”La mulți ani 2024”/ ”Un an nou fericit”, pe care le poți trimite prin SMS, pe Facebook, Messenger, Instagram de Anul Nou.
Sambata, 30.12.2023, 17:35
O fostă concurentă de la Chefi la Cuțite este însărcinată. A făcut anunțul pe Instagram. Iată despre cine este vorba.
Sânziana Negru a publicat un mesaj uluitor pe internet, după ce telespectatorii au aflat că ea și Laura Giurcanu au câștigat Finala sezonului 6 America Express - Drumul Soarelui. Tânăra nu s-a putut abține și a spus lucrurilor pe nume, chiar pe contul oficial de Instagram.
Radu Vâlcan a publicat pe paginile oficiale de Facebook și de Instagram o imagine absolut emoționantă din copilărie. Deși este un prezentator iubit de către mulți români, puțini cunosc prin ce clipe grele a trecut Radu Vâlcan când avea doar 12 ani. Iată imaginea care a stârnit lacrimile urmăritorlor săi.
Duminica, 24.12.2023, 13:04
Crăciunul este prilejul ideal de a petrece timp cu persoanele dragi și de a le trimite felicitări/mesaje celor pe care nu-i poți avea aproape fizic. De aceea, ți-am pregătit o serie de imagini cu urarea ”Crăciun fericit”, pe care le poți trimite prin SMS, pe Facebook, Messenger, Instagram sau alte platforme ca să le aduci zâmbetul pe buze în Ajunul Crăciunului sau de Crăciun 2023.
Sambata, 23.12.2023, 15:18
Brigitte Pastramă a încins atmosfera pe contul de Instagram, după ce a postat mai multe imagini cu ea de pe o plajă din Maldive. Soția lui Florin Pastramă a atras toată atenția prietenilor virtuali cu formele sale provocatoare. Iată cum arată bruneta într-un costum de baie roz, la 45 de ani.
Vineri, 22.12.2023, 13:31
Fostele concurente ale emisiunii "Mireasa," Raluca Șaulescu, Denisa Stavăr și Ana Maria Mariuța, au făcut senzație în cadrul unei emisiuni TV, unde au reușit să îmbine armonios eleganța și farmecul într-un moment deosebit.
Antonia și Alex Velea au sărbătorit cea de-a unsprezecea aniversare a relației lor, contrazicând scepticismul inițial cu privire la longevitatea relației lor.
Luni, 18.12.2023, 12:52
Matthew Ehsanmehr, fost concurent la Chefi la cuțite sezonul 11, a fost surprins într-o ipostază ce i-a uimit din plin pe urmăritorii săi de pe Instagram.
Claudia Shik, fosta concurentă din sezonul 2 Mireasa, a publicat mai multe imagini emoționante cu fiul său lângă bradul de Crăciun. Postarea ei a înduioșat inimile susținătorilor de pe Instagram.
Luiza de la Mireasa sezonul 8 a avut parte de o eliminare din emisiune, în urma voturilor făcute de mamele dn casă. Aceasta s-a întors acasă și a făcut o serie de filmări pe Instagram.
Dani Oțil și-a luat prin surprindere urmăritorii de pe Instagram atunci când a publicat o fotografie alături de fiul său și un mesaj emoționant.
Joi, 07.12.2023, 15:28
Fata lui Frank Leboeuf, campion mondial și european cu Franța în anul 1998, riscă să îi fie blocat contul de Instagram, după ce a publicat un videoclip provocator în cadă. Iată apariția care a încins imaginația admiratorilor!
Miercuri, 06.12.2023, 11:10
Ți-am pregătit o serie de mesaje cu felicitări pentru ziua de 6 decembrie reprezentativă Sfântului Nicolae. Sărbătorește această zi într-un mod unic, cu mesaje ilustrate pe care le poți posta pe Facebook și Instagram și trimite prin SMS sau Whatsapp persoanelor dragi.
Marti, 05.12.2023, 13:05
Inimioara de la Mireasa sezonul 5 a publicat o imagine înduioșătoare cu soțul său pe contul de Instagram, la 4 luni de la nuntă. Fosta concurentă a reality show-ului este mai fericită ca niciodată.
Ți-am pregătit o serie de felicitări cu mesaje patriotice pentru 1 Decembrie, Ziua Națională a României. Sărbătorește această zi într-un mod unic, cu mesaje ilustrate pe care le poți posta pe Facebook, Instagram, trimite prin SMS sau pe Whatsapp pe 1 decembrie 2023.
Vineri, 01.12.2023, 11:23
Gabriela, fosta concurentă de la Mireasa sezonul 6, a publicat o postare adorabilă pe contul de Instagram. Tânăra mămică s-a lăsat pozată în ipostaze înduioșătoare alături de micuțul ei.
Cosmin Munteanu, fostul câștigător al emisiunii matrimoniale Mireasa de la Antena 1, publică rar imagini cu el în mediul online. Astfel, ultima apariție de pe contul personal de Instagram i-a luat prin surprindere pe susținătorii săi.