Lumea deja s-a obișnuit cu „rebeliunea” ducilor de Sussex, astfel că încălcarea protocolului regal nu mai este o noutate. În acest an, cei doi, împreună cu fiul lor Archie, vor petrece Crăciunul în Los Angeles alături de mama Ducesei, Doria Ragland. Vestea chiar a fost confirmată de Palatul Regal.
Joi, 21.11.2019, 14:59Harry și Meghan, ducele și ducesa de Sussex, vor face o pauză de la îndatoririle regale până la sfârșitul anului, împărțindu-și timpul între SUA și Marea Britanie, a declarat pentru CNN o sursă regală.
Luni, 21.10.2019, 09:10Dorinţa Regelui Mihai de a-şi dormi somnul de veci lângă mama sa, Regina Elena, se va împlini în această toamnă. Familia Regală negociază cu autorităţile elveţiene aducerea a osemintelor mamei Regelui Mihai în România, la Noua Catedrală Arhiepiscopală Regală de la Curtea de Argeş.
Luni, 02.09.2019, 23:16Castelul Peleş, fostă reşedinţă de vară a Regilor României, se degradează de la o zi la alta. Palatul, vizitat anual de aproape jumătate de milion de turişti, a căzut pradă trecerii timpului, dar şi nepăsării autorităţilor.
Miercuri, 03.07.2019, 20:07Castelul Peleş, fostă reşedinţă de vară a Regilor României, se degradează de la o zi la alta. Palatul, vizitat anual de aproape jumătate de milion de turişti, a căzut pradă trecerii timpului, dar şi nepăsării autorităţilor. Ministerul...
Miercuri, 03.07.2019, 19:43Ziua Regalității 2019. Programul Sărbătorii de 10 mai. Garden Party Familia Regală. Află din articolul a1.ro, care este programul Familiei Regale a României cu ocazia sărbătorii de 10 mai, Ziua Regalităţii. La Palatul Elisabeta pe 10 mai 2019, MS Margareta va fi gazda unui eveniment special
Vineri, 10.05.2019, 08:29Regina Elisabeta a II-a, însoţită de Prinţii Charles, William şi Harry şi de consoartele acestora au îmbrăcat hainele de sărbătoare pentru ceremoniile de la Westminster Abbey. Reprezentanţi ai celor 53 de ţări din Comunitatea Naţiunilor...
Marti, 12.03.2019, 08:01Ceremonie emoţionantă la Curtea de Argeş. La 16 ani de când au fost aduse în ţară, rămăşiţele pământeşti ale fostului suveran, Carol al II-lea, vor fi mutate în Catedrala Regală, lângă cele ale fiului său, Regele Mihai I.
Sambata, 09.03.2019, 08:16Unde își petrece Crăciunul Familia Regală a României și cine vine să-i colinde
Vineri, 21.12.2018, 13:55Felicitările de Crăciun ale Familiei Regale Britanice
Vineri, 14.12.2018, 17:25Prințul Charles și Principesa Margareta, întâlnire privată la Clarence House. Custodele Coroanei, Margareta, şi principele Radu se vor întâlni la Clarence House cu prințul Charles,principele de Wales. Mare iubitor al României, prințul Charles promovează țara noastră și frumusețea acesteia. Află mai multe informații din articolul a1.ro
Miercuri, 12.12.2018, 13:43Regina Elisabeta a II-a Marii Britanii și Principesa Margareta, întâlnire privată la Palatul Buckingham. Află toate informațiile despre vizita Custodelui Coroanei, Margareta şi a principelui Radu, de astăzi, din Marea Britanie, doar din articolul a1.ro
Marti, 11.12.2018, 15:05Familia Regală a României și a Marii Britanii. De câți ani durează relațiile regale dintre Familia Regală a României și Familia Regală a Marii Britanii, află din articolul a1.ro
Luni, 10.12.2018, 17:26Casa Regală anunță rugăciunile de pomenire la 1 an de la moartea Regelui Mihai
Marti, 04.12.2018, 12:37Vernisajul expoziţiei "Marea Unire. De la victoria în Primul Război Mondial la Încoronarea Suveranilor României Mari", proiect care a deschis Anul Centenarului la Muzeul Naţional Cotroceni şi care acum este prezentat într-o formă nouă, îmbogăţită, va avea loc pe 28 noiembrie.
Miercuri, 21.11.2018, 12:34Divorțul anului este numit de ziarele internaționale. Casa Regală de Luxemburg a anunțat despărțirea, după zece ani de căsnicie, a Prințesei Tessy și Prințul Louis. Separarea acestora a luat pe toată lumea prin surprindere, având în vedere cât au luptat cei doi pentru a fi împreună.
Luni, 22.10.2018, 09:35Veste mare în familia regală a Marii Britanii! Meghan Markle, soția prințului Harry, așteaptă primul copil.
Luni, 15.10.2018, 14:31Cei atenți de-a lungul timpului la aparițiile publice ale Prințesei Diana, și-au dat seama că îi este caracteristică privirea plecată în pământ. Mulți au crezut că motivul este intenția de a fi umilă lângă soțul ei, Prințul Charles.
Luni, 15.10.2018, 12:33Nepoata Reginei Elisabeta a II-a s-a căsătorit, astăzi, cu alesul inimii ei, un cunoscut om de afaceri. Ceremonia a avut loc la capela St. George de la Castelul Windsor, în prezenţa unor celebrităţi și a unor membri ai Casei Regale.
Vineri, 12.10.2018, 18:55Nunta Regală 2018. Când se căsătorește prințesa Eugenie cu Jack Brooksbank. Prinţesa Eugenie a Marii Britanii se căsătorește astăzi, 12 octombrie. Prinţesa Charlotte, fiica prinţului William şi a lui Kate Middleton, va fi domnișoară de onoare
Vineri, 12.10.2018, 13:37Fostul Principe Nicolae se căsătorește astăzi, la Sinaia, cu Alina Binder. Alături de el nu va fi, însă, niciun membru al Familiei Regale.
Duminica, 30.09.2018, 12:08Meghan Markle şi Kate Middleton sunt favoritele fotografilor din Regatul Unit, care nu le ratează nicio apariţie! Însă nu ele sunt cele mai frumoase membre ale familiei regale. Cea care deţine acest titlu este mult mai puţin cunoscută decât...
Vineri, 03.08.2018, 16:50Meghan Markle ar fi împiedicată să reia legătura cu tatăl ei, Thomas, deoarece îi este teamă că acesta va povesti în presă conversațiile pe care le-ar avea cu ea.
Duminica, 22.07.2018, 13:48Tatăl lui Meghan Markle, Thomas, a spus, marți, într-un interviu, că nu se va opri să dea declarații în presă până când nu va face parte din nou din viața fiicei lui, chiar dacă familia regală britanică este deranjată de afirmațiile lui.
Miercuri, 18.07.2018, 10:20Meghan Markle si Printul Harry sunt in prima lor vizita oficiala in afara Marii Britanii, în Irlanda. In timpul intalnirii cu un senator irlandez, Markle se pare ca a mentionat faptul ca este incantata de rezultatul referendumului pe tema legalizarii avortului, care a avut loc cu putin timp in urma.
Vineri, 13.07.2018, 09:18Prinţul Louis, al treilea copil al prinţului William şi al soţiei sale, Kate, va fi botezat luni în cadrul unei ceremonii private ce va avea loc la palatul Saint James din Londra, informează AFP.
Luni, 09.07.2018, 08:47Se pare că toate scandalurile aduse de Meghan Markle în Casa Regală nu au afectat deloc relaţia ei cu Regina . În această vară, Meghan şi soţul ei, Prinţul Harry, îi vor primi pe tinerii din programul Queen’s Young Leaders la Palatul Buckingham.
Joi, 05.07.2018, 15:10Thomas Markle, tatăl ducesei de Sussex, a dezvăluit că se teme că nu își va mai revedea fiica după ce a lipsit de la nunta ei cu prințul Harry.
Joi, 05.07.2018, 08:27Prinţul William, in cadrul vizitei sale oficiale in Israel si Teritoriile Palestiniene, a ajuns luni la Tel Aviv. Ducele este primul membru al casei regale britanice are a facut o vizita oficiala pe aceste meleaguri, fiind cazat la inceputul calatoriei la Ierusalim.
Miercuri, 27.06.2018, 10:44Meghan Markle a participat pentru prima oara la evenimentul preferat al Reginei marii Britanii, cursa de cai Royal Ascot. Se pare insa ca pregatirea noii ducese pentru rolul de membru al familiei regale sunt departe de a fi finalizate. Markle a fost fotografiata in timp ce purta ecusonul cu numele ei in mana, in loc sa fie prins pe haina.
Miercuri, 20.06.2018, 11:13Familia regala britanica este una cu traditie, cunoscuta pentru valorile conservatoare. Cu toate acestea printii Wiliam si Harry au demonstrat de nenumarate ori ca isi doresc o adaptare a regulilor familiei regale la vremurile in care traim.
Marti, 19.06.2018, 11:23Soţia prinţului Norodom Ranariddh al Cambodgiei, Ouk Phalla, a murit după accidentul în care cuplul princiar a fost implicat duminică în oraşul Sihanoukville din provincia Preah Sihanouk (sud-vestul ţării), a anunţat poliţia, relatează Reuters şi Xinhua.
Duminica, 17.06.2018, 16:59S-au scurs şase luni de la moartea Regelui Mihai, iar familia regală a participat la slujba de pomenire oficiată de Înalt Prea Sfintitul Calinic, arhiepiscopul Argeşului şi Muscelului, la Noua Catedrală Arhiepiscopală.
Duminica, 03.06.2018, 06:47Viaţa în Familia Regală nu este deloc uşoară. Şase luni de acum înainte, noua ducesă de Sussex va fi instruită de consilierul reginei pentru a învăţa să se poarte ca un membru al casei regale britanice.
Vineri, 25.05.2018, 09:27La doar câteva zile de la nunta care a fost urmărită în toate colţurile lumii, cel mai îndrăgit cuplu regal a fost din nou în centrul atenţiei. Meghan şi-a asumat în totalitate rolul de Ducesă şi şi-a susţinut soţul la primul lor...
Miercuri, 23.05.2018, 19:40Situaţia Casei Regale va fi reglementată prin lege. Un nou proiect a fost depus astăzi la Camera Deputaţilor de mai mulţi parlamentari PSD-ALDE.
Joi, 17.05.2018, 19:38Prințul Philip a suferit o intervenție chirurgicală de înlocuire de șold. Alteța va mai rămâne în spital pentru câteva zile, pentru a se recupera, a anunțat Palatul Buckingham.
Joi, 05.04.2018, 08:28Veşti îmbucurătoare pentru Familia Regală a României. Urmaşii Regelui Mihai nu vor mai pleca pe 5 februarie de la Palatul Elisabeta din Capitală, aşa cum prevede legea în vigoare. Vor rămâne acolo, dar vor plăti o chirie către RA-APPS.
Joi, 01.02.2018, 19:37Sunt ultimele luni de libertate pentru prinţul Harry. Aşa că nepotul reginei renunţă la viaţa de burlac printr-o petrecere într-o staţiune de lux din Elveţia, inaccesibilă muritorilor de rand.
Miercuri, 17.01.2018, 16:45În scurt timp la Necropola Regală de la Curtea de Argeș va începe slujba de 40 de zile de la moartea Regelui Mihai.
Sambata, 13.01.2018, 09:19Veste total neașteptată pentru români! Palatul Elisabeta va fi evacuat de Familia Regală! Detaliile sunt de-a dreptul surprinzătoare! Ce se întâmplă cu Casa Regală a României?
Vineri, 12.01.2018, 16:59Prinţesa Charlotte, fiica în vârstă de doi ani a prinţului William şi a ducesei de Cambridge, a participat pentru prima dată, luni, la cursurile organizate de o creşă din Londra, a anunţat familia regală britanică, informează DPA.
Marti, 09.01.2018, 10:44Ducesa de Cambridge împlineste astăzi 36 de ani, iar cu siguranţă Prinţul William, Prinţul George şi Prinţesa Charlotte au planuri foarte mari pentru această zi specială. Şi dacă sunteţi curioşi să ştiţi cum şi-a sărbătorit Kate...
Marti, 09.01.2018, 10:12Meghan Markle, logodnica prinţului Harry, a sărbătorit primul Crăciun alături de familia regală a Marii Britanii. Vizibil emoţionată, actriţa a primit încurajări de la viitorul ei soţ, dar şi de la fratele acestuia William şi de la Kate....
Miercuri, 27.12.2017, 14:46Trupul Regelui Mihai I al României este condus pe ultimul drum. Acesta a fost depus în necropola Casei Regale de la Curtea de Argeș, loc în care se află mai mulți membrii ai familie.
Sambata, 16.12.2017, 19:54Majestatea Sa este condus pe ultimul drum. Trenul regal a ajuns la Curtea de Argeș, iar Majestatea Sa urmează să fie înmormântat în necropola Familiei Regale.
Sambata, 16.12.2017, 18:44Irina Margareta Nistor, vocea peliculelor româneşti, a prezentat la Neatza câteva filme care merită vizionate.
Joi, 14.12.2017, 12:04Emil Boboiescu, muzeograf doctor la Muzeul Național Militar Ferdinand I, a vorbit la Neatza despre trăsurile și mașinile care au aparținut familiei regale a României.
Joi, 14.12.2017, 09:51Emil Boboiescu, muzeograf doctor la Muzeul Național Militar Ferdinand I, a vorbit la Neatza despre trăsurile și mașinile care au aparținut familiei regale a României.
Joi, 14.12.2017, 09:40Petru Groza îl cheamă pe Regele Mihai, aflat la Sinaia, la București, pe 30 decembrie 1947. Îl anunță că au de discutat ”chestiuni grave, de familie”. În realitate, îi spune că e obligat să abdice și să plece din țară. Nu discutăm, aici, presiunile la care a fost sau nu a fost supus Majestatea Sa. Analizăm doar sintagma lansată de comuniști și reamintită vreme de 70 de ani: ”Regele a plecat cu un tren încărcat cu bogății!” A1.ro are imaginile ce lămuresc cel mai mare mister al României moderne
Vineri, 08.12.2017, 13:45