Un cutremur cu magnitudinea 3,3 s-a produs sâmbătă seară în judeţul Prahova.
Duminica, 08.04.2018, 08:33Lumina Sfântă s-a aprins la ora 14.20 în Biserica Mormântului Sfânt din Ierusalim, de unde va fi trimisă în ţări din întreaga lume, inclusiv în România. Mii de pelerini au aşteptat în Biserica Mormântului Sfânt venirea Luminii Sfinte, considerată cea mai evidentă dintre minunile creştine care se petrec în Biserica Ortodoxă.
Sambata, 07.04.2018, 22:18Noaptea de Înviere, când creștinii merg la biserică pentru a lua Lumină este una cu adevărat specială. Este un obicei care se păstrează în toate zonelor țării, însă nu toată lumea știe ce să facă cu lumânarea când ajunge acasă.
Sambata, 07.04.2018, 17:45În prima zi de Paşti, există obiceiul de a se purta haine noi sau măcar un articol vestimentar nou. Atât în semn de respect pentru sărbătoare, cât şi pentru că semnifică primenirea trupului şi a sufletului.
Sambata, 07.04.2018, 17:28Sărbătoarea Sfintelor Paşti este sărbătoarea biruinței vieții asupra morții și a bucuriei, asupra tristeții. Este ziua în care putem dărui celor din jur iubire milostivă, pace și bucurie. Este mesajul de Paște transmis românilor de Patriarhul Daniel.
Sambata, 07.04.2018, 17:23Nicolae a României și logodnica sa, Alina, își petrec Paștele în Buvovina. Cu bundiță și ii tradiționale, îndrăgostiții au transmis urări românilor, cu ocazia sărbătorilor pascale.
Sambata, 07.04.2018, 17:01Paștele reprezintă, fără îndoială, un bun prilej de a transmite cele mai frumoase gânduri prietenilor.
Sambata, 07.04.2018, 16:30În condiţiile în care Paştele 2018 are loc pe 8 aprilie, vacanţa a început pe 31 martie şi elevii se vor întoarce la şcoală miercuri, 11 aprilie.
Sambata, 07.04.2018, 15:24Iepurașul de Paște nu are, la origini, nicio legătură cu cea mai mare sărbătoare a creştinătăţii, dar este așteptat cu mare bucurie, atât de cei mici, cât și de cei mari. Simbol al primăverii şi al fertilităţii, povestea lui își are originea în Germania, iar legenda sa se leagă de numele zeiţei Eostre. Elementul păgân a fost adoptat în timp de tradiţia populară creştină, deşi Biserica confirmă că urecheatul nu are nicio legătură cu Învierea Domnului.
Sambata, 07.04.2018, 14:03Ateliere de creaţie pentru olărit, încondeiere de ouă şi pictat icoane, concerte, piese de teatru pentru copii, activităţi interactive, expoziţie de iepuri şi plimbări cu ponei, toate se numără printre evenimentele pregătite de...
Sambata, 07.04.2018, 13:04Lumina Sfântă de la Ierusalim va fi adusă la Bucureşti, sâmbătă seară, de către o delegaţie a Patriarhiei Române, urmând a fi oferită credincioşilor la slujba de Înviere
Sambata, 07.04.2018, 12:40În Noaptea de Înviere vor fi între 4 şi 9 grade Celisius în majoritatea regiunilor din ţară și, potrivit meteorologilor, nu va ploua. În prima zi de Paşte, vor fi, în medie, 19-20 de grade, iar luni va fi cea mai frumoasă zi din această perioadă, cu temperaturi de până la 25 de grade Celsius.
Sambata, 07.04.2018, 12:31Alexander Florescu, antrenorul de fitness care născocește exerciții dintre cele mai trăsnite, îți prezintă câteva antrenamente care te vor ajuta să scapi de kilogramele în plus acumulate de Paște.
Sambata, 07.04.2018, 12:13Gheorghe Turda, unul dintre cei mai iubiți interpreți de folcor din România, vorbește despre însemnătatea sărbătorilor de Paște, dar și despre tatăl său, într-un interviu emoționant.
Sambata, 07.04.2018, 11:50Paștele îl va găsi anul acesta pe Macanache alături de părinții și iubita sa, după ce, în ultima perioadă, artistul a încercat să se împartă între familie și proiectele în care este implicat.
Sambata, 07.04.2018, 11:47Meniul de Paște trebuie să se remarce prin prospețime, să fie ușor, gustos sși să abunde în ingrediente specifice anotimpului pe care îl traversăm.
Sambata, 07.04.2018, 10:59Povestea lui Iisus fascinează omenirea de mai bine de 2000 de ani, datorită atât unor regizori geniali, dar și a unor actori cu har, care au dat viață Mântuitorului. Cu timpul, însă, rolul lui Iisus s-a transformat într-un adevărat miraj pentru numele mari de la Hollywood. De la Robert Powell, care este cel mai popular actor care l-a portretizat pe Iisus, Christian Bale, Jim Caviezel, Ted Neeley și până la tânărul Diogo Morgado din mini seria fenomen The Bible, toți au rămas marcați de acest rol.
Sambata, 07.04.2018, 09:23Cele mai frumoase mesaje si urari prin care sa le transmiti celor dragi un Paste Fericit!
Vineri, 06.04.2018, 13:28Deși sărbătoarea de anul acesta încă nu a trecut, mulți creștini se întreabă deja când pică Paștele în 2019. Creștin-ortodocșii și creștin greco-catolicii se pregătesc să celebreze duminică Paștele, după...
Vineri, 06.04.2018, 09:07Vlăduţ, bucătarul de la Neatza, a pregătit un preparat special pentru Paște care conţine faină sare, grâu, nucă, dar şi alte ingrediente delicioase, denumit "Veșmintele Domnului".
Vineri, 06.04.2018, 09:03Meteorologii au anunțat prognoza meteo pentru Paște, iar vremea se anunță calda chiar și in noaptea de Inviere.
Vineri, 06.04.2018, 08:44Dacă vrei să faci senzație de Paști cu o super rețetă, atunci iată cum se prepară cea mai bună friptură de miel din lume! Nu ai nevoie de multe ingrediente, iar succesul este garantat!
Joi, 05.04.2018, 21:27Oamenii de știință și credincioșii deopotrivă au încercat de secole să afle adevărata poveste a lui Iisus. Dincolo de textul din Biblie, există multe alte variantă despre viața Fiului lui Dumnezeu, însă dincolo de patimă...
Joi, 05.04.2018, 21:24Vrei să faci senzație de sărbătorile pascale? Cea mai bună rețetă de pască tradițională cu aluat de cozonac și umplutură de brânză îți asigură reușita unei mese de neuitat!
Joi, 05.04.2018, 17:40Nu, nu s-a întâmplat în România, dar probabil că nu ar fi fost imposibil. Chiar dacă suntem în Săptămâna Mare nu ai cum să nu zâmbeşti, măcar în colţul gurii, privind la acest moment, care s-a vrut a fi unul de o maximă seriozitate.
Joi, 05.04.2018, 11:18Pe cât de gustos, pe atât de caloric! Cozonacul este unul dintre cele mai iubite, dar și cele mai controversate preparate de la masa tradițională de Paște, dar, preparat în varianta raw-vegan, fără zahăr, fără lapte şi fără coacere, devine un adevărat deliciu sănătos! De ce ai nevoie pentru prepararea lui? De îndemânare și de ingrediente... vii!
Joi, 05.04.2018, 09:46Dacă te-ai plictisit de rețeta clasică de drob și vrei să încerci un preparat gustos și ușor de pregătit încearcă drob vegan, o rețetă ce combină cele mai bune verdețuri de primăvară.
Joi, 05.04.2018, 09:40In Joia Mare se rostește o rugăciune speciala, și anume rugaciunea Sfântului Ierarh Antim Ivireanul, inchinata Mântuitorului Iisus Hristos. Rostita cu precadere în Joia Mare, se spune că aceasta face minuni pentru cel care o spune.
Joi, 05.04.2018, 08:52Transportul în comun va funcționa în Noaptea de Înviere, atât Metrorex cât și Regia Autonomă de Transport publicând programul trenurilor și al autobuzelor. Program Metrorex Trenurile de metrou vor...
Joi, 05.04.2018, 08:31Românii s-ar putea bucura de o vacanță mai lungă de Paște. Este vorba de zece zile libere de .
Joi, 05.04.2018, 08:13Cu ciocolată italienească din abundenţă şi alune. Este o propunere inedită pentru a revigora tradiţionalul cozonac şi care vine de la câţiva maeştri în ale dulciurilor. E şi lesne de înţeles de ce reţetele încep să fie reinterpretate: românii au început să devină tot mai pretenţioşi, spun cofetarii.
Joi, 05.04.2018, 08:10Saptamana Mare sau Saptamana Patimilor abunda in semnificații și tradiții, așadar femeile trebuie sa se imparta intre treburile gospodarești și randuielile bisericești. Iata in ce zi trebuie sa prepari cozomacii, pasca si ouale rosii.
Joi, 05.04.2018, 08:06În Joia Mare se prăznuieşte spălarea picioarelor apostolilor de către Hristos, Cina cea de Taină, la care s-a instituit Taina Împărtăşaniei (Euharistia), rugăciunea din grădina Ghetsimani şi vinderea Domnului de către Iuda. În seara acestei zile, creştinii merg la Denia celor 12 Evanghelii. Joia Mare este cunoscută, mai ales în cultura populară actuală, ca ziua în care se înroşesc ouale.
Joi, 05.04.2018, 07:59Rugăciunea aceasta să o spui Joia Mare, neapărat! Rugăciunea din Sfânta şi Marea joi! Are putere mare, în ziua când Hristos a instituit Sfânta Împărtăşanie, S-a rugat pentru noi cu rugăciunea cea mai presus de...
Miercuri, 04.04.2018, 23:49De ce e mare Săptămâna mare? Iisus Hristos se naşte sau învie de Paşte? Sunt întrebări în faţa cărora mulţi români caută răspunsurile. În aceste zile, religia este un subiect intens dezbătut. Ce cred oamenii, vedeţi într-un reportaj din satul românesc! Iar răspunsurile sunt...memorabile!
Miercuri, 04.04.2018, 19:42Sunt peste 15 mii de biserici în ţară şi toate sunt verificate, săptămâna aceasta, de pompieri. Anul trecut, în noaptea de Înviere, o mie de apeluri de urgenţă au fost primite la 112, aşa că autorităţile vor fi în alertă.
Miercuri, 04.04.2018, 19:26Metrorex vine în întâmpinarea călătorilor şi anunţă programul circulaţiei trenurilor de metrou pentru perioada Sărbătorilor Pascale.
Miercuri, 04.04.2018, 15:42Lumina Sfântă de la Ierusalim va fi adusă sâmbătă seară în Bucureşti cu un avion special, închiriat de Patriarhie, urmând să fie oferită credincioşilor de către Patriarhul Daniel la slujba de Înviere de la Catedrala Patriarhală.
Miercuri, 04.04.2018, 14:55Dupa Saptamana Patimilor, credincioșii sarbatoresc prima zi de Paşte, ziua Invierii Mantuitorului, o zi plina de tradiții și semnificații pentru credinciosi.
Miercuri, 04.04.2018, 10:45Doar câteva zile au mai rămas până când creștin ortodocșii vor sărbători Paștele, iar dacă nu ați stabilit ce veți pune pe masă și v-ați plictisit de preparatele tradiționale, Vlădutz, bucătarul de la ”Neatza” vă propune să gătiți trei rețete delicioase.
Miercuri, 04.04.2018, 09:22Din cele mai vechi timpuri, oamenii țin cont de obiceiurile din această ultimă săptămână de dinaintea Paștelui. Miercuri este ultima zi în care se mai poate coase ori călca, iar muncile la câmp sunt în totalitate interzice. Totodată, creștinii merg seara la denie.
Miercuri, 04.04.2018, 09:13Dacă vrei să ieși din tipare, anul acesta, reţetă de pasca cu ciocolată este numai bună. Cei mici vor fi încântaţi, iar familia te va considera o gospodină desăvârşită.
Miercuri, 04.04.2018, 09:00PAŞTE 2018. Încă de la începuturile creştinismului, mielul a fost unul dintre simbolurile religioase ale noii religii, ţinute la mare cinste. Profeţii biblici îl desemnaseră sub acest nume pe Dumnezeu întrupat în om, iar Ioan Botezătorul, spusese arătându-l pe Iisus Hristos poporului iudeu
Miercuri, 04.04.2018, 08:38Pe langă randuielile bisericești, există o serie de tradiții și superstiții stramoșești legate de Sarbatoarea Invierii. Una dintre ele vorbește despre sufletele celor care mor in ziua de Paști.
Marti, 03.04.2018, 23:06Paștele, cea mai importanta sarbatoare a creștinatatii abunda in tradiții și superstiții. Pe langa bucatele tradiționale pregatite pentru masa de Paști, o superstiție importanta este legata de lumanarea de la slujba de Inviere.
Marti, 03.04.2018, 22:35Sambata Mare este ultima zi din Postul Paștelui și ziua in care toți credicioșii așteapta Invierea lui Iisus. Iata ce trebuie sa faci in aceasta zi pentru a avea parte de bine tot anul.
Marti, 03.04.2018, 20:45Lucsandra Săndulescu, în direct din Piața Obor din Capitală, a vorbit cu Loredana Albu, reprezentatnt UNCAPI & Cooperativa Țara Mea, despre prețul alimentelor de bază în perioada Paștelui.
Marti, 03.04.2018, 09:21În Săptămâna Patimilor, toţi creştinii se pregătesc să întâmpine Sfânta Sărbătoare a Învierii Domnului. Este vorba atât de o pregătire sufletească, cât şi de una trupească.
Marti, 03.04.2018, 08:28Predica ortodoxă din Marțea Mare le amintește credincioșilor că trebuie să se întărească în post, să nu cedeze lenei și adormirii sufletești, să păstreze trezvia duhovnicească.
Marti, 03.04.2018, 08:15Din Duminica Floriilor și până în Sâmbăta dinaintea Paştelui, suflarea credincioasă traversează Săptămâna Mare (sau Săptămâna Patimilor), perioadă de post, rugăciune și tristețe, rememorând chinurile...
Luni, 02.04.2018, 20:40