Gheorghe Pop, bătrânul din Breb (Maramureș) care l-a impresionat până la lacrimi pe Liviu Vârciu în emisiunea „Poftiți pe la noi: Poftiți prin țară”, a murit. Bărbatul a fost găsit carbonizat în propria casă.
Vineri, 06.10.2023, 14:33Nea Marin, Liviu Vârciu, Sorana și Cătălin Cazacu au avut parte de o provocare la ferma de bizoni. Cei patru au fost puși să dea de mâncare animalelor, iar gazda emisiunii „Poftiți pe la noi: Poftiți prin țară” a tras o sperietură pe măsură când a văzut că bizonii se apropie de ei.
Margherita de la Clejani a făcut senzație în Focșani cu mișcările sale provocatoare într-o remorcă de tractor, la scurt timp după ce nea Marin a trimis-o alături de Nico și Andrei Ștefănescu să facă rost de mâncare pentru bizoni.
Liviu Vârciu și Andrei Ștefănescu s-au aliat împotriva lui nea Marin încă o dată. Cei doi l-au șicanat tot drumul spre noua locație, iar lucrurile au luat o întorsătură neașteptată când Liviu Vârciu a început să-l stropească cu apă.
Margherita de la Clejani a avut parte de un incident neașteptat în ediția 22 din „Poftiți pe la noi: Poftiți prin țară”. Vedeta a decis să se relaxeze într-o barcă cu vâsle, însă s-a dezechilibrat și a căzut. Iată cum au reacționat colegii și nea Marin când au văzut-o.
După o plimbare cu peripeții în căruța trasă de cai, Margherita de la Clejani a experimentat o activitate pe care nu a mai încercat-o niciodată. Nici măcar un cârcel la picior nu a împiedicat-o să testeze ceva nou la show-ul lui nea Marin.
În calitate de consilieri ai lui nea Marin la "Poftiți pe la noi: Poftiți prin țară", Liviu Vârciu și Andrei Ștefănescu sunt provocați să ducă la bun sfârșit diferite sarcini, alături de ceilalți invitați. La Tecuci, cei doi au refuzat să facă ceva.
Invitații lui nea Marin din zona Vrancei au fost impresionați de peisajul din Delta Siretului. Margherita de la Clejani, Cătălin Cazacu, Nico și Sorana au venit pregătiți de muncă, dar și de distracție.
Ediția 22 din show-ul Poftiți pe la noi: Poftiți prin țară, din dată de 23 ianuarie 2022. Cele șase vedete pe care Nea Marin le pofteşte alături de el tocmai la Focșani sunt Liviu Vârciu, Andrei Ștefănescu, Margherita de la Clejani, Nico,...
Liviu Vârciu a făcut dezvăluiri despre fratele și tatăl pe care i-a pierdut, în ediția 21 a emisiunii Poftiți pe la noi: Poftiți prin țară.
Daniela Crudu a fost infectată cu noul coronavirus și a fost nevoită să părăsească emisiunea Poftiți pe la noi: Poftiți prin țară, de la Antena 1.
Ana Baniciu a îmbrăcat haine populare și a participat la o șezătoare, în ediția 21 a emisiunii Poftiți pe la noi: Poftiți prin țară, de la Antena 1. A fost momentul în care a vorbit despre căsătorie.
Ana Baniciu, Raluka și Andrei Ștefănescu s-au bătut cu frișcă și au făcut un show de zile mari, în ediția 21 a emisiunii Poftiți pe la noi: Poftiți prin țară, de la Antena 1.
Anda Călin, iubita lui Liviu Vârciu, a fost filmată în așternuturi încă de la primele ore ale dimineții, în ediția 21 a emisiunii Poftiți pe la noi: Poftiți prin țară.
Raluka a fost atât de impresionată de un ghid din Alba Iulia încât a făcut un gest complet neașteptat, în ediția 21 a emisiunii Poftiți pe la noi: Poftiți prin țară, de la Antena 1.
Nea Marin a bătut pe la uși încă de la primele ore ale dimineții, pentru a da trezirea vedetelor. Totuși, surpriza a fost mare atunci când Liviu Vârciu și Andrei Ștefănescu i-au venit de hac. Chiar și Daniela Crudu i-a pregătit o surpriză.
În ediția 21 din show-ul Poftiți pe la noi: Poftiți prin țară, din dată de 18 ianuarie 2022, cu lacrimi în ochi, Liviu Vârciu a mărturisit faptul că ține foarte mult la Nea Marin, atât de mult încât îl consideră ca fiind un adevărat...
În ediția 21 din show-ul Poftiți pe la noi: Poftiți prin țară, din dată de 18 ianuarie 2022, când Nea Marin a anunțat faptul că Daniela Crudu a plecat din emisiune fiindcă a fost infectată cu noul coronavirus, toți au fost mai mult decât...
În ediția 21 din show-ul Poftiți pe la noi: Poftiți prin țară, din dată de 18 ianuarie 2022, nea Marin și vedetele sale au avut de îndeplinit tot felul de sarcini. În a treia zi petrecută la Alba Iulia, toți au avut șansa de-a se bucura de...
În ediția 21 din show-ul Poftiți pe la noi: Poftiți prin țară, din dată de 18 ianuarie 2022, Nea Marin a mers la o cofetărie din Alba Iulia. Acolo, vedetele s-au împărțit pe echipe și au primit tot felul de sarcini. Totuși, în timp ce...
În ediția 21 din show-ul Poftiți pe la noi: Poftiți prin țară, din dată de 18 ianuarie 2022, nea Marin a fost luat prin surprindere în a treia zi petrecută de vedete la Alba Iulia. Deși venise „pornit” să facă instrucție cu toți...
Andrei Ștefănescu și Raluka s-au bătut cu apă în bucătăria unui restaurant din Alba Iulia, în ediția 20 a emisiunii Poftiți pe la noi: Poftiți prin țară.
Liviu Vârciu și Virgil Mănescu au primit de la Nea Marin rolul de livratori de mâncare în Alba Iulia. Înainte ca cei doi să plece, Daniela Crudu a făcut un gest ce i-a surprins pe toți în ediția 20 a emisiunii Poftiți pe la noi: Poftiți prin țară.
Vedetele din ediția 20 a emisiunii Poftiți pe la noi: Poftiți prin țară au gătit la fierul de călcat și la placa de păr. Ana Baniciu și Raluka în bucătărue,
Daniela Crudu a arătat tuturor o poză cu ea la vârsta de 18 ani și toți au fost uimiți atunci când au văzut cum arăta aceasta, înainte de operațiile estetice. După comentariul lui Nea Marin, bruneta s-a supărat și a izbucnit în lacrimi, în ediția 20 a show-ului Poftiți pe la noi: Poftiți prin țară.
Daniela Crudu a ales să poarte o ținută complet neașteptată, în ciuda frigului de afară, la emisiunea Poftiți pe al noi: Poftiți prin țară. Când au văzut-o, Raluka și Ana Baniciu au reacționat imediat.
Nea Marin a venit să dea trezirea vedetelor din ediția 20 a emisiunii Poftiți pe la noi: Poftiți prin țară, dar nu mică i-a fost surpriza atunci i-a surprins împreună pe Daniela Crudu și pe Virgil Mănescu.
În ediția 20 din show-ul Poftiți pe la noi: Poftiți prin țară, din dată de 17 ianuarie 2022, Raluka și Andrei Ștefănescu s-au bătut cu apă. Raluka și Andrei Ștefănescu munceau în bucătăria unui restaurant din Alba Iulia atunci când...
În ediția 20 din show-ul Poftiți pe la noi: Poftiți prin țară, din dată de 17 ianuarie 2022, Liviu Vârciu și Virgil Mănescu au primit de la Nea Marin rolul de livratori de mâncare în Alba Iulia. Înainte ca cei doi să plece, Daniela Crudu...
În ediția 20 din show-ul Poftiți pe la noi: Poftiți prin țară, din dată de 17 ianuarie 2022, în a doua zi a aventuri de la Alba Iulia, Nea Marin s-a trezit la primele ore ale dimineții și a început să bată la ușile vedetelor, pentru a da...
În cea de-a șaptea săptămână a noului sezon, difuzată duminică de la ora 20:00 și luni și marţi de la 20:30, la Antena 1, cele șase vedete pe care Nea Marin le pofteşte alături de el tocmai la Alba Iulia sunt Liviu Vârciu, Andrei...
Nea Marin și vedetele au făcut un ritual de alungare a iernii. Fiecare a dat viață unui personaj și toți au făcut spectacol în jurul focului, în ediția 19 a emisiunii Poftiți pe la noi: Poftiți prin țară.
Nea Marin și vedetele s-au costumat și au mers printr-o localitate pentru a „speria iarna” și pentru a aduna bani de la trecători. Nu a durat mult și Daniela Crudu a ajuns în mașina poliției.
La scurt timp după ce s-au urcat în șura unui hambar, Raluka și Ana Baniciu au pus la cale un plan ca să îi vină de hac lui Nea Marin, în ediția 19 a emisiunii Poftiți pe la noi: Poftiți prin țară.
Daniela Crudu și Virgil Mănescu au făcut show la muls vaca, în ediția 19 a emisiunii Poftiți pe la noi: Poftiți prin țară. Ana Baniciu a dezvăluit ce anume i-a adus o sperietură de zile mari.
În ediția 19 a emisiunii Poftiți pe la noi: Poftiți prin țară, Daniela Crudu i-a surprins pe toți cu ținuta aleasă. Cu tocuri înalte și colanți din latex, bruneta a întors toate privirile.
Vedetele au avut parte de o trezire în forță în ediția 19 a emisiunii Poftiți pe la noi: Poftiți prin țară. Am putut afla nu doar ce relație există între Virgil Mănescu și Daniela Crudu, ci și cum arată Ana Baniciu și Raluka la primele ore ale dimineții.
Nea Marin a avut parte de o surpriză de zile mari atunci când a deschis ușa dormitorului lui Virgil Mănescu, celebrul somelier. Gazda emisiunii Poftiți pe la noi: Poftiți prin țară a făcut o descoperire complet neașteptată în ediția 19 a show-ului de la Antena 1.
În ediția 19 din show-ul Poftiți pe la noi: Poftiți prin țară, din dată de 16 ianuarie 2022, Nea Marin a pus vedetele la treabă și sarcinile nu au fost nici puține și nici ușoare. Una dintre acestea a presupus ca Liviu Vârciu, Andrei...
În ediția 19 din show-ul Poftiți pe la noi: Poftiți prin țară, din dată de 16 ianuarie 2022, Nea Marin și vedetele s-au costumat și și-au pus măști și au pornit printr-o localitate ca să „sperie iarna”. S-a lăsat cu zarvă mare și,...
În ediția 19 din show-ul Poftiți pe la noi: Poftiți prin țară, din dată de 16 ianuarie 2022, Nea Marin a pus vedetele la treabă în ediția 19 a emisiunii Poftiți pe la noi: Poftiți prin țară, de la Antena 1. La un moment dat, Ana Baniciu...
În ediția 19 din show-ul Poftiți pe la noi: Poftiți prin țară, din dată de 16 ianuarie 2022, nea Marin a trimis-o pe Daniela Crudu să mulgă vaca. Chiar dacă nu este pentru prima oară când bruneta primește o astfel de sarcină la emisiunea...
Pregătirile au fost în toi pentru târgul din Botiza, județul Maramureș. Nea Marin și vedetele au aranjat totul în detaliu, iar evenimentul a fost unul spectaculos și cu momente memorabile. Totodată, gazda emsiunii a fost provocată de Jador să danseze pe manele și a ieșit show.
Liviu Vârciu și Andrei Ștefănescu l-au păcălit pe nea Marin, după ce au fost trimiști în sat să facă rost de animale pentru târg. Iată cum a reacționat gazda emisiunii și ce a urmat după.
Ultima zi alături de nea Marin a venit cu alte activități pentru Liviu Vârciu, Andrei Ștefănescu, Ruby, Shift, Lino Golden și Jador. Vedetele au fost trimise la localnicii din zona pentru a face rost de animale.
Andrei Ștefănescu, Ruby, Shift, Lino Golden și Jador nu au scăpat de reptițiile de dans pentru târgul din Botiza, județul Maramureș. Vedetele trebuie să facă un moment spectaculos în cadrul evenimentului, iar Jador a fost pus pe șotii la repetiții.
Liviu Vârciu și-a găsit „mama” din Maramureș în ediția 15 din „Poftiți pe la noi: Poftiți prin țară”. Femeia a întâmpinat vedetele cu brațele deschide și l-a emoționat pe artist cu mărturisirile sale.
Ediția 15 din „Poftiți pe la noi: Poftiți prin țară” a venit cu o surpriză plăcută pentru nea Marin. Gazda emisiunii și vedetele au fost surprinși de la primele ore ale dimineții de apariția unui preot.
Shift a avut parte de un moment dificil în ediția 14 din „Poftiți pe la noi: Poftiți prin țară”. Artistului i s-a făcut rău, iar Ruby și Lino Golden i-au adus apă pentru a-l ajuta.
Ediția 14 din „Poftiți pe la noi: Poftiți prin țară” a fost una a confesiunilor. Liviu Vârciu a povestit cu lacrimi în ochi despre copilăria sa, la scurt timp după ce Jador a abordat același subiect.