O nouă ediție a show-ului iUmor, un nou număr inedit. De această dată, în ediția a patra a emisiunii de la iUmor, pe scenă a urcat Gabriel Chioseaua, un artist complet.
Vineri, 04.10.2019, 21:11S-a îmbrăcat ca Michael Jackson, însă numărul lui, cu tot cu recitat poezii, cântat și dansat, n-a reușit să-i cucerească pe jurați. Totuși, Gabriel Chioseaua a reușit, însă, să-și surprindă iubita.
Vineri, 04.10.2019, 21:07Cea de-a patra ediție a emisiunii iUmor a început în forță, iar printre concurenții care au reușit să facă spectacol a fost și Paul Mirea.
Vineri, 04.10.2019, 20:30A venit tocmai din Statele Unite ale Americii la iUmor și a oferit un număr extraordinar, ce i-a lăsat fără cuvinte pe jurați. Tom Franek iubește să cânte la pian, însă nu o face ca oricine.
Vineri, 04.10.2019, 20:22Marți, 1 octombrie, Chefi la cuțite a fost lider detașat de piață cu aproape 1,9 milioane de români, ce au privit emisiunea în minutul de maximă audiență de la 20.48. Telespectatorii Antena 1 au avut parte de o nouă ediție plină de surprize și de un clasament al amuletelor în care chef Cătălin Scărlătescu și-a adăugat cel de-al treilea avantaj.
Miercuri, 02.10.2019, 12:39Săptămâna aceasta a adus preparate sofisticate și noi surprize în bucătăria celui mai iubit show culinar, astfel că Chef Florin Dumitrescu a oferit primul său cuțit de aur.
Miercuri, 02.10.2019, 08:41Chefi la cutite. Ediția 8, 1 octombrie 2019. Sorin Bontea, Florin Dumitrescu și Cătălin Scărlătescu și-au reluat locurile la bancurile de lucru în lupta pentru cea de-a opta amuletă. Dacă până în acest moment astrele i-au surâs lui chef Bontea, cel care conduce și clasamentul avantajelor detașat, colegii săi de platou par să nu fie intimidați de acest lucru!
Marti, 01.10.2019, 20:51Chefi la cutite. Ediția 8, 1 octombrie 2019. Horea Onofrei are 11 ani şi vine din Timişoara! Pasiunea lui pentru bucătărie a descoperit-o de curând şi vrea să încerce experienţa show-ului culinar Chefi la cuţite! Micul concurent a gătit tabule cu humus!
Marti, 01.10.2019, 20:50Luni, 30 septembrie, Chefi la cuțite a fost lider detașat de piață pe toate categoriile de public, cu peste 2 milioane de români, ce au privit emisiunea în minutul de maximă audiență de la 20:52.
Marti, 01.10.2019, 12:00Ediția 7 din sezonul 7 "Chefi la cuțite" a avut momente pline de suspans și de râsete. Povești de viață s-au îmbinat cu farfurii frumos lucrate și cu preparate gustoase pe care chefii le-au apreciat oferind concurenții mult râvnitul cuțit care le oferă șansa de a merge mai departe.
Luni, 30.09.2019, 23:50Chefi la cuțite. Ediția 7, 30 septembrie 2019. Al doilea cuțit de aur din sezonul 7 este pus pe masă! Chef Florin Dumitrescu i-l oferă lui Ernesto Dosman, concurentul pe care mizează pentru echipa sa. Are 47 de ani, este executive chef și trăiește în Braşov! Ernesto e originar din Panama şi şi-a cunoscut nevasta româncă pe un vas de croazieră!
Luni, 30.09.2019, 23:30Chefi la cuțite, Ediția 7, 30 septembrie. Diana Oprea i-a pus gând rău lui chef Scărlătescu. "Trimisă" de familie la "Chefi la cuțite", concurenta de 32 de ani are un fiu care vrea să-i ia locul cu orice preț lui Cătălin.
Luni, 30.09.2019, 22:00Chefi la cuțite. Ediția 7, 30 septembrie 2019. Andrei Ghirocean 28 de ani, este bucătar și vine din Timişoara! Povestea lui de viață pare un scenariu de film cu mafioți. S-a lăsat pradă unor dependențe care i-au creat numai probleme. Bucătăria l-a adus pe drumul cel bum.
Luni, 30.09.2019, 22:00Chefi la cuțite. Ediția 7, 30 septembrie 2019. Oamenii care vin la "Chefi la cuțite" sunt talentați, sunt speciali și fiecare are ceva aparte de arătat. O glumă, un chip, o farfurie senzațională. Mircea Bratosin e asistent fizio-terapie şi vine din Oradea. Este un concurent mai deosebit pentru că suferă de albinism.
Luni, 30.09.2019, 21:40Chefi la cuțite. Ediția 7, 30 septembrie 2019. Robert Andronic are 13 ani, este elev și vine tocmai din Bacău. Puştiul pratică judo şi găteşte de la vârsta de cinci ani. Cinci ani??? Micul concurent, poreclit Jackson, e pasionat de bucătăria moleculară şi foarte încrezător în ceea ce face, motiv pentru care nu are deloc emoții în fața chefilor. Mai ales că... seamănă leit, pare copia fidelă a lui chef Florin Dumitrecu.
Luni, 30.09.2019, 21:10Biţă Dobirca are 51 de ani, este casnică și vine din Focşani. Se pricepe de minune la mâncare tradițională românească și, desigur, gătește în stil moldovenesc.
Luni, 30.09.2019, 21:05Chefi la cutite. Ediția 6, 30 septembrie 2019. Mihai Ionescu are 23 de ani, este student și s-a născut la Bucureşti! Ce are el deosebit? Un mare vis pentru care a venit la "Chefi la cuțite". Mihai îşi doreşte să fie bucătar în propriul restaurant!
Luni, 30.09.2019, 20:50Adriana Rusu îşi doreşte o cofetărie plină de flori! Concurenta are 32 de ani, e cântăreaţă şi a venit la Chefi la cuţite să vadă ce înseamnă să lucrezi sub presiune într-o bucătărie! A gătit un cheescake la rece!
Luni, 30.09.2019, 20:45Al doilea cuțit de aur din sezonul 7 este pus pe masă! Chef Florin Dumitrescu i-l oferă lui Ernesto Dosman, concurentul pe care mizează pentru echipa sa. Are 47 de ani, este executive chef și trăiește în Braşov! Ernesto e originar din Panama...
Luni, 30.09.2019, 20:36Andrei Ghirocean 28 de ani, este bucătar și vine din Timişoara! Povestea lui de viață pare un scenariu de film cu mafioți. S-a lăsat pradă unor dependențe care i-au creat numai probleme. Bucătăria l-a adus pe drumul cel bum.
Luni, 30.09.2019, 20:21Chefi la cuțite, Ediția 7, 30 septembrie 2019. Cel mai iubit show culinar continuă cu o nouă ediție completată de o luptă piperată pentru cea de-a şaptea amuletă, între chefii Bontea, Dumitrescu și Scărlătescu.
Luni, 30.09.2019, 20:10Robert Andronic are 13 ani, este elev și vine tocmai din Bacău. Puştiul pratică judo şi găteşte de la vârsta de cinci ani. Micul concurent, poreclit Jackson, e pasionat de bucătăria moleculară şi foarte încrezător în ceea ce face, motiv...
Luni, 30.09.2019, 19:34Mihai Ionescu are 23 de ani, este student și s-a născut la Bucureşti! Ce are el deosebit? Un mare vis pentru care a venit la "Chefi la cuțite". Mihai îşi doreşte să fie bucătar în propriul restaurant!
Luni, 30.09.2019, 19:06Adriana Rusu îşi doreşte o cofetărie plină de flori! Concurenta are 32 de ani, e cântăreaţă şi a venit la Chefi la cuţite să vadă ce înseamnă să lucrezi sub presiune într-o bucătărie! A gătit un cheescake la rece!
Luni, 30.09.2019, 18:57Ediția trei din iUmor, sezonul șapte a fost plină de surprize. Irena Boclincă, s-a întors în forță și a făcut un mare show, Daniel Farcaş, extraterestrul de la iUmor l-a făcut pe Mihai Bendeac să apeleze la manetă și Dan Badea a fost victima unei contorsioniste.
Vineri, 27.09.2019, 22:52După o discuție dintre jurații de la iUmor despre anxietatea socială, în care Delia se plânge că se simte stânjenită de oamenii din lift, concurenta Alida Coman vine să vorbească despre oamenii antisociali printr-un moment de stand up.
Vineri, 27.09.2019, 21:50Sorin Datcu a venit la iUmor și a prezentat un moment legat de un sondaj de opinie, moment care s-a lăsat cu căscat pentru toată lumea.
Vineri, 27.09.2019, 21:33Silviu Gherman, concurentul față de care atât Delia, cât și Mihai Bendeac își declarau toată admirația la audițiile sezonului 6, și-a făcut din nou apariția pe scena de la iUmor prezentând un număr excepțional.
Vineri, 27.09.2019, 21:04După o discuție dintre jurații de la iUmor despre anxietatea socială, în care Delia se plânge că se simte stânjenită de oamenii din lift, concurenta Alida Coman vine să vorbească despre oamenii antisociali printr-un moment de stand up.
Vineri, 27.09.2019, 18:04Sorin Datcu a venit la iUmor și a prezentat un moment legat de un sondaj de opinie, moment care s-a lăsat cu căscat pentru toată lumea.
Vineri, 27.09.2019, 17:56Silviu Gherman este concurentul față de care atât Delia, cât și Mihai Bendeac își declarau toată admirația la audițiile sezonului 6. ”Eu știu exact cine ești, ce faci, te-am urmărit de-a lungul timpului. De această dată, concurentul...
Vineri, 27.09.2019, 17:49Magic Mini a imitat pe scena de la iUmor momentul cu piticul din filmul Twin Peaks, difuzat în urmă cu 30 de ani! Juraţii însă nu prea l-au înţeles..
Vineri, 27.09.2019, 17:39Ediția cu numărul șase a venit cu multe emoții pentru jurați. Au avut parte de povești uimitoare ale concurenților și de revederi neașteptate, și nici preparatele delicioase nu au lipsit.
Marti, 24.09.2019, 23:59Momente de panică în sezonul 7 din emisiunea Chefi la cuțite! Ambulanța a venit de urgență pentru Chef Cătălin Scărlătescu. Juratului i s-a făcut rău în culise!
Marti, 24.09.2019, 23:05Diseară, de la 20:00, pe Antena 1, cei trei maeștri ai gastronomiei își vor relua locurile la bancurile de lucru Chefi la cuțite pentru o nouă luptă de amuletă.
Marti, 24.09.2019, 12:24Marți, 23 septembrie, Chefi la cuțite a fost lider de piață cu peste 1,6 milioane de români, ce au privit emisiunea în minutul de maximă audiență de la 21.07.
Marti, 24.09.2019, 12:04Dan Ţuţu i-a cucerit pe telespectatori şi şi-a asigurat din nou un loc în finala iUmor cu un moment savuros de stand up. Povestind despre greutãţile pe care le-a trãit ca elev în România, dar şi despre examenul de Bacalaureat, Dan i-a convins pe telespectatori cã locul sãu este în marea finalã a show-ului.
Luni, 23.09.2019, 17:07O nouă luptă culinară îi va aduce luni, de la 20:00, pe chefii Bontea, Dumitrescu și Scărlătescu din nou la bancurile de gătit. Cea mai ofertantă probă de până acum, în ceea ce privește ingredientele, le va oferi maeștrilor Chefi la cuțite și un avantaj pe măsură, ce va face ca războiul să înceapă înainte ca Gina Pistol să dea startul probei.
Vineri, 20.09.2019, 11:08Un număr de BDSM, în care concurenta va încerca să arate cum se domină un bărbat, va stârni păreri contradictorii între cei trei jurați mâine, de la ora 20:00, la Antena 1. Kennya practică BDSM-ul de 10 ani și este hotărâtă să transmită un mesaj pe scena iUmor: femeia este puternică și a fost creată pentru a fi divinizată.
Joi, 19.09.2019, 12:54Încă un concurent excentric şi-a făcut apariția în fața chefilor! Gallo Mariano- un tânăr actor italian, pe care lumea îl cunoaște sub numele său de scenă: Priscilla din Mykonos. Personajul său s-a născut în urma unei propuneri din...
Marti, 17.09.2019, 19:35În seara aceasta, de la 20:00, cea mai iubită emisiune culinară dă startul unei noi runde de jurizări din sezonul 7, un sezon electrizant ce continuă să îi ia prin surpridere atât pe chefi, cât și pe telespectatori.
Marti, 17.09.2019, 12:32Tot în cea de-a treia ediție a emisiunii Chefi la cuțite din sezonul 7, Alexandru Popa a venit să demonstreze că este un bucătar în adevăratul sens al cuvântului.
Luni, 16.09.2019, 23:16Moment de senzație în sezonul 7 al emisiunii Chefi la cuțite! În bucătărie a venit celebrul și inegalabilul Pipino de România!
Luni, 16.09.2019, 22:57La ediția a treia din sezonul 7 al emisiunii Chefi la cuțite aflăm nu doar rețete savuroase, ci și povești de viață incredibile!
Luni, 16.09.2019, 22:18Un alt concurent care a venit să facă senzație în ediția a treia a sezonului 7 Chefi la cuțite este și Dragoș Pop! Concurentul chiar i-a lăsat mască pe cei trei jurați!
Luni, 16.09.2019, 22:04E frumoasă, e sexy și...se pricepe extrem de bine la gătit! În a treia ediție a emisiunii Chefi la cuțite sezon 7 și-a făcut apariția Diana Munteanu!
Luni, 16.09.2019, 21:59SBogdan Rati este de meserie inginer, dar s-a lăsat de construcții și a devenit bucătar! A venit la emisiunea Chefi la cuțite pentru a demonstra că are tot ceea ce îi trebuie pentru a câștiga emisiunea!
Luni, 16.09.2019, 21:20Tot în cea de-a treia ediție a emisiunii Chefi la cuțite din sezonul 7, cei trie chefi au intrat în bucătărie pentru o super confruntare culinară, cu o miză importantă: câștigarea unei amulete!
Luni, 16.09.2019, 21:13Malvina Ion are 18 ani și provine dintr-o familie de țigani argintari! Concurenta a impresionat nu doar prin frumusețe, ci și prin talentul culinar!
Luni, 16.09.2019, 20:59Primul concurent, Alfred Olteanu, a venit în cea de-a treia ediție a emisiunii Chefi la cuțite ca să facă senzație cu o super rețetă de burrito mexican! Cine ar fi crezut că un campion la kendama jonglează atât de bine și în bucătărie?
Luni, 16.09.2019, 20:19