Virgil Musta a transmis un mesaj liniștitor, explicând că nu avem motive de panică, în privința bolii numite „variola maimuței”. Totodată, doctorul a oferit explicații la simptomele și modalitățile de prevenire ale bolii.
Marti, 24.05.2022, 14:43Autoritățile din România au anunțat că ne aștepată valul 5 al pandemiei, alături de recomandările lor au și-au făcut auzită vocea și medicii, printre care Virgil Musta, şeful Secţiei de Boli Infecţioase de la Spitalul de Boli Infecţioase ”Victor Babeş” din Timişoara, atrage atenţiacă urmează valul al cincilea al pandemiei care va aduce şi pierderi de vieţi omeneşti. Medicul face din nou apel la responsabilitate şi la prevenţie.
Joi, 30.12.2021, 12:59Apar primele informații despre vaccinarea în masă împtoriva Covid-19, dar specialiștii din România trag un semnal de alarmă! Virgul Musta, șeful secției de boli infecțioase Spitalul "Victor Babeș" din Timișoara, explică ce riscuri există în prezent.
Miercuri, 19.08.2020, 12:18Școlile din România ar urma să fie redeschise pe 15 septembrie, însă unii dintre elevi ar putea să-și înceapă anul școlar online, potrivit medicului Virgil Musta. Acesta consideră că elevii care suferă de alte boli ori care au părinți ce prezintă comorbidități și riscă să facă o formă gravă de coronavirus ar trebui să-și continue studiile online.
Marti, 18.08.2020, 08:48Numărul persoanelor infectate cu noul coronavirus a depășit 71.000 în România, iar cele mai multe cazuri înregistrate provin de pe litoral, potrivit medicului Virgil Musta, șeful al secției de COVID-19 de la Spitalul de Boli Infecțioase ”Victor Babeș” din Timișoara.
Luni, 17.08.2020, 14:02Medicul infecţionist Virgil Musta, de la Spitalul de Boli Infecţioase "Victor Babeş" din Timişoara, declară, luni, că, pentru o educaţie de calitate, care presupune revenirea copiilor în şcoli, sunt necesare câteva măsuri de prevenire a răspândirii formelor grave de COVID-19 atât în rândul elevilor şi al dascălilor, cât şi al familiilor acestora.
Luni, 17.08.2020, 08:51Virgil Musta, șeful secției Boli Infecțioase II de la Spitalul ”Victor Babeș” din Timișoara s-a declarat, duminică, optimist în ceea ce privește reducerea cazurilor noi de coronavirus. Cu o singură condiție: să fie luate măsurile adecvate.
Duminica, 02.08.2020, 16:58Doctorul Virgil Musta, șeful secției Boli Infecțioase II de la Spitalul Victor Babeș din Timișoara, a declarat că se teme că România va ajunge în situația Italiei, în contextul creșterii numărului de cazuri de coronavirus.
Marti, 28.07.2020, 16:27Cunoscutul medic Virgil Musta de la Spitalul de Boli Infecţioase ”Victor Babeş” din Timişoara a făcut o dezvăluire îngrijorătoare pentru români, prin care anunță că țara noastră riscă o tragedie! ”Există la ora actuală două Românii”
Luni, 27.07.2020, 10:30Celebrul medic Virgil Musta de la Spitalul de Boli Infecţioase ”Victor Babeş” din Timişoara a făcut o dezvăluire îngrijorătoare pentru români, prin care anunță că suntem foarte aproape de „a nu face față pandemiei” de coronavirus!
Sambata, 25.07.2020, 14:52Medicul Virgil Musta, de la Spitalul ”Victor Babeș” din Timișoara, a vorbit despre documentul făcut public de CNSU, potrivit căruia România va îndeplini condițiile pentru starea de urgență în perioada 1-3 august, iar în luna septembrie va ajunge la un milion de cazuri active.
Luni, 20.07.2020, 10:10Criza declanșată de coronavirus se adâncește în România, iar Virgil Musta, șeful secției de boli infecțioase de la Spitalul "Victor Babeș" din Timișoara, susține că nu mai sunt locuri deloc pentru pacienți în unitatea medicală în care lucrează.
Duminica, 19.07.2020, 18:21România a atins, în ultimele 24 de ore, un nou record de îmbolnăviri cu noul coronavirus, iar medicul Virgil Musta, șef al secției de boli infecțioase de la Spitalul ”Victor Babeș” din Timișoara se teme că sistemul de sănătate ar putea să clacheze, în cazul în care numărul de cazuri va continua să crească.
Vineri, 17.07.2020, 13:14Numărul infecțiilor cu noul coronavirus continuă să crească de la o zi la alta, motiv pentru care medicul Virgil Musta, șeful Secției de Boli Infecțioase de la Spitalul „Victor Babeș” din Timișoara, a lansat un nou avertisment pentru români, el precizând că România se află pe o pantă ascendentă a epidemiei de coronavirus.
Miercuri, 15.07.2020, 16:46Doctorul Virgil Musta de la Spitalul din Timişoara a dezvăluit problemele cu care se confruntă în spital cu pacienții care nu vor să respecte tratamentul și măsurile impuse pentru combaterea coroanvirusului.
Luni, 13.07.2020, 17:47România a intrat într-o etapă critică a pandemiei de coronavirus. Condițiile pentru instituirea stării de urgență ar putea fi îndeplinite în următoarele zile. Anunul făcut de medicul care a avut cel mai mare succes în lupta împotriva COVID-19.
Duminica, 12.07.2020, 10:55Noul coronavirus s-ar transmite, potrivit ultimelor date ale oamenilor de știință, și prin aer, iar acum Virgil Musta, medic la Spitalul ”Victor Babeș” din Timișoara, a vorbit despre acest scenariu.
Marti, 07.07.2020, 10:14Medicul Virgil Musta, cel care a salvat cei mai mulți pacienți de coronavirus, face un apel disperat adresat românilor. După explozia de cazuri de Covid-19, specialistul de la Spitalul de Boli Infecţioase ”Victor Babeş” din Timişoara, spune ca trei măsuri ne-ar putea scăpa definitiv de pandemie.
Luni, 29.06.2020, 08:57Doctorul Virgil Musta, medic în cadrul spitalul „Victor Babeş” din Timişoara şi purtător de cuvânt al instituţiei, a declarat că a observat, la unele persoane declarate vindecate de COVID-19 că, de fapt, coronavirusul a provocat unele consecințe grave, pe termen lung.
Duminica, 28.06.2020, 23:21Medicul Virgil Musta din Timișoara a declarat că cel de-al doilea val al pandemiei de coronavirus (COVID-19) pare că a început „să lovească” în anumite părţi din ţară.
Duminica, 28.06.2020, 09:15Doctorul Virgil Musta, medicul coordonator al Spitalului COVID-19 din Timișoara, a transmis un avertisment pentru întreaga țară, la debutul unei noi etape a relaxării măsurilor de siguranță ce au fost luate în contextul pandemiei de coronavirus.
Luni, 15.06.2020, 12:40"Avem în continuare transmitere comunitară. Eu cred că ar trebui să se gândească un sistem de relaxare pe zone sau domenii de activitate", a spus medicul Virgil Musta.
Luni, 08.06.2020, 11:41Medicii români, alarmați de creșterea de cazuri noi de coronavirus, după ce săptămâni întregi, țara noastră intrase în scădere în ceea ce privește bilanțul pandemiei de Covid-19. Medicul care a salvat zeci de pacienți la Timișoara, profesorul Virgil Musta, s-a arătat alarmat de întreaga situație și confirmă că există riscul impunerii unor noi restricții.
Vineri, 05.06.2020, 10:31Doctorul Virgil Musta, șeful secției de Boli Infecțioase de la Spitalul Victor Babeș din Timișoara, și-a spus părerea cu privire la dispariția noului coronavirus (COVID-19), susținând că acesta ar putea fi un virus de sezon.
Luni, 01.06.2020, 17:37După trei luni în linia întâi a pandemiei de coronavirus în România, medicul Virgil Musta, cel care a făcut minuni pentru pacienții din Timișoara, trage primele concluzii. Pentru acești români, pericolul îmbolnăvirii nu a trecut nici acum!
Luni, 01.06.2020, 10:30Virgil Musta, renumitul medic din Timișoara care a vindecat cei mai mulți români de coronavirus, a făcut apel la oameni să respecte în continuare măsurile de igienă, pentru a preveni explozia de cazuri de COVID-19.
Vineri, 15.05.2020, 12:25Medicul Virgil Musta de la Spitalul de Boli Infecţioase ”Victor Babeş” din Timişoara, cel care a reuşit să vindece peste 400 de pacienţi infectaţi cu coronavirus, a tras un semnal de alarmă şi spune că în loc de ”marea relaxare” ar trebui să avem ”marea responsabilizare”.
Joi, 14.05.2020, 21:54Eroul de la Timișoara, medicul ce a vindecat peste 400 de pacienți bolanvi de Covid-19, vrea ca toți cei care au scăpat de coronavirus să revină în spitale. Virgil Musta a declarat că nu este exclus ca leziunile pulmonare grave provocate de virus să fie în continuare prezente.
Vineri, 08.05.2020, 18:32Medicul Virgil Musta, de la Spitalul de Boli Infecţioase din Timişoara,implementează un nou protocol pentru vindecarea pacienților. Acesta a vindecat cei mai mulţi bolnavi de coronavirus din România și știe cum să cționeze corect.
Luni, 27.04.2020, 13:43Medicul Virgil Musta de la Spitalul de Boli Infecțioase din Timișoara, acolo unde mai mulți pacienți infectați cu noul coronavirus s-au vindecat, le recomandă românilor să poarte măști în spații închise.
Joi, 23.04.2020, 23:14Medicul Virgil Musta de la Spitalul Victor Babeș din Timișoara a devenit un model pentru colegii săi în lupta cu coronavirusul.
Joi, 09.04.2020, 11:29Medicul Virgil Musta, şef de secţie la Spitalul de Boli Infecţioase de la Spitalul Victor Babeş din Timişoara, unde s-au vindecat cei mai mulți români infectați cu coronavirus, a explicat cum trebuie să decontaminezi aerul și suprafețele din casă, astfel încât să nu te infectezi cu COVID-19.
Luni, 06.04.2020, 19:13Virgil Musta, medicul-erou din Timișoara, a reușit să țină piept coronavirusului. Specialistul recunoaște însă că a impus niște reguli care au fost urmate cu strictețe și astfel a reușit să protejeze și cadrele medicale, dar și pacienții.
Luni, 06.04.2020, 09:32Medicul timișorean Virgil Musta a devenit cunoscut în întreaga Românie, după ce mai mulți pacienți s-au vindecat în spitalul său.
Miercuri, 01.04.2020, 15:15Medicul Virgil Musta, de la Spitalul de Boli Infecţioase din Timişoara, care a vindecat cei mai mulţi bolnavi de coronavirus din România a făcut un avertisment dur și a mărturisit că a renunțat la cel mai de preț lucru, pentru a salva vieți amenințate de COVID-19.
Luni, 30.03.2020, 14:16Este poate cel mai cunoscut om al momentului. Vorbim de medicul care a vindecat cei mai mulţi bolnavi de coronavirus din România. Sunt zeci de oameni care au trecut prin mâinile lui şi care acum pot răsufla uşuraţi: au scăpat de temutul virus...
Luni, 30.03.2020, 13:24Dr. Virgil Musta, medic primar boli infecţioase la Spitalul „Victor Babeș” din Timișoara, a vorbit la Antena 3 despre schema de tratament folosită la bolnavii cu COVID - 19.
Vineri, 20.03.2020, 22:50Medicul Virgil Musta de la Spitalul Victor Babeș din Timișoara, acolo unde 15 persoane s-au vindecat de coronavirus, a explicat ce presupune tratamentul care a fost aplicat pacienților.
Joi, 19.03.2020, 07:06