Asia Express - Drumul Împăraților, sezon 4 și-a desemnat câștigătorii. Mihai Petre și Elwira Petre au câștigat coroanele celui mai dur reality show difuzat în România. Cei doi concurenți au primit trofeul de 30.000 de euro, după ce au au ajuns primii la linia de final. Ce mesaj a transmis MIhai Petre imediat după ce o întreagă țară a aflat deznodământul unei călătorii intense.
Luni, 29.11.2021, 11:16
Elwira Petre și micuța Catinca, fiica ei cea mare, au fost prezente în platoul Superneatza cu Răzvan și Dani. Prin videocall a fost prezent și Mihai Petre, care se află în Israel.
Luni, 29.11.2021, 11:06
Elwira Petre, câștigătoarea sezonului 4 de Asia Express, a trnamis un mesaj emoționant după difuzare Finalei show-ului.
Luni, 29.11.2021, 11:05
Asia Express: Drumul Împăraților sezon 4 a ajuns la final. Cei patru finaliști au fost: Emi, Cuza, Mihai și Elwira Petre. Lupta pentru Marele Premiu a fost una dură, iar cecul a mers la echipa formată din Elwira și Mihai Petre. Iată ce mesaj a avut Cuza după ce el și Emi de la Noaptea Târziu au ajuns în urma câștigătorilor la Irina Fodor.
Luni, 29.11.2021, 10:32
Emi și Cuza de la Noaptea Târziu au ratat la limită câștigarea sezonului 4 Asia Express. Cei doi au ajuns în urma echipei Mihai și Elwira Petre la Irina Fodor. Iată ce mesaj a postat Emi după difuzarea Finalei la Antena 1.
Luni, 29.11.2021, 10:20
În episodul 22 de Jurnal de Asia, proiect susținut de Superbet, cei din echipa de producție a emisiunii Asia Express au vorbit despre obstacolele pe care le-au întâmpinat în Israel, în ziua marii finale, pe Drumul Împăraților.
Luni, 29.11.2021, 02:02
Cuza și Emi au vorbit într-un interviu despre cele mai frumoase amintiri cu care pleacă din experiența Asia Express. Băieții de la Noaptea Târziu au dezvăluit în exclusivitate pentru a1.ro că s-au bucurat de fiecare moment trăit pe Drumul Împăraților, dar și de faptul că au ajuns atât de departe în competiție. Cei doi i-au cântat și o ultimă melodie Irinei Fodor, în Israel, etapa decisivă.
Luni, 29.11.2021, 00:22
Mihai Petre și Elwira au oferit primele declarații după ce au ieșit victorioși în Marea Finală a sezonului 4 din Asia Express - Drumul Împăraților. Concurenții au vorbit în exclusivitate pentru a1.ro despre neașteptatul moment în care au primit titlul de câștigători și premiul de 30.000 de euro.
Luni, 29.11.2021, 00:21
Ultima cursă de pe Drumul Împăraților a fost una plină de suspans și adrenalină. Finala Asia Express 2021 i-a desemnat câștigători pe Mihai Petre și Elwira. Cei doi nu și-au mai putut stăpâni lacrimile de bucurie când au aflat că au ajuns primii la Irina Fodor.
Luni, 29.11.2021, 00:16
Cuza & Emi, Mihai Petre & Elwira au vorbit pentru prima oară cu familia de când sunt în Asia Express - Drumul Împăraților. Cei patru s-au bucurat de câteva cuvinte frumoase din partea persoanelor dragi, însă dorul i-a copleșit.
Duminica, 28.11.2021, 23:38
Mihai Petre și Elwira au avut parte de un moment foarte emoționant în Marea Finală a sezonului 4 din Asia Express. Cei doi au vorbit cu lacrimi în ochi despre persoanele pe care le iubesc cel mai mult și despre momentele de durere din viața lor.
Duminica, 28.11.2021, 22:38
În Marea Finală a sezonului 4 din Asia Express - Drumul Împăraților, cele două echipe au avut parte de o experiență unică. Concurenții au ajuns la baza Fauda din Israel, iar ceea ce a urmat i-a luat prin surprindere.
Duminica, 28.11.2021, 21:50
Cuza și Emi au avut parte de o surpriză de proporții mari la autostop, în Marea Finală a sezonului 4 din Asia Express. Cei doi au urcat în mașina unui localnic, însă au rămas surprinși când au aflat că tatăl lui este român și că locuiește în Galați.
Duminica, 28.11.2021, 21:36
Marea Finală a sezonului 4 din Asia Express - Drumul Împăraților a început cu multă adrenalină pentru cele două echipe din competiție. La cea de-a treia probă pe care au avut-o de îndeplinit, Mihai Petre și Elwira au primit ajutor din partea unor turiști români care se aflau pe plaja din Tel Aviv.
Duminica, 28.11.2021, 21:11
În ediția 42 a sezonului 4 din Asia Express, din data de 28 noiembrie 2021, Irina Fodor, moderatoarea emisiunii de la Antena 1, anunță echipa câștigătoare. Mihai Petre și Elwira sunt cei care vor pleca acasă cu marele premiu în valoare de 30...
Duminica, 28.11.2021, 20:41
În ediția 42 a sezonului 4 din Asia Express, din data de 28 noiembrie 2021, Irina Fodor, moderatoarea emisiunii de la Antena 1, le face o surpriză celor patru concurenți care se duelează pentru marele premiu din finală. Cele două echipe au...
Duminica, 28.11.2021, 20:39
Cuza și Emi, Mihai Petre și Elwira sunt cele două echipe care se vor întrece cot la cot pe un traseu solicitant în Marea Finală a sezonului 4 din Asia Express - Drumul Împăraților. Înainte de a pleca în cursă, Irina Fodor le-a dat o veste importantă despre ceea ce îi așteaptă în ultima etapă a reality show-ului.
Duminica, 28.11.2021, 20:25
În ediția 42 a sezonului 4 din Asia Express, din data de 28 noiembrie 2021, echipele rămase în competiție trebuie să scrie numele a patru persoane pe care le iubesc cel mai mult pe lume și care au avut parte de o tragedie în viață. Mihai...
Duminica, 28.11.2021, 20:16
În ediția 42 a sezonului 4 din Asia Express, din data de 28 noiembrie 2021, Irina Fodor, moderatoarea emisiunii de la Antena 1, anunță cele două echipe rămase în concurs, Emi și Cuza, Mihai Petre și Elwira, că vor face instrucție militară...
Duminica, 28.11.2021, 20:01
În ediția 42 a sezonului 4 din Asia Express, din data de 28 noiembrie 2021, Emi și Cuza au parte de o super surpriză în marea finală. Tatăl șoferului catre îi duce către Irina Fodor e român, ceea ce le facilitează cu mult drumul până la...
Duminica, 28.11.2021, 19:57
În ediția 42 a sezonului 4 din Asia Express, din data de 28 noiembrie 2021, Irina Fodor, moderatoarea emisiunii de la Antena 1, anunță cele două echipe rămase în concurs, Emi și Cuza, Mihai Petre și Elwira, ce trebuie să facă în această...
Duminica, 28.11.2021, 19:46
În ediția 42 a sezonului 4 din Asia Express, din data de 28 noiembrie 2021, Irina Fodor, moderatoarea emisiunii de la Antena 1, anunță cele două echipe rămase în concurs, Emi și Cuza, Mihai Petre și Elwira, că vor primi tablete, dar și...
Duminica, 28.11.2021, 19:26
În ediția 42 a sezonului 4 din Asia Express, din data de 28 noiembrie 2021, Emi și Cuza s-au luptat ca de la egal la egal cu Elwira și Mihai Petre, dar, din păcate, au pierdut marele premiu, clasându-se pe locul doi. Cei doi concurenți sunt...
Duminica, 28.11.2021, 17:00
În ediția 42 a sezonului 4 din Asia Express, din data de 28 noiembrie 2021, Elwira și Mihai Petre s-au luptat ca de la egal la egal cu Elwira și Mihai Petre și au reușit să câștige marele premiu în valoare de 30 de mii de euro. Cei doi...
Duminica, 28.11.2021, 17:00
Duminica, 28.11.2021, 13:00
Cuza și Emi de la Noaptea Târziu au vorbit în emisiune la Dan Capatos despre experiența Asia Express 2021.
Sambata, 27.11.2021, 09:47
Mihai și Elwira Petre au fost invitați în cadrul emisiunii Xtra Night Show de la Antena Stars. Cei doi au vorbit despre competiția Asia Express sezon 4.
Vineri, 26.11.2021, 11:00
Drumul Împăraților, traseul celui de-al patrulea sezon al celui mai dur reality – show, Asia Express, ajunge la final. Duminică, 28 noiembrie, de la 20:00, Antena 1 difuzează lupta decisivă între perechile Emi – Cuza și Mihai – Elwira Petre, cele două echipe calificate în cursa pentru marele titlu și pentru premiul de 30.000 de Euro.
Vineri, 26.11.2021, 10:44
Estera Buble și Lidia Buble au format una dintre cele mai puternice echipe din sezonul 4 Asia Express. Sora artistei a mărturisit că în momentul când s-a întors acasă din competiție a plâns când și-a văzut copiii.
Joi, 25.11.2021, 16:12
Semifinala din Asia Express - Drumul Împăraților a fost una plină de emoție și tristețe pentru Lidia Buble și Estera. Nestemata din cutie a fost roșie, iar cele două au fost eliminate din competiție. La scurt timp după difuzarea momentului pe televizor, Estera a trasnmis un mesaj emoționant pe rețelele sociale.
Joi, 25.11.2021, 11:43
Aseară, în semifinala Asia Express, una dintre echipa a fost eiminată din competiție. Lidia Buble și sora ei, Estera, au părăsit Asia Express – Drumul Împăraților. Echipele au luptat cot la cot pentru a ajunge cât mai aproape de marele premiu al reality show-ului, cei 30.000 de euro.
Joi, 25.11.2021, 10:05
Mihai Petre și Elwira, Cuza și Emi sunt cele două echipe care merg în Marea Finală a sezonului 4 din Asia Express - Drumul Împăraților. Concurenții au vorbit în exclusivitate pentru a1.ro despre aventura vieții lor.
Joi, 25.11.2021, 00:05
În ediția 41 din sezonul 4 al emisiunii Asia Express, echipa formată din Estera și Lidia Buble a fost eliminată. Înainte de-a părăsi Drumul Împăraților, celebra cântăreață a îmbrăcat o rochie de mireasă.
Joi, 25.11.2021, 00:01
Ultima zi de dinaintea finalei le-a adus concurenților o cursă plină de adrenalină și emoții. După un traseu solicitant, o altă echipă a luat cufărul cu nestemata roșie și părăsește competiția Asia Express - Drumul Împăraților în semifinală.
Miercuri, 24.11.2021, 23:37
Semifinala sezonului 4 din Asia Express a venit cu o surpriză de proporții mari pentru telespectatorii Antena 1. Irina Fodor a anunțat finaliștii de pe Drumul Împăraților, după o eliminare neașteptată.
Miercuri, 24.11.2021, 23:37
Două cufere au fost luate de concurenții care au ajuns pe ultimul loc la Irina Fodor și a mai rămas doar unul. În semifinala sezonului 4 din Asia Express, echipele s-au întrecut pentru a-și păstra locul în competiție.
Miercuri, 24.11.2021, 23:10
În ediția 41 a sezonului 4 din Asia Express, din data de 24 noiembrie 2021, Irina Fodor, moderatoarea emisiunii de la Antena 1, anunță că Estera și Lidia Buble au fost eliminate din competiție. Înainte de a pleca spre România, Lidia Buble...
Miercuri, 24.11.2021, 22:50
În ediția 41 a sezonului 4 din Asia Express, din data de 24 noiembrie 2021, Irina Fodor, moderatoarea emisiunii de la Antena 1, dezvăluie ce diamant se află în cufărul pe care l-au primit Lidia și Estera Buble. Din păcate, diamantul este roșu,...
Miercuri, 24.11.2021, 22:48
În ediția 41 a sezonului 4 din Asia Express, din data de 24 noiembrie 2021, Irina Fodor, moderatoarea emisiunii de la Antena 1, îi trimite într-o nouă misiune pe concurenții rămași în competiție. De data aceasta, echipele trebuie să ceară...
Miercuri, 24.11.2021, 22:45
Ediția 41 a sezonului 4 din Asia Express a venit cu o mulțime de provocări pentru cele trei echipe din semifinală. Presiunea și tensiunile și-au pus amprenta asupra concurenților, mai ales asupra Elwirei Petre, care s-a enervat și a avut o reacție neașteptată.
Miercuri, 24.11.2021, 22:33
În ediția 41 a sezonului 4 din Asia Express, din data de 24 noiembrie 2021, Irina Fodor, moderatoarea emisiunii de la Antena 1, oferă un nou cufăr. De data, aceasta, ghinioniștii care primesc această cutie sunt Elwira și Mihai Petre pentru că...
Miercuri, 24.11.2021, 22:28
În ediția 41 din sezonul 4 al emisiunii Asia Express, o altă echipă a primit din partea Irinei Fodor cufărul în care se ascunde o nestemată ce poate decide soarta din competiție.
Miercuri, 24.11.2021, 21:40
În ediția 40 din sezonul 4 al emisiunii Asia Express, concurenții au primit din partea Irinei Fodor câte o doză de bere Ursus, pentru ca gustul competiției să fie unul și mai intens!
Miercuri, 24.11.2021, 20:47
Miercuri, 24.11.2021, 18:00
Imediat după ce Emi de la Noaptea Târziu și-a cerut iubita în căsătorie, acesta a primit un telefon din partea unei persoane extrem de apropiate. Cine l-a sunat după ce s-a difuzat la televizor partea în care bărbatul îi cere mâna partenerei sale. Tot ce nu s-a văzut pe TV.
Miercuri, 24.11.2021, 17:41
Emi de la Noaptea Târziu a cerut-o de soție pe iubita lui și au mers în emisiunea de astăzi de la Neatza cu Răzvan și Dani pentru a sărbători împreună.
Miercuri, 24.11.2021, 15:43
Seara trecută, 23 noiembrie 2021, la Antena 1, Emi și Cuza au câștigat ultimul joc de amuletă din competiția sezonului 4 Asia Express: „În sfârșit avem și noi două amulete! Suntem cei mai fericiți!”, au spus aceștia la finalul luptei.
Miercuri, 24.11.2021, 12:43
Emi de la Noaptea Târziu și Mădălina, iubita lui, s-au logodit în seara de 23 noiembrie 2021 când a fost difuzată ediția ”Asia Express” în care colegul lui Cuza a lansat marea întrebare. Concurentul s-a așezat în genunchi și totul a fost filmat.
Miercuri, 24.11.2021, 12:08
Emi a făcut marele pas în ediția 40 a sezonului 4 din Asia Express. Concurentul și-a pregătit cererea în căsătorile încă de când se afla pe Drumul Împăraților, iar marele eveniment a avut loc astăzi, 23 noiembrie 2021.
Miercuri, 24.11.2021, 00:25
Ediția 40 a sezonului 4 din Asia Express a venit cu un moment unic, care a tăiat răsuflarea telespectatorilor Antena 1. Emi și-a cerut iubita în căsătorie în ultima etapă de pe Drumul Împăraților, iar evenimentul a fost ținut secret de către concurent până astăzi, 23 noiembrie 2021.
Marti, 23.11.2021, 23:55