Informația momentului pentru fanii emisiunii Insula iubirii, după ce s-a aflat că una dintre cele mai îndrăgite ispite feminine va deveni mamă!
Sambata, 11.04.2020, 21:03
Radu Vâlcan şi echipa de filmare de la Insula Iubirii s-au întors din Republica Dominicană, acolo unde urma să fie filmat sezonul șase al reality show-ului de la Antena 1.
Vineri, 27.03.2020, 10:48
Radu Vâlcan şi echipa de filmare de la Insula Iubirii au ajuns deja în Republica Dominicană, acolo unde se va filma sezonul șase al reality show-ului de la Antena 1.
Luni, 09.03.2020, 10:57
Au început pregãtirile pentru cel de al șaselea sezon al emisiunii ”Insula iubirii”, care se va filma de această dată în Republica Dominicană. În zilele ce urmează, Radu Vâlcan şi echipa de filmare vor ajunge în cele două complexe care vor găzdui cuplurile concurente. Atât cuplurile, cât și ispitele vor sosi pe rând, fără să se vadă în prealabil.
Luni, 02.03.2020, 13:27
Mirela Baniaș, fostă concurentă la „Insula Iubirii”, a publicat o serie de fotografii în care pare să aibă burtică de gravidă.
Miercuri, 26.02.2020, 18:20
Una dintre cele mai controversate concurente din cadrul emisiunii Insula Iubirii a fost, fără doar și poate, Deea Ienciu, bruneta care a mers în Thailanda pentru a-și testa relația cu Cristi. În scurt timp, infidelitatea și-a făcut apariția!
Joi, 20.02.2020, 10:13
Poveste de iubire dintre Hannelore și Bogdan, foști concurenți la ”Insula Iubirii”, este demnă de orice telenovelă. Deși relația lor de iubire ”scârțâia” încă din Thailanda, cei doi au mers mai departe cu nunta. Câteva luni mai târziu au divorțat, iar acum, aceștia s-au împăcat.
Duminica, 16.02.2020, 13:09
Dacă ai urmărit emisiunea ”Insula Iubirii” n-ai cum să nu-ți amintești de Andreea, concurenta din sezonul al patrulea, care a stârnit hohote de râs cu replica ”Vă plac șlarfii mei?” Deși s-a despărțit de Gabi, tânăra pare să-și revenit și să fie în formă.
Sambata, 15.02.2020, 13:50
Vestea momentului pentru fanii emisiunii Insula iubirii! Celebra ispită Nico a fugit din București și s-a mutat la Timișoara, de dragul iubirii! Cine este bărbatul care i-a răpit inima?
Vineri, 14.02.2020, 01:20
Probleme mari pentru Radu Vâlcan. Cum a fost afectat prezentatorul „Insula Iubirii” de epidemia de coronavirus?
Luni, 10.02.2020, 15:47
Mirela Baniaș, fostă concurentă la „Insula Iubirii” și fostă iubită a lui Ionuț Gojman arată complet diferit față de cum era în timpul emisiunii. S-a transformat complet, prin intervenții estetice.
Sambata, 01.02.2020, 19:22
Georgiana, fostă concurentă la „Insula iubirii”, a pierdut o sarcină, în cea de-a cincea lună, și a suferit enorm.
Sambata, 01.02.2020, 18:25
Diana și Nicoleta, care au fost concurentă, respectiv ispită la „Insula Iubirii”, au avut parte de o confruntare intensă, în care au ajuns să „dea din casă”.
Sambata, 01.02.2020, 16:52
Diana, fostă concurentă la Insula Iubirii, a intrat în competiția Like a star! ”Scopul meu în viață este să apar la televizor”, a spus aceasta
Duminica, 26.01.2020, 08:18
Surpriză uriașă pentru fanii emisiunii Insula iubirii, după ce Geanina și Costas au anunțat că au devent oficial părinți!
Miercuri, 22.01.2020, 20:38
După ce a fost concurent și apoi ispită la Insula iubirii, Ionuț Gojman pare să își fi găsit fericirea alături de o altă femeie, uitând-o definitiv pe Mirela Baniaș, iubita alături de care venise inițial în Thailanda și pe care a părăsit-o, dorind apoi să revină pee insulă, în calitate de ispită! Ce mai face acum Ionuț Gojman?
Sambata, 18.01.2020, 23:21
Cati de la Insula Iubirii s-a schimbat extrem de mult de la terminarea filmărilor sezonului 3 al Insulei Iubirii. În prezent, fosta iubită a lui Răzvan duce o viață mult mai bună decât cea pe care o avea atunci când a venit în Thailanda.
Vineri, 17.01.2020, 11:00
George și iubita lui s-au combinat după ce s-a întors din Thailanda, de la filmările emisiunii „Insula Iubirii”. Cei doi o să devină în scurt timp părinții unei fetițe. Cu ocazia unui evenirment special, ispita a postat prima poză cu iubita sa pe contul de Instagram.
Sambata, 11.01.2020, 16:57
Ionuț Gojman a primit o urare de ziua lui de naștere ce ar putea să o facă geloasă pe noua lui iubită. O altă femeie atrăgătoare a publicat o fotografie în care apare cu fostul concurent ce a devenit ispită la „Insula Iubirii”.
Luni, 06.01.2020, 09:07
În sezonul 4 al emisiunii Insula iubirii, unul dintre cele mai controversate cupluri a fost cel format din Hannelore Ulrich și Bogdan! Au venit în Thailanda pozând în cuplul perfect, dar adevărul s-a dovedit cu totul altul! Cum arăta Hannelore înainte de Insula iubirii, fără părul blond? Concurenta aruncat hainele și a lăsat totul la vedere!
Duminica, 05.01.2020, 16:18
Fanii emisiunii Insula iubirii au fost puși pe jar de una dintre fotografiile recente, postate pe Instagram de către una dintre concurentele din sezonul 5! Se pare că tânăra se pregătește să nască în curând!
Duminica, 05.01.2020, 15:31
Ionuț Gojman a publicat o nouă fotografie în care apare alături de iubita lui, la trecerea dintre ani. Tânăra a lăsat la vedere un detaliu ce poate fi deranjant în multe relații.
Vineri, 03.01.2020, 10:43
Mirela Baniaș a publicat o fotografie cu ea după ce Ionuț Gojman, bărbatul de care s-a despărțit după ce a mers cu el la „Insula Iubirii”, și-a făcut o nouă iubită.
Vineri, 27.12.2019, 11:29
Ionuț Gojman, concurentul care s-a transformat în ispită la „Insula Iubirii”, după ce sa despărțit de Mirela Baniaș, are o nouă iubită.
Joi, 26.12.2019, 15:00
Pentru fanii emisiunii Insula iubirii, cea mai surprinzătoare veste vine din partea foștilor concurenți Geanina și Costas! Ce s-a întâmplat cu cei doi?
Marti, 17.12.2019, 22:41
George este fostă ispită la "Insula Iubirii" urmează să devină tată. Iubita lui este însărcinată în cinci luni cu o fetiţă! Cei doi s-au "combinat" când s-a întors din Thailanda, de la filmările Insulei Iubirii.
Marti, 17.12.2019, 01:03
Este cunoscută drept o persoană excentrică, foarte controversată şi mereu cu zâmbetul pe buze! Însă în spatele fetei rebele şi plină de tatuaje, de la Insula Iubirii, se ascunde o adevărată dramă.
Vineri, 06.12.2019, 19:38
Una dintre cele mai controversate concurente de la ”Insula Iubirii” a fost, fără doar și poate, Teodora Mocanu, care a format un cuplu cu Eusebiu. Cei doi n-au trecut testul din Thailanda, însă aceasta a stârnit atenția publicului grație relației pe care o avea cu Mircea Moldovan, ispită în cadrul show-ului de la Antena 1.
Miercuri, 20.11.2019, 09:41
Au apărut primele imagini cu iubita lui Bogdan, concurentul de la „Insula Iubirii”. După ce a trecut printr-un divorţ dureros, fostul soț al lui Hannelore şi-a găsit, din nou, fericirea şi se iubește cu o brunetă sexy!
Luni, 07.10.2019, 18:49
Andy Constantin, cea mai iubită ispită de la „Insula Iubirii”, a venit în platoul Observator pentru a ne vorbi despre viața lui personală. Ce concursuri sportive a mai câștigat și ce afacere și-a deschis.
Vineri, 04.10.2019, 14:32
De câte ori au încercat domnii să cucerească o femeie cu un preparat delicios? Dar, mai ales, de câte ori au și reuşit? Ei bine, ispita Andy Constantin dă cele mai bune lecții de bucătar.
Vineri, 04.10.2019, 13:28
Maria Ilioiu, cea mai controversată ispită de la insula iubirii a trecut peste orgoliu şi s-a împăcat cu fostul iubit. Şi nu doar că s-au decis să-şi mai dea o şansă, dar au şi plecat la munte împreună.
Luni, 30.09.2019, 15:38
Invitat la "Star Matinal", George, ispita de la Insula Iubirii", a cântat nouă lui piesă, "Ciocolată".
Duminica, 29.09.2019, 13:42
Al cincilea sezon al emisiunii Insula iubirii s-a încheiat și fanii au rămas cu numeroase întrebări legate de concurenți și de ispite, dar a venit și momentul adevărului!
Marti, 17.09.2019, 00:07
Ultimul episod al emisiunii ”Insula Iubirii” a adus clipe tensionate, discuții aprinse și răsturnări de situație.
Luni, 16.09.2019, 00:07
Au avut parte de momente extrem de tensionate la ”Insula Iubirii”, însă Costas și Geanina au rămas împreună, iar fanii vorbesc despre faptul că cei doi vor avea un copil.
Duminica, 15.09.2019, 23:42
Au plecat separați din Thailanda, însă Denisa spune că n-au rezistat mult timp. Adrian, în schimb, nu a putut fi contactat de echipa de la ”Insula Iubirii” pentru a oferi declarații.
Duminica, 15.09.2019, 23:21
A trecut un an și jumătate de când Gia și Bogdan alegeau să plece în Thailanda pentru a-și testa iubirea, însă pentru ei participarea la ”Insula Iubirii” a însemnat conștientizarea că relația lor nu funcționa.
Duminica, 15.09.2019, 23:18
S-a arătat dezamăgită de comportamentul lui Eusebiu, i-a refuzat cererea în căsătorie spunând că nu e matur, însă atunci când a fost nevoită să ia o decizie Teodora n-a fost capabilă de asta.
Duminica, 15.09.2019, 22:51
Decizia lui Eusebiu de a o cere de soție pe Teodora nu a impresionat-o deloc pe concurenta de la ”Insula Iubirii”, care i-a oferit o replică dură.
Duminica, 15.09.2019, 22:38
Eusebiu, bărbatul care a venit la ”Insula Iubirii” pentru a-și testa iubirea cu Teodora, nu contenește să surprindă în ultimul episod al show-ului.
Duminica, 15.09.2019, 20:22
La un an şi jumătate de la experienţa de pe Insula Iubirii, Teodora şi Eusebiu au anunţat separat că s-au despărţit imediat după plecarea din Thailanda şi nu şi-au mai vorbit deloc.
Duminica, 15.09.2019, 16:37
Conform ultimelor informaţii, Geanina şi Costas ar fi împreună şi la un an şi jumătate de la experienţa de la Insula Iubirii. Ba, mai mult, concurenta ar fi postat un mesaj cum că ar fi însărcinată!
Duminica, 15.09.2019, 16:30
La un an şi jumătate de la experienţa de pe Insula Iubirii, lucrurile stau cu totul diferit în cuplul Denisa şi Adrian. Cei doi au anunţat că sunt şi acum împreună.
Duminica, 15.09.2019, 16:25
La un an şi jumătate de la experienţa de la Insula Iubirii, Gia şi Bogdan au anunţat că nu mai sunt împreună! Fiecare a mers pe drumul lui
Duminica, 15.09.2019, 16:10
Ignorând informațiile despre experiența Giei, la fel de rece și mecanic, Bogdan a găsit argumentul care în opinia lui îl favorizează în posibila competiție cu ispita Adrian!
Duminica, 15.09.2019, 16:00
Împreună sau separaţi! Cum au decis să plece Teodora şi Eusebiu de pe insula
Duminica, 15.09.2019, 15:52
Teodora nu s-a lăsat impresionată de cererea în căsătorie făcută de Eusebiu. Mai mult, chiar, ea i-a dat şi o replică dură celui cu care a venit în Thailanda, spunând că nu este pregătit să devină soţ!
Duminica, 15.09.2019, 15:44
După ce a urmărit imaginile cu Teo şi Mircea, în cele 20 de zile petrecute pe insula, Eusebiu a avut o reacţie surprinzătoare! Totul pentru el a fost o glumă şi nu a luat în serios experienţa din Thailanda.
Duminica, 15.09.2019, 15:33
Reîntâlnire emoţionantă între Eusebiu şi Teodora! Cei doi au revăzut momentele în care au fost protagonişti pe Insula Iubirii
Duminica, 15.09.2019, 15:18