Ana și Daniel petrec timp alături de părinții fetei la 3 săptămâni de când s-au căsătorit civil în Finala Mireasa, sezon 8.
Andrei Cica este o prezență discretă în online, iar fanii Mireasa s-au întrebat ce mai face fostul concurent al sezonului 5.
Alina din sezonul 5 Mireasa și-a anunțat susținătorii că își așteaptă bebelușul. Mai e puțin până când soția lui Valentin își va putea ține în brațe copilul.
Gabriela Pițigoiu a publicat recent o fotografie cu fiul ei. Cei care au susținut-o în cadrul sezonului 6 Mireasa s-au bucurat să vadă din nou o fotografie în care apare Tudor.
Alina din sezonul 5 Mireasa și-a anunțat fanii că se află la spital. Soția lui Valentin a publicat și o fotografie.
Simona și Andrei formează unul dintre cuplurile căsătorite ale sezonului 7 Mireasa. Recent, cei doi s-au pozat împreună, spre încântarea celor care îi urmăresc.
Bia și Robert au dezvăluit cum arată viața lor la două săptămâni de la Finala Mireasa. Cei doi tineri au spus unde locuiesc și cu ce se ocupă.
Alex din sezonul 8 Mireasa publică des imagini în mediul online. Recent, fostul concurent s-a întâlnit cu alți colegi de competiție.
Antonio din sezonul 7 Mireasa și Marius din sezonul 4 Mireasa sunt în mijlocul unui conflict. Cei doi bărbați și-au spus cuvinte grele unul altuia.
Andreea Catrina, fosta concurentă a sezonului 5 Mireasa, a publicat o imagine adorabilă cu burtica de gravidă.
Bia a transmis un mesaj despre importanța familiei. Soția lui Robert a publicat mai multe fotografii cu părinții săi și ai soțului, realizate după Finala Mireasa.
Valentin Harle, fostul soț al Gabrielei Pițigoiu, a publicat o fotografie în care apare ținându-și fiul în brațe. Fostul concurent al sezonului 6 Mireasa i-a încântat pe fnaii emisiunii cu această apariție reentă în mediul online.
Ioana și Marius, câștigătorii sezonului 8 Mireasa, și-au petrecut în București prima zi a lor în afara competiției. Cei doi au publicat o imagine inedită pe rețelele sociale.
Ana și Daniel au luat legătura cu susținătorii lor, la scurt timp după ce s-au căsătorit în finala sezonului 8 Mireasa. În prima zi după Finală cei doi au mers să filmeze interviul lor pentru Mireasa, Confesiuni. Interviul se va vedea în curând în AntenaPLAY.
Mihai Grosu din sezonul 7 Mireasa a ținut să-i felicite public pe Liviu și Bogdana pentru parcursul lor în competiție.
Daria și Adrian au participat în Finala sezonuui 8 Mireasa în calitate de domnișoară și cavaler de onoare. La scurt timp după ce a intrat în posesia telefonului, fata a vorbit cu susținătorii ei.
La o zi după ce s-au căsătorit în Finala Mireasa, Madi și Sergiu au ajuns în Mediaș. Cei doi soți au început să fie activi n mediul online și să le arate celor care i-au susținut în emisiune ce fac.
Bia și Robert au publicat o fotografie în mediul online, la o zi după ce s-au căsătorit în Finala sezonului 8 Mireasa.
În ediția Mireasa, Capriciile Iubirii desfășurată după Finala sezonului 8 Mireasa tinerii căsătoriți au comentat procentele de vot.
Marius a publicat un mesaj în mediul onlie, la 6 ore după ce el și Ioana au fost desemnați câștigătorii sezonului 8 Mireasa.
Simona Gherghe a anunțat cine sunt câștigătorii sezonului 8 Mireasa -Iubire Infinită. Finala de pe 22 decembrie 2023 s-a încheiat și un singur cuplu a ridicat cecul de 40.000 euro.
Madi și Sergiu s-au căsătorit civil în Finala sezonului 8 Mireasa de pe 22 decembrie 2023. Momentul jurămintelor a fost de-a dreptul emoționant.
Ana și Daniel s-au căsătorit civil în finala sezonului 8 Mireasa. După ce și-au spus unul altuia jurăminte de iubire, cei doi tineri au rostit marele „Da” în fața primarului.
Finala sezonului 8 Mireasa a avut un dans al mirilor superb. Pepe a cântat live o piesă de dragoste pe ritmuri latino, iar mirii au avut o coregrafie spectaculoasă.
Simona Gherghe a apărut în Finala Mireasa sezon 8, de pe 22 decembrie 2023, purtând o ținută spectaculoasă. De această dată prezentatoarea Mireasa a optat pentru o rochie lungă, de culoare verde.
Cu o zi înainte de Marea Finală a sezonului 8 Mireasa, viitoarele mirese au defilat în fața mamelor.
Băieții logodiți ai sezonului 8 Mireasa au defilat în costumele de mire pe care le vor purta în Finală.
Mâine, de la ora 14:00, în direct la Antena 1, concurenţii reality show-ului matrimonial Mireasa duc bătălia finală în lupta pentru marele premiu în valoare de 40.000 de Euro.
La o zi după Marea Finală a sezonului 8 Mireasa va debuta un nou sezon de Mireasa: Confesiuni. Fanii Mireasa se vor bucura de interviuri cu prezentatoarele, cu finaliștii, dar și cu alți concurenți. Interviurile se văd exclusiv în AntenaPLAY.
Cu foarte puțin timp înainte de Finala sezonului 8 Mireasa comentariile răutăcioase și neînțeegerile nu au dispărut. În emisia de pe 20 decembrie 2023 de Mireasa au fost prezentate mai multe situații tensionate.
Finaliștii Mireasa au fost invitați să-și facă puțină „campanie electorală” înainte de nunțile care vor avea loc pe 22 decembrie 2023. Deși este prietenă cu Bia, Daria a spus că e imparțială.
Finaliștii Mireasa au fost invitați să-și facă puțină „campanie electorală” înainte de nunțile care vor avea loc pe 22 decembrie 2023.
Până să vadă imaginile de la petrecerea burlăcițelor Adrian a fost foarte stresat. Concurentul sezonului 8 Mireasa și-a făcut tot felul de „filme” despre comportamentul Dariei.
Liviu și Bogdana au avut parte de discuții tensionate după difuzarea imaginilor de la petrecerea burlăcițelor din sezonul 8 Mireasa. Băiatul i-a cerut logodnicei ca pe viitor să țină cont de el și nu de restul lumii.
În emisa live de Mireasa de pe 18 decembrie 2023 fanii emisiunii i-au văzut pe băieți la proba costumelor de mire.
Fetele logodite din sezonul 8 Mireasa au probat rochiile de mireasă pe care le vor purta în finală. Tinerele au fost foarte emoționate.
Fetele din sezonul 8 Mireasa au participat la petrecerea burlăciuțelor. Ca de obicei, trupa Flamingo Boys și-a făcut apariția.
Băieții din sezonul 8 Mireasa au avut parte de petrecerea burlacilor. La petrecere și-a făcut apariția Sabrina, fosta concurentă a sezonului 7 Mireasa.
Sese și Giovana sunt discreți cu privire la viața lor personală. Tocmai de aceea, când apar în online cu fiica lor, Sese și Giovana, foștii câștigători ai sezonului 5 Mireasa, primesc o mulțime de reacții pozitive.
Alexandra Ghioca, fosta concurentă a sezonului 5 Mireasa, a fost cerută în căsătorie în Paris. Tânăra nu și-a putut stăpâni lacrimile de emoții.
Pe grupurile Mireasa fanii emisiunii au prezentat detalii care i-au făcut să creadă că Ionuț și Andreea s-ar fi despărțit. Tânărul a venit ulterior cu o confirmare.
Maria și Antonio au aniversat 5 luni de căsnicie în Anglia. Foștii câștigători ai sezonului 7 Mireasa au publicat o imagine într-o ipostază tandră.
Publicul Mireasa a votat intens în această săptămână pentru a le oferi imunitate concurenților preferați și pentru a desemna Fata, Băiatul și Mama Săptămânii. Iată cum arată clasamentul din Gala de vineri, 8 decembrie 2023!
Marius și Ioana formează al cincilea cuplu logodit din sezonul 8 Mireasa. Cei doi au lipsit în prima parte a galei de pe 8 decembrie, iar când au revenit fata le-a arătat tuturor inelul de logodnă.
Mamele au avut o misiune foarte dificilă în gala Mireasa de vineri, 8 decembrie 2023. Cele șase doamne au făcut nominalizări pentru eliminare directă.
Simona Gherghe a făcut mai multe anunțuri la începutul galei Mireasa de pe 8 decembrie 2023. Prezentatoarea Mireasa a explicat motivul absenței cuplului Ioana-Marius.
Cuplurile care doresc să se căsătorească în finala sezonului 8 Mireasa vor merge luni să-și depună actele de căsătorie. Cine vrea să semneze contract prenupțial va merge vineri la notar.
Sora lui Robert a ținut să vorbească cu fratele său, în urma conflictelor dintre el și Bia cu doamna Anina. În emisia live de Mireasa de pe 7 decembrie 2023 a existat un schimb dur de replici între băiat și mama lui.
Task-ul telefoanelor a adus tensiuni în cuplul Andreea-Bogdan. Cei doi au apărut de mână în emisia live de Mireasa de pe 7 decembrie 2023, deși s-au certat serios anterior.
Conflictul dintre Daria și Bia pe o parte și Ioana pe cealaltă parte a continuat în casa Mireasa. Marius a dorit să-i ia apărarea iubitei sale, însă a ajuns să jignească.