Sicriul Reginei este realizat din stejar englezesc și căptușit cu plumb, o construcție tradițională care îl face foarte greu. Regina Elisabeta a II-a este înmormântată luni, 19 septembrie, într-o procesiune de stat. De ce este căptușit cu plumb sicriul și ce legătură are cu consrvare trupului monarhului.
Miercuri, 21.09.2022, 14:21
Moartea Reginei Elisabeta a II-a a îndoliat o lume întreagă. Cel mai longeviv monarh din istoria Marii Britanii s-a stins din viață pe 8 septembrie 2022, la onorabila vârstă de 96 de ani. Cortegiile funerare au acaparat întreaga țară, iar elementele protocolului funerar au atras atenția. Ce scrie pe piatra funerară a Majestății Sale.
Miercuri, 21.09.2022, 13:32
Casa Regală din Marea Britanie a publicat ultimul portret nemaivăzut cu Regina Elisabeta a II-a, care a murit pe data de 8 septembrie 2022.
Luni, 19.09.2022, 11:37
Regele Charles al III-lea şi fiul său William au dat mâna cu oameni care au stat multe ore la rând, în centrul Londrei, pentru a-i aduce omagiu reginei Elisabeta a II-a. Cei doi au vorbit cu oamenii în apropiere de Lambeth Bridge.
Duminica, 18.09.2022, 16:15
În timp ce Regele Charles al III-lea îi saluta pe oamenii veniță să-i aducă un omagiu regretatei Regina Elisabeta a II-a, un britanic l-a apostrofat pe noul Suveran, vorbindu-i despre facturile la energie.
Duminica, 18.09.2022, 12:42
Cei 8 nepoți ai Reginei Elisabeta a II-a au au participat la „priveghiul prinților”. A fost pentru prima oară în istorie când nepoții unui sevarn britnaic participă la priveghiul acestuia.
Duminica, 18.09.2022, 10:55
În timp ce oamenii care doreau să-i aducă un omagiu Reginei așteptau la coadă, un bărbat a ieșit din rând și a atins sicriul, motiv pentur care polițiștii l-au arestat.
Sambata, 17.09.2022, 18:22
David Beckham, fostul căpitan al nașionale Angliei a stat timp de 13 ore la coadă, pentru a-i aduc eun omagiu Reginei Elisabeta a II-a. Fostul fotbalist a avut ocazia de a intra în fața celorlalți oameni și a nu aștepta la rând, însă acesta a refuzat.
Sambata, 17.09.2022, 14:41
O fetiță de 8 ani un mesaj emoționant la moarte reginei. Micuța i-a mulțumit fostei Suverane pentru că a fost un lider puternic și i-a spus că dacă se va întâlni în ceruri cu o doamnă cu părul creț și scurt să știe că e strbunica ei.
Sambata, 17.09.2022, 12:05
La fel ca tradițiile, regulile și protocolul casei regale, sicriul Reginei poartă cu el o istorie specifică: A fost fabricat cu zeci de ani în urmă cu o căptușeală de plumb care îl face deosebit de greu.
Joi, 15.09.2022, 12:25
Prinţesa Regală Anne, unica fiică a Reginei Elisabeta a II-a, a transmis un mesaj prin care și-a exprimat recunoștința față de oamenii care i-au adus un omagiu mamei sale. Totodată, fiica regretatei Suverane a mărturisit că a fost o onoare să fie lături de mama sa în ultimele călătorii
Miercuri, 14.09.2022, 11:46
Kate Middleton a devenit prima persoană din Familia Regală care folosește titlul de "Prințesă de Wales", de la Prințesa Diana, care a murit în august 1997.
Marti, 13.09.2022, 16:24
Klaus Iohannis va aduce un omagiu Reginei Elisabeta a II-a, cel mai longeviv monarh, care s-a stins din viață pe 8 septembrie 2022. Majestatea Sa avea 96 de ani.
Marti, 13.09.2022, 15:31
Diana Spencer, “Prințesa inimilor”, a fost una dintre cele mai iubite figuri ale Familiei Regale Britanice, devenind atât de căutată încât o singură fotografie a sa valora și jumătate de milion de dolari. Ea s-a remarcat datorită faptului că fiecare pas al său spărgea regulile monarhiei, de la atinsul și îmbrățișatul oamenilor simpli sau bolnavi, la ținute care nu se încadrau în rigorile Casei Regale.
Marti, 13.09.2022, 14:45
Surse din apropierea Casei Regale spun că între Prințul Harry și mama sa vitregă, Camilla Parker ar exista tensiuni, aspect care le îngreunează comunicarea. Schimbările majore care au loc după ce Regina Elisabeta a II- a murit par să întețească neînțelegerile. Ce va trebui de acum înainte să facă Prințul Harry când o vede pe Camilla, care a devenit Regină consoartă.
Marti, 13.09.2022, 13:20
O scrisoare lăsată de Regina Elisabeta a II-a va putea fi deschiă numai în anul 1985. Regretata Suvernă a scris documentul în 1986.
Marti, 13.09.2022, 10:49
Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii s-a născut în anul 1926 și a murit pe 8 septembrie 2022, după 70 de ani de domnie. Iată o serie de imagini care prezintă cele mai importante momente din viața de poveste a Suveranei!
Vineri, 09.09.2022, 11:12
Regina Elisabeta a II-a a murit pe data de 8 septembrie 2022, zi în care deasupra Palatului Buckingham a apărut un fenomen spectaculos.
Vineri, 09.09.2022, 10:32
După doi ani de la retragerea sa din Casa Regală Britanică și de la obligațiile care i s-au conferit odată cu titlul de ducesă, Meghan Markle a avut primul discurs și a adus în atenția tuturor plăcerea de a reveni în Marea Britanie.
Marti, 06.09.2022, 11:04
Din cauza unor „probleme tehnice”, Terminalul 2 al aeroportului Heathrow a fost „inundat” de bagajele călătorilor.
Sambata, 18.06.2022, 15:03
Familia Regală Britanică a rupt o tradiție care datează de ani. Ce schimbări a făcut Casa Regală în contextul războiul din Ucraina, provocat de armata rusă.
Vineri, 18.03.2022, 14:01
Ministrul britanic de Externe, Liz Truss, a anunţat, marţi, prima tranşă de sancţiuni împotriva persoanelor şi organizaţiilor din Belarus, ca răspuns la rolul pe care îl joacă în invadarea Ucrainei.
Miercuri, 02.03.2022, 13:20
Olivia Harrison, o elevă din Marea Britanie, de la Academia John Smeaton din Leeds a făcut publică o experiență pe care a avut-o în interiorul unității de învățământ.
Vineri, 24.09.2021, 17:56
Ruxandra Porojnicu e românca al cărei nume pare că e pronunțat mai des de către străini decât de români. Ea a devenit cunoscută datorită rolului din serialul britanic "Coronation Street", a scris presa de peste hotare, foarte puțin cunoscut la noi în țară. Iată cine este ea.
Luni, 23.08.2021, 14:28
O fată de 11 ani a devenit mamă și ar fi cea mai tânără din Marea Britanie, a scris presa străină. Cea mai tânără mamă din lume, care a născut la vârsta de cinci ani și șapte luni, are acum 87 de ani.
Joi, 08.07.2021, 18:32
Boris Johnson s-a căsătorit în secret cu Carrie Symonds. Femeia este cea mai tânără soție a unui premier britanic, din ultimii 174 de ani.
Luni, 31.05.2021, 13:22
Prințul Philip, cel mai longeviv prinț consort din istoria Marii Britanii, s-a stins din viață pe 9 aprilie, la vârsa de 99 de ani. În spațiul public au apărut fotografii care elogiază imaginea impecabilă a soțului Reginei Elisabeta a II-a, dar mai ales imagini din proaspăta tinerețe. Cum arăta înainte.
Luni, 12.04.2021, 13:43
Radu, personal trainer, din Marea Britanie, vrea să-și găsească jumătatea cu ajutorul emisiunii Mireasa.
O femeie pe nume Lyndsey Nurse din Marea Britanie are un bust ce cântărește aproximativ 12 kilograme și susține că acesta nu s-a oprit niciodată din crescut.
Miercuri, 17.03.2021, 10:43
Cea mai numeroasă familie din Marea Britanie, cu părinții Sue și Noel Radford, a dezvăluit recent suma fantastică cheltuită în fiecare săptămână doar pe mâncare.
Joi, 25.02.2021, 14:06
La 21 de ani, Saffron Drewitt-Barlow a devenit cunoscută în Marea Britanie cu ajutorul relației complicate dintre tatăl său și fostul iubit.
Joi, 11.02.2021, 20:43
Diana a fost una dintre cele mai îndrăgite și cunoscute membre ale casei regale din Marea Britanie, însă puțini știu cum arată acum nepoatele sale, Amelia și Eliza Spencer.
Marti, 26.01.2021, 15:59
O femeie din Marea Britanie a reușit să slăbească atât de mult într-un an încât a primit titlul de Cea mai spectaculoasă slăbire a anului de la Slimming World.
Vineri, 08.01.2021, 18:46
În urmă cu aproximativ două decenii, gemenele Gabriela și Monica Irimia, aka Cheeky Girls, făceau senzație în Marea Britanie. În ciuda tuturor celor care le criticau muzica, româncele ajungeau să domine topurile de la acea vreme.
Luni, 28.12.2020, 13:31
După 4 ani şi jumătate de negocieri şi tensiuni, divorţul Marii Britanii de Uniunea Europeană a ajuns la final. În Ajun de Crăciun, cele două părţi au semnat mult aşteptatul acord comercial, un fel de partaj care stabileşte regulile după care vom convieţui împreună de aici înainte. Vom avea nevoie de viză şi paşaport dacă vrem să stam mai mult de şase luni în Regat, însă nu vom plăti taxe pe bunurile care le importăm de acolo.
Sambata, 26.12.2020, 23:13
Românii nu vor mai putea călători în Marea Britanie sau din Marea Bristanie spre România, din cauza noii tulpini de coronavirus recent descoperite. Măsura suspendării se aplică pe o perioadă de 14 zile, începând cu data de 21.12.2020 ora 19.00. Mai mult, s-a instituit carantina obligatorie pentru persoanele care sosesc în România.
Luni, 21.12.2020, 11:57
O nouă tulpină a virusului SARS-CoV-2, care provoacă boala COVID-19, a fost descoperită în Marea Britanie. Spre deosebire de celelalte mutații ale coronavirusului, aceasta este asociată cu o răspândire mai rapidă a infecțiilor.
Miercuri, 16.12.2020, 14:53
Sue și Noel Radford sunt mândrii părinți a 22 de copii, iar împreună formează cea mai numeroasă familie din Marea Britanie.
Duminica, 06.12.2020, 17:05
Diana a fost una dintre cele mai îndrăgite și cunoscute membre ale casei regale din Marea Britanie, însă puțini știu adevărul despre sora sa, Sarah.
Joi, 03.12.2020, 13:02
Prințesa Diana rămâne un model de inspirație și feminitate până în zilele noastre, a avut întotdeauna eleganța, rafinamentul și strălucirea unei onorabile doamne regale. Însă, ea nu s-a considerat așa mereu, ba chiar, apropiații ei susțin că nu se simțea deloc frumoasă.
Miercuri, 02.12.2020, 09:56
Sunt căsătoriți de 73 de ani și iubirea lor încă rezistă! În vara lui 1946, Prințul Filip a cerut-o în căsătorie pe Elisabeta, iar cei doi și-au unit destinele un an mai târziu. După căsătorie, cuplul și-a ales ca reședință Casa Clarence din Londra, acolo unde a venit pe lume primul lor copil, Prințul Charles
Vineri, 20.11.2020, 15:51
Kate Middleton a avut recent parte de o schimbare de look. Ducesa de Cambridge a postat un videoclip pe Instagram în care se observă că are părul proaspăt vopsit.
Joi, 12.11.2020, 13:23
Pentru prima dată de la debutul pandemiei de coronavirus, Regina Elisabeta a Marii Brtitanii a purtat în public o mască de protecție, menită să limiteze răspândirea bolii. Regina și-a asortat masca de protecție cu întreaga ținută.
Miercuri, 11.11.2020, 10:39
Britanicii au golit rafturile supermarketurilor după ce premierul a anunţat carantină totală începând de joi şi până la începutul lunii decembrie. Priorităţile: hârtia igienică şi cadourile de Crăciun. Aglomeraţie a fost şi pe...
Marti, 03.11.2020, 19:32
Curiozitatea maimuţelor NU are limite! Mai multe exemplare de la o grădină zoologică din Marea Britanie aproape au reuşit să smulgă camera foto a unei vizitatoare. În imagini se vede cum, pentru început, maimuţele veveriţă sunt fascinate...
Sambata, 31.10.2020, 09:42
Regatul a anunţat că, după Brexit, nu va mai primi infractori străini nici măcar în vacanţă. Oricine a fost condamnat la cel puţin un an de închisoare va fi respins la graniţă. Controlul imigraţiei a fost unul dintre principalele motive...
Duminica, 25.10.2020, 19:32
O bătrână din Marea Britanie a impresionat o ţară întreagă, după ce a fost filmată într-o confruntare unu la unu cu un tâlhar. La 83 de ani, femeia a arătat că ştie să folosească bastonul şi. pentru bătaie. Femeia stătea la tejghea,...
Sambata, 17.10.2020, 19:31
Cristian Boca, din Marea Britanie, a venit la "Chefi la cuțite" să-i impresioneze pe jurați cu preparatul său.
Cine avea de gând să vin în ţară din Franţa, Spania sau Marea Britanie va avea ceva bătăi de cap la întoarcere. Chiar dacă au fot puse pe lista ţărilor galbene, zborurile nu se suspendă. în schimb, autorităţile au anunţat noile reguli...
Miercuri, 07.10.2020, 19:26
Copiii ducilor de Cambridge au vorbit în premieră în faţa unei camere video, despre un subiect care îi pasionează, animalele sălbatice. Şi, pentru că atunci când eşti prinţ ai acces la cei mai mari specialişti ai lumii, ei au primit o...
Luni, 05.10.2020, 08:05