Antena Căutare

Articole despre romania

Cât a crescut datoria publică a României până în iulie 2025. Ce reprezintă acest lucru

Cât a crescut datoria publică a României până în iulie 2025. Ce reprezintă acest lucru

Datoria publică a României a continuat să avanseze într-un ritm accelerat în vara acestui an, atingând în iulie 2025 nivelul de 1.070 miliarde de lei, echivalentul a 58,9% din PIB, potrivit datelor publicate de Ministerul Finanțelor.

Luni, 24.11.2025, 14:16
România va întâlni Turcia, în barajul pentru Cupa Mondială din 2026. Tragerea la sorți a fost liveVIDEO pe Antena 1 și AntenaPLAY!

România va întâlni Turcia, în barajul pentru Cupa Mondială din 2026. Tragerea la sorți a fost liveVIDEO pe Antena 1 și AntenaPLAY!

România și-a aflat astăzi adversara de la barajul pentru Cupa Mondială 2026. În urma tragerii la sorți de la Zurich, transmisă liveVIDEO pe Antena 1 și AntenaPLAY, tricolorii vor da piept cu Turcia, în deplasare. În caz că vor trece de naționala semilunei, oponentul următor va fi învingătoarea dintre Slovacia și Kosovo.

Joi, 20.11.2025, 11:43
Care e topul celor mai bune orașe din România unde să locuiești. Cine a făcut clasificarea aceasta

Care e topul celor mai bune orașe din România unde să locuiești. Cine a făcut clasificarea aceasta

Cum arată topul „Orașul perfect 2026”, unul dintre cele mai cuprinzătoare clasamente care analizează calitatea vieții în marile orașe ale României.

Joi, 20.11.2025, 11:33
România – San Marino, lider detașat de audiență. Joi, de la ora 14:00, are loc tragerea la sorți pentru barajul World Cup 2026

România – San Marino, lider detașat de audiență. Joi, de la ora 14:00, are loc tragerea la sorți pentru barajul World Cup 2026

România a defilat aseară cu San Marino, rezultat 7-1, în ultima etapă din preliminariile pentru Cupa Mondială, însă rezultatul nu a mai contat în ierarhia finală a grupei F. După meci, Mircea Lucescu a declarat că urmează să meargă joi la tragerea la sorți a barajului, transmisă în direct de Antena 1 şi AntenaPLAY, de la ora 14.00, unde tricolorii își vor afla adversara din semifinalele și posibilele adversare din finală.

Miercuri, 19.11.2025, 12:01
VIDEO! România vs. San Marino 7-1. O victorie la scor în așteptarea barajului! Meciul a fost liveVIDEO pe Antena 1 și AntenaPLAY

VIDEO! România vs. San Marino 7-1. O victorie la scor în așteptarea barajului! Meciul a fost liveVIDEO pe Antena 1 și AntenaPLAY

România a încheiat campania de calificare la Cupa Mondială 2026 cu o victorie la scor împotriva statului San Marino, 7-1, într-un meci transmis liveVIDEO pe Antena 1 și AntenaPLAY. Disputa a putut fi urmărită și în format LIVE VIDEO-TEXT pe a1.ro.

Marti, 18.11.2025, 20:42
Antena 1 transmite ultimul meci al Naționalei înainte de barajul pentru World Cup. Romania-San Marino, astăzi, începând cu 21:00

Antena 1 transmite ultimul meci al Naționalei înainte de barajul pentru World Cup. Romania-San Marino, astăzi, începând cu 21:00

Diseară, începând cu ora 21.00, Antena 1 transmite ultima confruntare a Naționalei de fotbal a României înainte de barajul pentru World Cup: România – San Marino. După ce sâmbătă seara România a pierdut meciul cu Bosnia, din penultima etapă a preliminariilor World Cup 2026, elevii lui Mircea Lucescu vor ajunge la barajul pentru turneul final, dar vor juca şi în semifinale în deplasare, urmând să aibă adversari mai dificili în drumul către SUA, Canada şi Mexic.

Marti, 18.11.2025, 10:24
Care sunt județele cu cele mai mari pensii. De ce există diferențe și ce s-a întâmplat în luna octombrie 2025

Care sunt județele cu cele mai mari pensii. De ce există diferențe și ce s-a întâmplat în luna octombrie 2025

Valoarea totală a pensiilor plătite în România în luna octombrie 2025 a atins 13,021 miliarde de lei.

Luni, 10.11.2025, 14:19
Cât costă o nuntă în România în 2025. Ce sumă trebuie să scoți din buzunar pentru o petrecere cu 100 de invitați

Cât costă o nuntă în România în 2025. Ce sumă trebuie să scoți din buzunar pentru o petrecere cu 100 de invitați

Organizarea unei nunți în România în 2025 este o adevărată provocare pentru viitorii miri. Costurile pentru o petrecere cu 100 de invitați diferă în funcție de locație, meniuri și serviciile alese.

Miercuri, 15.10.2025, 15:34
România - Austria 1-0. Tricolorii se impun la ultima fază! Meciul s-a văzut liveVIDEO pe Antena 1 și AntenaPLAY!

România - Austria 1-0. Tricolorii se impun la ultima fază! Meciul s-a văzut liveVIDEO pe Antena 1 și AntenaPLAY!

România a învins Austria, scor 1-0, pe ”Arena Națională”, într-un meci din cadrul Preliminariilor Cupei Mondiale din 2026. Singurul gol al partidei a fost înscris de Virgil Ghiță, în minutul 90+4!

Duminica, 12.10.2025, 00:01
Cele șase orase din România, incluse pe lista celor mai periculoase din lume. Despre ce este vorba

Cele șase orase din România, incluse pe lista celor mai periculoase din lume. Despre ce este vorba

Un studiu internațional recent, realizat de platforma comparethemarket.com, a stârnit interes și controverse după ce a inclus șase orașe din România pe lista celor mai periculoase din lume.

Miercuri, 08.10.2025, 14:54
(P) România pornește cu șansa a 2-a în meciul cu Austria, de pe 12 octombrie

(P) România pornește cu șansa a 2-a în meciul cu Austria, de pe 12 octombrie

După startul nefast din această campanie de calificare la Cupa Mondială din 2026, echipa națională a României va disputa următorul meci oficial pe 12 octombrie, de la ora 21:45, contra Austriei. Cotele la pariuri au fost anunțate deja, iar echipa noastră pornește cu șansa a doua.

Joi, 25.09.2025, 15:35
Adevărul despre legătura dintre Erika Kirk și România. A primit sau nu interdicție în țara noastră văduva lui Charlie Kirk

Adevărul despre legătura dintre Erika Kirk și România. A primit sau nu interdicție în țara noastră văduva lui Charlie Kirk

După asasinarea lui Charlie Kirk, văduva lui a dezvăluit că va continua misiunea sa. Astfel, au ieșit la iveală detalii din trecutul acesteia. Informația potrivit căreia Eika Kirk este interzisă în România s-a viralizat pe rețelele sociale, dar iată ce lătură a avut aceasta cu țara noastră, de fapt.

Joi, 25.09.2025, 13:07
Un nepalez care a lucrat 4 ani în România a decis să meargă acasă. Cineva a filmat tot momentul emoționant. Cum îi arată casa

Un nepalez care a lucrat 4 ani în România a decis să meargă acasă. Cineva a filmat tot momentul emoționant. Cum îi arată casa

Un nepalez care a lucrat 4 ani la noi în România a decis să meargă acasă. Cineva a filmat tot momentul emoționant în care tânărul își revede familie. Descoperă cum arată locuința muncitorului.

Luni, 22.09.2025, 13:31
Meciul România - Canada, transmis aseară de Antena 1 şi AntenaPLAY, lider detaşat de audienţă. Continuă drumul spre World Cup

Meciul România - Canada, transmis aseară de Antena 1 şi AntenaPLAY, lider detaşat de audienţă. Continuă drumul spre World Cup

România nu a reușit să ȋnvingă Canada, dar ȋși continuă drumul spre World Cup ȋn Cipru.

Sambata, 06.09.2025, 09:33
România - Canada 0-3. Înfrângere usturătoare pentru tricolori! Meciul s-a văzut liveVIDEO pe Antena 1 și AntenaPLAY!

România - Canada 0-3. Înfrângere usturătoare pentru tricolori! Meciul s-a văzut liveVIDEO pe Antena 1 și AntenaPLAY!

România a fost umilită în primul meci amical din 2025 împotriva Canadei, scor 0-3. Partida cu selecționata nord-americană a fost ultimul test dinaintea confruntării cu Cipru, de pe 9 septembrie și s-a văzut liveVIDEO pe Antena 1 și AntenaPLAY!

Vineri, 05.09.2025, 16:21
Chef Richard Abou Zaki, anunțul mult așteptat de fanii săi. Ce surprinză le pregătește românilor

Chef Richard Abou Zaki, anunțul mult așteptat de fanii săi. Ce surprinză le pregătește românilor

Chef Richard Abou Zaki le pregătește o surprinză fanilor săi din România. Juratul Chefi la cuțite a dat vestea, iar Irina Fodor a reacționat imediat.

Luni, 01.09.2025, 16:14
Locul din România în care a nins în luna august. Temperaturile au scăzut sub zero grade

Locul din România în care a nins în luna august. Temperaturile au scăzut sub zero grade

După ce temperaturile au scăzut sub limita înghețului, a nins în august în România. Imaginile cu fenomenul neobișnuit au fost surprinse de turiști și publicate în mediul online.

Marti, 26.08.2025, 12:48
Primăria din România care interzice circulația căruțelor fără „toaletă portabilă” pentru animale. Ce amenzi anunță

Primăria din România care interzice circulația căruțelor fără „toaletă portabilă” pentru animale. Ce amenzi anunță

Potrivit Agrointel, anunțul a fost făcut online, chiar pe pagina de Facebook a primăriei, miercuri, 20 august 2025. De asemenea, s-a clarificat că această măsură intră în vigoare începând cu data de 14 august, prin modificarea HCL nr. 34/2009 privind regimul contravențiilor în oraș.

Duminica, 24.08.2025, 15:00
Ce a apărut pe cerul României în acest weekend: „Meteoritul din...” Imaginile surprinse de un motociclist

Ce a apărut pe cerul României în acest weekend: „Meteoritul din...” Imaginile surprinse de un motociclist

Un videoclip publicat de un motociclist pe Tik Tok a creat vâlvă în mediul online. Ce este, de fapt, bila de lumină pe care acesta a surprins-o pe cerul României.

Luni, 18.08.2025, 15:44
Momentul în care Jennifer Lopez se blochează în ușa rotativă de la hotelul în care a fost cazată în București

Momentul în care Jennifer Lopez se blochează în ușa rotativă de la hotelul în care a fost cazată în București

Jennifer Lopez a avut parte de un mic inicident la intrarea în hotelul în care a fost cazată pentru concertul din București. Starul internaționat a fost pentru prima dată în România.

Luni, 28.07.2025, 13:55
Artistul internațional care vine în Romania a căzut de pe scenă în timpul unui concert. Imaginile sunt virale | VIDEO

Artistul internațional care vine în Romania a căzut de pe scenă în timpul unui concert. Imaginile sunt virale | VIDEO

Post Malone, artistul care va concerta în România în luna august, a căzut de pe scenă în timpul unui concert.

Vineri, 04.07.2025, 12:53
Gestul impresionant făcut de Paris Hilton pentru zeci de familii din România. Ce a ieșit la iveală abia acum: „Dacă puteți crede”

Gestul impresionant făcut de Paris Hilton pentru zeci de familii din România. Ce a ieșit la iveală abia acum: „Dacă puteți crede”

Paris Hilton, cunoscută pentru acțiunile sale cartiabile, a sărit în ajutorul mai multor familii nevoiașe din Craiova. Motivul pentru care vedeta internațională a venit în România cu o zi înainte de evenimentul la care a mixat.

Vineri, 04.07.2025, 11:14
Pantera neagră pierdută din Bulgaria, ar fi fost văzută în Giurgiu. Ce au transmis autoritățile

Pantera neagră pierdută din Bulgaria, ar fi fost văzută în Giurgiu. Ce au transmis autoritățile

Pantera neagră evadată dintr-o grădină zoologică din Bulgaria creaază panică în România. Mai mulți localnici din județul Giurgiu susțin că au văzut animalul sălbatic și chiar au publicat imagini pe rețelele sociale.

Marti, 01.07.2025, 13:16
Drumul spre CM 2026 se complică! Austria - România 2-1. Meciul s-a văzut liveVIDEO pe Antena 1 și AntenaPLAY!

Drumul spre CM 2026 se complică! Austria - România 2-1. Meciul s-a văzut liveVIDEO pe Antena 1 și AntenaPLAY!

Naționala de fotbal a României fost învinsă de Austria, în deplasare, în cel de-al treilea meci din cadrul preliminariilor pentru Cupa Mondială din 2026, scor 1-2. Golurile partidei au fost înscrise de Tănase, respectiv Gregoritsch și Sabitzer.

Sambata, 07.06.2025, 00:02
Ce a răspuns Donald Trump când Nicușor Dan l-a invitat în România. Președintele SUA a fost deschis cu românul

Ce a răspuns Donald Trump când Nicușor Dan l-a invitat în România. Președintele SUA a fost deschis cu românul

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat că l-a invitat pe preşedintele SUA, Donald Trump, în România, ”dar bineînţeles că programul său este extrem de încărcat”. Totodată, şeful statului a afirmat că nu s-a stabilit deocamdată când va face o vizită la Washington.

Duminica, 01.06.2025, 11:00
Ana Bărbosu a câștigat medalia de aur la sol și medalia de argint la bârnă, la Campionatele Europene de la Leipzig

Ana Bărbosu a câștigat medalia de aur la sol și medalia de argint la bârnă, la Campionatele Europene de la Leipzig

Ana Bărbosu a adus alte două medalii României la Campionatele Europene de la Leipzig în cursul zilei de sâmbătă, 31 mai 2025. Gimnasta a câștigat medalia de aur la sol și medalia de argint la bârnă.

Duminica, 01.06.2025, 10:21
Mircea Lucescu a decis lotul României cu Austria. Meciul va fi liveVIDEO pe Antena 1 și AntenaPLAY, pe 7 iunie, de la ora 21:45

Mircea Lucescu a decis lotul României cu Austria. Meciul va fi liveVIDEO pe Antena 1 și AntenaPLAY, pe 7 iunie, de la ora 21:45

Selecționerul Mircea Lucescu a făcut public lotul naționalei de fotbal a României pentru dubla cu Austria şi Cipru, din preliminariile World Cup 2026. Prima confruntare cu Austria va avea loc la Viena, pe 7 iunie, și va fi liveVIDEO pe Antena 1 şi AntenaPLAY, de la ora 21:45.

Luni, 26.05.2025, 23:04
Chef Richard Abou Zaki, naș de botez pentru prima dată în România. Cum a fost surprins: "Este o emoție puternică"

Chef Richard Abou Zaki, naș de botez pentru prima dată în România. Cum a fost surprins: "Este o emoție puternică"

Juratul "Chefi la cuțite" a devenit părintele spiritual al micuței Nefes Maria. Alături de partenera lui, Alessandra Ferrari, și fiica lor, Carlotta, Chef Richard Abou Zaki a făcut acest pas la Piatra Neamț.

Luni, 26.05.2025, 16:26
Imagini cu tornada din România. Localnicii au primit mesaje RO-Alert

Imagini cu tornada din România. Localnicii au primit mesaje RO-Alert

Pe data de 7 mai, locanicii din județul Tulcea au primit un mesaj RO-Alert pentru avertizare de vreme extremă. Imaginile cu vârtejul impresionant de vânt și praf s-au viralizat pe rețelele sociale.

Joi, 08.05.2025, 12:37
Zi de doliu național pentru Papa Francisc în România. Ce presupune acestă măsură

Zi de doliu național pentru Papa Francisc în România. Ce presupune acestă măsură

Guvernul României a declarat zi de doliu național sâmbătă, 26 aprilie 2025, atunci când vor avea loc funeraliile Papei Francisc.

Miercuri, 23.04.2025, 14:32
De ce România nu participă la Eurovision 2025. Motivul din spatele deciziei: „Noi nu putem inventa cântăreți”

De ce România nu participă la Eurovision 2025. Motivul din spatele deciziei: „Noi nu putem inventa cântăreți”

România nu va mai participa la Eurovision 2025, după ce s-a retras din competiție pentru al doilea an consecutiv. Reprezentanții au explicat motivele care au dus la această decizie.

Marti, 15.04.2025, 15:42
Cine este Georgiana Pascu, românca premiată de Melania Trump. Ce a zis Prima Doamnă în gala International Women of Courage

Cine este Georgiana Pascu, românca premiată de Melania Trump. Ce a zis Prima Doamnă în gala International Women of Courage

Descoperă cine este Georgiana Pascu, românca premiată de Melania Trump, dar și ce a zis Prima Doamnă despre ea în gala International Women of Courage.

Joi, 03.04.2025, 11:54
Finlanda rămâne cea mai fericită țară din lume pentru a opta oară la rând. Pe ce loc se situează România

Finlanda rămâne cea mai fericită țară din lume pentru a opta oară la rând. Pe ce loc se situează România

Finlanda a fost desemnată, pentru al optulea an consecutiv, cea mai fericită țară din lume, conform Raportului Mondial al Fericirii 2025, publicat de Organizația Națiunilor Unite. Această performanță remarcabilă subliniază consistența Finlandei în menținerea unui nivel ridicat de satisfacție a vieții în rândul cetățenilor săi.​

Sambata, 22.03.2025, 18:50
Debut cu stângul în drumul spre CM 2026! România - Bosnia 0-1. Meciul a fost liveVIDEO pe Antena 1 și AntenaPLAY!

Debut cu stângul în drumul spre CM 2026! România - Bosnia 0-1. Meciul a fost liveVIDEO pe Antena 1 și AntenaPLAY!

Naționala de fotbal a României a început campania de calificare pentru Campionatul mondial din 2026 cu o înfrangere pe teren propriu cu Bosnia și Herțegovina, scor 0-1.Meciul a fost liveVIDEO pe Antena 1 și AntenaPLAY!

Vineri, 21.03.2025, 19:05
Vine sau nu Elon Musk în România? Ce a anunțat mâna dreaptă a președintelui Donald Trump în mediul online

Vine sau nu Elon Musk în România? Ce a anunțat mâna dreaptă a președintelui Donald Trump în mediul online

În ultimele zile, zvonurile privind o posibilă vizită a miliardarului Elon Musk în România la începutul lunii aprilie au fost intens dezbătute în mediul online.

Marti, 11.03.2025, 15:59
București, printre primele orașe din UE în ceea ce privește nivelul de trai. PIB-ul Capitalei, comparat cu cel din Bruxelles

București, printre primele orașe din UE în ceea ce privește nivelul de trai. PIB-ul Capitalei, comparat cu cel din Bruxelles

Bucureștiul continuă să urce în clasamentele economice europene, consolidându-și poziția printre regiunile cu cel mai ridicat nivel de trai din Uniunea Europeană.

Joi, 13.02.2025, 17:07
Un pensionar din România a încasat 4 pensii de Crăciun. Cum a fost posibil și de ce e nemulțumit

Un pensionar din România a încasat 4 pensii de Crăciun. Cum a fost posibil și de ce e nemulțumit

Un pensionar român a primit recent, în ziua de Crăciun, suma de 14.800 de lei, echivalentul a patru pensii lunare, după o așteptare de peste 100 de zile pentru recalcularea pensiei. Deși suma primită a fost considerabilă, întârzierea și stresul asociat cu procesul l-au nemulțumit pe beneficiar.

Joi, 26.12.2024, 12:59
Ce înseamnă expresia „Leru-i ler” din colindele româneşti. Puţini români știu semnificația

Ce înseamnă expresia „Leru-i ler” din colindele româneşti. Puţini români știu semnificația

Auzim expresia an de an, în perioada sărbătorilor de iarnă, însă puțini sunt cei care știu ce înseamnă expresia ”Leru-i ler”. Ce este, de fapt, lerul și de ce îl găsim atât de des în colinde.

Marti, 24.12.2024, 16:09
Exit-poll alegeri prezidențiale 2024. Ce arată primele estimări de la ora 21:00

Exit-poll alegeri prezidențiale 2024. Ce arată primele estimări de la ora 21:00

Au apărut primele rezultate ale exit-poll-urilor de la alegerile prezidențiale din 2024. Iată ce arată primele estimări, afișate de la ora 21:00.

Duminica, 24.11.2024, 21:00
Ce salariu are președintele României. Este cel mai mare din sectorul public

Ce salariu are președintele României. Este cel mai mare din sectorul public

Salariul președintelui României este stabilit prin lege și este considerat cel mai mare salariu din sectorul public.

Sambata, 23.11.2024, 11:27
Ce rol și atribuții are Președintele României, conform Constituției. Tot ce trebuie să știi despre cea mai înaltă funcție din stat

Ce rol și atribuții are Președintele României, conform Constituției. Tot ce trebuie să știi despre cea mai înaltă funcție din stat

Președintele României are rolul principal de garant al Constituției, reprezentând statul român și fiind mediator între puterile statului și între stat și societate. Atribuțiile sale sunt reglementate de Constituția României, iar principalele responsabilități sunt cele din următoarele rânduri.

Joi, 21.11.2024, 17:38
Cum a reacționat bunica lui Daniel Bîrligea la golul dat de nepotul ei în meciul cu Cipru. Sportivul s-a dus la ea în tribună

Cum a reacționat bunica lui Daniel Bîrligea la golul dat de nepotul ei în meciul cu Cipru. Sportivul s-a dus la ea în tribună

Bunica lui Daniel Bârligea a fost pentru prima dată prezent la un meci al echipei României și la final, a fost protagonista unui moment emoționant, alături de sportiv.

Joi, 21.11.2024, 13:47
Decizie UEFA România- Kosovo. Ei au fost judecătorii care au decis soarta meciului abandonat de kosovari

Decizie UEFA România- Kosovo. Ei au fost judecătorii care au decis soarta meciului abandonat de kosovari

UEFA a alcătuit un complet de 7 judecători pentru speța partidei abandonate de către kosovari, România- Kosovo.

Miercuri, 20.11.2024, 15:19
Candidații la alegerile prezidențiale 2024 România. Ce studii au politicienii din cursa pentru Cotroceni

Candidații la alegerile prezidențiale 2024 România. Ce studii au politicienii din cursa pentru Cotroceni

Descoperă ce studii au candidații la alegerile prezidențiale din 24 noiembrie 2024.

Miercuri, 20.11.2024, 12:46
Staţiunea din România unde turiştii pot face drifturi cu carturile și cât costă 10 minute de adrenalină

Staţiunea din România unde turiştii pot face drifturi cu carturile și cât costă 10 minute de adrenalină

În stațiunea Izvoare din Maramureş, redeschisă în urmă cu doi ani, administratorii propun o activitate inedită: drift kart pe zăpadă, un sport nou care câștigă tot mai mulți adepți.

Luni, 18.11.2024, 18:26
De ce întârzie UEFA verdictul în cazul meciului România- Kosovo. Când ar putea veni decizia

De ce întârzie UEFA verdictul în cazul meciului România- Kosovo. Când ar putea veni decizia

Toată lumea aşteaptă cu sufletul la gură decizia UEFA, în cazul meciului de vinerea trecută, cu Kosovo.

Luni, 18.11.2024, 16:13
LIVE România - Cipru în Liga Națiunilor. Rezultatul ultimei partide oficiale a naționalei de fotbal în 2024

LIVE România - Cipru în Liga Națiunilor. Rezultatul ultimei partide oficiale a naționalei de fotbal în 2024

Echipa națională de fotbal a României întâlnește prima reprezentantă a Cipru în ultimul meci din Liga Națiunilor, de la ora 21:45.

Luni, 18.11.2024, 12:22
LIVE România - Kosovo, Liga Națiunilor, pe Antena 1 și în AntenaPLAY. Rezultatul final al partidei de pe National Arena

LIVE România - Kosovo, Liga Națiunilor, pe Antena 1 și în AntenaPLAY. Rezultatul final al partidei de pe National Arena

România - Kosovo se joacă vineri, de la 21:45, în direct pe Antena 1 și în AntenaPLAY. Este penultima partidă a naționalei de fotbal în Liga Națiunilor, care este lider în grupa sa, cu patru victorii din patru.

Joi, 14.11.2024, 14:01
Mesajul lui Nicolae Stanciu pentru suporteri, înainte de meciul România - Kosovo. Ce a transmis căpitanul naționalei

Mesajul lui Nicolae Stanciu pentru suporteri, înainte de meciul România - Kosovo. Ce a transmis căpitanul naționalei

Nicolae Stanciu, căpitanul echipei naționale, a transmis un mesaj emoționant înaintea duelului României cu Kosovo, care se vede pe Antena 1 și în AntenaPLAY.

Miercuri, 13.11.2024, 15:22
Orașul din România în care „plouă cu cenușă”. Locanicii sunt revoltați, după ce mai mulți oameni au ajuns la spital

Orașul din România în care „plouă cu cenușă”. Locanicii sunt revoltați, după ce mai mulți oameni au ajuns la spital

Mai multe persoane reclamă, în mediul online că că municipiul Craiova a fost acoperit de cenușă. Unii localnici au ajuns la spital după ce le-au intrat în ochi astfel de particule. Ce au transmis autoritățile.

Joi, 31.10.2024, 18:16
x