65527 articole
La una dintre probele din ediția a opta din sezonul 3 al emisiunii Asia Express una dintre echipe a trăit un adevărat șoc! Alina Ceușan a turnat vopsea, din greșeală, pe Carmen Grebenișan!
Zi extrem de dificilă pentru Sorina Pintea, fostul ministru al Sănătății. O ambulanţă a fost solicitată duminică pentru aceasta, aflată în Arestul Central al Poliţiei Capitalei. Pintea a primit îngrijiri medicale, nefiind necesară internarea.
Duminica, 01.03.2020, 20:59
Carabao (bivolul de apă) este animalul național al filipinezilor. Animalul este pictat și antrenat să îngenuncheze, iar această misiune o au și vedetele Asia Express, din sezonul 3!
În a opta ediție din sezonul 3 al emisiunii Asia Express ne reîntâlnim cu cele opt echipe rămase în competiție. De data aceasta, concurenții primesc o provocare de zile mari!
Un alt cutremur s-a produs duminică seara, la ora 10:09, în județul Bihor, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP).
Duminica, 01.03.2020, 19:48
Duminică, 1 martie 2020, Loteria Română organizează noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc. Ce numere au fost câștigătoare?
Duminica, 01.03.2020, 18:50
Sorina Pintea a fost prinsă luând mită în biroul ei din Spitalul Judeţean de Urgenţă din Baia Mare. Fostul ministru al Sănătății a primit o dublă lovitură, la scurt timp după ce s-a aflat de mită.
Duminica, 01.03.2020, 17:45
Liviu Dragnea a fost supus unei intervenții chirurgicale după ce a suferit un accident zilele trecute, în timp ce lucra la atelierul auto din cadrul Penitenciarului Rahova, acolo unde încarcerat.
Duminica, 01.03.2020, 17:00
Meteorologii au transmis o avertizare de Cod galben pentru 24 de județe. Ce anunță Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) pentru orele ce urmează?
Duminica, 01.03.2020, 15:34
Scene cumplite s-au întâmplat recent într-un atelier auto din Italia! O româncă de 26 de ani a fost scalpată și a ajuns de urgență la spital!
Duminica, 01.03.2020, 15:30
Veronica Stegaru, cunoscută publicului larg și drept soția-vulpiță din Blăgești, a devenit o adevărată senzație a momentului după ce și-a făcut apariția la emisiunea Acces Direct, încercând să își resolve problemele cu soțul său, Viorel. Acum s-a aflat câte clase are Veronica!
Duminica, 01.03.2020, 13:21
Orice creștin are și momente de cumpănă în viață și își dorește ca rugile sale să fie ascultate. Totuși, puțini sunt cei care știu care este cea mai puternică rugăciune pentru a avea succes la orice pas! Sfântul Alexie te ajută imediat!
Duminica, 01.03.2020, 12:45
Meteorologii au anunțat că vremea în luna martie va fi una extrem de schimbătoare! La ce ar trebui să ne așteptăm în perioada următoare?
Duminica, 01.03.2020, 11:55
Un cutremur s-a produs duminică dimineaţa, la ora 00:52, în zona seismică Vrancea, judeţul Vrancea, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP).
Duminica, 01.03.2020, 10:24
Cel mai nou episod al reality show-ului Prodanca şi Reghe. Preţul succesului, difuzat în aceastã searã, de la 19:45, la Antena Stars le aduce telespectatorilor imagini inedite din Milano şi Florenţa, acolo unde Anamaria a mers sã îşi viziteze fiica, pe Rebecca, studentã la Institutul Marangoni, prestigioasa școală de design din Milano.
Duminica, 01.03.2020, 09:51
Situații neașteptate și noi aventuri cu primarul Stelu! Ce s-a întâmplat în episodul 2 din sezonul 2 al serialului Mangalița?
În episodul 2 din sezonul 2 al serialului Mangalița, manelistul Bebe a dat de probleme serioase! Ce decizie trebuie să ia?
Stelian Manole, primarul orașului Mangalița, a decis să facă o fântână arteziană! Ce metodă strămoșească a folosit pentru a alege locul?
Pacientul din Gorj care este internat la Institutul Naţional de Boli Infecţioase "prof. dr. Matei Balş" a fost retestat sâmbătă pentru noul coronavirus, iar rezultatul testului este negativ, anunţă Grupul de Comunicare Strategică.
Sambata, 29.02.2020, 21:28
În a doua ediție din sezonul 8 al emisiunii iUmor Claudiu Popa a venit să ne vorbească mai multe despre problemele pompierilor!
Informația momentului pentru numeroși bucureșteni! Începând cu data de 1 martie, unii dintre șoferi scapă de plata parcărilor! Ce condiție trebuie să îndeplinești?
Sambata, 29.02.2020, 20:53
Camelia Beteringhe a divorțat în urmă cu doi ani și astfel a luat naștere personajul Victoria! Concurenta a venit în a doua ediție din sezonul 8 al emisiunii iUmor cu un delicios număr de stand up comedy!
Adrian Stoica și-a făcut apariția pe scenă împreună cu cățelușa Hurricane! Acesta a venit să-i uimească pe jurații iUmor cu un număr de dresaj canin, în ediția a doua din sezonul 8 al emisiunii iUmor!
Cătălina Ivan a reușit să îi capteze din plin atenția lui Mihai Bendeac, în ediția a doua din sezonul 8 al emisiunii iUmor. A reușit juratul s-o sărute?
Cătălina Ivan, o brunetă superbă din Galați, a venit la insistențele prietenilor la iUmor, sezonul 8. Frumoasă moldoveancă a pregătit un număr de stand-up despre viață ei!
În ediția a doua din sezonul 8 al emisiunii iUmor a început în forță, cu un super invitat surpriză: George Tănase! Cum s-a schimbat muzica în România în ultimii ani?
1 Martie este ziua în care românii oferă milioane de mărțișoare, pentru a sărbători venirea primăverii. Totuși, puțini sunt cei care știu ce mărțișor trebuie să eviți, dacă vrei să nu te faci de râs!
Sambata, 29.02.2020, 19:00
Anul 2020 este un an bisect, ceea ce înseamnă că avem o lună februarie cu 29 de zile. În credința populară, aceasta nu este o zi obișnuită, ci este momentul în care trebuie să ai mare grijă ce faci, dacă vrei să-ți meargă bine tot anul.
Sambata, 29.02.2020, 18:46
Românii trec la ora de vară din 2020 în ultima duminică din luna martie. Astfel, ora 03:00 devine ora 04:00, în noaptea de sâmbătă spre duminică. Totuși, medicii trag un semnal de alarmă pentru români.
Sambata, 29.02.2020, 16:59
Au trecut șase ani de la tragedia aviatică din Munții Apuseni, cea în care și-a pierdut viața tânăra Aura Ion.Se spune că timpul vindecă orice rană, dar pentru mama Aurei Ion durerea este la fel de mare. Nici măcar timpul nu poate umble golul lăsat de pierdea unui copil.
Sambata, 29.02.2020, 16:24
Caz cutremurător pe o autostradă din Italia! O româncă a oprit o mașină de poliție pe Strada Statală Pontina din Lazio și a cerut ajutor polițiștilor, spunând că cineva a tăiat gâtul soțului său!
Sambata, 29.02.2020, 15:12
Un copil de doar zece ani a fost împușcat de bonă, femeia despre care părinții credeau că e cea potrivită pentru ca cel mic să fie în siguranță.
Sambata, 29.02.2020, 14:54
Un bărbat din localitatea Baciu, aflată aproape de Cluj-Napoca, a reușit să facă senzație cu modul în care a ales să-și facă apariția la cumpărături! Clienții magazinului au înlemnit când l-au văzut!
Sambata, 29.02.2020, 12:37
Este din nou stare de alertă pentru medicii din Timișoara după ce un tânăr șofer român de TIR s-a întors din Italia, preznetând semne de coronavirus!
Sambata, 29.02.2020, 11:54
O femeie din Timișoara a fost diagnosticată recent cu coronavirus și a fost internată la Spitalul de Boli Infecţioase "Victor Babeş" din Timişoara, se simte bine. Ce greșeală a făcut aceasta?
Sambata, 29.02.2020, 09:59
Chef Munti, bucătarul de la Star Matinal, a pregătit o delicioasă combinație de paste cu pesto roșu și fructe de mare, dar și niște buschete asortate, rețetă pe care a denumit-o "Paste Pesto Rosso și Trio Bruschetta".
Sambata, 29.02.2020, 09:28
Fiica lui Nico, Andra, a făcut dezvăluiri uluitoare după eliminarea din „Asia Express”, sezonul 3. A precizat că a slăbit din cauza mamei ei și că a reușit să treacă peste o frică, datorită competiției.
Imagini incredibile arată momentul în care căpitanul unui feribot a sărit în apă îmbrăcat complet pentru a salva o femeie aflată în pericol de înec.
Sambata, 29.02.2020, 00:12
Nico şi fiica ei, Andra, au făcut noi dezvăluiri inedite din „Asia Express”, sezonul 3. Au spus că au stat trei sau patru zile fără să se spele, iar cântăreața a dezvăluit ce a deranjat-o cel mai mult în timpul pe care l-a petrecut în competiție.
Un elefant sălbatic a oprit traficul pe o şosea din Thailanda. Aparent, acesta încerca să își învețe puiul să fure mâncare din maşinile oprite pe şosea, a scris, joi, dailymail.co.uk.
Vineri, 28.02.2020, 23:35
În restaurantul Amaliei Bellantoni, fostă concurentă Chefi la Cuțite, aproape că nu mai intră nimeni!
Nouă seturi de gemeni au fost înscrise în același an, la aceeași grădiniță, din Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord.
Vineri, 28.02.2020, 23:04
Odată cu apropierea primăverii s-a redeschis şi sezonul strângerii de fonduri pentru educatoare, învăţătoare şi profesoare. Magistraţii şi avocaţii atenţionează atât părinţii cât şi dascălii că plicurile cu bani şi cadourile scumpe pot veni la pachet cu dosare penale pentru dare şi luare de mită.
Vineri, 28.02.2020, 23:00
Haosul ia amploare în ţară, pe măsură ce numărul cazurilor confirmate de coronavirus din România creşte. Un pasager care a chemat de două ori ambulanţa, în aeroportul Henri Coandă, a fost lăsat să se îmbarce în avion, unde a avut din nou nevoie de asistenţă medicală.
Vineri, 28.02.2020, 22:56
Teama de coronavirus este tratată într-un mod mult mai relaxat dacă reuşim să zâmbim. O bunică din Italia a transformat sfaturile medicilor într-o lecţie amuzantă. Nu lipsesc nici ironiile. Bătrânica are şi sugestii pentru perioada carantinei.
Vineri, 28.02.2020, 22:48
Românii care se află sau intenţionează să călătorească în străinătate au fost atenționați de Ministerul Afacerilor Externe să se informeze cu privire la măsurile dispuse de autorităţile din ţara de destinaţie/tranzit, în contextul demersurilor de limitare a răspândirii infecţiei cu coronavirus.
Vineri, 28.02.2020, 22:26
Vineri după-amiaza, la Paris, au izbucnit incidente violente cu ocazia unui miting - interzis - al unor persoane care militau împotriva unui concert susținut de starul congolez Fally Ipupa. Poliția a procedat la evacuarea unei mari gări din capitala franceză, unde a izbucnit un incendiu.
Vineri, 28.02.2020, 22:20
Din cauza coronavirusului, mii de elevi români rămân acasă. În cazul unora măsura este luată de autorităţi, în cazul altora este decizia familiilor. Cât de justificată este frica părinţilor şi cum îşi pot proteja copiii, am aflat de la medicul pediatru Mihai Craiu, invitat la Observator.
Vineri, 28.02.2020, 22:12
O tânără din Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord avea 16 ani când l-a cunoscut pe bărbatul care avea să îi fie soț, el în etate de 51 de primăveri. Cei doi și-au spus povestea de dragoste scandaloasă.
Vineri, 28.02.2020, 22:08
Războiul împotriva coronavirusului face victime nevinovate. Un bărbat își strigă disperarea din poarta casei sale.
Vineri, 28.02.2020, 21:43