65527 articole
Cu ocazia celei mai importante sărbători pentru români, „tăticul umorului din România” a acceptat invitația de a urca pe scena de comedie și de a face senzație ca altădată. Invitatul lui Șerban Copoț și Dan Badea a luat la roast obiceiurile consătenilor în perioada Sărbătorilor Pascale.
Invitatul special a îmbrăcat haina lui Sfântul Petru în ediția specială de Paște și le-a dezvăluit românilor care sunt condițiile pe care trebuie să le îndeplinească pentru a trece de porțile Raiului. Iată care au fost sfaturile oferite de Marcel Cobzariu!
O prezență scenică deosebită, care reușește să acapareze privirile cu fiecare ocazie, Ștefania Costache aka „Lolrelai” a fost asul din mâneca Magicianului Robert Tudor. Iată cum s-a desfășurat materialul extrem de îndrăzneț al Iepurașului de Paște!
Formația românească de muzică de petrecere a venit în platoul de comedie, cu ocazia uneia dintre cele mai importante sărbători creștine, pentru a-i anima pe jurații iUmor. Iată cum s-a distrat Delia pe ritmurile melodiei originale de la Azur, după ce le-a cântat piesa!
Giganții divertismentului au urcat împreună, pentru prima dată pe scena show-ului de umor, în cadrul galei speciale de Paște. Iată cum a sunat materialul pe care cei doi l-au pregătit, în premieră, pentru prima zi de Paște și la care jurații s-au amuzat copios!
Trupa Generic a făcut un show așa cum nu s-a mai văzut până acum pe scena iUmor! Artiștii au realizat un spectacol muzical, pe care Delia l-a „savurat” din plin chiar în prima zi de Paște! Iată cum mai arată, în prezent, maestrul muzicii ușoare, dar și cine a reușit să câștige duelul „giganților”!
Liviu Vârciu și-a impresionat fanii cu un nou filmuleț postat în mediul online.
Duminica, 16.04.2023, 18:24
Cătălin Scărlătescu și-a adus aminte de o întâmplare pe care nu o va uita niciodată și are legătură cu mâncarea de cartofi.
Duminica, 16.04.2023, 16:42
Cântăreaţa columbiană Shakira şi fostul fotbalist Gerard Pique s-au înţeles în privinţa timpului pe care băieţii lor, Milan şi Sasha, îi vor petrece cu fiecare în parte.
Duminica, 16.04.2023, 15:30
Georgiana Lobonț a surprins pe toată luma cu apariția ei de pe rețelele de socializare, în costum de baie. Cum arată această, după ce renunță la costumul popular.
Duminica, 16.04.2023, 14:57
În episodul 10 al sezonului 5 Hello Chef, din 16 aprilie 2023, Roxana Blenche și invitatul special din această ediție, Maria Constantin, au gătit două preparate tradiționale din Argentina, și anume Chocotorta și Chimichurri steak.
Cosmin Munteanu de la Mireasa, sezonul 6, s-a pozat într-o ipostază inedită pe rețelele de socializare alături de noua lui parteneră de viață, pe nume Andreea.
Nora Balazs a publicat un mesaj emoționant pe rețelele de socializare, la un an de când a părăsit show-ul Mireasa, în sezonul 5. Aceasta a ținut să le mulțumească fanilor pentru susținerea necondiționată a lor.
Ionuț Cercel a publicat un videoclip sfâșietor pe rețelele de socializare, cu imagini de la mormântul tatălui său, celebrul cântăreț Petrică Cercel.
Duminica, 16.04.2023, 12:07
Meteorologii anunţă ploi moderate cantitativ şi intensificări ale vântului în cea mai mare parte a ţării începând de duminică de la prânz.
Duminica, 16.04.2023, 11:43
Andrada și Victor au format unul dintre cele mai apreciate cupluri la Mireasa în sezonul 4, deși au fost foarte des criticați pentru personalitățile lor. Iată cu ce s-au „mândrit” pe internet cei doi.
Ai urmărit aventura America Express în AntenaPLAY? Te premiem cu rucsacul America Express personalizat.
Tabloidul Mirror relatează o întâmplare misterioasă care a fost raportată în orășelul Huarina, în zona La Paz din Bolivia. Cu două nopți înainte ca ciudățenia să fie descoperită, locuitorii au filmat o lumină verde stranie pe cerul nopții, despre care au crezut că provine de la o navă extraterestră.
Sambata, 15.04.2023, 19:02
Vopsitul ouălor are o tradiție veche, iar în prima zi se obișnuiește să se ciocnească ouăle vopsite în roșu și să se spună „Hristos a Înviat!”, la care să se răspundă cu „Adevărat a Înviat!”.
Sambata, 15.04.2023, 18:06
Perneș publică o fotografie romantică în care apare alături de partenera lui Sabrina, după împăcare. Cei doi par mai fericiți ca niciodată, iar melodia pe care au ales să o pună pe fundal am putea spune că descrie statusul relației lor din prezent: “Perfect”.
Dan Diaconescu a apărut, din nou, în fața judecătorilor, în timp ce soția și fiica lor au fost surprinse, împreună, într-un cartier din București.
Sambata, 15.04.2023, 16:16
Lumina Sfântă s-a aprins la Ierusalim, la Mormântul lui Iisus Hristos, sâmbătă, la ora 14.54, în Biserica Mormântului Sfânt din Ierusalim, de unde va fi trimisă în ţări din întreaga lume. Cum este transportată.
Sambata, 15.04.2023, 15:10
După încheiere relației dintre Antonio și Maria printre activități casnice, aceasta discuta cu Irina și Hatice despre motivul despărțirii.
Crezi că poți rezolva testul de mai jos? Acceptă provocarea!
Sambata, 15.04.2023, 13:29
Internauții au rămas surprinși de felul în care o femeie de pe TikTok le-a arătat cum să curețe cartofii mult mai eficient.
Sambata, 15.04.2023, 13:08
Învierea, cea mai importantă sărbătoare a creștinătății, ne amintește de miracolele acestei lumi și de divinul din noi. Lumina care coboară la Ierusalim, la Sfântul Mormânt, este minunea zilelor noastre, este binecuvântarea pe care o primim din ceruri an de an și momentul simbolic al propriei noastre învieri sufletești.
Sambata, 15.04.2023, 12:55
În fiecare an, lumina sfântă de la Ierusalim ajunge la credincioșii din toată lumea. Enoriașii se strâng în număr mare în fața bisericii unde cântă în cor „Hristos a înviat”, iar apoi, la miezul nopții merg să ia lumină. Iată ce trebuie să faci cu lumânarea de Îniviere după ce ai ajuns acasă.
Sambata, 15.04.2023, 12:28
Nu trebuie să fie însorit, ca să lași hainele să se usuce afară. De fapt, dacă le pui la momentul potrivit, cel mai probabil vor scăpa de mirosul de umezeală, care e neplăcut.
Sambata, 15.04.2023, 12:28
Rezultatele la extragerile speciale de Paște, sâmbătă, 15 aprilie 2023, din Săptămâna Mare, au fost afișate. Duminica, 16 aprilie, nu mai au loc trageri loto, la fel cum nici joi nu au fost. Află de pe a1.ro numerele câștigătoare la toate categoriile de joc ale Loteriei Române, Loto 6/49, Joker, 5/40, Noroc, Super Noroc și Noroc Plus. Reportul tragerilor de, sâmbătă, este unul spectaculos.
Sambata, 15.04.2023, 12:27
Ce să faci în noaptea de 15 spre 16 aprilie, de Înviere, ca să îți găsești un partener pe sufletul tău și ca să ai parte de noroc și iubire. Totul este legat de Lumina sfântă și de momentul când bat clopotele.
Sambata, 15.04.2023, 12:23
Horoscop luna mai 2023. Află previziunile astrologice pentru următoarele săptămâni și cum te afectează mișcările astrelor în funcție de zodie. Iată ce au pregătit planetele pentru Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară, Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești.
Sambata, 15.04.2023, 01:08
De Paște 2023 trimite felicitări personalizate celor pe care nu-i poți avea lângă tine. Ți-am pregătit imagini cu urări cu ”Paște Fericit!” și ”Hristos a Înviat”, pe care le poți trimite prin SMS, pe Facebook, Messenger, Instagram de Paște 2023. Alege o felicitare pentru a le arăta celor dragi că te gândești la ei de sărbătorile pascale.
Sambata, 15.04.2023, 00:02
De Paștele ortodox 2023, românii respectă mai multe tradiții și obiceiuri și țin cont de superstițiile din bătrâni. Pentru că prima zi de Paște o zi specială și tradițiile sunt deosebite.
Vineri, 14.04.2023, 17:30
Săptămâna de după Învierea Domnului se numește Săptămâna luminată. Este o săptămână care amintește de miracolul creștinătății, așadar, enoriașii se gândesc la Iisus. În Săptămâna Luminată se rostesc rugăciuni speciale.
Vineri, 14.04.2023, 17:16
În gala Mireasa de pe 14 aprilie 2023, Sabrina și Dima au primit o vizită surpriză. Mama fetei a venit în casa Mireasa.
Publicul Mireasa a votat intens în această săptămână, pentru a le oferi imunitate concurenților preferați și pentru a desemna Fata, Băiatul și Mama Săptămânii. Iată cum arată clasamentul din Gala de vineri, 14 aprilie 2023.
Vedeta și-a deschis sufletul în fața oamenilor de acasă și a povestit cum erau pentru ea sărbătorile Pascale pe vremea când era un copil. Află din rândurile de mai jos ce „prostioare” făcea Andreea Bălan în vacanțele la bunici, dar și ce învățături vrea să le insufle fetițelor sale.
Vineri, 14.04.2023, 14:57
În gala Mireasa de pe 14 aprilie 2023 două cupluri și-au anunțat despărțirea. După Giulia și Zain, Antonio și Maria au spus că nu mai formează un cuplu în casa Mireasa.
În gala de vineri, 14 aprilie 2023, Zain și Giulia au anunțat că nu mai formează un cuplu în casa Mireasa. Despărțirea s-a produs în urma unei discuții despre lipsa de încredere.
Andreea Raicu s-a deschis în fața oamenilor și le-a dezvăluit care e motivul pentru care nu s-a căsătorit până în prezent. Află din rândurile de mai jos ce dezvăluiri a făcut frumoasa șatenă.
Vineri, 14.04.2023, 12:54
Specialiștii Administrației Naționale de Meteorologie (ANM) au actualizat prognoza meteo, dezvăluind când vor înceta frigul, ploile și vremea capricioasă. Iată cum se va prezenta vremea în luna mai și ce temperaturi vor fi înregistrate pe teritoriul României.
Vineri, 14.04.2023, 12:50
Aceasta este ziua în care credincioșii fac ultimele pregătiri de Paște. Află din rândurile de mai jos ce tradiții și obiceiuri se respectă în Sâmbăta Mare, dar și ce e interzis, cu desăvârșire, să facem în această zi!
Vineri, 14.04.2023, 11:36
Concurenţii reality show-ului matrimonial aflaţi în cursa pentru marele premiu în valoare de 40.000 de Euro vor petrece sărbătorile pascale în casa Mireasa, dar vor avea parte de o mulţime de surprize. Printre acestea se va număra şi vizita familiilor lor, un moment cu totul şi cu totul emoţionant.
Ada și Sebaidin, foștii concurenți ai sezonului 6 Mireasa, formează un cuplu fericit, iar de curând cei doi au publicat pe rețelele sociale imagini de la aniversarea fetei. Tânărul i-a transmis o urare frumoasă iubitei sale.
Drobul este un preparat culinar tradițional românesc, fiind unul dintre mâncărurile specifice de Paște 2023. Dacă unii preferă să urmeze întocmai tradiția și să-l gătească cu miel, alții înlocuiesc carnea cu legume sau aleg una mai ușoară. Dar care este pluralul cuvântului ”drob”? Află răspunsul în rândurile următoare.
Vineri, 14.04.2023, 10:59
Motivul pentru care Ramona Bădescu nu și-a botezat încă fiul, care urmează să împlinească în curând patru ani. Ce i-a împiedicat pe actriță și pe partenerul său să ia decizia importantă.
Vineri, 14.04.2023, 10:50
Horoscopul zilei de sâmbătă, 15 aprilie 2023, anunță schimbări importante pentru mai toate zodiile. Descoperă de pe www.a1.ro ce surprize au pregătit astrele pentru toate cele 12 zodii și ce previziuni anunță astrologii.
Vineri, 14.04.2023, 10:39
Paștele este una dintre cele mai frumoase și importante sărbători. Dincolo de semnificația religioasă, prima zi de Paște 2023 este marcată de o mulțime de tradiții, obiceiuri și superstiții vechi. Una dintre ele spune că nu e bine să mănânci oul cu sare pe 16 aprilie. Iată care este motivul:
Vineri, 14.04.2023, 10:21
În cadrul galei speciale iUmor din seara de Paște, Romică Țociu și Cornel Palade vor urca pentru prima dată pe scena show-ului de umor de la Antena 1.
În emisia live de Mireasa: Capriciile Iubirii de pe 13 aprilie 2023 s-a discutat despre conversațiile Irinei cu iubitul Mariei. În timp ce se afla pe canapea, Irina a izbucnit în lacrimi.