Află cele mai noi știri despre emisiunea Mireasa, sezonul 13, despre concurenți, cupluri, povești de dragoste, doar la Antena 1.
În emisia live din 19 decembrie 2022, s-au difuzat imagini de la petrecerile burlacilor și burlăcițelor din casa Mireasa sezon 6.
Luni, 19.12.2022, 16:00
Miruna de la Mireasa sezon 6 a ajuns la spital după ce a consumat alcool la petrecerea burlăcițelor din weekend.
Luni, 19.12.2022, 15:01
Valentin și Gabriela de la Mireasa sezon 6 au avut mai multe discuții tensionate și băiatul a precizat, nu o dată, că poate ar fi bine să nu se căsătorească.
Luni, 19.12.2022, 14:08
Perneș și Sabrina au revenit la sentimente mai bune după ce tânărul a anunțat că s-au despărțit. Se pare că a fost vorba doar despre neînțelegeri, căci cei doi sunt iar împreună.
Luni, 19.12.2022, 11:11
Ela și Petrică, câștigătorii sezonului 4 Mireasa, au făcut marele anunț pe rețelele sociale! Cei doi urmează să devină părinți. Hai să vezi primele imagini cu burtica de gravidă a tinerei.
Luni, 19.12.2022, 10:38
Alexandra Ghioca este extrem de discretă cu viața personală. Acesta nu a făcut prea multe dezvăluiri nici după despărțirea de Cosmin, iar atunci când și-a făcut o nouă relația, a ținut totul departe de ochii curioșilor.
Duminica, 18.12.2022, 12:53
Aron a rămas în relații bune cu fanii. Acesta păstrează legătura cu cei care îl apreciază prin intermediul conturilor de pe rețelele de socializare.
Duminica, 18.12.2022, 12:02
Adelina, fosta concurentă de la Mireasa, ține legătura cu fanii prin intermediul rețelelor sociale. Fata publică mereu imagini din viața sa personală, iar cei care o urmăresc sunt mereu bucuroși să vadă cât de fericită este.
Sambata, 17.12.2022, 11:54
Băieții au avut ieri de nominalizat o fată care să plece din emisiune. Nu au avut nicio regulă. Concurenții au fost rugați să aleagă dintre toate fetele din casă.
Sambata, 17.12.2022, 11:20
După o săptămână plină de evenimente în casa Mireasa fanii show-ului matrimonial au votat în număr mare și au stabilit astfel clasamentul publicului. În gala de vineri, 16 decembrie 2022, Simona Gherghe a anunțat cine sunt Fata, Băiatul și Mama Săptămânii.
Vineri, 16.12.2022, 18:00
Așa cum a anunțat Simona Gherghe, în gala Mireasa de pe 16 decembrie 2022 a avut loc o eliminare directă a unei fete. Băieții și mamele au votat.
Vineri, 16.12.2022, 17:45
Băieții au jucat din nou task-ul alinierii. Ei au fost puși în situația de a se așeza în spatele unei fete, alta decât partenera.
Vineri, 16.12.2022, 17:22
Timp de o săptămână fanii au votat la cursa pentru eliminare în care s-a aflat cuplul Raluca-Alex. În gala de vineri, 16 decembrie 2022 de Mireasa, Simona Gherghe a anunțat cum au răspuns fanii emisiunii la întrebarea „Doriți ca Raluca și Alex să părăsească emisiunea Mireasa?”
Vineri, 16.12.2022, 15:19
În gala de pe 16 decembrie 2022 de Mireasa, fanii au văzut dialogurile de care Alex și Raluca au avut parte cu viitoarele soacre.
Vineri, 16.12.2022, 14:00
În urmă cu mai bine de o săptămână, Perneș anunța că el și Sabrina nu mai formează un cuplu. Noile imagini postate de tânăr arată că se află, din nou, în aceeași locuință.
Vineri, 16.12.2022, 10:57
Simona Gherghe a anunțat că vineri, 16 decembrie 2022, începe votul pentru câștigătorii sezonului 6 Mireasa.
Joi, 15.12.2022, 17:52
La task-ul socrilor, difuzat în emisia live de Mireasa de pe 15 decembrie 2022, Gabriela a vorbit cu tatăl lui Valentin, în timp ce băiatul a purtat o discuție cu mama logodnicei.
Joi, 15.12.2022, 16:05
Roxana și Paul au avut ocazia să le adreseze întrebări viitoarelor soacre. În emisa live de pe 15 decembrie 2022 e Mireasa, fanii emisinii Mireasa au văzut ce curiozități au avut tinerii.
Joi, 15.12.2022, 15:40
În emisia live de Mireasa de pe 15 decembrie 2022 fanii emisiunii au văzut discuțiile pe care le-au purtat Deni și Viorel cu soacrele.
Joi, 15.12.2022, 15:29
În emisia de pe 15 decembrie 2022 de Mireasa concurenții logodiți au discutat cu un membru al familiei partenerului sau partenerei. Cosmin a vorbit cu mama Mirunei, iar Miruna a vorbit cu sora logodnicului.
Joi, 15.12.2022, 14:33
Imediat după ce Simona Gherghe a citit un mesaj cu dezvăluiri de la susținătorii Mirunei, fata a spus că dorește să le mulțumească pentru implicare.
Joi, 15.12.2022, 13:59
Andrada și Victor de la Mireasa sezon 4 sunt unii dintre cei mai apreciați și iubiți concurenți din istoria show-ului matrimonial de la Antena 1. Au trăit momente intense în casa Mireasa, însă acum își îngrijorează susținătorii. La câteva luni după ce s-au mutat la Brașov, pozele lor de cuplu au dispărut din social media.
Joi, 15.12.2022, 10:16
În emsia live de Mireasa de pe 14 decembrie 2022 Simona Gherghe a citit un mesaj în care susținătorii Mirunei au dorit să facă dezvăluiri despre trecutul lui Paul.
Miercuri, 14.12.2022, 17:32
Concurenții sezonului 6 de Mireasa au făcut probele pentru ținutele pe care le vor purta la nuntă, în finala de pe 23 decembrie 2022.
Miercuri, 14.12.2022, 15:18
În emisia live de Mireasa de pe 14 decembrie 2022, fanii emisiunii au văzut o discuție profundă care a avut loc între Deni și Viorel, după ce fata a primit o scrisoare de la sora sa.
Miercuri, 14.12.2022, 13:55
Ruxandra, prietena Mirunei, a intrat în direct la Mireasa: Capriciile Iubirii pentru a discuta despre conflictul fetei cu Paul.
Miercuri, 14.12.2022, 13:38
Foștii concurenți ai sezonului 6, printre care și Damaris, au venit în casa Mireasa la petrecerea de sâmbătă. Damaris a avut un discurs în fața fostelor prietene Raluca și Adina.
Miercuri, 14.12.2022, 12:55
În emisia live de pe 13 decembrie 2022 de Mireasa a avut loc un schimb de replici acide. Doamna Adriana a intervenit în conflictul dintre Miruna și Paul.
Marti, 13.12.2022, 17:48
În emisia live de Mireasa de pe 13 decembrie 2022 s-a discutat despre discuția tensionată pe care au avut-o Gabriela și valentin.
Marti, 13.12.2022, 14:47
Conflictul dintre Miruna și Paul a continuat. Roxana a intervenit și ea, reproșându-i iubitei lui Cosmin că a jignit-o.
Marti, 13.12.2022, 13:59
Adelina de la Mireasa sezon 3 s-a schimbat mult în ultima perioadă. Tânăra este acum brunetă, și-a schimbat forma sprâncenelor și arată impecabil.
Marti, 13.12.2022, 12:11
Raluca și Alex au avut parte de discuții aprinse după task-ul telefoanelor de la Mireasa. Băiatul a avut un comentatiu cu privire la ceea ce a văzut în telefonul logodnicei, iar tânăra s-a simțit jignită.
Marti, 13.12.2022, 11:38
Toate cele 5 cupluri din casa Mireasa au depus actele în vederea căsătoriei.
Luni, 12.12.2022, 17:00
În emisia live de Mireasa de pe 12 decembrie 2022, s-a discutat despre task-ul telefoanelor la care au participat Raluca și Alex. Fata a reușit să-și deblocheze telefonul, așa că a putut participa la task.
Luni, 12.12.2022, 15:42
Comentariile lui Paul au deranjat-o atât de mult pe Miruna, încât fata și-a ieșit din fire în casa Mireasa.
Luni, 12.12.2022, 15:07
După task-ul telefoanelor de la Mireasa în mediul online au apărut capturi cu notița pe care Cosmin a descoperit-o în telefonul logodnicei.
Luni, 12.12.2022, 14:13
La petrecerea de sâmbătă au venit și foștii concurenți ai sezonului 6 Mireasa. Damaris, Sebaidin, Giorgio, Denisa, Ada, Andrei au petrecut alături de actualii concurenți pe ritmuri orientale.
Luni, 12.12.2022, 13:59
La scurt timp de când a anunțat că el și Sabrina nu mai formează un cuplu, Perneș a publicat pe rețelele sociale imagini cu el zâmbind, alături de un mesaj în care vorbește despre realizări și evoluție. Oamenii i-au făcut mai multe urări fostului concurent de la Mireasa.
Luni, 12.12.2022, 12:35
La task-ul telefoanelor de vineri, 9 decembrie 2022, Viorel a descoperit că Deni a vorbit cu un fost concurent din sezonul 5. Hai să vezi ce imagini indecente a găsit concurenta în mobilul partenerului său.
Duminica, 11.12.2022, 10:37
Blaze, fostul concurent al sezonului 3 Mireasa, a publicat pe contul de Instagram primele imagini cu burtica de gravidă a soției sale. Izabela radiază de fericire de când a aflat că este însărcinată.
Sambata, 10.12.2022, 13:27
Tatăl Mirunei a intervenit telefonic în ediția de vineri din Mireasa, de pe 9 decembrie 2022, pentru a-i transmite un mesaj fiicei sale, dar și lui Cosmin. Mai mult decât atât, bărbatul a „atacat-o” dur pe doamna Adriana.
Sambata, 10.12.2022, 10:02
Vineri, 9 decembrie 2022, cuplurile sezonului 6 Mireasa au trecut prin task-ul telefoanelor. Gabriela a reușit să-l surprindă pe Valentin cu primul lucru pe care l-a făcut atunci când a intrat în mobilul lui.
Sambata, 10.12.2022, 08:53
Dintre toți concurenții care au trecut prin task-ul telefoanelor, Raluca și Alex nu au putut să participe din cauza unor probleme tehnice.
Vineri, 09.12.2022, 15:22
Nici Paul și Roxana nu au scăpat de task-ul telefoanelor. Concurenții au verificat fiecare album foto și mesaj și au găsit detalii care au stârnit reacții.
Vineri, 09.12.2022, 14:51
În ediția din 9 decembrie, concurenții au trecut prin task ul telefoanelor, iar primii au fost Miruna și Cosmin.
Vineri, 09.12.2022, 14:04
Perneș, fostul concurent al sezonului 5 Mireasa, a transmis un mesaj cu subînțeles pe rețelele sociale după ce a anunțat despărțirea de Sabrina.
Vineri, 09.12.2022, 13:29
Pentru prima dată în acest sezon, cuplurile au făcut nominalizări în Gala din 9 decembrie 2022. Iată ce cuplu este în pericol de eliminare.
Vineri, 09.12.2022, 11:35
Doamna Flori a vorbit cu doamna Gica despre o posibilă căsătorie între Valentin și Gabriela, dar și despre Marea Finală a show-ului matrimonial. Hai să vezi ce au spus cei doi tineri, după ce au văzut imaginile cu mamele.
Vineri, 09.12.2022, 11:14
După o săptămână plină de evenimente în casa Mireasa fanii show-ului matrimonial au votat în număr mare și au stabilit astfel clasamentul publicului. În gala de vineri, 9 decembrie 2022, Simona Gherghe a anunțat cine sunt Fata, Băiatul și Mama Săptămânii.
Vineri, 09.12.2022, 11:07
Ediția din data de 8 decembrie 2022 a emisiunii Mireasa, sezonul 6. Raluca avea în fața lui Alex câteva comentarii tendențioase cu apropouri clare la Deni și Viorel. Deni este afectată de spusele Ralucăi.
Joi, 08.12.2022, 18:00