În ediția din 28 decembrie 2021 a emisiunii Poftiți pe la noi - Poftiți prin țară, după ce a reușit să îi trezească pe Carmen Tănase, Anca Dinicu, Marius Damian și Silviu Mircescu folosind tot felul de animale din plastic cu care să îi...
Adda a publicat o fotografie adorabilă cu ea de când era doar o fetiță. Fanii au reacționat imediat când au văzut imaginea.
Vineri, 24.12.2021, 11:01
Adda a publicat, pe unul dintre conturile sale de Instagram, o fotografie de arhivă, de pe vremea când era doar un copil, iar reacția fanilor a fost inedită și neașteptată.
Joi, 09.12.2021, 11:23
După ce au cărat scaunele și mesele, băieții au început să aranjeze totul pe teren pentru a pregăti târgul. În doar câteva ore, artiștii aveau să urce pe scenă.
Iuliana Luciu a încins imaginația privitorilor după ce a intrat în piscină îmbrăcată, atrăgând atenția tuturor.
Liviu Vârciu și Andrei Ștefănescu o ajută pe gospodina din sat să facă brânzoaice pentru târg și află povestea cutrmurătoare a familiei ei de sârbi. Consilierii lui nea Marin au aflat de ce nu au voie sârbii din comună să treacă Dunărea spre Sârbia.
Chiar dacă Liviu, Andrei și nea Marin știu mereu să se distreze și sunt puși pe șotii, de această dată nu a mai fost de glumă după ce nea Marin s-a accidnetat în timp ce curăța pește.
Iuliana Luciu și Capet au ajuns la grajdul unde se aflau vacile și au început treaba. Ei aveau de mult două vacii pentru a strânge lapte, dar se pare că nu a trecut prea mult timp și cei doi au pornit un nou conflict.
Cătălin Rizea era foarte entuziasmat că e la pescuit pe Dunăre și abia aștepta să prindă peștii necesari pentru saramura ce avea să fie servită la târg de bucătărese.
În ediția 3 din Poftiți pe la noi: Poftiți prin țară, vedetele s-au întrecut pe ele atunci când a venit vorba de muncă. Singurul entuziasmat pentru noua zi a fost Cătălin Rizea, care era nerăbdător să meargă la pescuit.
În ediția din 8 decembrie 2021 a emisiunii Poftiți pe la noi - Poftiți prin țară, Adda a urcat pe scenă și i-a animat pe spectatori. Ea a ales să cânte muzică populară pentru că la acest târg era vorba despre tradiții. Vocea ei de aur a...
În ediția din 8 decembrie 2021 a emisiunii Poftiți pe la noi - Poftiți prin țară, fiind extrem de cald afară, Iuliana Luciu nu a mai rezistat tentației și a intrat în piscină cu tot cu haine. Prezentatoarea a făcut senzație la piscină,...
În ediția din 8 decembrie 2021 a emisiunii Poftiți pe la noi - Poftiți prin țară, după ce au mers cu barca o vreme, s-au oprit și pescarul a aruncat plasele pentru a prinde pește. Nea Marin nu rata nicio ocazie să o sperie pe Adda și mișca...
Nea Marin era supărat pentru că cei doi consilieri ai săi, Liviu și Andrei, au râs de el din cauza faptului că are o problemă de sănătate.
După masa de prânz, nea Marin le-a dat voie celor două echipe să plece la cazare, să facă un duș și să se schimbe. Apoi s-au reîntâlnit pentru a face lista finală cu lucrurile necesare pentru târg.
Liviu și Andrei s-au distrat ca doi influenceri, pe iahtul lui Marian, prietenul lui Liviu Vârciu. El i-a lăsat să se plimbe cu iahtul pe Dunăre.
Pe când căutau mai mulți artiști în sat, Iuliana și Capet au găsit o doamnă foarte pricepută la făcut prăjituri și plăcinte. Mirosul de plăcinte cu prânză i-a atras și au stat la povești în timp ce au mâncat.
Liviu și Andrei au fost desemnați de nea Marin să plece să mai rezolve din lucrurile pe care le aveau pe listă. Cei doi au adormit în mașină.
Adda și Cătălin au plecat la o livadă cu smochini. După ce au merso vreme cu mașina, au trebui să urce dealul pe jos pentru că plouase și nu se putea intra cu mașina până sus la livadă.
Farsa lui Liviu și Andrei pentru nea Marin, făcută cu o zi în urmă, și-a făcut simțit efectul astăzi, când nea Marin a primit un telefon surpriză.
În ediția 2 din show-ul Poftiți pe la noi: Poftiți prin țară, vedetele împreună cu nea Marin se concentrează pe organizarea târgului pe stadion.
În ediția din 7 decembrie 2021 a emisiunii Poftiți pe la noi - Poftiți prin țară, Cele două echipe, alături de Liviu și Andrei, erau pe stadion și priveau ansamblurile care aveau să urce pe scena târgului. Împreună ei aveau să decidă ce...
În ediția din 7 decembrie 2021 a emisiunii Poftiți pe la noi - Poftiți prin țară, Iuliana și Capet au mers la o doamna din sat pentru a-i afla povestea. Ei au poposit acasă la doamna Icoana. Femeia le-a demonstrat că e foarte talentată și...
În ediția din 7 decembrie 2021 a emisiunii Poftiți pe la noi - Poftiți prin țară, Consilierii lui nea Marin, Liviu și Andrei, au plecat cu duba într-o localitate apropiată, Dubova, acolo unde este și capul lui Decebal sculptat în stâncă....
În ediția din 7 decembrie 2021 a emisiunii Poftiți pe la noi - Poftiți prin țară, Nea Marin a primit de la primarul din Svinița o listă cu străzile și casele care au de vânzare produse pentru târg. El a împărțit totul celor 2 echipe,...
În ediția din 7 decembrie 2021 a emisiunii Poftiți pe la noi - Poftiți prin țară, nea Marin s-a dus cu bățul lui din bambus, folosit pentru distanțare socială, pentru a-i trezei pe Iuliana Luciu, Capet, Adda și Cătălin Rizea. După ce s-au...
În ediția din 7 decembrie 2021 a emisiunii Poftiți pe la noi - Poftiți prin țară, nea Marin era supărat pentru că cei doi consilieri ai săi, Liviu și Andrei, au râs de el din cauza faptului că are o problemă de sănătate. După atâtea...
În ediția din 7 decembrie 2021 a emisiunii Poftiți pe la noi - Poftiți prin țară, Liviu și Andrei puneau la cale o nouă farsă pentru nea Marin, știind că el are o problemă cu brațul și a avut nevoie de tratament și exerciții de...
În ediția din 7 decembrie 2021 a emisiunii Poftiți pe la noi - Poftiți prin țară, băieții au plecat cu Marian, prietenul lui Liviu, cu iahtul și au vizitat Cazanele Mari, Cazanele Mici și au ajuns și aproape de statuia lui Decebal. Liviu și...
În ediția din 7 decembrie 2021 a emisiunii Poftiți pe la noi - Poftiți prin țară, pentru că tot s-au întâlnit cu primarul provizoriu, Adda și Cătălin i-au spus ce au reușit să facă până la ora prânzului. După ce l-au informat, au...
În ediția din 7 decembrie 2021 a emisiunii Poftiți pe la noi - Poftiți prin țară, Iuliana și Capet au aflat că doamna Icoana făcea și țuică de smochine și le-a oferit să guste. De asemenea, ea făcea și dulceață de smochine. “Nu...
În ediția din 7 decembrie 2021 a emisiunii Poftiți pe la noi - Poftiți prin țară, La biroul lui nea Marin, unde el dădea telefoane alături de Liviu și Andrei, lucrurile iau o altă întorsătură. Pentru că Liviu lipase afișe, cu o zi în...
În ediția din 7 decembrie 2021 a emisiunii Poftiți pe la noi - Poftiți prin țară, nea Marin s-a dus cu bățul lui din bambus, folosit pentru distanțare socială, pentru a-i trezei pe Iuliana Luciu, Capet, Adda și Cătălin Rizea. După ce s-au...
Cele 2 echipe, formate din Adda, Cătălin, Iuliana și Capet, împreună cu cei doi consilieri și nea Marin au trebuit să se descurce singuri cu pregătirea mesei după ce au scos tot ce au găsit în frigider.
Capet și Iuliana obosiseră după ce au mers și ei la rândul lor la casa coregrafului, deși vorbiseră cu el și echipa formată din Adda și Cătălin.
Liviu și Andrei i-au pregătit lui nea Marin o farsă de zile mari. Ei au scris numele coregrafului pe foi pe care le-au lipit pe garduri, spunând că el oferă ajutor social sătenilor.
Nea Marin i-a povestit doamnei Lina, cea care l-a găzduit pentru biroul lui, că a mai fost în această zonă doar în copilărie, pe când avea 10 ani.
Nea Marin și-a dus cele 6 ajutoare pe stadion pentru a vedea care e spațiul pe care să îl amenajeze. Ei s-au hotărât unde să pună scena și unde să pună tarabele cu mâncare.
Adda și Cătălin s-au purtat ca în Asia Express și nu au putut să se abțină să nu se certe. Cei doi soți au răbufnit, iar Cătălin a spus că nu mai vrea să dea interviuri la comun.
În ediția din 6 decembrie 2021 a emisiunii Poftiți pe la noi - Poftiți prin țară, Marian Capet și Adda au ajuns la munca de jos din bucătărie. ”Am spălat la farfurii de mi-a venit rău! Nu am spălat atâtea în toată viața mea”, a spus...
În ediția din 6 decembrie 2021 a emisiunii Poftiți pe la noi - Poftiți prin țară vedetele au ajuns pe stadionul de fotbal din Svinița, unde Adda a avut parte de o farsă din partea lui nea Marin. ”Am auzit că îți este frică de șarpe”, a...
În ediția din 6 decembrie 2021 a emisiunii Poftiți pe la noi - Poftiți prin țară, Adda și Cătălin Rizea încercau să găsească metode pentru a atrage oameni la târg, dar au sfârșit prin se certa între ei. Adda spunea că soțul ei...
Roast-ul Ardealului din această seară va fi făcut de stand-upper-ul Dan Frînculescu. Înainte de roast, Adda a fost cea care ne-a încântat cu o piesă sensibilă.
Adda s-a pozat într-o ipostază inedită, cum nu au mai văzut-o niciodată fanii. Artista s-a lăsat fotografiată nud, iar fanii au reacționat imediat.
Marti, 09.11.2021, 12:32
Rapperul Țeastă, cu care Adda a colaborat la începutul carierei sale muzicale, a murit. Artista e cea care a făcut anunțul pe pagina sa de Facebook. ”Minți murdare făcute praf” este piesa la care cei doi au lucrat împreună.
Joi, 04.11.2021, 18:15
În ediția din 3 noiembrie 2021 de la Neatza cu Răzvan și Dani, Cătălin Rizea, soțul Addei care a participat la Chefi la Cuțite, l-a înlocuit pe chef Nicolai Tand în bucătărie și a preparat două rețete: Gulaș de porc cu găluște și pere în sos de vin.
În ediția din 3 noiembrie 2021 de la Neatza cu Răzvan și Dani, Cătălin Rizea, soțul Addei care a participat la Chefi la Cuțite, a preparat un gulaș, dar și celebra pară fiartă. Aveți nevoie de vin, smochine, pere, stafide, anason, dar și...
În noul episod din Asia mai Târziu, Cuza și Emi îi au ca invitați pe Adda și pe soțul ei Cătălin Rizea. Cei doi au participat la Asia Express în sezonul 2 și au venit să povestească astăzi mai multe despre ce înseamnă o competiție care îți pune nervii la încercare.
Sambata, 16.10.2021, 17:20
În ediția din 10 octombrie 2021, de la Neatza cu Răzvan și Dani, Cuza de la Noaptea Târziu, Ramona Olaru, Florin Ristei, Adda, Cătălin Rizea, Ilona Brezoianu, Diana Munteanu au reprodus o provocare din serialul coreean "Squid Game".
Hello Chef sezon 2 a început, iar Chef Roxana Blenche a intrat din nou în bucătărie pentru a impresiona publicul cu preparate delicioase și spectaculoase, realizate din ingrediente fresh și de înaltă calitate, selecționate cu grijă din oferta variată Kaufland.