Urmareste stirile sociale de ultima ora si fii la curent cu tot ce se intampla. Fii informat cu A1: ziar online cu ultimele stiri de la surse de incredere.
Sute de posibil falși revoluționari vor primi peste 25.000 de euro fiecare. Octavian Bjoza, cel care conduce interimar Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluţionarilor (SSPR), a declarat că „nu are ce face” în acest sens.
Joi, 19.12.2019, 13:43
Zilele de 27 decembrie 2019 şi 3 ianuarie 2020 ar putea fi declarate zile libere, pentru angajaţii din instituţiile şi autorităţile publice, acestea urmând a fi recuperate până la 31 ianuarie 2020, potrivit unui proiect de Hotărâre.
Joi, 19.12.2019, 13:13
O adolescentă în vârstă de 17 ani din Statele Unite ale Americii a fost arestată și pusă sub acuzare, după ce a încercat să fure un avion, cu care a intrat ulterior într-un gard. Autoritățile investighează cazul deoarece este impresionant cum tânăra a reușit să între în cabina aeronavei.
Joi, 19.12.2019, 12:52
O mamă în vârstă de 47 de ani și-a pierdut viața după ce a fost nevoită să aștepte o ambulanță șase ore, timp în care a stat pe asfaltul înghețat. Ulterior, ea s-a stins din viață în urma unui atac de cord.
Joi, 19.12.2019, 12:49
Un tânăr de 22 de ani din Bucureşti a fost arestat preventiv după ce a lovit cu maşina un pieton care traversa strada şi a plecat de la locul accidentului. Tânărul avea permisul suspendat la acel moment, el fiind prins de şase ori în acest an în timp ce conducea fără permis.
Joi, 19.12.2019, 12:11
Şase persoane au fost reţinute în dosarul privind fraudarea examenelor de licenţă şi master de la Universitatea Spiru Haret, după ce procurorii au făcut percheziții în mai multe sedii ale instituției de învățământ superior.
Joi, 19.12.2019, 12:00
O tânără în vârstă de 29 de ani, din Vulcan, a dispărut de acasă, iar părinții ei nu mai știu nimic de ea de patru zile. Mai mult de atât, mama se teme de ce e mai rău, întrucât femeia a lăsat două bilete de rămas bun.
Joi, 19.12.2019, 11:57
Peste 4.200 de poliţişti de frontieră desfăşoară, în perioada sărbătorilor de iarnă, activităţi de supraveghere şi control la frontiera de stat, fiind suplimentat personalul şi fiind folosite punctele de trecere la capacitatea maximă. Din experienţa anilor trecuţi, se estimează că punctele de frontieră cele mai tranzitate vor fi cele de la graniţa cu Ungaria şi Bulgaria.
Joi, 19.12.2019, 11:39
Direcția de Sănătate Publică din Constanța a fost sesizată în data de 13 decembrie, despre un eveniment petrecut la Secția de Recuperare Eforie Sud, a Spitalului Județean Constanța. Conform unui pacient, dezinfecția, dezinsecția și deratizarea au fost făcute cu bolnavii în pat.
Joi, 19.12.2019, 10:47
Electrocentrale Constanţa susţine că locuitorii municipiului vor avea căldură şi apă caldă începând de joi după-amiază, după ce, din cauza unei avarii, a fost oprit agentul termic în Constanţa.
Joi, 19.12.2019, 10:25
Elevii intră vineri, 20 decembrie, în vacanță, ceea ce înseamnă, în acest an, și încheierea semestrului I. Copiii vor reveni pe băncile școlii pe 13 ianuarie, iar vacanța de iarnă va coincide și cu vacanța intersemestrială.
Joi, 19.12.2019, 10:24
Mario Iorgulescu a primit o lovitură de grație în Italia, unde se afla internat într-o clinică privată, de lux. Fiul șefului LPF este chemat de urgență în România, după ce a fost implicat într-un accident rutier grav pe 8 septembrie 2019, soldat cu moartea unui bărbat.
Joi, 19.12.2019, 09:55
Un bărbat de 54 de ani, din Dâmboviţa, diagnosticat cu gripă şi internat la Spitalul Judeţean de Urgenţă Târgovişte, a murit. Omul nu era vaccinat.
Joi, 19.12.2019, 09:27
Medicii și salariații din Sănătate s-ar putea trezi cu un „cadou de Crăciun” din partea Guvernului. Veniturile lor ar putea fi tăiate drastic, potrivit proiectului de act normativ anunțat de șeful Cancelariei premierului.
Joi, 19.12.2019, 09:23
Un șofer a fost tras pe dreapta în trafic, pe o autostradă din Koln, de către doi presupuși agenți de poliție, care i-au acordat o amendă de 1.000 de euro, plătită numerar, pe loc.
Joi, 19.12.2019, 09:21
Informații noi în ceea ce privește teribilul accident feroviar de miercuri, 18 decembrie 2019. Ancheta merge acum spre o greșeală a mecanicilor.
Joi, 19.12.2019, 09:08
Bărbatul împuşcat de poliţişti miercuri dimineaţa în cadrul unei urmăriri în judeţul Constanţa a murit la spital, oamenii legii stabilind că şoferul care a refuzat să oprească la semnalul polişţiştilor şi care la un moment dat s-a îndreptat cu maşina spre aceştia nu avea permis şi se afla sub influenţa băuturilor alcoolice. Deocamdată nu a fost luată nicio măsură preventivă împotriva conducătorului auto.
Joi, 19.12.2019, 09:06
Metroul ar putea să nu mai circule de la 1 ianuarie 2029 din cauza datoriilor uriașe ale societății Metrorex. Neplata sumelor de bani necesare întreținerii metroului duce la închiderea acestuia pe toate magistralele.
Joi, 19.12.2019, 08:52
Nu mai puțin de 11 persoane au fost rănite în urma accidentului feroviar de la Ploiești, unde un tren de călători a fost lovit de un marfar. O persoană aflată într-unul dintre vagoane a povestit că situația putea fi dramatică dacă trenurile ar fi avut viteză ori ar fi fost pline de călători.
Joi, 19.12.2019, 08:23
Agenţiile de turism trebuie să ofere clienţilor, înainte de semnarea contractului, date privind localitatea de destinaţie, ruta de parcurs, mijloacele de transport utilizate şi caracteristicile şi categoria acestora, tipul unităţilor de cazare, inclusiv adresele şi categoriile de clasificare a acestora, serviciile de masă oferite şi categoria de clasificare a unităţilor de alimentaţie, durata programului, cu indicarea datei sosirii şi a plecării, informaţii generale privind regimul paşapoartelor şi al vizelor, precum şi al asigurărilor de sănătate necesare pentru călătorie şi sejur şi date despre valabilitatea ofertei, afirmă directorul general al ANPC Paul Anghel. De asemenea, înainte de data plecării, turistul trebuie să primească în scris date privind orarele, locurile escalelor şi legăturile, detalii referitoare la reprezentanţa locală a agenţiei sau la autorităţile locale care pot sprijini turistulîn cazul unor situaţii neprevăzute, precum şi un număr de apel de urgenţă sau orice altă informaţie care să îi permită contactarea agenţiei turistice, subliniază Paul Anghel.
Joi, 19.12.2019, 08:16
O campanie de donare de sânge “O picătură de viaţă” a fost organizată de primăria Sectorului 4 în parteneriat cu Centrul de Transfuzie Sanguină Bucureşti.
Joi, 19.12.2019, 08:00
Bărbatul împuşcat în cap, după ce poliţiştii au tras mai multe focuri de armă în timp ce urmăreau autoturismul în care acesta se afla, a murit la spitalul din Constanța. Este vorba de un tânăr în vârstă de aproximativ 20 de ani.
Joi, 19.12.2019, 07:59
În urmă cu 30 de ani, în dimineaţa zilei de 19 Decembrie 1989, un angajat de la Uzinele Mecanice Timişoara pornea sirena. Acesta a fost semnalul pentru timişoreni că este momentul să iasă din nou în stradă.
Joi, 19.12.2019, 07:30
Secretarul de stat Raed Arafat, şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, a fost implicat miercuri seara într-un accidnet rutier.
Joi, 19.12.2019, 07:27
Căsătoriile în cazul persoanelor care au împlinit 16 ani, însă nu au vârsta majoratului ar putea fi interzise în perioada următoare, potrivit unui proiect legislativ pus recent în dezbaterea senatorilor.
Joi, 19.12.2019, 07:21
Vești proaste pentru bucureșteni, după ce s-a aflat că există un risc major ca metroul să nu mai funcționeze după Revelion!
Miercuri, 18.12.2019, 19:59
Cea mai mare şi controversată universitate privată din ţară este din nou în mijlocul unui scandal uriaş. Procurorii au descoperit că fabrica de diplome la Universitatea Spiru Haret încă funcţionează.
Miercuri, 18.12.2019, 19:42
Două trenuri, unul de călători și unul de marfă, s-au ciocnit lângă Ploiești, miercuri după-amiază, în urma accidentului fiind rănite cel puțin cinci persoane, anunță HotNews.ro. Imediat după incident un călător a declarat: „Era vagonul buşit, pisat. Multă lume ţipa, mulţi ieşiseră deja afară”.
Miercuri, 18.12.2019, 19:17
Alocaţiile copiilor se dublează! Vestea bună venită din Parlament ascunde un joc politic: social democraţii le plătesc liberalilor o poliţă mai veche. Lovitura vine în ziua în care cabinetul Orban a luat o decizie, în premieră, în România: şi-a asumat răspunderea pe buget.
Miercuri, 18.12.2019, 19:14
Camera Deputaților a aprobat majorarea pedepsei cu închisoarea pentru cultivarea, fabricarea, vânzarea, deţinerea sau alte operaţiuni privind circulaţia drogurilor de risc, fără drept.
Miercuri, 18.12.2019, 18:37
Două trenuri, unul de călători și unul de marfă, s-au ciocnit lângă Ploiești, miercuri după-amiază, în urma accidentului fiind rănite cel puțin cinci persoane, anunță HotNews.ro.
Miercuri, 18.12.2019, 18:34
Un târg inedit de globuri şi decoraţiuni a fost organizat, la Tg. Mureş, de medicii şi mamele micilor pacienţi internaţi în Secţia de Neonatologie a Spitalului de Urgenţă din oraş! Banii obţinuţi vor fi folosiţi pentru achiziţionarea de incubatoare, atât de necesare spitalului.
Miercuri, 18.12.2019, 17:52
Programele naţionale de sănătate şi Contractul-cadru pentru acordarea asistenţei medicale se vor prelungi până la 31 martie 2020, anunţă Ministerul Sănătăţii (MS). "Este o decizie necesară pentru asigurarea continuităţii activităţilor prevăzute în cadrul programelor naţionale de sănătate, dar şi pentru decontarea serviciilor medicale, a medicamentelor, materialelor sanitare şi dispozitivelor medicale contractate pentru primul trimestru al anului 2020, fără discontinuitate, în condiţiile în care nu este aprobat încă bugetul pentru anul viitor", a explicat ministrul Victor Costache.
Miercuri, 18.12.2019, 17:29
Reprezentanţii CFR Călători precizează, în cazul accidentului feroviar din judeţul Prahova, că trenul Regio 5008 Buzău - Bucureşti Nord a fost lovit frontal de un tren de marfă al unui operator privat, garnitura de călători având viteza de 20 de kilometri pe oră în acel moment, întrucât urma să oprească în staţia Ploieşti Triaj. Traficul feroviar este întrerupt, iar 10 trenuri de călători vor circula pe ruta deviată Brazi - Ploieşti Vest - Ploieşti Sud.
Miercuri, 18.12.2019, 17:21
Avertisment pentru pensionari! Pensia minimă nu va fi majorată anul viitor. Anunțul a fost de ministrul Muncii, care a precizat că pensia minimă va fi înghețată la nivelul din anul 2019, respectiv 704 lei.
Miercuri, 18.12.2019, 16:57
Temperaturile ridicate de afară, mult peste normalul perioadei, au umplut camerele de gardă ale spitalelor din ţară! La Arad, de exemplu, numărul copiilor internaţi cu infecţii respiratorii este în creştere de la o zi la alta.
Miercuri, 18.12.2019, 16:56
Cercetătorii de la University College London au analizat nouă studii privind legătura între emisii poluante şi sănătatea mintală.
Miercuri, 18.12.2019, 16:23
Fostul fotomodel Andrei Baciu, omul care a fost propus de Dacian Cioloș la Ministerul Sănătății și retras înainte de votul de investire, a fost numit, miercuri, în funcția de secretar de stat la Ministerul Sănătății. Decizia a fost deja publicată în Monitorul Oficial.
Miercuri, 18.12.2019, 16:05
O postare de pe un grup de Facebook Info Trafic din județul Cluj a atras atenția a zeci de oameni după ce s-a promovat o întâmplare în care poliția era implicată. Postarea nu a avut scopul de a defăima pe cineva, ci de a aduce toate aprecierile către gesul de omenie pe care l-au făcut oamenii legii.
Miercuri, 18.12.2019, 15:51
Un copil în vârstă de doar nouă ani a fost protagonistul unei scene ce a înduioșat o lume întreagă. Diagnosticat cu o formă de cancer, micuțul a izbucnit în lacrimi atunci când a aflat că a învins, în sfârșit, boala care l-a ținut prin spitale.
Miercuri, 18.12.2019, 15:12
Ministrul Muncii, Violeta Alexandru, a anunţat, miercuri, că s-au găsit soluţii pentru plata integrală a salariilor pe luna noiembrie ale angajaţilor inspectoratelor teritoriale de muncă, respectiv a taxelor aferente acestora.
Miercuri, 18.12.2019, 14:56
Autoritatea Electorală Permanent (AEP) derulează un proiect prin care vor implementa în anul 2024, moemnt în care toate rundele de alegeri vor fi organizate în decursul aceluiași an, sistemul de vot electronic și prin internet.
Miercuri, 18.12.2019, 14:34
Eliminarea pensiilor speciale a stârnit vâlvă în România, iar mii de grefieri au amenințat, miercuri dimineață, că vor intra în grevă. Protestele lor, însă, au avut rezultate, întrucât proiectul de lege ce urma să abroge pensiile speciale a fost scos de pe ordinea de zi a Camerei Deputaților.
Miercuri, 18.12.2019, 14:01
E alertă în țara noastră, după ce o femeie în vârstă de 83 de ani din județul Brăila a decedat în urma contactării virusului West Nile, deşi, din punct de vedere calendaristic, ne aflăm în perioada în care ţânţarii fiind latenţi.
Miercuri, 18.12.2019, 13:50
Dublarea alocațiilor pentru copii a fost votată în Camera Deputaților și ar urma să intre în vigoare din luna ianuarie. Concret, suma va ajunge de la 150 la 300 de lei, lunar, respectiv de la 300 la 600 de lei, pentru copiii sub doi ani și cei cu handicap.
Miercuri, 18.12.2019, 13:36
Mama Luizei Melencu a dezvăluit, la maibine de opt luni de la dispariția fetei, că are informații care duc la concluzia că Gheorghe Dincă nu era singur în mașina în care s-a urcat fiica lor. Sursa informațiilor este chiar tatăl Luizei, care se afla la telefon cu ea în momentul în care Dincă a oprit mașina.
Miercuri, 18.12.2019, 13:09
Un bărbat a murit și alte patru persoane au ajuns la spital, fiind la un pas de a-și pierde viața, după ce au făcut o greșală aparent banală, dar care era să-i coste viața.
Miercuri, 18.12.2019, 13:02
Alex Benchea este un tânăr din Cluj care a reușit să ajungă pe vârful Kilimanjaro, cel mai înalt vârf din Africa, deși este nevăzător. Visul „alpinistului cu ochii albi” a fost de a atinge vârful de 5.895 de metri.
Miercuri, 18.12.2019, 12:50
O profesoară de origine turcă, angajată la şcolile Lumina, a fost ridicată de la locuinţa sa din Bucureşti după ce Guvernul de la Ankara a cerut extrădarea ei, potrivit zamanromania.ro.
Miercuri, 18.12.2019, 12:48
Un șofer care se afla în impas, pe un drum aglomerat din Londra, a fost ajutat chiar de celebra cântăreață Ellie Goulding.
Miercuri, 18.12.2019, 12:13