Episodul din 31 iulie 2025 al emisiunii Insula Iubirii, sezonul 9. Radu Vâlcan a intrat în resort însoțit de o nouă concurentă și a anunțat că odată cu sosirea acestui cuplu, unul dintre cele existente va trebui să plece acasă chiar în...
Anamaria Vaida și fostul concurent, Claudiu Dragotă, de la Insula Iubirii sezonul 8 au vorbit despre relația lor.
Povești care te surprind, în care te regăsești și ale căror trăiri le simți de la mare depărtare.
În ediția 5 din sezonul 9 Insula Iubirii, de pe 29 iulie 2025, concurenții au primit o veste care schimbă complet situația actuală. Descoperă ce anunț a făcut Radu Vâlcan la finalul episodului, după ce un nou cuplu a intrat în testul relației.
În ediția 5 din sezonul 9 Insula Iubirii, de pe 29 iulie 2025, Radu Vâlcan a luat prin surprindere pe toată lumea când și-a făcut apariția alături de noii concurenți care vor să își testeze relația în Thailanda.
Episodul din data de 29 iulie 2025 a emisiunii Insula Iubirii, sezonul 9. Radu Vâlcan a făcut o vizită neașteptată în ambele vile, într-un moment în care toată lumea se pregătea de liniște, luând surprindere atât concurenții, cât și...
Episodul din data de 29 iulie 2025 a emisiunii Insula Iubirii, sezonul 9. Un nou cuplu a pășit în jocul tentației! George Vornicu și Ionela Coșa au intrat în competiție la câteva zile după celelalte perechi și au decis să își testeze...
Episodul 6, din data de 29 iulie 2025, a emisiunii Cu ochii pe Insulă, sezonul 1. Invitații au despre preferințele lor atunci când vine vorba de vacanțe. Unii spun că o escapadă în doi e esențială pentru reconectare și liniște, în timp ce...
Grigore de la Mireasă pentru fiul meu a anunțat că el și Mariana, cu care are o fetiță, sunt în plin proces de divorț.
Lizi și Cosmin Natanticu au răspuns clar și răspicat celei mai frecvente întrebări de cuplu. Iată cum a reacționat comediantul când a văzut că soția lui spune lucrurilor pe nume.
Duminica, 27.07.2025, 07:00
Sezonul 7 al emisiunii disponibile în AntenaPLAY, Mireasa: Confesiuni, s-a încheiat cu episodul în care 4 dintre paneliștii de la Mireasa, Capriciile Iubirii au discutat despre ce s-a întâmplat în sezonul 11, despre cuplurile formate, dar și despre ce i-ar sfătui pe viitorii concurenți Mireasa.
Un cuplu celebru din lumea sportului a semnat actele de divorț. Iată despre cine este vorba.
Joi, 24.07.2025, 16:04
Chiar în ziua în care au împlinit 9 luni de când formează un cuplu, Laura și Mihai au anunțat o decizie importantă și anume aceea de a-și achiziționa o locuință.
Amalia și Cristian Marinescu au fost prezenți la Mireasa: Confesiuni în calitate de cuplu. Cei doi au împărtășit impresii ale experienței lor în sezonul 11 Mireasa.
În episodul din data de 21 iulie 2025 a emisiunii Insula Iubirii, sezonul 9, cele cinci cupluri au ajuns în Thailanda pentru a-și testa relația. Iată cum au decis Francesca Sarao și Cristi Pungă să accepte provocarea de a participa în calitate de cuplu la emisiune!
Sezonul 9 Insula Iubirii începe din 21 iulie, la Antena 1 și pe AntenaPLAY.
Isabel și Claudiu formează cel de-al patrulea cuplu care își va testa relația la Insula Iubirii, sezonul 9.
Bianca și Marian formează cel de-al treilea cuplu care participă la Insula Iubriii în sezonul 9.
Maria și Marius, cel de-al doilea cuplu care-și va testa relația în sezonul 9 Insula Iubirii, la Antena 1 și pe AntenaPLAY!
Ispitele feminine Amelia, Andreea Crăciun și Teodora Racoș sunt pregătite să cucerească concurenții veniți în cuplu la Insula Iubirii sezonul 9.
Cristian Pungă și Francesca sunt primul cuplu participant în sezonul 9 Insula Iubirii! Show-ul începe din 21 iulie, la Antena 1 și pe AntenaPLAY!
Anna și Mihai Leu au format un cuplu discret, dar solid, de mai bine de 30 ani.
Miercuri, 02.07.2025, 09:32
Un cuplu care și-a depus actele pentru căsătorie a pus problema de a nu se căsători. Pe 1 iulie 2025 Ștefan a spus la Mireasa că în momentul de față nu are încredere să se căsătorească cu Mihaela.
Puțini sunt cei care știu faptul că Ianis Hagi și soțul Kirei Hagi, Thomas Ferfelis, au fost prieteni chiar înainte ca sora lui să formeze un cuplu cu acesta. Se pare că cei doi se știu de când erau mici.
Marti, 01.07.2025, 15:34
După despărțirea de Ioana Ignat pentru a doua oară, se pare că milionarul Sebastian Dobrincu iubește din nou.
Marti, 01.07.2025, 11:04
Cei doi tenismeni au petrecut timp împreună pe perioada turneului de la Queen’s și vor face echipă la dublu mixt la US Open.
Vineri, 27.06.2025, 14:00
Anamaria Prodan a scos la iveală detalii neștiute despre relația pe care o are cu Ronald Gavril. Iată ce o „obligă” sportivul pe impresară să facă, dar și la ce pact au ajuns atunci când au decis să formeze un cuplu.
Vineri, 27.06.2025, 10:40
Un cuplu a renunțat la viața în țara natală și s-a mutat în Barcelona. Iată ce dificultăți a întâmpinat.
Vineri, 20.06.2025, 17:15
În gala de pe 20 iunie concurenții au votat ce cuplu consideră că merită să câștige marele premiu de 40.000 de euro
Ediția din data de 20 iunie 2025 a emisiunii Mireasa, sezonul 11. Concurenții au votat ce cuplu, dintre cele care se căsătoresc în cadrul emisiunii, crede că merite să câștige marele premiu de 40.000 de euro. Care este premiul pus în joc.
Liliana și Teo formează al cincilea cuplu logodit din casa Mireasa. În emisia live de pe pe 19 iunie 2025 au fost difuzate imagini de la logodna celor doi.
Simona Gherghe a anunțat în emisia live de Mireasa de pe 18 iunie 2025 că mai avem un cuplu logodit.
La petrecere, concurenții Mireasa au votat un cuplu logodit care să doarmă împreună. Votul a fost unul nominal, nefiind permise consultările în cuplu. Simona Gherghe a anunțat în live, pe 17 iunie, o sancțiune pentru nerespectarea acestei cerințe.
Ediția din data de 17 iunie 2025 a emisiunii Mireasa, sezonul 11. Concurenții au avut de votat pe rând un cuplu logodit care să doarmă împreună, dar fără să se consulte între ei.
Ediția din 16 iunie 2025 a emisiunii Super Neatza cu Răzvan și Dani. Ruxandra Pleșea, medic specialist diabet zaharat, nutriție și boli metabolice, oferă sfaturi practice pentru organizarea meselor în cuplu și explică cum îți poți convinge...
Ediția din 10 iunie 2025 a emisiunii Super Neatza cu Răzvan și Dani. Doctor Gabriela Saulea, trainer și consilier după divorț, vorbește despre rolul banilor în cuplu.
Max Verstappen și Kelly Piquet formează un cuplu din 2020. Iată cele mai recente zvonuri despre cei doi.
Luni, 09.06.2025, 18:21
În emisia live de Mireasa de pe 9 iunie 2025 Simona Gherghe l-a anunțat pe Andi că de câteva zile circulă un mesaj legat de el și de fosta lui iubită
Numerologul Corina Stratulat povestește că nu există relație perfectă și că în toate relațiile există și oportunități, dar și provocări.
În gala de pe 6 iunie 2025 Simona Gherghe a anunțat cine este primul cuplu finalist. Timp de o săptămână, publicul Mireasa a avut de ales între cuplurile Florin-Elena și Ștefan-Mihaela.
În gala Mireasa de pe 6 iunie 2025 a fost votată o fată singură pentru eliminare. Alături de ea, în cursă intră alte 2 concurente aflate în cuplu.
Anamaria Prodan și Ronald Gavril trăiesc o frumoasă poveste de iubire. Impresara și sportivul formează un cuplu de mai bine de doi ani, iar relația lor devine mai puternică pe zi ce trece. Deși se înțeleg foarte bine, vedeta nu se gândește încă la căsătorie.
Joi, 05.06.2025, 11:47
Fie că ești singur și vrei independență, fie că sunteți doi și construiți împreună, comportamentul cumpărătorului român devine tot mai matur, realist și bine informat.
Miercuri, 04.06.2025, 12:55
Ediția din data de 30 mai 2025 a emisiunii Mireasa, sezonul 11. Fiecare concurent a trebuit să voteze un cuplu pe care îl consideră demn de a ajunge în Marea Finală. Elena-Florin și Mihaela-Ștefan au primit un număr egal de voturi, motiv...
Votarea specială din gala de pe 30 mai 2025 a stabilit cuplul care ajunge direct în Marea Finală a sezonului 11.
Cuplul care s-a căsătorit și a decis să se despartă o oră mai târziu. Ce s-a întâmplat de au luat această decizie
Miercuri, 28.05.2025, 09:30
O investigație jurnalistică despre secretele longevității amoroase în România contemporană, cu referiri la resurse moderne precum terapia de cuplu și magazinele specializate online.
Luni, 26.05.2025, 10:33
Concurenții Mireasa au fost invitați în Gala de pe 23 mai 2025 la o votare specială.
Un cuplu a optat pentru un preparat inedit în locul tradiționalului tort de nuntă. Iată cum a fost primit de invitați.
Vineri, 23.05.2025, 16:11
Emma, Roxana și Amalia au discutat despre Liliana, care formează un cuplu cu Teo. Fetele au remarcat că Liliana are apropieri nepotrivite cu fosta iubită a băiatului.