După ce șapte sezoane de senzație Chefi la cuțite, l-am revăzut pe Florin Dumitrescu în edițiile speciale numite Titani la cuțite! Acesta nu a reușit să pună mâna pe premiul special, căci a pierdut finala în fața lui Cătălin Scărlătescu.
Luni, 11.05.2020, 19:50
Dacă tot au înflorit salcâmii, ne-am propus să profităm de aroma și beneficiile florilor și în diverse rețete de preparate culinare și am început cu o rețetă de sirop concentrat din flori de salcâm.
Luni, 11.05.2020, 18:51
Pentru că au apărut cartofii noi pe piață, Vlăduţ, bucătarul de la Neatza cu Răzvan şi Dani, a pregătit o delicioasă rețetă de coaste la cuptor cu usturoi și cartofi noi, dar și un interesant sos de măsline ce va completa gustul preparatelor.
Luni, 11.05.2020, 14:04
Dacă tot este piața plină de căpșuni românești, gustoase și foarte aromate, iată o rețetă de prăjitură cu multe căpșuni, frișcă și ciocolată, destul de simplu de preparat și de nerefuzat.
Luni, 11.05.2020, 09:55
Prăjitura CheeseCake este una dintre cele mai delicioase deserturi ușor de preparat și foarte aspectuasă, oricărei gospodine i-ar putea ieși dintr-o clipită. Chef Sorin Bontea, cu multa sa experiențp în bucătarie, ne arată ce a ieșit din mâinile sale de profesionist!
Duminica, 10.05.2020, 18:51
Pentru că este vineri, Vlăduţ, bucătarul de la Neatza cu Răzvan şi Dani, a pregătit o delicioasă rețetă de prăjitură cu căpșuni, pe care a denumit-o ”Prăjitură moțată".
Vineri, 08.05.2020, 14:39
Untul aromaizat cu multă verdeață este un ingredient vedetă în restaurante și tare gustoase ies preparatele în care se folosește. Vedeți mai jos o rețetă de piept de pui cu unt și verdeață, denumită Piept de pui kievskaia.
Vineri, 08.05.2020, 10:24
Cea mai apreciată băutură de sezon, preparată în casă este de departe socata, gustoasă, foarte aromată și sănătoasă, dar putem să profităm de beneficiile florilor de soc, preparând și un delicios sirop concentrat de soc pe care să-l depozităm în cămările noastre pentru mai târziu.
Vineri, 08.05.2020, 08:51
Dacă nu ați încercat până acum rețeta de lava cake, sau dacă ați încercat și nu ați fost mulțumiți de rezultat, Chef Munti, bucătarul iscusit de la Star Matinal, ne învață cum preparăm cea mai reușită rețetă de Lava cake cu ciocolată amăruie.
Joi, 07.05.2020, 14:00
E o perioadă destul de bună pentru un nou accesoriu în bucătăria ta: aparatul de făcut pâine.
Joi, 07.05.2020, 11:44
Din categoria rețetelor de sezon, o rețetă simplă de cartofi noi cu ciuperci și ceapă la cuptor, pentru un prânz rapid și ușor.
Joi, 07.05.2020, 10:42
Nu putem rata în plin sezon al căpșunilor cele două rețete cu căpșuni pentru cămara noastră: dulceață de căpșuni și gem de căpșuni, ambele naturale, fără conservanți.
Joi, 07.05.2020, 09:20
Ne-am delectat simțurile și am învățat rețete noi în cele două ediții speciale Titani la cuțite! De data aceasta, Chef Sorin Bontea, Chef Florin Dumitrescu și Chef Cătălin Scărlătescu au demonstrat că sunt adevărate forțe dezlănțuite ale naturii, atunci când se iau la întrecere în bucătărie!
Miercuri, 06.05.2020, 17:24
În cele două ediții speciale numite Titani la cuțite, trei echipe formate din nouă bucătari celebri au trecut printr-o bătălie culinară de zile mari, în încercarea de-a câștiga un premiu pe măsură!
Miercuri, 06.05.2020, 16:26
După ce au trecut printr-un adevărat carusel nebun de emoții și rețete pregătite într-un ritm amețitor, bucătarii de la Titani la cuțite au dat bătălia finală, în goana după premiu!
Miercuri, 06.05.2020, 16:00
În a doua ediție a show-ului Titani la cuțite, bucătarii din competiție au avut parte de o probă la care nimeni nu s-ar fi așteptat!
Miercuri, 06.05.2020, 15:18
Edițiile speciale Titani la cuțite ne-au adus un regal de rețete savuroase și momente de neuitat, alături de cei trei jurați ai emisiunii Chefi la cuțite!
Miercuri, 06.05.2020, 15:00
Pentru atunci când cumpărăm căpșuni din piață și printre ele mai sunt și deteriorate, sau prea coapte, putem prepara cu aceastea o delicioasă rețetă de spumă de căpșuni cu bezea italiană.
Miercuri, 06.05.2020, 12:07
Pentru că sunt tare gustoși cartofii noi, atunci când sunt micuți și proaspeți, vă propunem o simplă și rapidă rețetă de cartofi noi cu rozmarin și usturoi la tigaia wok.
Miercuri, 06.05.2020, 09:37
Pentru că deserturile cu ciocolată sunt printre cele mai apreciate, mai ales combinată cu fructe de sezon, am ales să pregătim, de această dată, o minunată rețetă de tartă cu ciocolată și căpșuni.
Miercuri, 06.05.2020, 08:46
Dacă în mod normal prăjiturile se pregătesc în cuptor, noi avem o nouă alternativă de a pregăti un desert absolut delicios și rapid care să satisfacă chiar și cele mai mofturoase papile gustative.
Marti, 05.05.2020, 14:41
Fanii emisiunii Chefi la cuțite au avut parte de o surpriză savuroasă, în cadrul edițiilor speciale numite Titani la cuțite! Nouă bucătari celebri din România s-au întrecut în preparate sofisticate și extrem de gustoase, încă de la prima probă, a degustărilor pe nevăzute!
Marti, 05.05.2020, 14:03
Pentru iubitorii deserturilor cu căpșuni, o rețetă de Ruladă cu foaie de cacao și cremă de mascarpone cu ciocolată alba și căpșuni, pe care sigur o vor adora.
Marti, 05.05.2020, 09:41
Este piața plină de căpșuni și vă gândiți să le serviți în combinații diverse, dar sunteți în pană de idei? Nimic mai simplu și delicios decât aceste trei rețete simple de salată cu căpșuni pentru porția zilnică de gust bun și vitamine.
Marti, 05.05.2020, 08:34
Facem curățenia de primăvară în cămară pentru a face loc conservelor proaspete de sezon, iar căpșunile gustoase și aromate se cer primele conservate. Incepem cu două rețete cu căpșuni pentru cămara noastră: Sirop de căpșuni și Nectar de căpșuni, unul mai gustos decât altul.
Marti, 05.05.2020, 07:38
Pentru că suntem în plin sezon al căpșunilor coapte, încercăm să profităm din plin de gustul și aroma lor și le includem în cât mai multe rețete de gustări și deserturi delicioase, dintre care și această Rețetă de crumble cu căpșuni.
Luni, 04.05.2020, 12:42
Dintr-un aluat fraged, simplu și ușor de preparat, cu legume asortate și piept de pui, putem pregăti o delicioasă Rețetă de mini tarte cu pui și legume, perfectă pentru gustări sau pachete.
Luni, 04.05.2020, 10:56
Fanii Chefi la cuțite s-au putut bucura de două ediții spectaculoase, în care Sorin Bontea, Florin Dumitrescu și Cătălin Scărlătescu au luptat la Titani la cuțite pentru a câștiga o statuie specială, pentru sezonul 8 al emisiunii!
Vineri, 01.05.2020, 18:51
După două ediții spectaculoase, în care cei trei juraţi Chefi la cuţite, Sorin Bontea, Cãtãlin Scãrlãtescu şi Florin Dumitrescu au luptat din greu, alãturi de nouã chefi celebri din România, asearã, chef Scãrlãteascã şi-a adjudecat trofeul – propria statuie, în platoul emisiunii, pe întreaga duratã a celui de-al optulea sezon.
Vineri, 01.05.2020, 10:59
Au apărut căpșunile pe piață și te gândești să pregătești un desert simplu și ușor? Iată rețeta unui delicios desert la pahar cu căpșuni, perfectă pentru a-i răsfăța pe cei dragi!
Vineri, 01.05.2020, 08:09
Dacă ai servit mici și ți-au rămas câțiva pentru a doua zi, poți prepara cu ei aceste delicioase rulouri din aluat dospit cu mici de casă.
Vineri, 01.05.2020, 07:41
A doua ediție din Titani la cuțite, difuzată pe 30 aprilie 2020, ne-a adus un adevărat regal de rețete și momente savuroase!
Joi, 30.04.2020, 23:20
După două ediții spectaculoase Titani la cuțite, Chef Cătălin Scărlătescu a demonstrat că merită din plin să aibă propria statuie!
Joi, 30.04.2020, 22:58
Bătălăia finală de la Titani la cuțite s-a dat între Chef Cătălin Scărlătescu și Chef Florin Dumitrescu!
Joi, 30.04.2020, 22:36
Chef Sorin Bontea a pierdut șansa de-a câștiga statuia de la Titani la cuțite, așa că lupta finală se dă între Chef Cătălin Scărlătescu și Chef Florin Dumitrescu.
Joi, 30.04.2020, 22:14
Actorii din serialul Sacrificiul au degustat preparatele pregătite de cele trei echipe de bucătari de la Titani la cuțite!
Joi, 30.04.2020, 21:42
După prima probă de la Titani la cuțite, unde au fost jurizați de vedetele din sezonul 3 Asia Express, concurenții au primit o nouă probă!
Joi, 30.04.2020, 21:04
Emoțiile au atins cote uriașe în a douan ediție Titani la cuțite! A fost momentul în care concurenții de la Asia Express au votat care a fost cel mai bun preparat!
Joi, 30.04.2020, 20:48
O parte din concurenții din sezonul 3 al emisiunii Asia Express au acum șansa de-a savura un preparat savuros, pregătit la Titani la cuțite!
Joi, 30.04.2020, 20:40
Chefi la cuțite a surprins fanii emisiunii cu un concept special! De data aceasta, cei trei jurați au luptat nu pentru o amuletă, ci pentru un premiu cu totul și cu totul ieșit din comun!
Joi, 30.04.2020, 17:59
Chefi la cuțite, celebrul show culinar difuzat de Antena 1, a revenit asearã pe micile ecrane cu un concept special, Titani la cuţite, care s-a impus ca lider detaşat de audienţã, la nivelul tuturor categoriilor de public.
Joi, 30.04.2020, 12:35
Printre cele mai îndrăgite rețete tradiționale de preparate cu carne, este rețeta tradițională de tochitura dobrogeană, pe care o regăsim în orice restaurant românesc, dar o putem pregăti foarte simplu și în bucătăria noastră.
Joi, 30.04.2020, 10:36
Ți-au rămas câteva banane care s-au înnegrit și nu te mai atrag să le consumi? Nu le arunca, prepară cu ele rețeta celui mai gustos chec cu banane și nuci!
Joi, 30.04.2020, 09:07
În prima ediție Titani la cuțite, Sorin Bontea, Cătălin Scărlătescu și Florin Dumitrescu s-au certat la proba de degustare, și-au format echipele de bucătari și au pornit lupta culinară, pentru a câștiga o statuie unică!
Miercuri, 29.04.2020, 23:36
Nouă bucătari celebri din România au venit la Titani la cuțite pentru a face spectacol culinar, alături de Sorin Bontea, Cătălin Scărlătescu și Florin Dumitrescu!
Miercuri, 29.04.2020, 23:20
Nouă bucătari celebri bucătari au făcut spectacol colosal în bucătăria Titani la cuțite și au încercat să impresioneze prin preparatele delicioase și sofisticate, în doar 60 de minute.
Miercuri, 29.04.2020, 22:11
Nouă bucătari celebri din România s-au transformat în concurenți, în edițiile speciale ale emisiunii Chefi la cuțite! Timpul de pregătire s-a terminat și Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu trebuie acum să deguste farfuriile!
Miercuri, 29.04.2020, 21:44
Edițiile speciale ale emisiunii Chefi la cuțite ne aduce o provocare de zile mari pentru cei trei jurați! De data aceasta, Florin Dumitrescu, Cătălin Scărlătescu și Sorin Bontea au o miză neobișnuită!
Miercuri, 29.04.2020, 21:08
Chefi la cuțite, celebrul show culinar difuzat de Antena 1, vine cu un concept special. De data aceasta, în cadrul unor ediții speciale numite „Titani la cuțite”, cei trei jurați luptă pentru un premiu special!
Miercuri, 29.04.2020, 20:29
Există momente când îți dorești să gătești un meniu complet, delicios, care să îi mulțumească pe toți ai tăi. Ideal ar fi ca totul să se prepare rapid, fără să fie nevoie să încingi ore bune cuptorul sau să folosești o mulțime de ingrediente și vase pentru gătit.
Miercuri, 29.04.2020, 19:48