Valentin și Gabriela de la Mireasa sezon 6 au avut mai multe discuții tensionate și băiatul a precizat, nu o dată, că poate ar fi bine să nu se căsătorească.
Paul a discutat telefonic cu tatăl Roxanei, care are o dorință: vrea ca fata lui să-i poarte numele de familie, chiar și după căsătoria cu tânărul de la Mireasa sezon 6.
Gabriela și Valentin de la Mireasa sezon 6 au purtat o discuție după ce tânăra a afirmat că doamna Flori a ”atacat-o energetic”. Băiatul i-a dat un ultimatum.
Miruna și doamna Adriana au făcut pace după ce și-au spus cuvinte grele în timpul și după Gala de vineri, 2 decembrie 2022. Iată cum au reușit să se împace.
Gabriela și Valentin de la Mireasa sezon 6 și-au spus părerile despre situația de zilele trecute, când fata s-a simțit ”atacată enegetic” de doamna Flori.
Miruna și Cosmin de la Mireasa sezon 6 formează, din nou, un cuplu. Cei doi tineri s-au împăcat după ce au dormit împreună.
George i-a fost alături Adinei de la Mireasa sezon 6 în timp ce aceasta plângea. S-a întâmplat în timpul petrecerii de sâmbătă.
Miruna și Cosmin de la Mireasa sezon 6 nu mai formează un cuplu. Fata a fost cea care a pus punct relației, după ce tatăl ei a intervenit telefonic și i-a zis că familia lui Cosmin nu o place.
Deși a fost afectată de plecarea lui Andrei și a dat de înțeles că în afara casei Mireasa vor relua legătura, Inga s-a sucit.
Gabriela s-a simțit ”atacată energetic” de doamna Flori, mama logodnicului ei. Femeia a fost foarte afectată de spusele viitoarei nurori.
La petrecea de sâmbătă, Miruna și Cosmin s-au sărutat pătimaș. S-a întâmplat după ce băiatul a avut o discuție cu doamna Adriana, care a dezaprobat comportamentul tinerei.
Cosmin și Miruna de la Mireasa sezon 6 s-au despărțit și băiatul a tot încercat să vorbească cu ea, însă tânăra a refuzat.
Alex și Raluca au acceptat invitația de a oferi un interviu în cadrul show-ului ”Mireasa Confesiuni”, o producție exclusivă AntenaPlay. Iată ce dezvăluiri neașteptate au făcut despre vacanța din Viena.
Un nou sezon de Mireasa: Confesiuni se poate vedea în exclusivitate pe AntenaPLAY. Fanii emisiunii pot vedea imagini care nu au fost difuzate la TV.
Fetele au făcut nominalizări în Gala din 25 noiembrie 2022. Iată cine sunt băieții care sunt în pericol de eliminare.
Publicul a votat intens în această săptămână, una inedită pentru concurenții de la Mireasa sezon 6. Iată cum arată clasamentul publicului. Cine sunt Fata, Băiatul și Mama Săptămânii din 25 noiembrie 2022.
La Mireasa- Capriciile Iubirii, Gabriela Cristea a dezvăluit faptul că lipseau patru sticle de vin din camera de hotel. Iată cum explică Inga și Andrei.
După episodul de la hotel, Inga și Andrei de la Mireasa sezon 6 au purtat o discuție lămuritoare. Iată ce au discutat.
Mamele și băieții de la Mireasa sezon 6 au făcut nominalizări. Aceștia au ales o fată pe care nu o mai doresc în competiție.
Deni și Viorel au intrat live pe Facebook. Tinerii de la Mireasa sezon 6 au discutat cu susținătorii lor și au primit mesaje despre Ada și Miruna.
Roxana crede că Ada caută atenția lui Paul. Fata a afirmat, la scurt timp de la revenirea ei, că a surprins imagini în care Ada încerca să se apropie de iubitul ei.
Valentin, Gabriela, Miruna, Cosmin, Alex, Raluca, Deni, Viorel, Andrei au reușit să intre în Cabina Telefonică. Ela și Petrică, alături de Larisa, au fost cei care au dat start-ul probei grele. În sezonul 6 s-a bătut recordul. Ultimii doi concurenți au rezistat 9:49 ore.
Damaris a postat, pe contul ei de Facebook, un mesaj lung în care face referire la perioada în care s-a refăcut într-un centru special. Ea o menționează și pe doamna Dorina, precizând că nu au avut nicio discuție personală despre internarea ei.
Băieții au purtat o discuție clară în care au mărturisit că în prima seară în Turcia, înainte să le fie luate telefoanele, s-au strâns și au făcut o înțelegere. Se pare că Sebaidin, Paul, Cosmin și Viorel au decis atunci să lase de la ei dacă vor resimți tensiuni.
Roxana a părăsit competiția Mireasa sezon 6, după ce Sebaidin și George au ales să o salveze pe Adina de la eliminare. Astfel, a plecat concurenta de pe ultimul loc: fosta iubită a lui Paul.
În ultima săptămână, Ada și Adina s-au aflat în pericol de eliminare. Iată cum au votat telespectatorii și care este fata eliminată din competiția Mireasa sezon 6, pe 28 octombrie 2022.
Publicul Mireasa a votat intens în această săptămână, una dificilă pentru concurenții sezonului 6. Iată cum arată clasamentul din Gala de vineri, 28 octombrie 2022.
În Gala din 28 octombrie 2022, fetele din casa Mireasa sezon 6 au făcut nominalizări. Iată pe cine au votat pentru a părăsi competiția.
Miruna și Cosmin au câștigat o ședință foto, după ce au reușit să învingă celelalte cupluri la task-ul sărutului.
Sebaidin a fost foarte deranjat că doamna Ecaterina a dezvăluit faptul că fosta lui iubită a locuit cu Paul în același apartament.
Damaris a intervenit telefonic în ediția Capriciile Iubirii din 25 octombrie 2022. Ea a fost radicală și a transmis că nu mai dorește nimic cu Sebaidin.
Alex și Raluca formează cel mai recent cuplu din casa Mireasa sezon 6. Cei doi s-au sărutat la petrecerea de sâmbătă, după ce tânărul a pregătit un moment special pentru cea de care este îndrăgostit.
Publicul Mireasa a votat intens în această săptămână, nu una foarte ușoară pentru concurenții sezonului 6. Iată cum arată clasamentul din Gala de vineri, 14 octombrie 2022.
Concurenții din casa Mireasa au trecut prin task-ul cătușelor. Tinerii au fost legați câte doi și au fost provocați să reziste peste noapte. Ei aveau de câștigat atât premiile individuale alese, cât și ușile deschise în weekend.
Ada spune că are anumite lucruri pe care nu vrea să le spună. Sebaidin simte că fata ascunde ceva, spre deosebire de Damaris, pe care a perceput-o ca fiind sinceră.
Doamna Flori a fost prezentă la Mireasa Capriciile Iubirii în seara de 13 octombrie 2022. Mama lui Valentin a fost îmbrățișată de fiul său când a intrat în platou. La scurt timp, i-a făcut semn Gabrielei să se apropie și s-au îmbrățișat toți trei.
Roxana și Paul sunt tot despărțiți, iar doamna Ecaterina nu vede cu ochi buni toată situația dintre ei. Aceasta a fost deranjată de faptul că tânăra a întrerupt-o în live.
Andrei și Inga de la Mireasa sezon 6 s-au împacat. La câteva zile de la despărțirea neașteptată, cei doi au lăsat barierele jos și și-au dat o nouă șansă.
Cosmin și Miruna au discutat despre fostele relații. Îmbrățișați pe canapeaua din livingul băieților, cei doi au vrut să știe dacă au iubit cu adevărat în trecut.
Raluca și Alex au pus stop cunoașterii pentru că tânăra se simte presată de acest termen. Pe terasă, în timp ce vorbeau despre parcursul lor competițional, cei doi au discutat și despre eliminări.
Deși a intrat de câteva zile în casa Mireasa, Ada a avut deja două conflicte. S-a certat cu doamna Gica, despre care spune că i-a aruncat anumite priviri după ce l-a ales pe Sebaidin, în detrimentul fiului ei, George. La puțin timp, noua concurentă s-a contrat și cu Alex.
Andrei și Inga s-au despărțit, însă lucrurile nu par încheiate între ei. În emisia live din 11 octombrie 2022, tânărul a fost surprins să audă că Inga vrea să-l vadă cum luptă pentru a o recâștiga.
Raluca de la Mireasa sezon 6 a luat o decizie în pauza dintre emisiuni. Vizibil supărată în urma numeroaselor conflicte din competiție, ea a fost dură și în live, având un schimb de replici cu Simona Gherghe.
Roxana l-a anunțat pe Paul că nu mai formează un cuplu. Cei doi au spus că s-au despărțit când Simona Gherghe i-a întrebat ce au decis în pauza de publicitate.
Raluca a fost deranjată de faptul că iubita lui Valentin, Gabriela, nu a curățat masa de machiaj după ce s-a aranjat. Și doamna Adriana a fost nemulțumită de întreaga situație.
Miruna și Cosmin au făcut față task-ului de sâmbătă, când au trebuit să facă schimb de roluri. Băiatul doamnei Adriana a stat trei ore încălțat cu platforme de 10 centimetri și s-au amuzat serios pe seama schimbului.
Ada și Sebaidin încearcă să se cunoască. Pe terasă, fata i-a dat câteva sfaturi. La final, fiul doamnei Dorina i-a replicat ”Ada pare dezamăgită”, însă ea nu a mai spus nimic.
Andrei și Inga de la Mireasa sezon 6 au pus punct relației. Cei doi au discutat la petrecerea de sâmbătă și au decis să se despartă.
Într-o discuție pe terasă, Roxana a afirmat că vrea să fie singură și că relația cu Paul nu duce nicăieri. Totuși, după petrecere, s-a răzgândit.
Sebaidin a fost deranjat de faptul că Raluca a încercat să-i ceară socoteală mamei lui pentru ceva ce i-a spus lui Damaris, când doamna Dorina își lua ”la revedere” de la concurentă.