Află cele mai noi știri despre emisiunea Mireasa, sezonul 13, despre concurenți, cupluri, povești de dragoste, doar la Antena 1.
Răzvan Forna a acceptat provocarea Mireasa, convins că-și va găsi jumătatea. Noul concurent din sezonul 13 Mireasa a precizat la intrarea în competiție că o fată veselă mereu și serioasă din emisiune i-a atras atenția.
Miercuri, 25.03.2026, 15:35
AdrenaLINIA a sunat din nou în casa Mireasa și i-a invitat pe Dorian și Daniel la o confruntare.
Miercuri, 25.03.2026, 15:06
Roxana a decis să rămână doar colegă de competiție cu Vlad și să nu avanseze într-o cunoaștere. Scrisoarea de la familie a cântărit mult în decizia fetei.
Miercuri, 25.03.2026, 14:45
Afectată de conflictele în care este implicat fiul ei, doamna Lili a izbucnit în lacrimi. Mama lui Vlad a plâns și în direct la Mireasa, Capriciile Iubirii, în emisia de pe 24 martie, explicând că își dorește foarte mult ca băiatul său să își găsească o familie.
Miercuri, 25.03.2026, 12:29
La Mireasa Capriciile Iubirii, în ediția de pe 24 martie 2026, au fost difuzate imagini cu Darius și Daniela, care au petrecut o noapte împreună.
Miercuri, 25.03.2026, 11:48
Maria și Ștefan din sezonul 9 Mireasa mai au foarte puțin până la nuntă. Sabrina, viitoarea nașă, a publicat pe rețelele sociale imagini cu invitația de nuntă.
Marti, 24.03.2026, 17:56
La finalul emisiei live de Mireasa de pe 24 martie 2026, Simona Gherghe și-a luat „La revedere” de la Diana. Termenul de ședere pentru fată în casa Mireasa a ajuns la final
Marti, 24.03.2026, 16:21
Claudia și Daniel au dormit împreună, iar camerele de filmat din casa Mireasa i-au surprins în ipostaze „fierbinți”
Marti, 24.03.2026, 15:25
În emisia de pe 24 martie 2026 de Mireasa au fost difuzate imagini cu Darius citind un mesaj de la sora vitregă, cu care nu a ținut legătura. În acest context au fost aduse la lumină dezvăluiri grele din trecutul băiatului.
Marti, 24.03.2026, 14:36
Răzvan este noul concurent din sezonul 13 Mireasa. Tânărul are 25 de ani, vine din Zalău și a intrat în emisiune pe 24 martie 2026.
Marti, 24.03.2026, 13:04
În direct la Mireasa, Capriciile Iubirii, în emisia de pe 23 martie 2026, Roxana a citit o scrisoare de la familia sa. Cei dragi au decis să-i scrie fetei după ce aceasta a petrecut toată seara petrecerii alături de Vlad.
Marti, 24.03.2026, 12:10
Roxana și Vlad au fost apropiați pe ringul de dans și au petrecut timp unul cu celălalt toată seara petrecerii din casa Mireasa.
Luni, 23.03.2026, 16:35
La finalul emisiei live de Mireasa de pe 23 martie 2026, Simona Gherghe a avut un anunț de făcut.
Luni, 23.03.2026, 16:04
La petrecerea de sâmbătă seara din casa Mireasa, Diana a primit un task și anume acela de a alege un băiat pentru 30 de minute de socializare.
Luni, 23.03.2026, 15:33
Liviu Gherman din sezonul 12 Mireasa s-a filmat recent la locul de muncă. Soțul lui Emily a arătat că lucrează în imobiliare.
Sambata, 21.03.2026, 08:30
Spiritele s-au încins între Dorian și Vlad în gala de vineri, 20 martie 2026, din Mireasa: Meciul Iubirii. Cei doi și-au adresat replici acide, chiar în direct, stăpânindu-și cu greu reacțiile.
Vineri, 20.03.2026, 16:46
În gala de vineri de la Mireasa, de pe 20 martie 2026, Simona Gherghe a anunțat clasamentul publicului. Oamenii de acasă au avut la dispoziție o săptămână să voteze Fata, Băiatul și Mama Săptămânii.
Vineri, 20.03.2026, 16:15
Daniel, Marian și Alexandru au aflat verdictul publicului în gala de vineri din Mireasa: Meciul Iubirii, de pe 20 martie 2026. Un concurent a fost eliminat din show-ul matrimonial. Iată cine își încheie experiența din emisiune.
Vineri, 20.03.2026, 16:07
Alan a luat o decizie neașteptată înainte de gala de vineri de la Mireasa: Meciul Iubirii. Tânărul a avut o cerință specială către producție în ceea ce o privește pe doamna Mihaela.
Vineri, 20.03.2026, 14:25
Camerele de filmat au surprins o discuție neașteptată între Marian, Dorian și Darius după ce Larisa, noua concurentă Mireasa: Meciul Iubirii, a venit în casa lor. Se pare că primele impresii ale băieților despre fată au fost negative.
Vineri, 20.03.2026, 11:44
În emisia live de joi seară de la Mireasa: Capriciile Iubirii, de pe 19 martie 2026, Roxana a dezvăluit adevăratul motiv pentru care nu își dorește să-l mai cunoască pe Marian. De asemenea, Larisa l-a „atacat” dur pe băiat chiar în direct.
Vineri, 20.03.2026, 10:56
Ieri seară, Larisa a avut ocazia să-i cunoască mai bine pe băieți. Aceasta a mers în casa concurenților, unde s-a bucurat de o adevărată surpriză din partea lor. Tânăra a fost așteptată cu prăjituri și pizza.
Joi, 19.03.2026, 15:57
Mathias Andrei, fiul Biancăi și al lui Mihai din sezonul 2 Mireasa, a împlinit recent 5 luni, iar mama lui a publicat o fotografie adorabilă.
Joi, 19.03.2026, 15:39
În emisia live de joi, 19 martie 2026, din Mireasa: Meciul Iubirii, telespectatorii au avut ocazia să o cunoască mai bine pe Larisa Izabela Tomoiagă. Tânăra a făcut dezvăluiri emoționante despre viața personală, aducând lacrimi în rândul concurentelor și mamelor.
Joi, 19.03.2026, 15:06
Claudia a „explodat” de nervi la Mireasa: Meciul Iubirii. În emisia live de joi, 19 martie 2026, telespectatorii au avut ocazia să vadă o situație tensionată între Daniel și iubita lui. Tânăra a fost scoasă din sărite.
Joi, 19.03.2026, 14:20
După ce Andi și Roberta din sezonul 11 Mireasa s-au despărțit, iar băiatul a adus acuzații de infidelitate, acesta a venit cu alt mesaj în care a recunoscut că s-a înșelat și că adevărul este altul.
Joi, 19.03.2026, 13:45
Psihologul Eduard Puiu i-a atras atenția lui Alan, în direct, la Mireasa: Capriciile Iubirii. Reacția tânărului la imaginile cu Daniel și Claudia l-a făcut pe specialist să reacționeze imediat.
Joi, 19.03.2026, 12:34
Au ieșit scântei între mame, în direct, la Mireasa: Capriciile Iubirii. Doamna Mihaela a reușit să o facă pe doamna Melinda să izbucnească în lacrimi, chiar sub privirile fiului ei. Iată ce s-a întâmplat.
Joi, 19.03.2026, 10:42
Simona Gherghe le-a pregătit o surpriză de proporții concurenților, chiar înainte de finalul emisiei live de astăzi, 18 martie 2026, din Mireasa: Meciul Iubirii. O nouă concurentă și-a făcut apariția în casa show-ului matrimonial.
Miercuri, 18.03.2026, 16:09
Doamna Mihaela a ținut să-l avertizeze pe Sebastian în privința Amaliei. Tânărul a fost luat prin surprindere de afirmațiile acesteia.
Miercuri, 18.03.2026, 14:55
În emisia live de miercuri, 18 martie 2026, din Mireasa: Meciul Iubirii, a fost difuzat un scandal de zile mari între Paula, Roxi și Claudia. Concurentele și-au adresat reproșuri legate de igienă în fața camerelor de filmat.
Miercuri, 18.03.2026, 14:23
Daniel a avut parte de o surpriză neașteptată în platoul de la Mireasa: Capriciile Iubirii. Aysha, cumnata acestuia, a intervenit telefonic în direct pentru a discuta despre comportamentul băieților față de el.
Miercuri, 18.03.2026, 11:00
În emisia live de marți, 17 martie 2026, din Mireasa sezon 13: Meciul Iubirii, Simona Gherghe a explicat motivul pentru care pisica de companie a platoului, Miți, nu se mai află alături de ei. Mai mult, prezentatoarea TV a venit cu noi vești despre ea.
Marti, 17.03.2026, 16:44
Vlad, noul concurent din casa show-ului matrimonial sezon 13, a făcut un top trei fete care i-au atras atenția după ce le-a cunoscut mai bine. Băieții s-au simțit „amenințați” de alegerile băiatului.
Marti, 17.03.2026, 15:44
În emisia live de marți din Mireasa: Meciul Iubirii, de pe 17 martie 2026, Vlad a scos la iveală detalii neașteptate despre viața personală. Tânărul, în vârstă de 25 de ani, are un băiețel dintr-o fostă relație. Iată prin ce dramă a trecut în copilărie.
Marti, 17.03.2026, 15:15
Tensiunile nu s-au încheiat în casa Mireasa: Meciul Iubirii. De data aceasta, doamna Mihaela a reușit să supere fetele, în mod special pe Ema.
Marti, 17.03.2026, 14:19
Giulia a izbucnit în lacrimi după conflictul cu Daniela, chiar în fața iubitului ei. Alexandru a încercat să o liniștească, aducând în discuție vorbe grele la adresa lui Daniel și partenerei lui Darius. Iată ce a urmat în platoul de la Mireasa: Capriciile Iubirii.
Marti, 17.03.2026, 12:44
În ediția de luni din Mireasa: Meciul Iubirii, de pe 16 martie 2026, un nou concurent și-a făcut apariția în casă. Vlad a venit în show-ul matrimonial alături de mama lui, doamna Lili. Iată cu ce se ocupă și cum au reacționat fetele când l-au văzut.
Luni, 16.03.2026, 15:41
La petrecerea de sâmbătă din Mireasa: Meciul Iubirii, Roxana și Marian au avut parte de o apropiere neașteptată. Mai mult, băiatul a avut și o cerință specială de la producție pentru a o cunoaște mai bine pe fată.
Luni, 16.03.2026, 14:49
Daniel a ținut să o confrunte pe Roxi la Mireasa: Meciul Iubirii, după ce fata a afirmat despre el că este jucător. Discuția dintre cei doi a degenerat rapid, ajungând la replici acide. Paula nu a rămas indiferentă și a intervenit imediat.
Luni, 16.03.2026, 14:23
Diana din sezonul 12 Mireasa a devenit foarte activă pe rețelele sociale. Fosta concurentă, care a fost adesea Mireasa Săptămânii, face mult sport și a început să dea și sfaturi de fitness.
Vineri, 13.03.2026, 15:59
Simona Gherghe a dezvăluit cine sunt Mireasa, Mirele și Mama Săptămânii, în gala de pe 13 martie 2026. Descoperă clasamentul publicului pentru această săptămână.
Vineri, 13.03.2026, 15:50
În ediția din 13 martie 2026 a emisiunii Mireasa. Meciul iubirii, fetele au ales pe cine doresc să elimine. Descoperă cine sunt concurenții care au intrat la cursa de eliminare.
Vineri, 13.03.2026, 15:42
În ediția din 13 martie 2026 a emisiunii Mireasa. Meciul iubirii, noi tensiuni au izbucnit între anumite concurente și unele mame.
Vineri, 13.03.2026, 14:54
Dima și Sabrina din sezonul 7 Mireasa au publicat imagini cu momentul în care bărbatul a aflat că va deveni tată. Sabrina nu i-a dat frumoasa veste soțului pur și simplu, ci l-a lăsat să descopere singur testul pozitiv de sarcină.
Vineri, 13.03.2026, 14:52
Surpriză de proporții în ediția din 13 martie 2026 a emisiunii Mireasa. Meciul iubirii! După ce s-au certat și și-au aruncat replici acide și dureroase, Daniel și Claudia au ajuns să se împace și să formeze din nou un cuplu!
Vineri, 13.03.2026, 13:34
În ediția din 12 martie 2026 a emisiunii Mireasa: Capriciile iubirii au fost difuzate imagini cu discuția complet neașteptată pe care a purtat-o Claudia cu Diana. Descoperă ce sfaturi i-a dat concurenta, după despărțirea de Daniel.
Vineri, 13.03.2026, 11:43
Lavinia și Adin, câștigătorii sezonului 12 Mireasa, au stabilit data nunții. Cei doi vor face în 2027 cununia religioasă.
Joi, 12.03.2026, 17:07
După ce Claudia s-a despărțit de Daniel, tânăra a venit cu o nouă teorie! Pe cine crede că a pus ochii tânărul, de fapt. Descoperă ce s-a aflat în ediția din 12 martie 2026 a emisiunii Mireasa. Meciul iubiirii.
Joi, 12.03.2026, 15:42
Daniel și Claudia au încercat să poarte o discuție lămuritoare, după ce spiritele s-au mai calmat. Descoperă ce s-a îmtâmplat în ediția din 12 martie 2026 a emisiunii Mireasa. Meciul iubirii.
Joi, 12.03.2026, 15:27