64507 articole
Meteorologii au emis cod galben și cod portocaliu de vreme rece pentru aproape toată țara. Temperaturile au scăzut considerabil, iar ninsorile au pus stăpânire pe mai multe regiuni ale României.
Luni, 05.01.2026, 14:05
Vedeta din „Dallas”, Victoria Principal, a împlinit 76 de ani pe 3 ianuarie și a sărbătorit înconjurată de animalele de la fermă.
Luni, 05.01.2026, 13:19
Radu Vâlcan și-a luat prin surprindere prietenii virtuali cu o imagine înduioșătoare în care apare alături de bunica lui. Iată cum arată femeia care i-a făcut copilăria mult mai frumoasă.
Luni, 05.01.2026, 12:58
Luiza și Cătălin Zmărăndescu de la Power Couple sezonul 3 au acordat un interviu în exclusivitate pentru Antena 1 înainte ca noile provocări ale show-ului să înceapă. Cei doi sunt împreună pentru prima dată într-o competiție televizată, iar emoțiile și-au spus cuvântul încă din prima zi în Malta.
O anumită țară a renunțat la ziua de 31 decembrie. Iată unde s-a întâmplat asta și care a fost motivul.
Luni, 05.01.2026, 12:11
Florin Piersic va împlini pe 27 ianuarie 2026 vârsta de 90 de ani și va celebra pe scenă, alături de spectatori.
Luni, 05.01.2026, 12:05
Invitată în ultimul episod al sezonului 8 de Mireasa: Confesiuni, psihoterapeutul Roxana Niciev a analizat cuplurile din sezonul 12 Mireasa.
”Nu vreau să-i sperii, dar habar nu au în ce s-au băgat”, le-a transmis Dani Oțil celor 9 cupluri.
Loteria Română organizează noi extrageri Loto joi, 8 ianuarie 2026, punând în joc un report spectaculos la Joker, categoria I. În continuarea acestui articol sunt afișate și rezultatele Loto de duminică, 4 ianuarie 2026.
Luni, 05.01.2026, 10:49
Horoscopul zilei de marți, 6 ianuarie 2026, aduce multe vești bune pentru cele 12 zodii. Citește previziunile astrologice pentru Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară, Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești.
Luni, 05.01.2026, 10:45
Ispita Romeo Vasiloni de la Insula Iubirii sezonul 8 iubește din nou.
Antena Stars începe anul în forță! Postul TV aduce schimbări în rândul prezentatorilor, promite sezoane noi ale emisiunilor, formate extinse și ediții speciale, pregătite să le aducă zilnic telespectatorilor informație, emoție și divertisment.
Luni, 05.01.2026, 10:01
ADDA și Cătălin Rizea au vorbit despre prima zi în Malta, după ce au ajuns la destinație după un zbor lung și o escală obositoare.
Simona și Marius Urzică au ajuns în Malta după multe ore de zbor. Ei au povestit că s-au bucurat să cunoască celelalte 8 echipe în aeroport.
Paula Chirilă se mândrește cu o fiică superbă. Carla a împlinit recent 16 ani și seamănă foarte bine cu mama ei.
Duminica, 04.01.2026, 16:49
Andrei Niculae și Claudia Cîrjan de la Power Couple Sezonul 3 au acordat un interviu în exclusivitate pentru Antena 1 înainte ca marea competiție din Malta să înceapă. Cei doi au dezvăluit ce sfaturi au primit de la apropiați, dar și care sunt cele pe care le-au „furat” de la concurenții din sezonul trecut.
Românii care au credite în lei cu dobândă variabilă vor plăti rate mai mici, după ce indicele de referință pentru creditele acordate consumatorilor (IRCC) a scăzut sub pragul de 6% pentru prima dată de la începutul anului.
Duminica, 04.01.2026, 15:40
Prima reacție a Michaelei Prosan după moartea personajului său în Iubire cu parfum de lavandă. Ce cuvinte frumoase a transmis actrița în mediul online.
Încă din bătrâni se spune că nu este bine să strângem bradul de Crăciun prea devreme. Cu toate acestea, există persoane care nu țin cont de superstiții și aleg să-l despodobească după Anul Nou.
Duminica, 04.01.2026, 15:01
Prima jumătate a anului vine cu oportunități importante pe plan profesional și financiar pentru anumite zodii.
Duminica, 04.01.2026, 14:27
Trei zodii își găsesc marea iubire până la finalul lunii ianuarie 2026. Nativii vor avea noroc pe plan amoros în prima lună a acestui an.
Duminica, 04.01.2026, 13:35
Delcy Rodriguez a preluat atribuțiile de președinte interimar al Venezuelei. Ce a cerut imediat după numirea în funcție.
Duminica, 04.01.2026, 13:19
Christina Ich, "Angelina Jolie de România", a stârnit imaginația fanilor cu o fotografie sexy în costum de baie.
Duminica, 04.01.2026, 13:15
Premierul Ilie Bolojan a vorbit deschis, sâmbătă seară, despre plata impozitelor și despre majorările aplicate de la 1 ianuarie tuturor persoanelor fizice, recunoscând că, în prezent, nu și-a achitat încă impozitul pe acest an.
Duminica, 04.01.2026, 12:38
Oase și Maria Pitică de la Power Couple sezonul 3 au povestit cum au primit în aeroport un talisman norocos de la un fan de-al lor.
Prim-ministrul României, Ilie Bolojan, a vorbit despre bugetul țării pentru anul 2026, dar și despre reforma administrației locale. Ce a precizat la început de an.
Duminica, 04.01.2026, 12:15
Meteorologii anunţă că, până marţi dimineaţă, vor fi precipitaţii în cea mai mare parte a ţării - ninsori la munte, dar şi lapoviţă, ninsori sau ploi în celelalte zone, iar pe alocuri se va forma polei.
Duminica, 04.01.2026, 12:00
Horoscopul săptămânal 5 - 11 ianuarie 2026 aduce vești bune pe plan profesional și amoros pentru unii nativi. De asemenea, provocările nu vor întârzia să apară în calea a trei zodii.
Duminica, 04.01.2026, 11:51
Ariana și Mitzuu de la Power Couple sezonul 3 au vorbit deschis despre așteptările pe care le au de la ei ca și cuplu în această competiție.
Loteria Română a organizat primele extrageri din 2026 duminică, 4 ianuarie. Află numerele câștigătoare de duminică la tragerile Loto 6/49, Joker, Loto 5/40, Noroc, Super Noroc și Noroc Plus.
Duminica, 04.01.2026, 10:36
Mara Bănică a reacționat dur după ce a fost criticată pentru că și-a făcut lifitng facial. Care a fost adevăratul motiv pentru care a luat această decizie.
Duminica, 04.01.2026, 10:35
Camerele de supraveghere de la Muzeul Antipa au surprins chiar lângă muzeu trei vulpi, lucru ce a stârnit reacții controversate în rândul specialiștilor.
Duminica, 04.01.2026, 09:55
Bona Maria Teresa îi ajută pe prinții George, Louis și Charlotte cu regulile ei stricte să devină adulții responsabili.
Duminica, 04.01.2026, 08:15
După ce a sărbătorit Crăciunul alături de familie, Alexia Eram a decis că vrea să petreacă Anul Nou doar cu iubitul ei, undeva la căldură.
Duminica, 04.01.2026, 07:00
Un bărbat a observat un șarpe perfect camuflat printre frunze și l-a pozat, iar imaginea a devenit o iluzie optică de senzație. Tu poți vedea reptila?
Sambata, 03.01.2026, 18:21
Postul negru din Ajunul Bobotezei este una dintre cele mai aspre tradiții creștine. Află ce semnificație are și de ce se ține. Care este semnificația acestei tradiții de Bobotează.
Sambata, 03.01.2026, 18:21
O femeie se simțea rău și a crezut că e balonată din cauză că a mâncarea prea multe mâncăruri de sărbători, dar când a ajuns la spital a primit un diagnostic crunt. Ce boală avea, de fapt.
Sambata, 03.01.2026, 17:13
Suma uriașă pe care Cătălin Bordea a plătit-o pentru un ceas. Cum a reacționat bunica Aspazia când a aflat.
Sambata, 03.01.2026, 17:07
Petra Dumitru s-a numărat printre specialiștii de la Mireasa: Capriciile Iubirii care au fost alături de concurenții sezonului 12 Mireasa. La Mireasa: Confesiuni, Petra Dumitru a vorbit despre cuplurile formate în cadrul sezonului 12.
Mario Fresh și-a petrect noaptea dintre ani pe scenă, însă a fost și protagonistul unui moment amuzant. Artistul a căzut în timpul concertului, iar imaginile au ajuns virale pe rețelele sociale.
Sambata, 03.01.2026, 16:33
Ștefan Bănică, Lavinia Pîrva și fiul lor s-au bucurat din plin de iarnă, pe pârtie. Cântăreața a filmat momentul în care soțul ei s-a dat cu sania împreună cu micul Alexandru.
Sambata, 03.01.2026, 15:46
Bryan Adams a concertat ultima dată în România în aprilie 2025, iar acum se va întoarce pentru un nou concert.
Sambata, 03.01.2026, 15:37
O tânără s-a enervat la culme atunci când a văzut ce cadou a putut să îi facă viitoarea soacră. Femeia a dezvăluit totul.
Sambata, 03.01.2026, 15:04
Sandra Izbașa și Răzvan Bănică s-au odihnit după un zbor lung și se pregătesc pentru prima zi de probe.
Diana, cea care a fost Mireasa Săptămânii de cele mai multe ori în sezonul 12 Mireasa, a transmis un mesaj pentru susținătorii care au îndrăgit cuplul ei și al lui Sorin.
Dilinca și Mădălin Șerban au dezvăluit cum a fost interacțiunea cu celelalte 8 cupluri din competiție atunci când s-au întâlnit în Malta.
După izbucnirea incendiului de la barul La Constellation, serviciile de urgență au fost chemate imediat, dar intensitatea flăcărilor și fumul dens au îngreunat intervenția. Trecătorii și mai mulți localnici le-au sărit în ajutor pentru a scoate victimele. George se află și el printre cei care au reacționat imediat.
Sambata, 03.01.2026, 13:43
Descoperă ce anunță horoscopul carierei pentru anul 2026 și la ce ar trebui să te aștepți în plan profesional.
Sambata, 03.01.2026, 13:36
Oana Roman a ajuns cu fiica sa de urgență la spital după ce la ora 3 dimineața Isabela a făcut febră mare.
Sambata, 03.01.2026, 12:58
Administrația Națională de Meteorologie a anunțat că în următoarea perioadă sunt așteptate fenomene precum: ninsori, vânt, polei, în cea mai mare parte a țării. În Banat, sud-vestul Transilvaniei, vestul și nordul Olteniei și în Carpații Meridionali și Occidentali a fost emis un cod galben de precipitații însemnate cantitativ, predominant sub formă de ninsoare.
Sambata, 03.01.2026, 12:20